Citind despre barbatul superior, pot afirma ca mi-a fost dat sa cunosc si eu un specimen! Studiindu-l pe Daniel Iancu timp de trei ani, pot afirma fara teama ca as putea gresi, ca se incadreaza (cu mici exceptii) in profilul descris de Mircea Eliade. Bineinteles ca Daniel Iancu ar putea sa nu se recunoasca in aceasta descriere decat intr-o mica masura, dar la o introspectie mai atenta, va vedea ca descrierea i se potriveste ca o manusa...dar sa citim ce spune despre Daniel Iancu chiar domnul Eliade, acest fin observator al fiintei umane.
"Ca să nu fiu rău inţeles de la inceput, mărturisesc că sunt convins şi eu, ca oricare altul, de existenţa reală a acestor bărbaţi superiori. Nu mă indoiesc că mulţi dintre ei umblă pe aceleaşi străzi ca şi mine, văd aceleaşi spectacole, citesc aceleaşi cărţi şi işi consumă timpul tot atât de stupid cum mi-l consum şi eu. Cred că nimeni nu contestă realitatea şi actualitatea bărbaţilor superiori. Altceva se poate spune asupra lor.
In primul rând, că sunt cei mai puţin interesanţi oameni dintre toate speciile pe care le cunoaşte civilizaţia modernă. Intr-un mediocru, intr-un ratat, intr-un prost, intr-un păcătos - ghiceşti totdeauna cel puţin o dramă, sau o suferinţă macerantă, sau o scânteie de uluitoare omenie, sau un gest revelator. Ghiceşti, in orice caz, ceva viu, ceva care se naşte sau moare. Un bărbat superior, dimpotrivă, se apropie necontenit de un tip: şi tipul său este din cele mai dezagreabile pe care le cunoaşte cultura.
In primul rând, că sunt cei mai puţin interesanţi oameni dintre toate speciile pe care le cunoaşte civilizaţia modernă. Intr-un mediocru, intr-un ratat, intr-un prost, intr-un păcătos - ghiceşti totdeauna cel puţin o dramă, sau o suferinţă macerantă, sau o scânteie de uluitoare omenie, sau un gest revelator. Ghiceşti, in orice caz, ceva viu, ceva care se naşte sau moare. Un bărbat superior, dimpotrivă, se apropie necontenit de un tip: şi tipul său este din cele mai dezagreabile pe care le cunoaşte cultura.
Oamenii aceştia sunt neinteresanţi şi obositori şi din alt punct de vedere. Ei sunt eternii "neinţeleşi" şi-ţi arată mereu cu degetul că sunt aşa. Acum, a fi sau a nu fi inţeles este o problemă cu desăvărşire fără importanţă.
Verificările acestea in public, aderenţele acestea in contemporaneitate - sunt necesare şi decisive numai pentru cineva care trăieşte, creează şi progresează prin stimulare, prin conflict, prin promovare. Sunt oameni care simt o permanentă nevoie de a da examene, de a primi felicitări, de a avea obstacole de surmontat. Nimic de zis.
Ceea ce e plictisitor, pănă la urmă, e specia oamenilor "neinţeleşi", a bărbaţilor superiori. Un asemenea ins subliniază necontenit orice face, orice gândeşte, orice scrie. I se pare că totul merită reţinut din activitatea şi gândurile lui.
Oamenii aceştia sunt permanent conştienţi că ceilalţi nu-i pot inţelege, şi de aceea subliniază, explică, sugerează. In cele din urmă, eşuează in specia gânditorilor cu majusculă, a gânditorilor aforistici, a autorilor de paradoxe şi sublinieri.
Deprimant in acest spectacol al omului "neinţeles" este deplina lui lipsă de originalitate. El se crede atât de original şi de inedit, de adânc şi de hermetic - iar in realitate aparţine celei mai comune specii de la romantism incoace: tipului "neinţeles".
