Despre ADEVARATA EDUCATIE (V)

"A fi liber de frica este inceputul intelepciunii, iar o educatie demna de acest nume provoaca in noi acea eliberare care, doar ea, poate trezi o INTELIGENTA destul de profunda pentru a fi creatoare.


Rasplata sau pedeapsa pentru orice actiune, oricare ar fi, nu face decat sa intareasca egocentrismul. A lucra pentru altul si in interesul altuia, in numele patriei sau al lui Dumnezeu, conduce la frica, iar frica nu poate sta la baza unei actiuni juste.

Daca vrem sa ajutam un copil sa aiba respect pentru ceilalti, nu trebuie sa-l momim invocand iubirea, ci sa-i explicam ce inseamna respectul pentru altul, folosind rabdarea si timpul necesar.

Nu exista respect pentru altul cand intervine ideea recompensei, intrucat cautarea folosului sau teama de pedeapsa devin cu mult mai importante decat sentimentul respectului.

Daca nu avem respect pentru copil si-l influentam prin promisiuni si amenintari, dezvoltam in el sentimentul achizitiei si pe cel al fricii. Pentru ca am fost noi insine invatati sa lucram in vederea obtinerii de rezultate, nu gandim ca ar putea exista o actiune libera de orice dorinta de achizitie.

Adevarata educatie incurajeaza dreapta judecata si respectul pentru altii, fara stimulente si fara amenintari de nici un fel.

De indata ce incetam a mai cauta rezultate imediate, incepem sa vedem cu claritate cat este de important ca educatorul si copilul sa fie amandoi eliberati de frica, de pedepse, de speranta obtinerii de recompense, ca si de orice forma de constrangere. Insa constrangerea va dura cata vreme in relatiile dintre acestia se va amesteca autoritatea.

A te supune autoritatii procura numeroase foloase celor care gandesc in termeni de profituri si de motive personale. Insa educatia bazata pe progres individual si pe profit, nu poate construi decat o structura sociala de concurenta, de antagonisme si de brutalitate. Intr-o societate de acest fel am fost noi crescuti, iar starea noastra de confuzie si de dusmanie este evidenta.

Am invatat sa ne conformam unei autoritati, sau unui maestru, unei carti sau unui partid, pentru ca acest lucru ne este folositor. Specialistii din toate domeniile vietii, de la preot pana la birocrat, manuiesc autoritatea si ne supun. Guvernele si educatorii care folosesc constrangerea nu pot obtine, in relatiile omenesti, cooperarea necesara bunastarii societatii.

Daca vrem ca intre fiintele omenesti sa se stabileasca relatii intemeiate pe adevar, nu trebuie sa folosim nici constrangerea, si nici macar convingerea. Cum ar putea exista o afectiune si cooperare sincera intre cei care exercita puterea si cei care o suporta?

Dar privind cu luare aminte si fara partinire aceasta chestiune a autoritatii si numeroasele ei implicatii, vazand ca dorinta de putere este distrugatoare in sine, se produce o intelegere spontana a oricarui proces al autoritatii. Din clipa in care indepartam ideea autoritatii, ne gasim asociati unii cu altii si atunci cooperarea si afectiunea reciproca devin cu putinta.

ADEVARATA PROBLEMA A EDUCATIEI ESTE EDUCATORUL. Daca el foloseste autoritatea ca pe un mijloc pentru a se implini, pentru a se realiza pe sine, daca invatamantul este pentru el un mijloc de afirmare personala, chiar si un mic numar de elevi poate deveni instrumentul ambitiei sale. 

Dar o recunoastere intelectuala sau verbala a efectelor paralizante ale autoritatii ar fi superficiala si zadarnica; noi trebuie sa avem o viziune profunda a motivelor secrete ale autoritatii si dominatiei.

Daca vedem ca inteligenta nu poate fi niciodata trezita prin constrangere, chiar constiinta acestui fapt va risipi temerile noastre si atunci vom incepe sa cultivam un nou mediu, care va fi contrariul actualei ordini sociale si o va depasi cu mult.

Pentru a intelege semnificatia vietii, a conflictelor si a durerilor ei, noi trebuie sa gandim independent de orice autoritate, inclusiv de aceea a religiilor organizate.

Dar daca in dorinta noastra de a ajuta copilul, punem in fata lui exemple impresionante, nu trezim in el decat frica, imitatie si diferite forme de superstitii.

