Se afișează postările cu eticheta Muzica. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Muzica. Afișați toate postările
marți, 13 decembrie 2011
Muzica, de la suferinta la tacere
Ne straduim atat de mult sa placem celorlalti, sa fim iubiti macar de unul dintre ei, si totul este in zadar...nimic nu dobandim din asta, decat si mai mult gol in sufletele noastre. Cand nu mai vrem ca cineva sa ne mai placa, atunci putem incepe si noi sa traim viata care ni s-a dat, sa vedem frumusetea de dincolo de aceste eforturi care ne lasa un gol in suflet mai mare decat intregul univers gandit. Iubirea este muzica sufletului nostru, redus la tacere. Sufletul devine astfel ireductibil, simplu, exact asa cum Dumnezeu ni l-a dat. Este imposibil sa iubesti si sa fii intelept, zicea Francis Bacon. Eu zic ca este imposibil sa iubesti un om si sa fii intelept in acelasi timp. Fiindca iubirea reala nu este decat iubirea sufletului pentru creatorul lui.
duminică, 4 decembrie 2011
SUFLETUL ROMANESC SI MUZICA
„Nici unul dintre bărbaţii mari de la 1848 – observa într-un rînd un învăţat român – n-avea o înţelegere deosebită pentru muzică. Fiii de boieri de acum un veac au asimilat totul, în ce priveşte artele pe care le întîlneau în străinătate, nu însă şi muzica. Nici astăzi, poate, nu avem destulă pricepere în această privinţă. Fiindcă muzica cere nu numai inteligenţă...
Opresc aici şirul ideilor pe care le dezvolta atît de sugestiv, într-o mai veche Istorie a literaturii române, profesorul Sextil Puşcariu. Nu e ceva de învăţat de la ele? Sufletul cult românesc (cu cel popular e o altă poveste) nu are toate dimensiunile. Nici nu le putem avea dintr-odată pe toate. A avut loc, în sînul lui, o dezvoltare vremelnică de tot interesul, în zonele luminoase ale vieţii spirituale, dar, în zonele unde raza inteligenţei nu pătrunde, creşterea a întîrziat. Va mai întîrzia?
Dar timpul nostru tocmai aceasta aduce: o înţelegere muzicală a lucrurilor; un tulburător triumf al muzicii. Există, de pildă, suflete şi naţiuni care ştiu să «orchestreze», în timp ce altele nu ştiu. De ce cîştigă bătălii cîte o naţiune? Pentru că, poate, n-a avut nici un mare muzician – ne-a venit în minte, într-o bună zi. Nu orchestrează; nu gîndeşte simfonic; nu cîntă cu adevărat. Iar timpul nostru, ca orice timp în care «elementele» tind să se individualizeze, are nevoie de contopire şi muzică.
În sufletul cult românesc, tăiat prea mult în colţuri, cîteodată, divizat de lucruri şi de sine prin crezurile necruţătoare ale inteligenţei, timpul nostru vine să verse armonie şi simţul întregului. Şi nu numai armonie sau simţ al întregului. E ceva material în muzică, nu o simplă idee poetică, iar de materie are nevoie un suflet, solicitat prea mult de teoretic şi teorie, cum este acest inteligent suflet cult românesc.
Numai din muzică – dacă nu cumva o ştii de-a dreptul – înveţi ce e creşterea şi devenirea. Simfonia singură îţi arată cum creşte materia sunetelor către sens. Muzica te familiarizează cu acest haos al lui ceea ce nu este încă, pe care ai să-l regăseşti mai tîrziu, peste tot, acolo unde e viaţă: în tine, dacă în tine e viaţă; în istorie, unde ţi se pare că e prea multă. Dacă avem azi nevoie să ne familiarizăm cu materia, să înţelegem dezordinea, haosul, atunci spiritul muzicii ne poate da o cheie. De cheia aceasta, cei mai mulţi dintre marii noştri înaintaşi au fost lipsiţi. Titu Maiorescu a plecat indignat de la reprezentaţia lui Lohengrin. Dar nu e nevoie să înscriem aceasta pe efigia ce se va bate în curînd în amintirea lui...
De aceea, fenomenul cultural cel mai adînc, poate, ce se petrece de cîţiva ani în România e sporirea interesului pentru muzica cea mare. Cînd vezi sălile acestea pline, ale concertelor, cînd asculţi programele de zile mari ale radioului, poţi nădăjdui că sufletul nostru cult va şti mai mult, va înţelege mai mult, mîine. E adevărat că există mulţi snobi: iară e adevărat că mulţi nu gustă din muzică decît voluptatea muzicii. Dar dacă arta nu e o formă superioară de bucătărie, atunci ceea ce se întîmplă astăzi are un sens de cultură. Timpul nostru ne trimite prin muzică un mesaj rafinat – ca să-i înţelegem întunericul şi luminile.“
Constantin Noica - Vremea, 1942
Maiorescu era aerian. Wagner ne-a dat in Lohengrin si frumosul mars nuptial. Nu l-am gasit pe youtube cantat in opera Lohengrin (ce-i drept, nici nu am stat sa caut prea mult), asa ca o sa-l incarc chiar eu, zilele astea. Ma voi ocupa cand voi gasi putin timp.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)