Egoul este principala boală de care suferă oamenii. Interese de toate felurile doresc ca oamenii să rămână bolnavi. Ele nu doresc ca oamenii să rămână sănătoşi şi împliniţi, căci o fiinţă sănătoasă şi armonioasă le-ar putea pune în pericol afacerile. Aşa se explică de ce nimeni nu doreşte să ducă o viaţă simplă, să fie un nimeni. Trebuie să te accepţi pe tine aşa cum eşti, să te reconciliezi cu propria ta existenţă.
Lucrurile simple nu reprezintă o provocare pentru egoul omului. Doar cele dificile îl incită pe om. Marile provocări ale egoului sunt însă lucrurile imposibile. Dacă vrei să afli cât de mare este egoul tău, analizează provocările pe care le-ai acceptat, ambiţiile tale; acestea pot fi măsurate. Lucrurile simple rămân însă neatrăgătoare pentru ego. Simplitatea atrage după sine moartea egoului.
Omul a optat pentru complexitate chiar şi în acele domenii în care aceasta nu era deloc necesară, pentru simplul motiv că ea îi permite egoului său să crească. El devine astfel din ce în ce mai important în politică, în religie, în societate, în toate domeniile.
Unicul scop al psihologiei este acela de a amplifica egoul, făcându-l mai puternic. Psihologii înşişi, aceşti sărmani nerozi, subliniază faptul că omul are nevoie de un ego puternic. Din acest motiv, sistemul educaţional a fost astfel creat încât să stimuleze ambiţiile copiilor cu ajutorul unor instrumente precum pedeapsa şi răsplata, orientându-i într-o anumită direcţie. Încă de când copiii sunt mici, părinţii lor îşi fac speranţe mult prea mari în legătură cu aceştia. Ei speră ca din copiii lor să iasă persoane foarte importante. Părinţii işi condiţionează de mici copiii să demonstreze că sunt cineva; în caz contrar, îţi vei risipi inutil viaţa.
Realitatea este exact pe dos.
Omul este o fiinţă. El nu trebuie să devină cineva sau ceva. Aceasta este semnificaţia simplităţii: să fii împăcat cu propria ta fiinţă, să nu încerci să devii altcineva, proces care nu poate avea niciodată, vreo finalitate, fiindcă niciodată nu vei fi mulţumit de ceea ce ai, de cine eşti, mereu vei dori să ai mai mult, să devii cineva şi mai important, şi mai puternic, să devii şi mai faimos decât eşti, este ca o mişcare în cerc, care nu se termină niciodată. Numai moartea pune capăt unei astfel de mişcări circulare, fiindcă cei mai mulţi dintre noi nu reuşesc să devină conştienţi de nocivitatea ei.
A deveni înseamnă boală; a fi înseamnă sănătate. Tu nu ai simţit niciodată până acum ce înseamnă să fii simplu, împlinit, sănătos, fericit. Societatea nu ne permite nici măcar o singură clipă pentru sine. De aceea nimeni nu cunoaşte decât o singură cale, iar aceasta este calea egoului. În ce lume nebună trăim!
Dacă doreşti să te bucuri, să te relaxezi, să simţi pacea şi frumuseţea existenţei, egoul cel fals trebuie să dispară. Fiindcă oricum el reprezintă o fantezie, o iluzie, nu o realitate. Dacă egoul dispare, abia atunci poţi afla cine eşti tu cu adevărat, îţi poţi cunoaşte fiinţa, cea care reprezintă picătura din divinitate, şi care se află în tine însuţi. Nichita Stănescu a găsit-o, Blaga a găsit-o, Rebreanu a găsit-o, Einstein a găsit-o, trebuie să o găsim cu toţii ca să nu ne mai fie frică de moarte.
Pentru că, de fapt, egoului îi este frică de moarte, fiindcă moartea nu ne omoară decât trupul, nu şi fiinţa, ea este doar o trecere, la viaţă a sufletului, iar acest fenomen este unic, ni se va întâmpla tuturor doar o singură dată în viaţă. Moartea egoului trebuie să aibă loc în timpul vieţii, ca să putem reveni la adevărata viaţă de dincolo de moartea corpului. Este exact ceea ce afirma Iisus, când spunea: "Până nu veţi deveni ca nişte copii, nu veţi putea intra în "Impărăţia cerurilor"".
Tot ce trebuie să facem în acest scop este să ne trezim şi să conştientizăm imensa frumuseţe a inocenţei, cea pe care am pierdut-o după ce am crescut, dar pe care trebuie să o redobândim cu orice preţ. Iar preţul este egoul fiecăruia. Nu riscăm nimic, fiindcă, oricum nu facem decât să alergăm după umbre pe care nu le vom putea prinde niciodată, uitând de comorile pe care le-am adus deja în această lume odată cu venirea noastră. Înainte să putem împlini dorinţele egoului, moartea ne va anihila. Viaţa este prea scurtă şi este păcat să o distrugem prin jocuri atât de stupide precum cele ale egoului.
Întregul proces de renunţare la ego este legat exclusiv de capacitatea de înţelegere a modului său de manifestare, dar dacă nu vei renunţa la ego, nu vei ajunge niciodată să te cunoşti pe tine însuţi, să răspunzi la întrebarea : "Cine sunt eu?"
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu