Unde nu-i, nici Dumnezeu nu cere.

Unii oameni primesc inca de la nastere, un talent deosebit, cum ar fi de exemplu o voce minunata, cu un timbru deosebit, unic, fata de al altor oameni, si o inteligenta muzicala pe masura vocii sale. Altii nu au primit acest talent, dar vor fi primit altceva, alt talent pe care punandu-si-l in valoare sa ii poata ajuta pe aceia pe care Dumnezeu, in marea sa milostivire, ni-i aduce in calea cea scurta a vietii noastre.

Asadar, talentul fiind primit la nastere, omul are datoria sa si-l cultive, sa si-l puna in valoare, dar nicidecum nu are voie a crede cumva ca l-a meritat, pentru ca nu a facut nimic atunci, in afara de a se naste. Nici macar meritul de a ne naste nu il avem, fiindca altcineva a hotarat ca noi sa venim pe lume.

Cand crezi ca ai un talent care ti se cuvenea, cand devii chiar increzut in tine insuti ca nu esti ca ceilalti, numai pentru ca tu te simti special inaintea lui Dumnezeu si a oamenilor, atunci ai pierdut toata agoniseala de pana in acel moment, a sufletului tau.

Este exact ca in pilda vamesului si fariseului, pe care Domnul Iisus Hristos a dat-o oamenilor, ca sa ne arate cat de sila ii este lui Dumnezeu de aceia care se mandresc cu realizarile si puterile lor, fiindca, dupa cum a spus in alta pilda, cea a semanatorului. tot ceea ce avem este dar de la Dumnezeu.

Acum doua mii de ani, catre unii care se credeau ca sunt drepti si priveau cu dispret pe ceilalti, Domnul Iisus Hristos le-a zis pilda aceasta:

“Doi oameni s-au suit la templu, ca sa se roage: unul fariseu si celalalt vames. Fariseul, stand, asa se ruga in sine: Dumnezeule, Iti multumesc ca nu sunt ca ceilalti oameni, rapitori, nedrepti, adulteri, sau ca si acest vames.  Postesc de doua ori pe saptamana, dau zeciuiala din toate cate castig.

Iar vamesul, departe stand, nu voia nici ochii sa-si ridice catre cer, ci-si batea pieptul, zicand: Dumnezeule, fii milostiv mie, pacatosului.

Zic voua ca acesta s-a coborat mai indreptat la casa sa, decat acela. Fiindca oricine se inalta pe sine se va smeri, iar cel ce se smereste pe sine se va inalta.”

Am citit pe blogul lui Daniel Iancu urmatoarea afirmatie facuta chiar de el insusi, artistul talentat si cu o voce de un timbru deosebit, ca raspuns unul comentariu care reprezenta chiar realitatea despre opera artistului.

"P.S. : Şi mâine dacă dau colţu’ , tot rămâne ceva bun în urma mea. Dar în urma ta?"  

Raspunsul sau, al artistului cu talent daruit de Dumnezeu, m-a lasat "ca la dentist". Si cum artistul a scris “no comment, netul este al tuturor” spun si eu : “no comment, netul este al tuturor iar talentul artistic doar al catorva care inca nu au ajuns sa fie demni de el, crezand ca trei cd-uri cu muzica folk ar fi lucru mare. 

Este, lucru mare, dar cand te mandresti cu ele in fata unuia care nu are acest talent, s-ar putea ca urmatoarele ori sa nu mai apara, ori sa apara degeaba, ca nu vor mai putea misca nici o inima. Dar el are trei cd-uri si netalentatul nu le are. :)) cat se poate mai adevarat!

Unde nu-i, nici Dumnezeu nu cere. Dar unde Dumnezeu a dat, va cere folosul pe care l-au adus celorlalti pentru talentul daruit artistului. Dumnezeu uraste mandria, dar ii iubeste totusi pe mandri, asteptand in fiecare clipa sa isi vada greseala si sa se intoarca acasa, precum fiul risipitor la tatal sau. Au timp, pana mor. Dupa aia, Dumnezu cu mila.

   

Atentie se inchid usile! Urmeaza statia "Prejudecati si Tipare" cu peronul pe partea stanga

a creierului. Partea dreapta este a inimii, a sentimentelor, a emotiilor si a intelegerii fiintei umane.

De ce iubim asa de mult tiparele, de ce le cautam si de ce incercam sa le consideram alegeri si sa stam langa ele? O facem pentru ca sunt cel mai apropiat lucru de o reteta.

Toti ne batem cu caramida in piept ca suntem capabili sa facem alegeri, si chiar alegerile cele mai potrivite pentru noi. Paradoxal insa, evitam cu tot dinadinsul alegerile si cautam pe furis acele tipare care ne asigura de faptul ca o sa ne fie bine si fara sa facem o alegere propriu zisa.

Cand incepi si te identifici cu o clasa sociala, cu un grup, cu o personalitate pe care o admiri, ceea ce cauti de fapt sunt acele criterii pe care le vezi aplicate si dau rezultatele optime. De cele mai multe ori nu stai sa verifici criteriile, nu stai sa vezi daca tu ai aceleasi valori, nu stai sa vezi sub ce forma sunt aplicate de cutare sau cutare. Pur si simplu "supa la cutie". Adaugi apa si astepti rezultatele delicioase. 

Cauti un anumit tip de barbat pentru ca ai senzatia ca asa vei fi fericita. Pentru ca asa ai vazut in jurul tau la prieteni sau la cunostinte. Sau fugi de un anumit tipar. Tot din motivele enumerate. Partea cea mai de kkt vine din faptul ca doar cu ideea de "reteta" in minte, nu afli nimic despre tine si te condamni la intrebarea perpetua "O fi bine?!" sau si mai stupida "Mi-o fi bine?!"

Tiparele si prejudecatile sunt perverse si cand incerci sa le imbratisezi si cand incerci sa le eviti. Din simplul motiv ca esti concentrat asupra lor pierzi legatura cu tine si cu nevoile tale reale. Esti prea preocupat ca lumea sa te echiteze sau sa nu te eticheteze intr-un fel. Vrei sa fii cool, sau vrei sa fii serios. Vrei sa fii rocker, rapper, indie, hipster, trendy, metrosexual, yuppie, green, eco, bio, raw, vegan.... Sau vrei sa nu fii oricare din astea!

Sa nu confundam acum determinarea cu fuga dupa tipare. Da, e normal sa vrei sa iti iei activitatile in serios daca asta e raspunsul sincer pe care ti-l dai la intrebarea "ce imi place sa fac?".

Prejudecatile termina psihic orice relatie in momentul in care incepe. Toate acele "mind games" care tin cont doar de miscari pregandite ("daca el/ea a zis/facut asta, eu tb sa zic/fac asta ca sa obtin rezultatul asta") dizloca orice urma de umanitate si emotie dintre cei doi. Da, e al dracului de greu sa iti dai seama unde o sa ajungi daca esti sincer cu tine insuti si spui fix ce gandesti....insa poti fii sigur ca daca joci sah avand in minte doar prejudecati despre cel din fata ta, oriunde vei ajunge nu va fi locul in care crezi ca te afli de fapt.

Ajung si la prejudecati ca motive de despartire. Sunt cele mai bune scuze pentru lipsa de introspectie, pentru lipsa telurilor proprii, si in final...pentru lipsa de intimitate. E mult mai simplu daca ea e "curva", el e "bou", si gata! Se termina totul. Cu siguranta data viitoare o sa fie mai bine pentru ca o sa cauti un alt tipar, nu?! In final cu ce te alegi?! Cu n-spe statusuri schimbate pe facebook si cu monogamie in serie (?)...

E mult mai dificil sa construiesti intimitatea pornind de la tine insuti, acceptand anumite trasaturi pe care le-ai mai vazut (dar care nu il/o includ brusc intr-o categorie sociala cu un anumit modus operandi), bucurandu-te de altele pe care le descoperi, incercand sa intelegi caracteristicile pe care nu le poti diferentia in prima faza.

