E greu sa fii tu insuti

E greu sa fii tu insuti, de oameni esti urat, caci nu le place sa le spui in fata ca stii…ceva ce ei ascund. E greu sa fii tu insuti caci toti te vor crede nebun...si chiar esti, caci numai dupa ce ai devenit nebun in ochii altora, nu te mai intereseaza parerea lor despre tine insuti. 

Nichita, dragul de el, a imortalizat sentimentele si urmarile faptului de a fi tu insuti/insati…ma bucur sa stiu ca au existat, si ca mai exista oameni care sunt ei insisi, desi putini, macar nu au murit cu totii…sunt tot mai rari, pe cale de disparitie, dar nu-i nimic, ei sunt de samanta, ca adevarul sa se transmita mai departe, in genele urmasilor nostri.

Ce greu e să fii tu însuţi,

neverosimil iepure, împuşcat înainte de a te naşte,

când fuga cu miros de carne şi cu scurgere de sânge

a părinţilor tăi a şi hrănit

vreo rădăcină de iarbă.

Mai întâi trebuie să fii tu, şi pentru asta

Trebuie să te naşti din vreo familie

Pe care nu ţi-ai ales-o, şi care nu te-a ales –

Aidoma păcatului originar.

După aceea trebuie să fii,

Între alţe fiinţe să fii,

În ghiotura de fiinţe să fii,

Să le respire şi să te respire.

Cu însuţi este cel mai greu!

Însuţi e de platină şi-ţi strepezeşte dinţii.

Însuţi înseamnă să pierzi, să faci greaţă

Ca şi grăsimea.

Să te laşi vărsat şi să zici: mâine,

Până mâine mai rabd ca să fiu

Însumi sau însuţi,

Ca să fiu acel nenorocit de însumi, însumi.

A fi tu însuţi, o, ce răbdare absurdă,

Ca să ţi se spună “dragă”,

Ca să ţi se spună “băiatule”,

Ca să ţi se spună “vino mâine la prânz

La noi la masă”.

Şi tu rânjeşti, pentru că masa eşti chiar tu,

Şi tu rânjeşti la şobolani,

Pentru că aşa cum zice bătrânul:

Okeanos plânge pe canaluri…

Cantec, de Nichita Stanescu – Starea confesiunii – Poeme personale (din Fiziologia Poeziei Ed.Eminescu, 1988)

Am citit la Mircea Eliade, caci de fiecare data cand ma intristez, vine el si imi unge ranile sufletului cu balsam frumos mirositor, si vindecator:

“Dar ce este adevarul?” se intreaba Unamuno, intr-un splendid eseu “Que es verdad? (martie 1906) “Adevarul este ceea ce se creeaza cu toata inima si tot sufletul. ” Omul are un singur drum de urmat: sa lucreze conform cu sufletul si cu inima sa. Un singur drum – care de fapt inseamna un milion de drumuri, un miliard de drumuri. Fiecare om nu-si poate gasi decat adevarul sau, mantuirea sa personala. “Mai mult valoreaza eroarea in care se crede, decat realitatea in care nu se crede”. Singurul lucru care conteaza este sa ajungi la tine insuti, sa-ti cunosti patimile tale si tiraniile tale. Omul sincer, ca si omul gol, este intotdeauna frumos. “Dupa cum paganismul a culminat in dezgolirea trupului, crestinismul trebuie sa triumfe in dezvelirea sufletului.” In fond,  controversa, protestarea, lupta, nu sunt decat mijloace de a ajunge la sinceritate, de a preciza contururile proprii ale unui om, de a-l scoate din formule sau dogme; caci acestea din urma se aplica altor realitati, dar in nici un caz nu se aplica omului. Toata pasiunea pe care a pus-o Unamuno in controverse, polemici si eseuri – are numai acest scop: sa invite la sinceritate, sa “destepte pe oameni” silindu-i sa se aplece asupra propriilor lor suflete. Ca si Giordano Bruno, Unamuno se voia un desteptator al sufletelor adormite, dormitantium animorum excubitor, si citatul acesta din Bruno, il gasiti chiar, comentat, la sfarsitul Sentimentului tragic al existentei. Unamuno opune totusi acestui dormitantium animorum excubitor idealul lui Don Quijote, care nu credea in triumful ideilor sale, stiind ca ele nu sunt din aceasta lume. Nici Unamuno nu crede in triumful “ideilor” sale; care idei? Din ce epoca? Din ce pasiune? Din ce carte? Unamuno nu are idei de profetizat; nu are decat pasiuni, pe care le opune pasiunilor semenilor sai; nu are decat o tehnica: sinceritatea cu tine insuti pana la moarte. Caci in viata, nu exista o alta solutie a paradoxului; poate numai dupa moarte, cand sufletul isi va gasi odihna…” 