Să fim clari: nu e vorba de anumite distanţe şi dificultăţi de comunicare intelectuală intre diverşi oameni; acestea sunt fireşti, mai ales intr-o societate in dezvoltare, şi au existat de când lumea. Mă gândesc insă la tipul omului "neinţeles" la bărbatul superior care e conştient de această superioritate a sa şi face ce-i stă cu putinţă ca să şi-o arate.
(Daniel Iancu se considera un neinteles, a afirmat acest lucru facand referire mai intai la piesa "Vine valu' imi ia calu' ", si apoi "Sunt mandru ca-s roman":
Daniel Iancu spunea... Daniel Iancu spunea...
Verificările acestea in public, aderenţele acestea in contemporaneitate - sunt necesare şi decisive numai pentru cineva care trăieşte, creează şi progresează prin stimulare, prin conflict, prin promovare. Sunt oameni care simt o permanentă nevoie de a da examene, de a primi felicitări, de a avea obstacole de surmontat. Nimic de zis.
Ceea ce e plictisitor, pănă la urmă, e specia oamenilor "neinţeleşi", a bărbaţilor superiori. Un asemenea ins subliniază necontenit orice face, orice gândeşte, orice scrie. I se pare că totul merită reţinut din activitatea şi gândurile lui.
Oamenii aceştia sunt permanent conştienţi că ceilalţi nu-i pot inţelege, şi de aceea subliniază, explică, sugerează. In cele din urmă, eşuează in specia gânditorilor cu majusculă, a gânditorilor aforistici, a autorilor de paradoxe şi sublinieri.
Deprimant in acest spectacol al omului "neinţeles" este deplina lui lipsă de originalitate. El se crede atât de original şi de inedit, de adânc şi de hermetic - iar in realitate aparţine celei mai comune specii de la romantism incoace: tipului "neinţeles".
Să fim clari: nu e vorba de anumite distanţe şi dificultăţi de comunicare intelectuală intre diverşi oameni; acestea sunt fireşti, mai ales intr-o societate in dezvoltare, şi au existat de când lumea. Mă gândesc insă la tipul omului "neinţeles" la bărbatul superior care e conştient de această superioritate a sa şi face ce-i stă cu putinţă ca să şi-o arate.
(Daniel Iancu se considera un neinteles, a afirmat acest lucru facand referire mai intai la piesa "Vine valu' imi ia calu' ", si apoi "Sunt mandru ca-s roman":
Multumesc Catalin. Am sa revin pe blog cu un comentariu mai amplu. Nu neaparat cu o justificare, dar publicul trebuie sa stie de ce am gandit asa textul. Sincer, eu nu sunt mandru ca am crescut cu balade si doine in care temele acestea sunt foarte prezente. Mai grav este ca romanii inca "isi dau in cap" pentru oi si vaci, si inca doresc moartea caprei vecinului. Este deajuns sa urmarim o (una singura) seara de stiri TV ca sa ne lamurim ca asa este. Nu conteaza pe ce post. Sunt convins ca in Franta, Scotia etc, comportamentul acesta de tip medieval a disparut de foarte mult timp. Cantecul este mai mult sau mai putin "cantec", mai mult sau mai putin "aamuzant"...dar un lucru este sigur: eu chiar imi iubesc tara! Ii displac si detest insa pe multi, foarte multi (din pacate) dintre locuitorii ei ! In ultima vreme incerc doar sa ii ignor.
Inca un comentariu scurt: Dupa aparitia cantecului "Vine valu' imi ia calu'" am fost foarte aspru criticat de catre cateva persoane din presa si nu numai. Intr-un final mesajul a fost bine inteles. Deci nu ma mir ca se intampla din nou. Au aparut ceva impresii negative si pe youtube.
Ei vorbesc intotdeauna de "mediu" ca de un duşman personal. Nu găsesc nici o punte de comunicare cu restul lumii. Sunt meniţi să sufere sau să comande - niciodată să iubească şi să inţeleagă.