Sa scapi de inclinarea de a cauta tipare si de a cultiva prejudecati nu e nimic altceva decat un proces continuu. Nu se opreste niciodata. E nevoie de comunicare. Multa. Cu tine insuti. Sa te descoperi. Si sa ai rabdare cu cei din jurul tau in timp ce si ei fac acelasi proces.

In final, dupa cum spuneam, greu nu e sa obtii ce vrei. Greu e sa stii ce vrei. Si de aici porneste tot restul. Chiar si eliminarea prejudecatilor.

Sursa: http://pasicolorati.blogspot.com/2011/09/atentie-se-inchid-usile-urmeaza-statia.html

Tânţarul

Asteptam un raspuns sincer, dar daca tu crezi ca sunt prea mica pentru a avea impact asupra ta, incearca si dormi in camera cu un tantar adevarat, si vei afla totul despre tantari, ca tot te-ai apucat sa scrii o carte despre neplacutele zburatoare.

Avand in vedere ca nu doresti sa mai fii bazait de asemenea minuscule vietati ale planetei , asa cum sunt eu pe langa tine, ai putea totusi, sa crezi in precizie, si vazand un tantar ca mine zburand, ar trebui sa fii capabil sa il lovesti scurt si rapid, cu o lovitura frumoasa si rasunatoare.

Sau chiar tu esti cel care te comporti ca si tantarul care statea pe o plaja cu nudisti, spunandu-si: stiu ce trebuie sa fac, dar nu stiu cum sa incep. Mereu am avut senzatia ca esti ca un tantar ratacitor, alegandu-si tinta… Acum stiu acest lucru, si uimitor, unii ar crede ca tinta ta ar trebui sa fie o femeie frumoasa si tanara, dar observ ca eu sunt o femeie batrana si proasta, careia tu ii sugi sangele ce ii da viata, viata de care are nevoie ca sa-si duca zilele ramase, pe acest pamant frumos, dar plin de oameni mandri.

Si totusi nu poti fi poreclit tantarul, caci el este mic si rapid,sau mai degraba tot eu pot fi poreclita tantarul! Muscatura tantarului este mica, prin ea este injectata o cantitate foarte mica de lichid tantaresc, dar prin mica muscatura, pot fi introdusi multi virusi la fel de mici si frumosi! Increderea ca intr-o zi te voi vindeca de ranchiuna - si de aversiunea pe care o simti fata de mine – creste in mine exact ca o boala, care a fost introdusa in corpul meu prin minuscula muscatura a tantarului pe care il reprezinti.

Cel mai bun sange se gaseste intotdeauna, in prostii care se lasa muscati de tantari, adica intr-o proasta ca mine, si intr-un tantar ca tine. Caci totusi tantarul cauta sangele cel mai bun si dulce cu care sa se hraneasca…

M-ai virusat, dar vezi, ca daca te umfli prea tare cu sangele meu, si tu poti sa faci poc intr-o zi, de la cantitatea de sange de care ma lipsesti, cu alte cuvinte, iti poate fi fatal sangele meu curat. Adevarul adevarat este ca suntem cu totii niste tantari, rand pe rand, mici si nesatui vampiri…

Prietene….fa ce-ti spune inima ta, asa voi face si eu. E cel mai cinstit lucru, a-ti urma inima, caci inima nu greseste niciodata, numai ratiunea o ia razna crezand ca isi poate calcula si rationaliza inima.

Cine mazileste pe cine,

saaauu, cum se catara maimutele pe culmile adevarului politic, calcand pe cadavre.

Cadavericul "ZĂ DACS CAMS FROM ZĂ TRACS" l-a catavencit pe Geoana.

Toate vechi. :)

Despre tovarasul "ZĂ DACS CAMS FROM ZĂ TRACS" nu am cuvinte. Moartea il cauta pe balta, si el se da in camioane! doar copiii si gura-casca se mai duc la circ sa vada bufoni cu butoni! :)

Nu exista verticalitate in politica; dupa ce li se inmoaie coloana vertebrala, si incep incet-incet sa faca parte din specia nevertebratelor (aici nu intra si nevertebrata blonda despre care povestea Toma Caragiu :), aceea face parte din alta subspecie ), toti, dar toti, mai devreme sau mai tarziu vor fi maziliti! cine are prea multe masti, automat intra in politica, fiindca acolo este singura scena unde le poate purta pe toate, si niciodata nu se uzeaza, ba dimpotriva, se rafineaza! pielea devine subtire-subtire (si cu cheltuiala se tine) se face... manusa! :)) vorba lui Nichita dragul de el... Piatra e un om in care alt om si-a bagat mana ca intr-o manusa, si l-a intors pe dos ca pe o manusa.... si-acum se arunca manusile intre ele! e vreme de razbel! vin alegerile! se intaresc egourile, morcovi se fac toate! En garde!

le-as canta daca as avea voce, ca Pink Floyd-zii : "Shine on you crazy diamonds..."

Egoul poetului-doctor Psata, sau Iluzia fiintei noastre

Motto: 

"Fii recunoscator ca nu esti nevoit sa duci povara renumelui vreunui parinte si nici sa induri corvoada averii vreunui unchi.

Dar, mai presus de toate, fii recunoscator ca nimeni nu va fi impovarat de al tau nume si nici nu se va impiedica-n averea ta."

Am gasit pe www.poezie.ro, un cont al unui poet, dar care nu a postat absolut nici o poezie, macar o poezie care sa il prezinte, ca si poet; nici una! absolut nici una!

In schimb si-a creat contul, ca sa-si completeze biografia, o biografie grasa; da! acesta este termenul, pentru ca a umflat-o cat a putut de tare. Deci, domnul doctor-poet, nu si-a facut cont ca sa ne arate vreo poezie, on-line, ci ca sa-si puna in evidenta egoul. Din modul in care a etalat toate volumele sale de poezii, fara ca macar o poezie reprezentativa sa apara pe pagina acestui cont, macar din respect pentru echipa sitului, careia nu s-a sfiit sa-i spuna ca "fac o treaba buna", pentru altii, bineinteles, fiindca maria-sa nu se coboara a posta poezii laolalta cu "plebea".

Egoul sau,  este exact cat un balon meteorologic, de urias, umplut cu latex.

Din acest motiv, am considerat ca trebuie sa aduc cateva precizari cu privire la EGOUL nostru, al fiecaruia, care, de fapt, in realitate nu este decat o iluzie, un fel alergatura de cai verzi pe pereti. 

Vin cu citatul din biografia respectabilului poet-medic, atat de respectabil ca nu a gasit de cuviinta sa respecte si oamenii care i-au publicat biografia mareata.

Acest tip de oameni, sunt cei care traiesc sforaind, caci altfel nu si-ar fi etalat biografia medicala plus volumele de poezii, fara ca macar sa aiba bunul simt sa incarce o singura poezie...asa, de proba, ca sa-i faca macar curiosi pe ceilalti poeti, in a-i cauta volumele de poezii pentru a le citi.