THE LOGICAL SONG – SUPERTRAMP

Exista sinceritate absoluta?

E posibilă oare sinceritatea totală, absolută?

Posted on July 28th, 2011 by FloriPloiesteanu | Edit

Aş putea să mint lăudându-mă cu defectele mele. E şi aceasta o formă de orgoliu. Şi, încă, una deghizată, ipocrită, care arborează umilinţa. […] Dar n-am fost prea departe uneori de uşurinţa de a pretinde că defectele au fost şansa mea, că tot ce am făcut mai bun, dacă am făcut, se datorează nu neapărat calităţilor, ci defectelor mele.

Bravând, dintr-un impuls naiv de a-mi bagateliza regretele, am cochetat cu idea că adevărata experienţă se bazează pe greşeli şi că experienţa este cu atât mai preţioasă cu cât greşelile sunt mai multe şi mai grave. Ignorăm, poate cu bună ştiintă, un fapt totuşi bătător la ochi, că nenorocirile cele mai multe vin de la ideile false pe care ni le formăm despre noi şi despre viaţă.

Dacă n-am ajuns totuşi până la a fi mândru de defecte, o datorez nu unei virtuţi, ci, printr-o ironie a soartei, unui defect: am simţit mereu mai mult decât am înţeles, sensibilitatea mea o ia inaintea logicii. Şi am simţit pericolul înainte de a înţelege că acest mijloc, excelent pentru a te feri de regrete, e şi extrem de primejdios. Faci o piruetă şi ai rezolvat problema! Aidoma celor care se defulează luând orice peste picior. Ce m-ar fi despărţit de ei? Procedeul. Mijlocul. Scopul ar fi fost acelaşi. Obţinerea unui somnifer gratuit, bun pentru orice insomnie.

Dar aş putea să mint, evident, şi minimalizându-mi defectele. Există o vinovăţie care-ţi dă puterea să mergi mai departe, să distingi între bine şi rău, între drept şi nedrept, dar cât de corect sunt când spun “mă acuz şi în acest fel mă apăr?” Se poate minţi nu numai ascunzând adevărul sau spunându-l incomplet, ci şi spunând adevăruri mărunte, care nu costă nimic, pentru a le trece sub tăcere pe cele cu adevărat importante. În acest caz faci cam acelaşi lucru ca toreadorii, dispretuiţi de Goya, care n-au curajul să stea în faţa taurului, nu indrăznesc decât să sară peste el cu prăjina când se apropie.

Chiar dorită, sinceritatea absolută nu e uşor de atins şi poate că nici nu e posibilă. Te izbeşti în tine însuţi de o tristeţe care te demoralizează. Ce rost are? te întreabă ea. Unele greşeli tot nu mai poţi să le îndrepţi. Nu poţi să răsuceşti clepsidra. Şi, apoi, chiar dacă te hotărăşti să spui totul nu vei reuşi să exprimi totul. O confesiune presupune răbdare, curaj, voinţă, pricepere de a spune, dar, în ultimă instanţă, ea e şi o chestiune de şansă. Cât izbutesc cuvintele să exprime din ceea ce e ascuns în tăcere?