Ei cer tuturora sacrificii, pentru că ei merită totul, dar nu datorează nimănui nimic. Pentru un bărbat superior nu există femeia decât ca să-l stimuleze pe el, să-l mângâie sau să-l oblojească pe el.
( cel mai bun exemplu este acela cand ii spunea prietenei sale Alina C. ca el apreciaza prietenia lor atata timp cat este sincera cu el, si nu il minte, ca sa-i dovedeasca de fapt, ca el era acela care mintea in relatia lor, drept pentru care s-au si separat, iar Alina C., cu aceasta ocazie s-a si maritat, iar acum are un copil, pe care si-l dorea de foarte mult timp).
El are dreptul să primească acest sacrificiu, căci ceilalţi nu-l "inţeleg". Bărbaţii superiori au despre toate lucrurile o părere personală. Iţi vor spune despre "suflet", despre "tragedie" sau despre "iubire" cele mai ieftine şi mi mediocre platitudini; dar le vor spune "original", din "viaţa lor interioară", pentru că pentru un asemenea bărbat superior viaţa lui interioară preţuieşte cât intregul Univers şi se referă mereu la ea ca la o nouă Biblie: deşi de cele mai multe ori nu vei găsi acolo nimic viu şi nimic creator, pentru că oamenii aceştia nu sunt niciodată sinceri, nici faţă de ei, nici faţă de ceilalţi.
(exemplul cel mai bun este filosofia din propria-i piesa "De-as sti", filosofie de doi lei si cinspe banuti...canta declamand: "de-as sti ca poti sa ierti" iar el homo superiosus nu stie cum sa o faca, nu a invatat cum sa ierte)
Poartă pretutindeni cu ei conştiinţa "superiorităţii" lor, şi dacă aceasta poate impune unui public mistificat şi câtorva femeiuşti in căutare de idoli - apoi niciodată nu poate păcăli pe alt "bărbat superior".
(Dovada este comentariul de pe Youtube al lui Mugurel :)!
Nicăieri nu musteşte o invidie mai rafinată şi o ipocrizie mai sălbatică decât in sufletul unui om superior; mai ales dacă n-a avut noroc (aici nu se potriveste, caci Daniel Iancu a avut noroc, l-a primit, a reusit ) şi se refugiază din "mediu" intr-o "lume a lui", zidită din gânduri "originale" sau din manii inofensive (sculptor, mester olar, mecanic de motociclete vechi, omul are foarte mult timp liber, ce-i drept, si in loc sa compuna si el niste piese muzicale de valoare, se imprastie pe toate planurile odata, de nu iese mai nimic din fiecare hobby luat separat; bineinteles ca, e un barbat inginer minunat de capabil, dar mie asta nu mi se pare atat de special, fiindca orice barbat care isi iubeste meseria, si care a avut sansa de a-si alege exact meseria care i s-a potrivit, orice barbat va excela in aceste conditii; nu exista mediocritate in meserie decat in cazul in care nu ai ales ceea ce erai nascut sa faci. Iar chestia cu "am plecat in alt capat al lumii, unde am fost apreciat" mi se pare putin exagerat; ai plecat in alta tara pentru ca ai vrut bani mai multi, iar in Romania nivelul de salarizare era unul foarte scazut fata de piata internationala a muncii, si oricat ai fi fost de "apreciat" in tara, nu ai fi avut posibilitatea sa castigi un salariu foarte mare; asa ca, unde e dragostea de meserie, in bani, nu-i asa? caci daca nu iubeai banii mai mult decat meseria, nu plecai din tara dupa un salariu de 5-6 ori mai mare, caci dragostea de meserie nu se cantareste in banii pe care ii castigam, ci in satisfactia care ne-o produce, chiar si cu bani mai putini)
Superstiţia turnului de fildeş, a izolării, a dispreţului faţă de contemporani nu s-a născut din orgoliul celor câtorva mari creatori (care cu adevărat n-au fost inţeleşi de contemporani), ci din psihoza tuturor rataţilor "superiori", din inflaţia de originali, din romantismul frondei. Un Leonardo da Vinci sau un Spinoza nu s-au plâns că sunt "neinţeleşi"; nu s-au retras in celula lor de studiu din dispreţul pentru "mediu", care nu le poate preţui superioritatea. Au dus o viaţă solitară pentru că erau intr-adevăr preocupaţi de anumite gânduri care se cereau adâncite şi maturizate in linişte. Dar ei nu s-au retras ostil. N-au dat să inţeleagă altora că sunt "neinţeleşi".