"Biografie
Medic. Am absolvit Facultatea de Medicină Generală din Bucureşti în 1959. Am activat ca Cercetător la Institutul de Neurologie al Academiei de Medicină (1962-2005). Am studiat funcţiile creerului la om şi animal. Am înfiinţat un Laborator de Neurofiziologie clinică la Spitalul Colentina. Am publicat 128 lucrări ştiinţifice originale în ţară şi străinătate. Teză de Doctorat. Curs de Neurofiziologie aplicată tipărit la Universitatea Ecologică (1993-1994). Am fost Preşedinte al Societăţii române de Neurofiziologie Clinică (1990-2002). Studiul activităţii mintale m-a apropiat de filozofie şi literatură. Am scris trei cicluri de versuri între 1974 şi 1982 (\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\"Spectator la porţile dezastrului\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\",1974-1975,\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\"Lumea pe dos\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\" 1975-1976, \\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\"Născut pe întuneric\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\", 1981-1982). Ele au fost publicate în volumul \\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\"Fără ieşire\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\" în 2006 (226, pagini, Editura Anamarol). Intre 1985-1990 am scris 15 piese de teatru publicate în două volume (2007, 2008) sub titlul \\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\"Comedia Tragică\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\".După 1990 am considerat că este preferabil să mă retrag în acivitatea mea de cercetare. In 2009 am făcut însă unele traduceri în franceză din poezia lui Eminescu, Bacovia, Blaga. Dacă ar fi posibil, aş insera aceste traduceri pe Internet. Consider că avem datoria să îi prezentăm pe aceşti mari poeţi cât mai aproape de valoarea lor reală. Sper să fi reuşit.
La mulţi ani şi felicitări: faceţi o treabă bună. "

Vin si cu un print-screen, ca sa vedeti si cum arata pe sit...

Am selectat cateva fragmente din cartea unui profesor de psihologie, care prezinta cat se poate de exact despre ceea ce inseamna EGOUL, si iluzia pe care el o creeaza asupra noastra ca fiinte.


 "Egoul este principala boala de care sufera omul.

Egoul este chiar opusul sinelui real. Voi nu sunteti una cu egoul vostru. Acesta este doar o amagire, o iluzie creata de societate, o jucarie cu care sa va puteti juca, uitand astfel sa cereti adevarul. Daca nu veti renunta la ego, nu veti ajunge niciodata sa va cunoasteti pe sine.

Omul se naste cu sinele sau autentic. Inca din primii ani de viata, societatea incepe insa sa construiasca in jurul lui o personalitate falsa: el este crestin, catolic, de rasa alba, german, apartine rasei alese de Dumnezeu, trebuie sa guverneze intreaga lume, si asa mai departe.

Societatea va creeaza astfel o idee falsa despre ceea ce sunteti. Ei va dau un nume si tes in jurul acestuia intreaga structura alcatuita din ambitii si conditionari.

Incetul cu incetul (caci acest proces dureaza aproape o treime din viata), ei va slefuiesc egoul prin intermediul scolii, al colegiului, al universitatii etc. La intoarcerea din universitate, orice om si-a uitat complet fiinta inocenta. Din el nu a mai ramas decat un ego urias, medaliile obtinute in scoala, premiile, diplomele sale. Acum, el se simte pregatit sa intre in lume.

Acest ego are toate dorintele din lume, este plin de ambitii si isi propune sa fie intotdeauna mai presus decat ceilalti. El este un instrument de exploatare, prin care nu mai razbate nici macar un licar din sinele vostru real, in timp ce adevarata viata nu poate fi gasita decat in autenticitate.

De aceea, acest ego nu poate produce altceva decat suferinta, durere, conflicte, frustrari, nebunie, sinucideri etc.

 

Acesta este punctul din care trebuie sa isi inceapa cautarea cel care doreste sa descopere adevarul: orice v-a spus societatea ca sunteti, renuntati la aceasta imagine. Cu siguranta nu sunteti asa, caci nimeni nu poate sti cum sunteti cu adevarat decat numai voi insiva - nici parintii vostri, nici profesorii, nimeni. 

 Cu exceptia voastra, nimeni nu poate patrunde in sanctuarul fiintei voastre. De aceea, nimeni nu poate cunoaste ceva in legatura cu voi. Orice v-au invatat pana acum ca sunteti, este gresit. 

 

Renuntati la aceasta imagine. Distrugeti-va egoul bucata cu bucata, si va veti descoperi astfel adevarata fiinta. Aceasta este cea mai mare descoperire posibila, caci de aici incepe adevaratul pelerinaj catre viata eterna, catre fericirea absoluta. 

 

Nu depinde decat de voi. Puteti alege frustrarea, suferinta, durerea; in acest caz, cultivati-va egoul. Sau puteti opta pentru pace, liniste si bucurie. In acest caz, va trebui sa va redescoperiti inocenta. 

 Copilul nu se naste imnzestrat cu un ego. Egoul lui este predat de societate, de cultura, de religie. Ati vazut cu siguranta felul in care vorbesc copiii mici. Daca lui Traian ii este foame, el nu spune:"Imi este foame" ci, "Lui Traian ii este foame". Copiii nu au simtul eului. Ei se refera la sinbe intotdeauna la persoana a treia. Daca cei din jur il numesc Traian, copilul va incepe sa-si spuna si el astfel. Dar va veni o zi.... Pe masura ce creste, parintii il invata: "Traian este numele pe care te striga ceilalti. Nu este normal sa te numesti singur Traian. Tu ai o personalitate separata. De aceea, trebuie sa inveti sa spui "eu". 

In clipa in care Traian devine "eu", el pierde contactul cu realitatea fiintei sale si cade in abisul fara fund al unei halucinatii. Din momentul in care a inceput sa-si spuna"eu", in fiinta lui incepe sa opereze o energie cu totul diferita. 

Acum, eul doreste sa creasca, sa devina din ce in ce mai mare, sa dobandeasca tot felul de lucruri, sa ocupe o pozitie din ce in ce mai inalta in ierarhia valorilor, sa detina un teritoriu mai mare. 

Daca cineva are un ego mai mare decat al vostru, el va creaza un complex de inferioritate. Faceti atunci efortul de a deveni mai-tare-ca-tine, mai-presus-ca-tine. Intreaga voastra viata devine astfel dedicata unui singur ideal, absolut stupid, pus in slujba unui lucru care nu exista. Ati intrat astfel pe o cale a visului. Avansati pe ea, iar egoul vostru devine din ce in ce mai mare. Si astfel se nasc toate problemele voastre. 

Egoul omului este sursa tuturor problemelor sale, a tuturor razboaielor, conflictelor, geloziilor, temerilor si depresiilor. Convingerea ca ai dat gres, permanenta comparatie cu cei din jur, sunt extrem de greu de suportat, caci nimeni nu poate avea totul. 

Va exista intotdeauna cineva mai frumos decat tine, iar acest lucru doare. Va exista intotdeauna cineva cu mai multi bani decat tine, iar acest lucru ti se pare insuportabil. Exista milioane de lucruri care va ranesc, dar ceea ce nu stiti voi este ca nu lucrurile in sine va ranesc, caci pe mine ma lasa complet rece. Ele va ranesc numai din cauza egoului vostru. 

Egoul se teme tot timpul, fiind perfect constient ca nu este altceva decat un obiect artificial, creat de societate cu scopul de a va tine in mrejele ei, alergand dupa himere. Acest joc al egoului care tinteste tot mai sus este numit politica.

Si cate jocuri nu stie sa joace egoul... 

Casatoria este un joc, banii sunt un joc, puterea este un joc. Toate acestea sunt jocuri ale egoului. In ansamblul ei, societatea nu este altceva decat un joc, un fel de Olimpiada perpetua. Toata lumea face eforturi sa se ridice cat mai sus, calcandu-i pe ceilalti in picioare, caci pe Everest nu exista atata loc incat sa incapem cu totii. 

Competitia este extrem de dura si ea devine atat de importanta, incat voi uitati cu desavarsire ca cea care a implantat acest ego in voi a fost societatea, profesorii vostri. Ce fac acestia, de la gradinita si pana la universitate? Nimic altceva decat sa va stimuleze egoul. Noi si noi titluri sunt atasate numelui vostru, astfel incat sa va simtiti din ce in ce mai importanti, mai puternici. 

Egoul este minciuna suprema, pe care voi ati acceptat-o drept adevar. In jurul ei roiesc insa cele mai meschine interese, caci daca toata lumea ar renunta la ego, marea Olimpiada ar inceta, nimeni nu si-ar mai dori sa urce Everestul si toata lumea ar fi fericita. 