Persoanele cu inclinatii religioase incearca sa impuna copiilor lor credintele, sperantele si temerile pe care le-au mostenit de la proprii lor parinti; iar persoanele anti-religioase sunt deopotriva de dornice de a influenta copiii lor si de a-i face sa accepte modul lor particular de gandire.

Vrem cu totii ca fiii nostri sa-si insuseasca forma noastra de cult, sa fie pasionati de ideologiile pe care noi le-am ales. Este atat de usor sa te cufunzi in imagini si formule inventate de noi insine sau de altii! De aceea este necesar a fi intotdeauna atent si treaz.

Ceea ce numim noi religie nu este decat credinta organizata insotita de dogme, de ritualuri, de mistere si de superstitii. Fiecare religie are cartile ei sfinte, mijlocitorii ei si modurile ei de a ameninta si de a domina.

Cei mai multi dintre noi am fost conditionati de toate aceste lucruri, iar asta este ceea ce se numeste educatia religioasa. Insa conditionarea aceasta ridica pe om impotriva omului si naste rivalitati atat fata de credinciosi cat si fata de ceilalti.

Desi toate religiile sustin ca ele aduc veneratie lui Dumnezeu si proclama ca trebuie sa ne iubim unii pe altii, ele vara frica in om, servindu-se de doctrinele lor intemeiate pe rasplata si pedeapsa. Iar dogmele lor rivale perpetueaza conflictele si luptele.

Dogme, taine, ritualuri: nimic din toate acestea nu duc la o viata spirituala. Educatia religioasa in adevaratul sens al acestui cuvant consta in a incuraja individul sa inteleaga raporturile pe care le intretine cu semenii sai, cu obiectele, cu natura. Nu exista viata in afara relatiilor, iar fara cunoastere de sine, toate relatiile personale si colective sunt cauze de conflicte si suferinte.

Desigur, este imposibil sa-i explici copilului toate acestea pe deplin; dar daca educatorul si parintii inteleg profund tot ceea ce cuprind relatiile omenesti, ei vor putea prin atitudinea lor, prin purtarea si limbajul lor, sa-l faca pe copil sa inteleaga fara prea multe cuvinte si explicatii, ca este vorba despre o viata spirituala.

Asa-zisa cultura religioasa descurajeaza interogarea si indoiala, si, totusi, numai examinand sensul si insemnatatea valorilor pe care societatea si religia le-au stabilit in jurul nostru, incepem sa descoperim adevarul.

Rolul educatorului este de a fi profund constient de propriile sale ganduri si sentimente; atunci poate el sa paraseasca valorile care i-au dat siguranta si imbarbatare si sa-i ajute pe ceilalti sa devina constienti de ei insisi si sa-si cunoasca nazuintele si temerile."

Despre ADEVARATA EDUCATIE (III)

" O alta functie a educatiei este de a crea valori noi. A ne margini sa varam in mintea copilului valori stabilite inseamna a-l conforma unui ideal, a-l conditiona, fara a trezi inteligenta lui.

Educatia este strans legata de actuala criza mondiala, iar educatorul care percepe cauzele acestui haos universal ar trebui sa se intrebe cum sa trezeasca inteligenta celor tineri, ajutand astfel noile generatii sa limiteze conflictele si dezastrele.

Educatorul trebuie sa ofere intreaga sa gandire, toata grija si afectiunea sa pentru crearea unui mediu potrivit si pentru dezvoltarea intelegerii, astfel incat indivizii, atingand maturitatea, sa poata aborda cu inteligenta problemele care se vor ivi in fata lor.

Dar in perspectiva acestei actiuni, educatorul trebuie sa se inteleaga pe sine insusi, in loc sa se bazeze pe ideologii, pe sisteme, pe credinte.

Sa incetam sa ne mai gandim la sisteme si idealuri. Sa ne ocupam de lucruri asa cum sunt ele. Caci aceasta considerare a ceea ce este trezeste inteligenta; si inteligenta educatorului este cu mult mai importanta decat cunoasterea unei metode de educatie.

Pentru cel ce aplica o metoda, chiar daca aceasta a fost pusa la punct de o persoana inteligenta si chibzuita, metoda devine importanta, iar copilul nu mai are importanta decat in raport cu ea.

Copiii sunt masurati si clasificati si in cele din urma instruiti dupa un cod. Procedeul acesta poate fi comod pentru educator, insa nici aplicarea unui sistem, nici tirania opiniei si a eruditiei nu pot crea fiinte umane depline.