Ceea ce e plicticos la un bărbat superior este faptul că niciodată nu are curajul orgoliului, niciodată nu-ţi va spune in faţă că el e geniu şi tu un simplu muritor - ci iţi va da a inţelege aceasta. Orice face şi orice scrie dă să inţeleagă ceva pe care nu are curajul să mărturisească. De aici o serie de rafinamente şi subtilităţi insuportabile pentru orice om cu bun-simţ.
Cred că exerciţiul favorit al oricărui bărbat superior este analiza. Analizează orice şi se analizează oricând, cu o atenţie dureroasă, cu o sete neverosimilă, cu o subtilitate intr-adevăr remarcabilă. Intr-un anumit sens, se poate spune că psihologia au creat-o femeile şi bărbaţii superiori. Este un exerciţiu plin de surprize, balsamic, fascinant, in cele din urmă steril - dar stimulator prin proporţiile pe care le capătă insul in propria lui contemplaţie microscopică. Ducând o asemenea viaţă "interioară", un bărbat superior - deşi el e permanent "neinţeles" - te inţelege totdeauna. El inţelege durerea ta inainte de a i-o spune; el "a trecut pe acolo", el te patronează cald şi sfătos;
Anonim spunea...
Daniel Iancu spunea...
- Bascalie de Obeor, ieftina si de factura sub-mediocra. Muzica ioc, vesuri de scolar de curs primar oleaca emancipat, idee banala, comuna de cand lumea la noi: sa facem misto de ce avem si noi mai bun, atat cat e. Jalnic!N-o mai tine tot asa Daniele, cauta sa te ridici un pic!P.S. Oricum ca penibil nimic nu se compara cu "De-as sti".
Nicăieri nu musteşte o invidie mai rafinată şi o ipocrizie mai sălbatică decât in sufletul unui om superior; mai ales dacă n-a avut noroc (aici nu se potriveste, caci Daniel Iancu a avut noroc, l-a primit, a reusit ) şi se refugiază din "mediu" intr-o "lume a lui", zidită din gânduri "originale" sau din manii inofensive (sculptor, mester olar, mecanic de motociclete vechi, omul are foarte mult timp liber, ce-i drept, si in loc sa compuna si el niste piese muzicale de valoare, se imprastie pe toate planurile odata, de nu iese mai nimic din fiecare hobby luat separat; bineinteles ca, e un barbat inginer minunat de capabil, dar mie asta nu mi se pare atat de special, fiindca orice barbat care isi iubeste meseria, si care a avut sansa de a-si alege exact meseria care i s-a potrivit, orice barbat va excela in aceste conditii; nu exista mediocritate in meserie decat in cazul in care nu ai ales ceea ce erai nascut sa faci. Iar chestia cu "am plecat in alt capat al lumii, unde am fost apreciat" mi se pare putin exagerat; ai plecat in alta tara pentru ca ai vrut bani mai multi, iar in Romania nivelul de salarizare era unul foarte scazut fata de piata internationala a muncii, si oricat ai fi fost de "apreciat" in tara, nu ai fi avut posibilitatea sa castigi un salariu foarte mare; asa ca, unde e dragostea de meserie, in bani, nu-i asa? caci daca nu iubeai banii mai mult decat meseria, nu plecai din tara dupa un salariu de 5-6 ori mai mare, caci dragostea de meserie nu se cantareste in banii pe care ii castigam, ci in satisfactia care ne-o produce, chiar si cu bani mai putini)
Superstiţia turnului de fildeş, a izolării, a dispreţului faţă de contemporani nu s-a născut din orgoliul celor câtorva mari creatori (care cu adevărat n-au fost inţeleşi de contemporani), ci din psihoza tuturor rataţilor "superiori", din inflaţia de originali, din romantismul frondei. Un Leonardo da Vinci sau un Spinoza nu s-au plâns că sunt "neinţeleşi"; nu s-au retras in celula lor de studiu din dispreţul pentru "mediu", care nu le poate preţui superioritatea. Au dus o viaţă solitară pentru că erau intr-adevăr preocupaţi de anumite gânduri care se cereau adâncite şi maturizate in linişte. Dar ei nu s-au retras ostil. N-au dat să inţeleagă altora că sunt "neinţeleşi".