Egoul va tine mereu in asteptare: maine veti reusi, maine va fi mai bine. Evident, astazi aveti inca de suferit, trebuie sa va sacrificati. Daca doriti sa aveti succes maine, astazi trebuie sa va sacrificati. Succesul trebuie meritat si este nevoie de multe eforturi pentru a putea fi atins. Deocamdata trebuie sa suferiti, dar merita, caci va veni si ziua succesului. Din pacate, aceasta zi nu vine niciodata cu adevarat. Este o imposibilitate. 

Maine se refera pur si simplu la ceva ce nu va fi atins niciodata. Este doar o amanare a vietii, o minunata strategie de a va mentine racordati tot timpul la suferinta. 

Egoul nu se poate bucura de prezent. Pur si simplu, el nu poate exista in prezent. El nu poate trai decat in trecut sau in viitor, adica in ceea ce nu exista. Trecutul nu mai este, viitorul nu a sosit inca. Ambele stari sunt non-existentiale. Egoul nu poate trai intr-o asemenea stare non-existentiala, caci este non-existential el insusi. 

Daca veti constientiza momentul prezent, nu veti descoperi nici o urma a egoului in voi - doar o bucurie tacuta, o stare de vid linistit si pur .[...]"

In concluzie, de ce nu a postat nici macar o poezie, mr.Psata? Pentru ca, de fapt, nu intentiona sa posteze nici o poezie, ci doar sa creeze comparatia cu cei multi, dar marunti, ce si-au scris gandurile pe www.poezie.ro. Un suflet marunt, cu un ego umflat ca un balon de latex umplut cu heliu...si care pluteste...pluteste...pana intr-o zi...numai pana intr-o anume zi, cand nu va mai ramane nimic din egoul lui, decat niste urmasi care vor fi nevoiti sa  care in spate povara renumelui sau. 

In afara de toate acele titluri pe care si le-atarna de gat ca pe niste zgarde, si care il trag in jos ca niste pietre de moara, i-as pune-o intrebare lui Psata, fara toate aceste poleieli iluzorii, poate sa spuna cine este el? 

In toate cercetarile lui, pe care le-a facut pe creierul omului, a gasit undeva fiinta care il reprezinta de fapt? Tot ce a facut el nu este decat filozofie, si chiar afirma ca a studiat filozofia. Dar filozofia - se stie prea bine -  este o activitate futila, ea nu duce nicaieri. 

El a experimentat doar doua cai, pentru ca stiinta experimenteaza cu obiectul, iar filozofia este pentru nerozi, fiindca ea pune neincetat intrebarea "de ce?", speculeaza, nu are nimic de-a face cu subiectul insusi; 

pentru ca daca ramai ignorant in strafunduri, atunci intreaga ta cunoastere este doar gunoi; este bazata pe ignoranta, este inradacinata in ignoranta. 

Pana nu te cunosti pe tine insuti, pana nu este acolo cunoscatorul, cum poti cunoaste orice altceva? Daca tu insuti esti in intuneric profund, toate luminile pe care le-ai creat in exterior sunt inselatorii, iluzii, mr.Psata.

Avea dreptate Heraclit spunand ca "Abundenta de cunostinte, nu il invata pe om sa fie intelept." 

Shine On You Crazy Diamond - Pink Floyd

Si totusi, pentru un doctor care a studiat functiile creierului si a scris atatea poezii, mi se pare hilar faptul ca nu simte limba romana absolut deloc, deoarece creierul nu poate fi "creer"...poate la el...
dar ca sa nu fie nici un dubiu, 

Despre ADEVARATA EDUCATIE (III)

" O alta functie a educatiei este de a crea valori noi. A ne margini sa varam in mintea copilului valori stabilite inseamna a-l conforma unui ideal, a-l conditiona, fara a trezi inteligenta lui.

Educatia este strans legata de actuala criza mondiala, iar educatorul care percepe cauzele acestui haos universal ar trebui sa se intrebe cum sa trezeasca inteligenta celor tineri, ajutand astfel noile generatii sa limiteze conflictele si dezastrele.

Educatorul trebuie sa ofere intreaga sa gandire, toata grija si afectiunea sa pentru crearea unui mediu potrivit si pentru dezvoltarea intelegerii, astfel incat indivizii, atingand maturitatea, sa poata aborda cu inteligenta problemele care se vor ivi in fata lor.

Dar in perspectiva acestei actiuni, educatorul trebuie sa se inteleaga pe sine insusi, in loc sa se bazeze pe ideologii, pe sisteme, pe credinte.

Sa incetam sa ne mai gandim la sisteme si idealuri. Sa ne ocupam de lucruri asa cum sunt ele. Caci aceasta considerare a ceea ce este trezeste inteligenta; si inteligenta educatorului este cu mult mai importanta decat cunoasterea unei metode de educatie.

Pentru cel ce aplica o metoda, chiar daca aceasta a fost pusa la punct de o persoana inteligenta si chibzuita, metoda devine importanta, iar copilul nu mai are importanta decat in raport cu ea.

Copiii sunt masurati si clasificati si in cele din urma instruiti dupa un cod. Procedeul acesta poate fi comod pentru educator, insa nici aplicarea unui sistem, nici tirania opiniei si a eruditiei nu pot crea fiinte umane depline.

EDUCATIA in adevaratul sens al cuvantului consta in a intelege copilul asa cum este el, fara a-i impune idealul a ceea ce credem noi ca el ar trebui sa fie.

A-l inchide pe copil in cadrul unui ideal, inseamna a-l incuraja sa se conformeze, ceea ce naste FRICA si produce in el un vesnic conflict intre ceea ce este si ceea ce ar trebui sa fie. Iar toate conflictele interioare se manifesta in exterior in societate.

Orice ideal este o veritabila bariera pentru intelegerea pe care am putea-o avea despre copil si pentru aceea pe care ar putea-o avea el insusi despre sine.

Parintii care doresc cu adevarat sa-si inteleaga copilul, nu-l privesc prin ecranul unui ideal. Ei il iubesc, il observa, studiaza inclinatiile lui, tendintele lui, caracterul lui, particularitatile lui.

Numai parintii care nu-si iubesc copilul ii impun un ideal, caci atunci ambitia lor se sforteaza sa se implineasca in el, dorind ca el sa devina una sau alta. Dar daca iubesti, nu idealul, ci copilul, atunci exista posibilitatea de a-l ajuta sa se inteleaga pe sine asa cum este.

Daca de pilda, copilul este mincinos, la ce bun sa-i pui in fata idealul adevarului? Trebuie insa descoperite motivele pentru care minte. Pentru a ajuta copilul, trebuie sa-i consacri timpul necesar pentru a-l studia si observa. 

Si asta cere rabdare, iubire statornica. Dar cand n-ai nici iubire, nici intelegere, constrangi copilul sa se fixeze intr-un anumit fel de a fi, pe care-l numim idealul. 

Un ideal este deci o evadare comoda: educatorul care are un ideal este incapabil sa-si inteleaga elevii si sa-i calauzeasca inteligent, caci pentru el, idealul viitor, ceea ce ar trebui sa fie, este cu mult mai important decat copilul prezent. 

Urmarirea unui ideal exclude iubirea, iar fara iubire nici o problema omeneasca nu poate fi rezolvata. 

Educatorul bun este acela care nu se ataseaza de o metoda, ci care studiaza fiecare elev in parte. 

In raporturile noastre cu copiii si adolescentii, nu avem de-a face cu mecanisme care pot fi reparate rapid, ci cu fiinte vii, impresionabile, schimbatoare, simtitoare, tematoare, afectuoase.  

Si pentru a ne ocupa de ele, trebuie sa avem o mare intelegere, puterea rabdarii si a dragostei. Cand acestea ne lipsesc, noi recurgem la remedii usoare si rapide, nadajduind sa obtinem rezultate miraculoase si automate. 