EDUCATIA in adevaratul sens al cuvantului consta in a intelege copilul asa cum este el, fara a-i impune idealul a ceea ce credem noi ca el ar trebui sa fie.

A-l inchide pe copil in cadrul unui ideal, inseamna a-l incuraja sa se conformeze, ceea ce naste FRICA si produce in el un vesnic conflict intre ceea ce este si ceea ce ar trebui sa fie. Iar toate conflictele interioare se manifesta in exterior in societate.

Orice ideal este o veritabila bariera pentru intelegerea pe care am putea-o avea despre copil si pentru aceea pe care ar putea-o avea el insusi despre sine.

Parintii care doresc cu adevarat sa-si inteleaga copilul, nu-l privesc prin ecranul unui ideal. Ei il iubesc, il observa, studiaza inclinatiile lui, tendintele lui, caracterul lui, particularitatile lui.

Numai parintii care nu-si iubesc copilul ii impun un ideal, caci atunci ambitia lor se sforteaza sa se implineasca in el, dorind ca el sa devina una sau alta. Dar daca iubesti, nu idealul, ci copilul, atunci exista posibilitatea de a-l ajuta sa se inteleaga pe sine asa cum este.

Daca de pilda, copilul este mincinos, la ce bun sa-i pui in fata idealul adevarului? Trebuie insa descoperite motivele pentru care minte. Pentru a ajuta copilul, trebuie sa-i consacri timpul necesar pentru a-l studia si observa. 

Si asta cere rabdare, iubire statornica. Dar cand n-ai nici iubire, nici intelegere, constrangi copilul sa se fixeze intr-un anumit fel de a fi, pe care-l numim idealul. 

Un ideal este deci o evadare comoda: educatorul care are un ideal este incapabil sa-si inteleaga elevii si sa-i calauzeasca inteligent, caci pentru el, idealul viitor, ceea ce ar trebui sa fie, este cu mult mai important decat copilul prezent. 

Urmarirea unui ideal exclude iubirea, iar fara iubire nici o problema omeneasca nu poate fi rezolvata. 

Educatorul bun este acela care nu se ataseaza de o metoda, ci care studiaza fiecare elev in parte. 

In raporturile noastre cu copiii si adolescentii, nu avem de-a face cu mecanisme care pot fi reparate rapid, ci cu fiinte vii, impresionabile, schimbatoare, simtitoare, tematoare, afectuoase.  

Si pentru a ne ocupa de ele, trebuie sa avem o mare intelegere, puterea rabdarii si a dragostei. Cand acestea ne lipsesc, noi recurgem la remedii usoare si rapide, nadajduind sa obtinem rezultate miraculoase si automate. 

Daca suntem neatenti, mecanizati in comportamentul si in actiunile noastre, ne retragem de la orice chemare ce ne deranjeaza si careia nu-i putem raspunde prin automatisme. Or, aici se afla una dintre cele mai mari dificultati in educatie ale educatiei. 

Copilul este deopotriva rezultatul trecutului si al prezentului. Deci el este deja conditionat. Daca ii transmitem fundamentul conditionarii noastre, noi perpetuam in acelasi timp conditionarea sa si a noastra. 

Nu poate exista transformare radicala decat atunci cand intelegem conditionarea noastra si ne eliberam de ea. 

A purta discutii despre educatie in timp ce noi insine suntem conditionati, este ceva cu totul zadarnic.

Cand copiii sunt mici, fireste ca noi trebuie sa-i ocrotim de pericolele materiale si sa evitam ca ei sa se simta fizic intr-o stare de nesiguranta. Dar din nenorocire, nu ne oprim aici. Noi vrem sa modelam felul lor de a simti si de a gandi, vrem sa-i modelam dupa nazuintele si intentiile noastre. 

Cautam sa ne implinim pe noi in copiii nostri, sa ne perpetuam prin intermediul lor. 

Construim ziduri in jurul lor, ii conditionam prin credintele noastre, prin ideologiile noastre, prin fricile si sperantele noastre. 

Iar pe urma plangem si ne rugam atunci cand sunt ucisi sau mutilati in razboaie sau cand experientele vietii ii fac sa sufere.

Aceste experiente ale vietii, care ii vor face sa sufere pe copiii nostri prost pregatiti sa le primeasca, nu-i vor invata libertatea ci, dimpotriva, vor intari vointa lor egocentrica. 