Ceea ce e plicticos la un bărbat superior este faptul că niciodată nu are curajul orgoliului, niciodată nu-ţi va spune in faţă că el e geniu şi tu un simplu muritor - ci iţi va da a inţelege aceasta. Orice face şi orice scrie dă să inţeleagă ceva pe care nu are curajul să mărturisească. De aici o serie de rafinamente şi subtilităţi insuportabile pentru orice om cu bun-simţ.
Cred că exerciţiul favorit al oricărui bărbat superior este analiza. Analizează orice şi se analizează oricând, cu o atenţie dureroasă, cu o sete neverosimilă, cu o subtilitate intr-adevăr remarcabilă. Intr-un anumit sens, se poate spune că psihologia au creat-o femeile şi bărbaţii superiori. Este un exerciţiu plin de surprize, balsamic, fascinant, in cele din urmă steril - dar stimulator prin proporţiile pe care le capătă insul in propria lui contemplaţie microscopică. Ducând o asemenea viaţă "interioară", un bărbat superior - deşi el e permanent "neinţeles" - te inţelege totdeauna. El inţelege durerea ta inainte de a i-o spune; el "a trecut pe acolo", el te patronează cald şi sfătos;
Anonim spunea...
http://www.youtube.com/watch?v=y8AWFf7EAc4 Cu totii suntem mandri ca suntem romani, eu, care nu pot canta, fiindca am ramas mut, in urma unui soc (de la ceea ce am citit, ca acestui OM MINUNAT, II DISPLACE SI DETESTA PE OAMENII de care nu se deosebeste in nici un fel, dat fiind faptul ca aceia isi injura, bat, omoara la propriu apropiatii, iar OMUL SUPERIOR DANIEL IANCU, ii INJURA, BATE SI OMOARA LA FIGURAT; unde e deosebirea?), am ales sa le dedic o piesa romanilor, ca o continuare a piesei dvs. frumos cantata si atat de adevarata.Va multumesc, tineti-o tot asa! si la mai mare! in cantare!
Multumesc. Minunat cantec. Si tu poate nu iti dai seama, dar poti canta. Tocmai ai facut-o.
Bine Mugurele tata. De regula nu pun comentarii la clipurile pe care le postez, dar trebuie sa zic ceva ....exact ca in bancul cu papagalul pervers. Data viitoare bagam o Jaga-Jaga ?
Cu 2 (de) luni în urmă 4 
El n-are nevoie de camarazi; el are nevoie de adoratori, de consolatori, de spectatori, din când in când de aplauze.