Daca suntem neatenti, mecanizati in comportamentul si in actiunile noastre, ne retragem de la orice chemare ce ne deranjeaza si careia nu-i putem raspunde prin automatisme. Or, aici se afla una dintre cele mai mari dificultati in educatie ale educatiei. 

Copilul este deopotriva rezultatul trecutului si al prezentului. Deci el este deja conditionat. Daca ii transmitem fundamentul conditionarii noastre, noi perpetuam in acelasi timp conditionarea sa si a noastra. 

Nu poate exista transformare radicala decat atunci cand intelegem conditionarea noastra si ne eliberam de ea. 

A purta discutii despre educatie in timp ce noi insine suntem conditionati, este ceva cu totul zadarnic.

Cand copiii sunt mici, fireste ca noi trebuie sa-i ocrotim de pericolele materiale si sa evitam ca ei sa se simta fizic intr-o stare de nesiguranta. Dar din nenorocire, nu ne oprim aici. Noi vrem sa modelam felul lor de a simti si de a gandi, vrem sa-i modelam dupa nazuintele si intentiile noastre. 

Cautam sa ne implinim pe noi in copiii nostri, sa ne perpetuam prin intermediul lor. 

Construim ziduri in jurul lor, ii conditionam prin credintele noastre, prin ideologiile noastre, prin fricile si sperantele noastre. 

Iar pe urma plangem si ne rugam atunci cand sunt ucisi sau mutilati in razboaie sau cand experientele vietii ii fac sa sufere.

Aceste experiente ale vietii, care ii vor face sa sufere pe copiii nostri prost pregatiti sa le primeasca, nu-i vor invata libertatea ci, dimpotriva, vor intari vointa lor egocentrica. 

Eul este facut dintr-o serie de reactii de aparare si de expansiune, iar dezvoltarea lui se afla totdeauna continuta in propriile lui proiectii si in identificarile care ii sunt agreabile. 

Cata vreme traducem experienta in termeni egocentrici, in "EU" si "AL MEU", cata vreme eul, ego-ul se mentine cu ajutorul reactiilor sale, experienta nu poate fi libera de conflicte, de confuzie si de durere.

Libertatea se iveste doar cand este inteles procesul eului, al subiectului care indura experienta.  

Doar cand eul, cu reactiile sale acumulate, nu mai este subiectul care indura experienta, aceasta din urma capata o semnificatie cu totul diferita si devine creatie.

Daca vrem sa ajutam copilul  sa se elibereze de modurile de manifestare ale eului, care produc atata suferinta, fiecare dintre noi trebuie sa inceapa a-si modifica profund atitudinea si relatiile sale cu copilul. 

Prin gandirea si comportarea lor, parintii si educatorii pot ajuta copilul sa se elibereze, si sa se dezvolte in iubire si omenie. 

Educatia, asa cum este ea practicata in prezent, nu incurajeaza in nici un fel intelegerea tendintelor ereditare si ale influentei mediului ce conditioneaza inima si mintea si intretin frica. 

 Prin urmare, ea nu ne ajuta sa razbim printre aceste conditionari si sa scoatem la lumina fiinte omenesti integrale. 

Orice forma de educatie care se ocupa numai de o parte a omului si nicidecum de omul intreg, duce inevitabil la noi conflicte si la suferinte mai mari.

Numai in libertate, in adevaratul inteles al cuvantului, pot inflori dragostea si omenia; si numai o educatie intemeiata pe cunoasterea de sine poate oferi aceasta libertate. 

Nici adaptarea perfecta la societatea actuala, nici promisiunea unei utopii nu pot da individului viziunea interioara care ii este necesara pentru a iesi din starea de conflict.  

-voi continua maine-

Eliberează-te de iluzie

Egoul este principala boală de care suferă oamenii. Interese de toate felurile doresc ca oamenii să rămână bolnavi. Ele nu doresc ca oamenii să rămână sănătoşi şi împliniţi, căci o fiinţă sănătoasă şi armonioasă le-ar putea pune în pericol afacerile. Aşa se explică de ce nimeni nu doreşte să ducă o viaţă simplă, să fie un nimeni. Trebuie să te accepţi pe tine aşa cum eşti, să te reconciliezi cu propria ta existenţă.

Lucrurile simple nu reprezintă o provocare pentru egoul omului. Doar cele dificile îl incită pe om. Marile provocări ale egoului sunt însă lucrurile imposibile. Dacă vrei să afli cât de mare este egoul tău, analizează provocările pe care le-ai acceptat, ambiţiile tale; acestea pot fi măsurate. Lucrurile simple rămân însă neatrăgătoare pentru ego. Simplitatea atrage după sine moartea egoului.

Omul a optat pentru complexitate chiar şi în acele domenii în care aceasta nu era deloc necesară, pentru simplul motiv că ea îi permite egoului său să crească. El devine astfel din ce în ce mai important în politică, în religie, în societate, în toate domeniile.

Unicul scop al psihologiei este acela de a amplifica egoul, făcându-l mai puternic. Psihologii înşişi, aceşti sărmani nerozi, subliniază faptul că omul are nevoie de un ego puternic. Din acest motiv, sistemul educaţional a fost astfel creat încât să stimuleze ambiţiile copiilor cu ajutorul unor instrumente precum pedeapsa şi răsplata, orientându-i într-o anumită direcţie. Încă de când copiii sunt mici, părinţii lor îşi fac speranţe mult prea mari în legătură cu aceştia. Ei speră ca din copiii lor să iasă persoane foarte importante. Părinţii işi condiţionează de mici copiii să demonstreze că sunt cineva; în caz contrar, îţi vei risipi inutil viaţa.

Realitatea este exact pe dos.


Omul este o fiinţă. El nu trebuie să devină cineva sau ceva. Aceasta este semnificaţia simplităţii: să fii împăcat cu propria ta fiinţă, să nu încerci să devii altcineva, proces care nu poate avea niciodată, vreo finalitate, fiindcă niciodată nu vei fi mulţumit de ceea ce ai, de cine eşti, mereu vei dori să ai mai mult, să devii cineva şi mai important, şi mai puternic, să devii şi mai faimos decât eşti, este ca o mişcare în cerc, care nu se termină niciodată. Numai moartea pune capăt unei astfel de mişcări circulare, fiindcă cei mai mulţi dintre noi nu reuşesc să devină conştienţi de nocivitatea ei.

A deveni înseamnă boală; a fi înseamnă sănătate. Tu nu ai simţit niciodată până acum ce înseamnă să fii simplu, împlinit, sănătos, fericit. Societatea nu ne permite nici măcar o singură clipă pentru sine. De aceea nimeni nu cunoaşte decât o singură cale, iar aceasta este calea egoului. În ce lume nebună trăim!


Dacă doreşti să te bucuri, să te relaxezi, să simţi pacea şi frumuseţea existenţei, egoul cel fals trebuie să dispară. Fiindcă oricum el reprezintă o fantezie, o iluzie, nu o realitate. Dacă egoul dispare, abia atunci poţi  afla cine eşti tu cu adevărat, îţi poţi cunoaşte fiinţa, cea care reprezintă picătura din divinitate, şi care se află în tine însuţi. Nichita Stănescu a găsit-o, Blaga a găsit-o, Rebreanu a găsit-o, Einstein a găsit-o, trebuie să o găsim cu toţii ca să nu ne mai fie frică de moarte.

Pentru că, de fapt, egoului îi este frică de moarte, fiindcă moartea nu ne omoară decât trupul, nu şi fiinţa, ea este doar o trecere, la viaţă a sufletului, iar acest fenomen este unic, ni se va întâmpla tuturor doar o singură dată în viaţă. Moartea egoului trebuie să aibă loc în timpul vieţii, ca să putem reveni la adevărata viaţă de dincolo de moartea corpului. Este exact ceea ce afirma Iisus, când spunea: "Până nu veţi deveni ca nişte copii, nu veţi putea intra în "Impărăţia cerurilor"".

