“Un mare artist care era Goethe, a sfarsit prin a exclama: lumea are mai mult geniu decat mine! La fel spune si Hegel : <<Natura originar-determinata a individului ( cea cu talent si inzestrari deosebite) a pierdut semnificatia sa pozitiva, aceea de-a fi in sine elementul si scopul activitatii lui…>> Daca nu exprima gandul tuturor, geniul trece prin lume ca o torta care nu lumineaza. Dar daca e vorba de gandul tuturor, cum sa nu existe o luminita in fiecare dintre noi?
Ratiunea este democratica peste tot: ea e activa sau doarme, si investeste ca om pe oricare. Nu geniul este cel care prescrie legi, pana la urma, ci ratiunea tuturor. Sau sa admitem ca le poate prescrie si geniul; dar cum sa astepti ivirea lui, care e totusi intamplatoare? Geniul era implantat intr-o substanta hyletica, materiala, ce-si are capriciile ei, pe cand ratiunea fiecaruia este implantata intr-o substanta etica – spune Hegel – in ansamblul experientelor de viata si gandire ale societatii. Este supremul triumf, dar si dreptul elementar al constiintei individuale, de a se ridica,ramanand constiinta individuala, la ratiunea tuturor, iar constiinta trebuie trezita la aceasta raspundere de-a recunoaste si afirma legile universale.
Toate incep astfel sa se democratizeze dupa Renastere – asa s-ar putea comenta, cu exemplul istoric potrivit, capitolul de fata al lui Hegel, care e si o treapta a fiecaruia de gandire. Stiinta nu mai invoca exclusiv ratiunea speculativa, pe care n-o poate pune in joc oricine, ci face recurs la ratiunea experimentala, care e la indemana tuturor. Aparatul, statul, traditiile acumulate, ca si ritualul Bisericii, sunt puse in umbra: fiecare trebuie lasat liber in fata constiintei proprii si a Judecatorului launtric . Statele sfarsesc prin a nu mai avea nevoie de regi, carora incep chiar sa le taie capetele. «Ratiunea sanatoasa stie nemijlocit ceea ce este drept si bun»
Pe scena lumii se ridica un personaj nou, domnul Fiecare. (La o alta scara si cu mai putina semetie, el fusese activ, si avea sa fie inca, in culturile folclorice, numai ca lucra acolo in numele unei simple ratiuni infuze). O ratiune explicita si stapana pe sine vine acum sa-l investeasca cu dreptul de-a prescrie, intr-o forma sau alta, legile. RATIUNEA n-ar fi cu adevarat ratiune daca n-ar reveni tuturor.
Nu cumva FIECARE este NIMENI? Insinueaza, cu un dram de abilitate constiinta aristocratica. Dar in fata acestui NIMENI compar toate infaptuirile si dupa judecata lui stau si cad ele.
Prostia umana, nepriceperea si incultura sunt totusi undeva inteligenta, pricepere si cultura, in masura in care poarta cu ele RATIUNEA. (Un elev prost stie totusi perfect sa judece un professor bun; UN PUBLIC, in sanul caruia fiecare nu stie nimic, RECUNOASTE SAU RESPINGE PE DREPT, operele celor care stiu totul. )
Nu e nimic de facut decat sa lasi acest personaj, numit FIECARE, sa se urce pe scena lumii. Daca vrei sa-l infrangi, trebuie sa-l lasi sa invinga. Si el invinge, in acest ceas al ratiunii, care a fost cel al lumii moderne incepatoare.
O nemaiintalnita vrednicie a cuprins atunci lumea, acea vrednicie fara invrednicire sau cu singura invrednicire a ratiunii general umane, pe care istoricii au numit-o a lumii burgheze. –
Un istoric al culturii europene, Max Weber, a scris o intreaga carte pe tema acestei invredniciri fara invrednicire (si care-si cauta invrednicirea in simplele rezultate ale vredniciei, adica in castigul material), o carte potrivit careia in primul rand din ravna protestantismului german s-ar fi nascut capitalismul. Dar tot ce e de retinut din carte este, poate, PATHOS-ul activ al lipsei de nadejde.
Caci este undeva o lipsa de nadejde in inima acestui Fiecare din noi. “FIECARE TREBUIE SA SPUNA ADEVARUL” spune Hegel. Sa-l spuna asa, de-a dreptul? Dar ni se intampla limpede ca, de la inceput, DREPTUL NOSTRU DE A STI CE ESTE ADEVARAT SI BUN SE LOVESTE DE CONDITIA PREALABILA DE A CUNOASTE EFECTIV ADEVARUL SI BINELE.