Eul este facut dintr-o serie de reactii de aparare si de expansiune, iar dezvoltarea lui se afla totdeauna continuta in propriile lui proiectii si in identificarile care ii sunt agreabile. 

Cata vreme traducem experienta in termeni egocentrici, in "EU" si "AL MEU", cata vreme eul, ego-ul se mentine cu ajutorul reactiilor sale, experienta nu poate fi libera de conflicte, de confuzie si de durere.

Libertatea se iveste doar cand este inteles procesul eului, al subiectului care indura experienta.  

Doar cand eul, cu reactiile sale acumulate, nu mai este subiectul care indura experienta, aceasta din urma capata o semnificatie cu totul diferita si devine creatie.

Daca vrem sa ajutam copilul  sa se elibereze de modurile de manifestare ale eului, care produc atata suferinta, fiecare dintre noi trebuie sa inceapa a-si modifica profund atitudinea si relatiile sale cu copilul. 

Prin gandirea si comportarea lor, parintii si educatorii pot ajuta copilul sa se elibereze, si sa se dezvolte in iubire si omenie. 

Educatia, asa cum este ea practicata in prezent, nu incurajeaza in nici un fel intelegerea tendintelor ereditare si ale influentei mediului ce conditioneaza inima si mintea si intretin frica. 

 Prin urmare, ea nu ne ajuta sa razbim printre aceste conditionari si sa scoatem la lumina fiinte omenesti integrale. 

Orice forma de educatie care se ocupa numai de o parte a omului si nicidecum de omul intreg, duce inevitabil la noi conflicte si la suferinte mai mari.

Numai in libertate, in adevaratul inteles al cuvantului, pot inflori dragostea si omenia; si numai o educatie intemeiata pe cunoasterea de sine poate oferi aceasta libertate. 

Nici adaptarea perfecta la societatea actuala, nici promisiunea unei utopii nu pot da individului viziunea interioara care ii este necesara pentru a iesi din starea de conflict.  

-voi continua maine-

Despre ADEVARATA EDUCATIE (II)

" Idealurile sau planurile utopice ale unei Cetati a viitorului nu vor provoca schimbarea radicala a inimilor, care este esentiala daca vrem sa punem capat razboiului si sa evitam distrugerea universala.

Nici un ideal nu poate modifica valorile noastre actuale. Acestea nu pot fi inlaturate decat cu ajutorul unei educatii adevarate, intemeiate pe intelegerea a ceea ce este.

Cand lucram impreuna pentru un ideal, pentru un viitor, noi ii modelam pe indivizi dupa conceptia noastra despre viitor; pe noi nu ne intereseaza deloc fiintele omenesti, ci numai ideea noastra despre cum ar trebui sa fie aceste fiinte omenesti. Ceea ce ar trebui sa fie devine cu mult mai important pentru noi, decat ceea ce este, adica individul cu complexitatile sale asa cum sunt ele.

Dar daca incepem sa intelegem individul in mod direct, in loc de a-l privi prin ecranul a ceea ce noi ne inchipuim ca el ar trebui sa fie, atunci ne preocupam de ceea ce este. Si atunci nu mai cautam sa transformam individul, iar principalul nostru interes devine acela de a-l ajuta sa se inteleaga pe sine insusi. Iar aici nu intra in calcul nici un motiv, nici un profit personal.

Daca suntem pe deplin constienti de ceea ce este, noi il vom intelege si prin urmare vom fi liberi; dar pentru a fi constienti de ceea ce suntem, noi trebuie sa incetam de a ne stradui sa ajungem ceva ce nu suntem. 

Idealurile nu-si au rostul in educatie, caci ele impiedica intelegerea prezentului: nu poti fi constient de ceea ce este decat atunci cand nu evadezi in viitor. A privi spre viitor, a te stradui sa atingi un ideal - toate acestea indica atat o lenevie a mintii cat si dorinta de a evita prezentul.

Urmarirea unei utopii prefabricate, nu reprezinta o negare a libertatii si a deplinatatii individului? 

Cand ai in vedere un ideal, un model, cand ai o formula pentru ceea ce ar trebui sa fie, oare nu duci o viata superficiala si automata?

Noi avem nevoie, nu de idealisti, sau de entitati cu minti mecanizate, ci de fiinte omenesti depline, inteligente si libere. 