Tot ce trebuie să facem în acest scop este să ne trezim şi să conştientizăm imensa frumuseţe a inocenţei, cea pe care am pierdut-o după ce am crescut, dar pe care trebuie să o redobândim cu orice preţ. Iar preţul este egoul fiecăruia. Nu riscăm nimic, fiindcă, oricum nu facem decât să alergăm după umbre pe care nu le vom putea prinde niciodată, uitând de comorile pe care le-am adus deja în această lume odată cu venirea noastră. Înainte să putem împlini dorinţele egoului, moartea ne va anihila. Viaţa este prea scurtă şi este păcat să o distrugem prin jocuri atât de stupide precum cele ale egoului.

Întregul proces de renunţare la ego este legat exclusiv de capacitatea de înţelegere a modului său de manifestare, dar dacă nu vei renunţa la ego, nu vei ajunge niciodată să te cunoşti pe tine însuţi, să răspunzi la întrebarea : "Cine sunt eu?"

"Cine sunt eu ?" - The Logical Song - Supertramp

'Upper class" - continuare

Vin din nou cu citatul din   "De la mijloc vine puterea" pe care l-am gasit publicat in Bussines Magazin, fiindca sunt multe de spus pe marginea acestuia, referitor la metodele practicate de paianjenii din advertising.

"(Clasa de mijloc) Isi cauta ori chiar inventeaza «radacinile». Asadar, este mai degraba traditionalista (ori cu respect pentru traditii), inclusiv in comportamentul de achizitie si consum. Cei din clasa de mijloc mai degraba vor fi interesati de mobilier «stil» decat de cel modern/avangardist.  De ce? Pentru ca, spre deosebire de Upper Class (care mosteneste de regula originile adeseori aristocratice) ori de Lower Class (careia numai de origini nu-i arde), Middle Class-ul are nevoie de repere, benchmark-uri, tocmai pentru a-si delimita pozitia de mijloc....

si se mai spune  in articol :

"Capsunarii sunt un segment care nu a fost anticipat de nici un sociolog, despre cei peste doua milioane de romani care lucreaza in afara tarii si care au trimis in tara peste 4 miliarde de euro anul trecut, alimentand consumul si deci cresterea multor industrii. Nu cumva ei vor fi viitoarea clasa de mijloc? Ei poate ca nu, dar urmasii lor - da! aducand ca argument cresterea gradului lor de civilizatie.

Dupa un an-doi de stat in strainatate nu ca sunt mai civilizati, dar se modifica in comportament. Macar ca nu-ti mai scuipa pe strada, si tot e un castig. De fapt, factorul civilizator e cel mai mare castig - crede "cineva" din domeniul publicitatii, mai exact Sorin Psata (n.m.) - aratand astfel inspre acel strat social din care vor proveni parte din viitorii membri ai clasei mijlocii."

Paianjenii din advertising sunt cei care muncesc pentru a ne atrage  banii si a umple buzunarele oamenilor destepti dar vicleni, ai oamenilor de afaceri pentru care succesul financiar este o problema "existentiala". Desi au succes tot mai mare pe zi ce trece, nu vor fi niciodata multumiti, vor dori tot mai mult succes, faima tot mai mare, avutii tot mai multe si recunoastere in societate. 

Ceea ce nu stiu nici primii - paianjenii din publicitate - si nici ultimii - oamenii de afaceri - este ca sufletul lor nu se va simti implinit niciodata, caci adevarata satisfactie nu le va fi data niciodata de titluri, conturi in banca, bogatie, sau de apartenenta la upper class. Toti acestia, dar toti! la sfarsit, vor afla ca au trait degeaba.

Cum lucreaza paianjenii din publicitate? Unicul scop al unei reclame este sa iti amplifice ego-ul, facandu-l mai puternic, iar metoda de a te determina sa reactionezi cum vor ei, este curata psihologie. 

"Cineva" din domeniul publicitatii, care a facut declaratia pe care am citat-o mai sus, el insusi avand cunostinte de psihologie, se dovedeste a fi un sarman psiholog nerod, afirmand ca Midlle Class "isi cauta ori chiar inventeaza radacinile", prin aceasta afirmatie subliniind faptul ca omul are nevoie de un ego puternic. TOTAL FALS! Nu de ego au oamenii nevoie, ci de aruncarea lui acolo unde ii sade bine unei masti: la gunoi.

Dupa ce societatea ne "educa" inca din copilarie ca trebuie sa ajungem cineva, vin diabolicii din advertising si manipuleaza acei oameni carora le lipseste discernamantul si constienta, luciditatea in distingerea adevarului, a ceea ce trebuie sa-si doreasca si ce nu. 

Ceea ce nu stiu majoritatea oamenilor este ca, omul simplu nu a reprezentat niciodata un ideal pentru societatea umana, iar existenta oamenilor de afaceri, existenta concurentei cu care ne invata societatea inca de cand deschidem ochii in lume, confirma faptul ca societatea nu isi doreste sa fim oameni simpli ci, ne conditioneaza si apoi ne manipuleaza prin pofte si dorinte si idealuri, sa devenim cineva, caci in caz contrar, vom ajunge niste oameni de nimic. 

In societatea in care traim, omul simplu este considerat sarac cu duhul, dar nu in sensul biblic al cuvantului ci, prosti. Exact! Prosti! Dar tocmai banii acestor prosti sunt vanati de hienele din publicitate, pentru a fi introdusi cu viclenia numita "profesionalism", in buzunarele oamenilor de afaceri, adevaratilor prosti!

Faptul ca oamenii simpli sunt considerati prosti,  nu este decat o mare minciuna, o cacealma. Fiindca realitatea este exact pe dos!!

Fiecare dintre noi este o fiinta si nu trebuie sa devenim cineva sau ceva. 

Semnificatia simplitatii unui om este urmatoarea: sa fii impacat cu propria ta fiinta, sa nu incerci sa devii altcineva, proces care nu poate si nici nu va avea vreodata vreo finalitate. 

Orice ai deveni, nu vei atinge niciodata acea stare in care sa poti spune ca "Acum calatoria mea s-a incheiat. Am atins culmea catre care am aspirat." 

In toata istoria umanitatii, eu nu am auzit ca vreun om sa fi atins vreodata aceasta stare, pentru simplul motiv ca omul se misca in cerc. Orice ai face, cineva se va afla inaintea ta. 

Iar ego-ul este principala boala a omului, este boala pe care hienele care "lucreaza" in domeniul advertising-ului, o exploateaza la maxim!!! 

Interese de toate felurile doresc ca omul sa ramana bolnav. Nimeni nu doreste ca omul sa fie sanatos si plenar, fiindca o fiinta sanatoasa si armonioasa le-ar pune in pericol afacerile. Asa se explica de ce nimeni nu doreste sa duca o viata simpla, sa fie un nimeni, fiindca toata lumea isi doreste sa devina CINEVA.E atat de obisnuit sa iti doresti sa devii cineva, nu este nimic extraordinar in acest lucru!!!! Pentru ca, cu cat te crezi mai special, cu atat mai mult devii un nimeni.

A deveni inseamna boala;  A FI inseamna sanatate. A fi tu insuti, inseamna sa fii un individ, nu o oaie usor de manipulat de advertising; iar advertising-ul ne invadeaza din toate partile, chiar si din politica. Daca doresti sa ajungi sa te bucuri, sa te relaxezi, sa simti pacea si frumusetea existentei, trebuie sa lasi sa iti dispara mastile cu care te-a improprietarit societatea; trebuie sa incepi sa fii tu insuti, in orice situatie. 

Am gasit despre Henry Ford ca, desi se afla pe patul de moarte, el isi facea inca planuri pentru a deschide noi intreprinderi. Cineva l-a intrebat: "Domnule, esti pe punctul de a muri! Doctorii spun ca nu vei mai trai mai mult de cateva zile, poate nici atat! De ce continui sa iti faci planuri? Toata viata ai facut acelasi lucru. Ai mai multi bani decat ai putea cheltui vreodata. Este limpede ca acestia nu-ti mai pot folosi la nimic. De ce vrei sa-ti deschizi noi intreprinderi?" 