Tot ce iti ramane sa spui este ca fiecaretrebuie sa POATA spune adevarul, fiecare sa fie PUS in conditia de-a spune Adevarul, si ca, in definitiv, fiecare AR TREBUI sa stie Adevarul, dar din pacate, NU-L STIE. Si atunci te intrebi ce anume e sortit sa-ti trezeasca o mai mare MIRARE: faptul ca fiecare om detine solidar izvorul acesta de universalitate care e ratiunea, sau faptul ca, avand ratiunea, omul nu detine totusi nici un adevar asigurat?
Dar sa admitem ca adevarul, in orice plan l-ai cauta SE OBTINE PE CAI MAI OCOLITE. Legile morale, in schimb, NU SUNT CUNOSCUTE ORICUI?? “IUBESTE PE APROAPELE TAU CA PE TINE INSUTI” spune Hegel, e un comandament care trebuie sa fie LEGE DE-A DREPTUL INS CU INS.
Nimic nu ma poate opri sa fac BINE aproapelui meu – NIMIC DECAT TEAMA, si deseori EXPERIENTA, ca nu-i fac BINE in REALITATE. Caci trebuie sa i-l fac CU INTELEGERE ; TREBUIE SA-I STIU CARE-I ESTE BINELE SI CARE RAUL. O POT STI EU? Eu raman un binefacator POSIBIL, asa cum eram mai inainte o constiinta cunoscatoare POSIBILA, si ma trezesc cu ideea de lege in mine, cu “universalitatea FORMALA” spune Hegel, dar fara un continut de legi. Ar TREBUI sa poti cunoaste; ar trebui sa poti face bine...
Ce se intampla acum ratiunii, dupa al optulea asalt pe care l-a dat universului, este sa se traga indarat, in conditiile ei formale, care sunt pentru ea singura siguranta inatacabila.
GENIALITATEA BUNULUI-SIMT E LA CAPATUL EI. PENTRU ODATA, BUNUL-SIMT( DARUL DE A SIMTI BINE) AVUSESE GRANDOARE. Sub pintenul ratiunii, DADUSE LA O PARTE ELANURILE GENIALE si spunea: n-am nevoie de JUNGLA RATIONALA, cum era CURSUL LUMII; pot face, prin cunoastere si nevoia de randuire a lumii o gradina (isi spune el). IAR MARELE GRADINAR CARE E RATIUNEA BUNULUI-SIMT, incepea SA FACA SCHITA DUPA SCHITA, PROIECT DE PARC DUPA PROIECT, DAR NU MAI STIA DE UNDE SA IA FLORILE, DE TEAMA BURUIENILOR! :)))
(cunnosc si eu pe Cineva, care isi iubeste tara, dar ii uraste pe locuitorii care nu-i fac placerea de a-l lauda, si nu-i "inteleg" si recunosc opera :))
Pe planul substantei “etice” cum o numeste Hegel, se intampla astfel, cu RATIUNEA GOALA, ce se intampla ASTAZI pe planul substantei “LOGICE” cu unele tendinte ale LOGICII FORMALIZATE : “ceea ce ramane ...este tautologia constiintei, care se opune continutului”.
Dar ce nevoie avem noi de continut? Spune ratiunea, intr-o ultima incercare de-a capta universalul (adicatelea de-a obtine faima generala si nemurirea operei sale). Continuturi sunt peste tot in lume, ba unele din ele pretend a tine chiar de legi. Nu am nevoie de continuturi, ci de criterii pentru continuturile ce se dau drept legi. IAR RATIUNEA CARE DADEA LEGI DEVINE RATIUNEA CARE EXAMINEAZA LEGEA.
CINE NU STIE SA JUDECE SI SA PUNA PE CANTAR VA FI JUDECAT, CANTARIT SI REPUDIAT DE OBSTEASCA RATIUNE. “ Constantin Noica – Povestiri despre om dupa o carte a lui Hegel, Ed. Humanitas
Asa cum se si intampla de altfel, caci oamenii ii judeca pe aceia care nu stiu a primi luminitele adevarului de la fiecare om in parte, si astfel nu merita titluri de oameni de cultura, sau oameni de politica, si le repudiaza operele nu in alt fel, ci , neluandu-le in seama. Ei desi cred ca sunt “CINEVA”, raman la fel ca FIECARE, un NIMENI pentru universul culturii, un nimeni pentru universul politicii, un Nimeni pentru UNIVERS, un Nimeni pentru Dumnezeu, fiindca pentru ei legea universala “Iubeste-ti aproapele ca pe tine insuti” este o lege goala, care nu le spune nimic. Ei fac apel la legea politieneasca, ca sa ignore legea universala a dreptului de a spune adevarul al fiecarui OM, incercand sa puna “pumnul in gura” celui ce indrazneste a spune ca ei sunt in afara legii bunului simt, al acelui simt care stie a-si imagina macar, adevarul. Este darul de a simti bine si corect pentru toata lumea implicata, dar pe care nu il pot avea toti in acelasi timp. Va mai fi nevoie de multe infrangeri, ca sa isi poata imagina si ei adevarul, ca sa poata primi darul bunului-simt.