A proiecta o societate perfecta inseamna a te bate si a varsa sange pentru ceea ce ar trebui sa fie, ignorand astfel ceea ce este.

Daca fiintele omenesti ar fi entitati mecanice, masini automate, lumea viitoare ar fi previzibila si ar putea fi intocmite planuri pentru o utopie perfecta. Am putea atunci elabora cu grija cadrul unei societati viitoare si ne-am putea orienta spre punerea lui in aplicare.

Insa fiintele omenesti nu sunt masini care sa functioneze dupa conceptii definite.

Intre prezent si viitor este un necunoscut imens in care influente numeroase lucreaza asupra fiecaruia dintre noi. 

Sacrificand prezentul pentru viitor, noi urmarim cai gresite in vederea unui scop final pe care ni-l inchipuim a fi probabil just. Dar mijloacele determina scopul; si , de altminteri, cine suntem noi pentru a hotari ce ar trebui sa fie omul?

Cu ce drept decidem sa-l modelam potrivit unui tipar oarecare, pe care ni-l descrie cutare sau cutare carte sau pe care-l stabilesc ambitiile noastre, sperantele noastre si temerile noastre?

Adevarata educatie nu se sprijina pe nici o ideologie, oricare ar fi promisiunile ei cu privire la o viitoare utopie; ea nu se sprijina pe nici un sistem, oricat de inteligent ar fi si nu trebuie sa fie un mijloc de a conditiona individul intr-un fel sau altul.

Educatia trebuie sa ajute individul sa se maturizeze liber, sa se dezvolte in iubire si omenie. Cu asta ar trebui sa ne ocupam si nicidecum sa modelam copilul conform unui model ideal. 

Orice metoda care ierarhizeaza copiii dupa temperamentul lor si dupa aptitudinile lor nu face decat sa puna in relief deosebirile dintre ei si, prin acest fapt, sa nasca antagonisme si sa incurajeze diviziunile in societate. Ea nu contribuie deci la dezvoltarea unor fiinte omenesti integrale. 

Este evident ca nici o metoda si nici un sistem nu pot servi ca baza a educatiei despre care vorbesc. Punerea in aplicare a unei metode este indiciul unei lenevii a mintii educatorului. Cata vreme educatia se sprijina pe principii riguros stabilite, ea poate sa produca femei si barbati foarte indemanatici, dar nu poate produce fiinte omenesti, umane, creatoare.

Numai iubirea poate naste intelegerea celuilalt. Unde este iubire, exista o comuniune instantanee cu celalalt, la acelasi nivel si in acelasi timp. 

Pentru ca noi insine suntem atat de secatuiti, atat de goi si fara iubire, am ingaduit guvernantilor si sistemelor sa-si asume educarea copiilor nostri si conducerea vietilor noastre; 

insa guvernele vor tehnicieni eficienti, nu fiinte umane, caci fiintele cu adevarat umane devin periculoase pentru stat. Iata cu ce scop guvernele cauta sa controleze educatia.

Viata nu poate fi facuta sa se conformeze la nici un sistem; ea nu poate fi inchisa intr-un cadr, oricat de nobil ar fi acesta. Iar o minte care a fost instruita doar sa cunoasca fapte, este incapabila sa abordeze viata cu toate diversitatile ei, cu subtilitatile ei, cu profunzimile si inaltimile ei.

Cand ne educam copiii dupa un sistem de gandire sau aplicand o disciplina anumita, cand ii invatam sa gandeasca in cadre compartimentate, ii impiedicam sa devina oameni integrali, si prin urmare, sunt incapabili sa gandeasca inteligent, adica sa abordeze viata in ansamblul ei.

Or, cea mai inalta functie a educatiei este tocmai aceea de a crea indivizi integri, capabili sa considere viata in ansamblul ei. 

Idealistul, ca si specialistul, nu se ocupa de totalitatea ei, ci doar de o parte. Nu poate exista integrare cata vreme ne straduim sa lucram potrivit unui ideal.  

Si cei mai multi educatori idealisti au neglijat iubirea. Mintile si inimile lor sunt uscate. Pentru a pregati un copil, educatorul trebuie sa fie ager, intr-o observare continua, dar deopotriva constient fata de propriul sau proces, ceea ce reclama mai degraba afectiune si inteligenta, decat incurajarea copilului sa urmareasca un ideal. "

  - voi continua maine -