La care Ford a raspuns: "Asculta, nu ma pot opri. Imi este imposibil. Numai moartea ma poate opri. Atat timp cat voi fi in viata, voi continua sa ma gandesc la afaceri. Stiu ca este inutil, dar nu ma pot opri!"

Cand ai succes in aceasta lume este dificil sa te opresti si sa te transformi intr-un om adevarat, care pe patul de moarte sa spuna ca se simte implinit spiritual, ca poate trece cu bucurie prin usa mortii. Cu cat devii mai bogat, cu atat iti vine mai greu sa pui capat acestui proces. 

La fel, atunci cand devii din ce in ce mai faimos; cu cat personalitatea pe care o ai este mai rafinata, cu cat esti un om mai deosebit decat altii - vorba lui Daniel Iancu despre psatuta - cu atat mai tare se agata personalitatea de tine, si nu te lasa sa te transformi spiritual. Asa ca, psatuta, degeaba i-a spus divinitatii, scriindu-i pe internet ca vrea sa isi gaseasca fiinta interioara, caci nu va putea niciodata sa isi arunce personalitatea la gunoi; ar simti ca moare. Fiindca nu stie ca ea, fiinta ei, nu este personalitatea ei.

Pentru ca transformarea spirituala nu vine din imbunatatirea personalitatii ci, din renuntarea completa la personalitate. 

Fiindca minciuna nu poate deveni adevar, iar personalitatea nu este decat o minciuna. 

Personalitatea nu esti tu, personalitatea, sau caracterul daca vrei, este masca pe care ti-ai finisat-o inca de mic copil, este o minciuna frumoasa despre tine insuti. Este fata ta publica daca vrei, impusa de societate, iar la unii de inalta societate, dar cu care tu ai inceput sa cooperezi.

Nu vei putea ajunge vreodata la adevarata fiinta care esti cu adevarat, pana nu vei renunta la "hainele" impuse de societate. Numai atunci cand vei ramane" gol", fara masti, fara "haine", te vei putea gasi pe tine insuti. 

Toate ideile si toate identitatile pe care ti le atribui au origine sociala, ele ti-au fost atribuite de altii. Si nu intr-un mod dezinteresat. Toti cei care va baga diferite idei in cap au motivele lor. Este un fel de exploatare subtila. 

Iar adevarata exploatare nu este in nici un caz de natura economica sau politica, ci psihologica.

Adica, nimanui nu i se permite sa fie el insusi.

Fiindca societatea nu accepta omul asa cum este. Ea nu il respecta ca atare. Cum poti respecta pe cineva daca nu il accepti asa cum este? Daca ii impui sa se comporte intr-un anumit fel, apoi ii spui ca il respecti, in realitate nu respecti decat felul de a fi pe care i l-ai impus tu insuti. 

Nu il respecti in sine, in toata goliciunea lui. Nu ii respecti naturaletea, spontaneitatea, zambetul real si lacrimile sincere. Ii respecti numai masca pe care si-o pune, falsitatea, felul in care actioneaza, in conformitate cu standardele social acceptate. 

Din acest motiv a spus Daniel Iancu ca Andreea  Psata este un om deosebit, iar eu nu sunt. Fiindca ea este un robot care functioneaza impecabil, programat fiind de catre societate, pe cand mie nu-mi place sa ma comport ca un computer, ca o oaie in turma, ci imi place sa fiu eu insami, chiar daca lui nu i-a convenit niciodata acest lucru. 

Asta fac si hienele din publicitate, sau "advertising" - cum isi spun ei in engleza, fiindca au uitat limba romana -  te manipuleaza psihologic. Te fac sa cumperi, sa votezi, ceea ce nu vrei, daca nu esti treaz si nu stii cumva exact ce vrei. 

Trebuie sa fii diabolic ca sa poti lucra in advertising...  

Renuntati sa mai impuscati cuvantul!

Arunca-ti mastile! Fii tu insuti! Nu mai fi mai multi de tu! Nu fi o multime intreaga, fii doar tu! Singur, tu insuti, fara mastile pe care le cari in spate si pe care ti le pui cu diverse ocazii, pe care ti le pui pentru fiecare persoana cu care interactionezi, separat, diferite masti, asa dupa cum interactionezi cu diferite persoane: unele mai importante, altele mai putin importante, iar ultimele fara nici o importanta.

Si Nichita Stanescu a reusit sa FIE. A reusit sa-si arunce toate mastile la gunoi si sa fie doar el insusi. Poeziile pe care le-am selectat si le prezint mai jos, sunt doar doua dintre, foarte multele poezii ce dovedesc faptul ca Nichita s-a descoperit pe el insusi, si s-a "dezmanusat" - ca sa folosesc o alta expresie de-a lui - a renuntat la ego, a renuntat la toata multimea care devenim cand, cu ipocrizie, ne punem diversele masti pe care societatea,  manipulandu-ne cu codul bunelor-maniere si al bunului-simt, ne conditioneaza sa le avem in "garderoba", contra "indulcirii" imaginii pe care le-o lasam celorlalti despre noi.

Suntem niste ţinte pentru societatea care, de cum ne nastem, ne inhata si ne educa sa devenim niste roboti, fiecare cu un rol bine stabilit, rol pe care trebuie sa ni-l insusim foarte bine, ca sa ne integram in societate. Ne invata sa avem idealuri catre care  - daca respectam regulile impuse de societate - ne vom indrepta rapid, ca "glontul", vom ajunge pe treptele superioare ale societatii, ale "lumii bune". Ni se dau tot felul de dogme, de "adevaruri" pe care trebuie sa le inghitim pe nemestecate, si sa le vomitam pe negandite, ca fiind adevaruri fundamentale. De fapt , societatea ne invata sa impuscam cuvantul, sa omoram adevarul, caci Adevarul este Cuvantul, iar Cuvantul este Adevarul... si este Viaţă.Ceea ce nu stim, si aflam destul de tarziu, este ca traim viata altora, si nu pe a noastra proprie. Traim o viata de actorie, de scena, si nu o viata veritabila.

Ei erau o ţintă

iar nu cum visaseră, adică, un glonţ.

Ei, adică eu

eu, adică ei -

Era o desperechere de sine însuşi

împuşcarea cuvântului, -

Atunci, dacă-mi aduc aminte bine

faptul de a gândi devenise un furt.

                                 ŢINTA, de NICHITA STĂNESCU

Focul s-a născut.

Dă-mi lemn, dă-mi păduri

să ard cu focul.

Cuvântul s-a născut.

Dă-mi creiere,

din mlaştini sau din nisipuri

lucinde sau nelucinde

De ochi nu am nevoie, -

organ de după prânzul vederii.

Nu de timpan am trebuinţă!

Muzica s-a născut.

Dă-mi sunet pentru ea.

Sunt.

Dă-mi materia.

Ştiu numele.

Dă-mi verbul cu care să-l mişc.

          FOCUL S-A NĂSCUT, de NICHITA STĂNESCU

"Vei plânge mult, ori vei zâmbi?"...

 Astazi, am recitit poezia lui Lucian Blaga, "Vei plânge mult, ori vei zâmbi?"...

Eu nu mă căiesc, c-am adunat în suflet şi noroi - dar mă gândesc la tine.

Cu gheare de lumină o dimineaţă-ţi va ucide-odată visul

că, sufletul mi-aşa curat, cum gândul tău îl vrea, cum inima iubirii tale-l crede.

Vei plânge mult atunci ori vei ierta?

Vei plânge mult ori vei zâmbi de razele acelei dimineţi,

în care eu ţi-oi zice fără umbră de căinţă:

"Nu ştii că, numa-n lacuri cu noroi în fund cresc nuferi?"