Exemplul cel mai edificator este un comentariu-raspuns al unui adorator, al unui spectator care il aplauda, al unui alt barbat superior, apostrofandu-l in acelasi timp pe Mugur60 "mesajul cantecului (pe care in mod evident nu l-ati inteles)":
Activitate recentă
| CDNenitescu commented on Daniel Iancu - Sunt mandru ...  "@mugur60 Dacă ne gândim un pic la mesajul cântecului (pe care în mod evident nu l-ați înțeles) și la referirile pe care aceasta le face, constatăm că nenea Iancu face "bășcălie" (de "Obeor", după aprecierile dumneavoastră) de specificul TIPIC românesc de a îi da în cap vecinului pentru că acesta e mai deștept, frumos sau bogat, sau de a adopta comportamente de toată jena în baza unor temeiuri lipsite de orice fel de rațiune." mai puţin | |
| CDNenitescu commented on Daniel Iancu - Sunt mandru ... "@mugur60 Sunt foarte curios să cunosc ce anume considerați dumneavoastră că este "ce avem și noi mai bun" în acest context." mai puţin | |
Raspunsul lui Mugur60, a fost urmatorul:
mugur60 (Cu 2 (de) luni în urmă) Referindu-ne strict la versurile in cauza, ce avem si noi bun? Miorita, Balada Mesterului Manole, Baltagul. Care, vreti sau nu, fac parte din spiritualitatea noastra si pun intr-o cu totul alta lumina „specificul TIPIC romanesc". Dupa mine mai corecta. Pe de alta parte, Nenea Iancu n-a facut bascalie, a facut UMOR (cu totul alta mancare de peste), dar din pacate umorul nu e la indamana oricui. Si Caragiale i-a satirizat pe Trahanache, Mita Baston, Goe si altii de teapa lor, fauna a mahalalelor bucurestene de la sfirsit de secol 19, politicieni verosi si corupti, dar nu pe Traian si Decebal. Am postat comentariul trecut pentru ca am credinta cat ca Daniel poate face lucruri mai bune si mai profunde, mai aproape de arta. Am sperat prin asta il pot ajuta. Daca insa, el vrea sa promoveze la Jaga-Jaga (asta e mizeria aia cvasi pornografica, nu?), e alegerea lui si alegerea personala a formei de expresie. Atat. |
Preferă orice egalităţi; preferă să rămână "neinţeles", să fie injurat, calomniat - dar niciodată egalul altuia. Oamenii pe care ii iubeşte el sunt morţi, sunt idoli; când iubeşte un contemporan, fiţi siguri că acesta e atât de "mare", incât a depăşit de mult statura umanităţii.
(celor carora le face publicitate - caricaturistului Corneliu Patrascan, epigramistului Ghita Laurentiu, ori cantaretei de opereta Daniela Vladescu - de fapt isi face publicitate lui insusi, caci noi oamenii, nu suntem interesati de nimeni altcineva, in afara de noi insine; putem spune orice impotriva acestui adevar, dar nu putem sa dovedim contrariul, cel putin nu cu probe reale, adevarate. Singura persoana careia i-a dedicat un articol intreg a fost Nina Cassian, dar ea deja face parte din categoria acelor artisti mari, mareti, care depasesc statura umanitatii)
Bărbaţii aceştia superiori sunt ori revoltaţi, ori resemnaţi. Niciodată impăcaţi cu ceasul şi lumea in care trăiesc.
Cea mai mare bucurie a lor - in afară de aceea produsă când se vorbeşte de ei - este să-şi analizeze necontenit inălţimile sufleteşti la care trăiesc şi să măsoare distanţele care ii despart de ceilalţi. Analiză, himere şi automatism; rămân intotdeauna un tip, oricât s-ar strădui să se deosebească de mediocritate şi de plebe. Căci a fi mediocru nu este o ruşine; dar a cădea in cealaltă mediocritate, a culmilor, a tipului superior - este de-a dreptul vulgar.
Succesul oamenilor superiori - bărbaţi şi femei - se datoreşte acestei vulgarităţi a spiritualităţii publicului. Care işi alege idoli ce le flatează nostalgiile de "superioritate", de "geniu neinţeles", de "om tare", de "trimis", de "salvator". Căci, in fond, fiecare ar dori să fie un bărbat superior..."
Mircea Eliade - Oceanografie