Categoric lucru, Lucian Blaga a descoperit lumina din el insusi, iar aceasta poezie este dovada...

"Cu gheare de lumina o dimineata-ti va ucide-odata visul" ...

atunci cand te vei trezi din visul in care traiesti pe pamantul asta, cand vei deveni constient de lumina ta interioara, de fiinta ta, de sufletul tau, o picatura din Oceanul Vietii, o parte din Dumnezeu, va fi normal, o dimineata caci, cand te trezesti din somn cu forte proaspete, daca nu dimineata? Este dimineata, pentru ca este inceputul adevaratei tale vieti! Atunci vei vedea lumina din tine, cu puterea dragostei pe care o porti, si avand iubirea in inima ta, vei vedea ca sufletele sunt curate toate, asa cum le-a creat Dumnezeu...vei realiza maretia creatiei, vei realiza ca mintea este singurul nostru dusman, mintea care poarta tot trecutul nostru mort...caci, ce sunt amintirile, decat un trecut ce a murit pentru totdeauna? Daca nu lasam amintirile sa plece de la noi, nu vom putea vedea lumina din noi...de accea spune Iisus ca trebuie sa fim ca niste copii, sa ne nastem din nou, fiindca numai copiii nu au trecut, doar viitor, dar ei nu se gandesc niciodata in viitor...copiii sunt deschisi si curati cu inima...

"ca sufletul mi-asa curat, cum gandul tau il vrea, cum inima iubirii tale-l crede"...

 ....numai iubind, ajungi sa intelegi ca sufletele sunt toate curate, asa cum le-a creat Dumnezeu...numai iubind din toata inima ta si din tot sufletul tau, ajungi sa intelegi ca oamenii sunt niste suflete chinuite, sarmani somnambuli pe care, cand ii atingi, isi elibereaza presiunea, se decomprima, fiindca reactioneaza ca niste arcuri comprimate, chinuite sub presiunea exercitata asupra lor de mastile pe care le tarasc dupa ei, care au ajuns sa fie atat de multe, incat abia le mai pot cara...toti intelectualii am fost educati sa avem un amortizor pentru arcul ce se comprima, amortizor pentru socurile produse in cazul unei decomprimari bruste, sau prea puternice, functie de presiunea de comprimare a arcului....amortizorul este eul nostru, caracterul nostru, personalitatea care nu ne da voie sa fim noi insine, nu ne permite sa fim fara de masti, fara ipocrizie ...

cand iubesti cu adevarat, suferinta prin care treci, iti sparge zidul neintelegerii...si incepi sa intelegi fenomenul... incepi sa intelegi ca nu te mai poti supara pe oameni...incepi sa intelegi ca nici un suflet nu este, decat curat! te trezesti din somnul in care ne cufunda mintea ce tese intruna ganduri, purtandu-ne ba in trecut, ba in viitor, si obosindu-ne continuu, nelasandu-ne sa traim in prezent, niciodata in prezent...nemaiducandu-ne in trecut sau in viitor, nemaimiscandu-ne pe orizontala, vom fi nevoiti sa ne miscam pe verticala, vom cobori in noi insine, si de acolo vom gasi lumina, si ne vom deplasa, implicit in sus, spre sursa universala a luminii, spre Dumnezeu...este crucea vietii noastre...odata suprimata miscarea pe orizontala, vom fi nevoiti sa ne miscam pe verticala...acesta este simbolul crucii, intersectia dintre doua lumi, lumea celor ce dorm, care se misca pe orizontala - ba in trecut, ba in viitor - si lumea celor care s-au trezit, cei care se misca pe verticala...
 

"Vei plânge mult atunci ori vei ierta?

Vei plânge mult ori vei zâmbi de razele acelei dimineţi,

în care eu ţi-oi zice fără umbră de căinţă:

"Nu ştii că, numa-n lacuri cu noroi în fund cresc nuferi?”

Da...iti spun ca vei plange...lacrimi iti vor tasni din inima, prin ochii corpului tau, vei plange zambind cu bucurie, intelegerii inceputului vietii tale ca om treaz, constient... vei plange, fiindca in acea clipa vei realiza ca toata viata ta ai dormit, de-adevaratelea, ai dormit cu ochii deschisi, ai trait in vis, nu in realitatea universala. Ai trait intr-o lume numai a ta, asa cum toti traiesc, fiecare in lumea lui si atunci cand se intalnesc doua lumi, sau mai multe, cu ideile si prejudecatile lor, ies scantei...apar divergente, neintelegeri, infumurari, raniri de orgolii, incep razboaiele egoistilor...si sunt multe aceste razboaie...matematic vorbind, razboaiele pe care le porti, reprezinta numarul rezultat din combinari de unu luate cate "n", unde "n" reprezinta numarul somnambulilor cu care iti intersectezi drumul, prin noaptea vietii de somnambul, in visul tau...


Cum sa nu plangi de bucuria diminetii in care iti incepi adevarata viata, si stii ca aceea este ziua, marea zi in care te  intorci acasa?  cum sa nu plangi de bucuria intelegerii ca, picatura de lumina se intoarce  in oceanul de lumina al dumnezeirii din care a fost luata si data tie in dar, in corpul pe care il porti vreme de cateva zeci de ani pe pamant, cum sa nu plangi in acea clipa? Plangi si zambesti...zambesti si plangi...plangi zambind si zambesti plangand...

"Nu stii ca numa-n lacuri cu noroi in fund cresc nuferi?'...

Dumnezeu ne-a creat din noroi, din pamant, si a sadit in noi samanta imparatiei sale de lumina la care ne-a invitat sa venim cu totii, sa gustam fericirea, adevarata fericire, iar invitatia, viata, ne-a dat-o in dar...numai murind, samanta va deveni floare...numai iubind pana vei muri de durere, te vei putea transforma in nufar, ca om ce esti din noroi, nici nu se pune problema ca aduni sau nu noroi, pentru ca esti facut din noroi, din tina....iar cand vei muri de durere, vei inflori...



Lucian Blaga a fost un om trezit, categoric! Poezia aceasta reprezinta insasi dovada ca a devenit un nufar!

Numai iubind pana cand doare, si constati ca nu mai exista durere, ci doar mai multa iubire, asa cum zicea si maica Tereza, ajungi sa te trezesti, si treaz fiind, lumina din tine insuti nu va intarzia sa apara...aceasta este fericirea...singura fericire reala...nimeni nu ne poate face fericiti, mai inainte de a descoperi fericirea in noi insine...."imparatia cerurilor este in voi"!
cei care cititi, va spun sa iubiti...curat si mult...pana cand doare, pentru ca trebuie sa moara eul vostru, cel care va desparte de lumina intelegerii....iar durerea va trece....si nu va va ramane decat si mai multa iubire....iar lumina din voi va veni....aceasta este singura cale spre fericire...adevarata fericire...pe care nu v-o va lua nimeni, fiindca izvoraste din voi insiva...atunci noroiul se transforma intr-o floare...in cea mai frumoasa floare, nufarul...

Pink Floyd - Shine On You Crazy Diamond (Part one)

Superba compozitia grupului Pink Floyd...iar versurile au un mesaj spiritual extraordinar! 

Remember when you were young, you shone like the sun.
Shine on you crazy diamond!
Now there's a look in your eyes, like black holes in the sky.
Shine on you crazy diamond!
You were caught in the cross fire of childhood and stardom.
Blown on the steel breeze.
Come on you target for faraway laughter.
Come on you stranger, you legend, you martyr, and shine!

You reached for the secret too soon, you cried for the moon.
Shine on you crazy diamond!
Threatened by shadows at night, and exposed in the light.
Shine on you crazy diamond!
Well you wore out your welcome with random precision.
Rode on the steel breeze.
Come on you raver, you seer of visions.
Come on you painter, you piper, you prisoner, and shine!