Şi poate că însuşi faptul că-mi place să-mi împart greşelile în greşeli frumoase, salutare, şi greşeli jenante, regretabile, e un subterfugiu abil. În felul acesta scap dintr-o singură mişcare de o parte din regrete. Îmi rămâne să mă descurc cu celelalte, în faţa cărora nu servesc la nimic eschivele din tauromahie.

De un lucru sunt totuşi sigur. Că renunţarea e şi mai dificilă decât perseverenţa. Că pierd mai puţin vorbind. Nu mi-am explicat niciodată de ce ar trebui să cred că am venit pe lume vinovat, şi nu-mi pot însuşi principiul iertării absolute, dar mi-am lămurit şi am acceptat ceva important. Că n-are rost să zic despre întâmplările din viaţa mea: asta am vrut să fac, asta nu, asta îmi aparţine, asta nu. Tot ce am făcut îmi aparţine. Sunt responsabil de tot. Oricum, n-aş mai putea deosebi între ceea ce a ales destinul pentru mine şi ceea ce am ales eu. A spune: n-am fost eu de vină, destinul a fost de vină, nu ne face mai putin vinovaţi, ci mai puţin liberi.

Octavian Paler - Viata ca o coridă – Per Aspera Ad Astra (4)

'Upper class" - continuare

Vin din nou cu citatul din   "De la mijloc vine puterea" pe care l-am gasit publicat in Bussines Magazin, fiindca sunt multe de spus pe marginea acestuia, referitor la metodele practicate de paianjenii din advertising.

"(Clasa de mijloc) Isi cauta ori chiar inventeaza «radacinile». Asadar, este mai degraba traditionalista (ori cu respect pentru traditii), inclusiv in comportamentul de achizitie si consum. Cei din clasa de mijloc mai degraba vor fi interesati de mobilier «stil» decat de cel modern/avangardist.  De ce? Pentru ca, spre deosebire de Upper Class (care mosteneste de regula originile adeseori aristocratice) ori de Lower Class (careia numai de origini nu-i arde), Middle Class-ul are nevoie de repere, benchmark-uri, tocmai pentru a-si delimita pozitia de mijloc....

si se mai spune  in articol :

"Capsunarii sunt un segment care nu a fost anticipat de nici un sociolog, despre cei peste doua milioane de romani care lucreaza in afara tarii si care au trimis in tara peste 4 miliarde de euro anul trecut, alimentand consumul si deci cresterea multor industrii. Nu cumva ei vor fi viitoarea clasa de mijloc? Ei poate ca nu, dar urmasii lor - da! aducand ca argument cresterea gradului lor de civilizatie.

Dupa un an-doi de stat in strainatate nu ca sunt mai civilizati, dar se modifica in comportament. Macar ca nu-ti mai scuipa pe strada, si tot e un castig. De fapt, factorul civilizator e cel mai mare castig - crede "cineva" din domeniul publicitatii, mai exact Sorin Psata (n.m.) - aratand astfel inspre acel strat social din care vor proveni parte din viitorii membri ai clasei mijlocii."

Paianjenii din advertising sunt cei care muncesc pentru a ne atrage  banii si a umple buzunarele oamenilor destepti dar vicleni, ai oamenilor de afaceri pentru care succesul financiar este o problema "existentiala". Desi au succes tot mai mare pe zi ce trece, nu vor fi niciodata multumiti, vor dori tot mai mult succes, faima tot mai mare, avutii tot mai multe si recunoastere in societate. 

Ceea ce nu stiu nici primii - paianjenii din publicitate - si nici ultimii - oamenii de afaceri - este ca sufletul lor nu se va simti implinit niciodata, caci adevarata satisfactie nu le va fi data niciodata de titluri, conturi in banca, bogatie, sau de apartenenta la upper class. Toti acestia, dar toti! la sfarsit, vor afla ca au trait degeaba.

Cum lucreaza paianjenii din publicitate? Unicul scop al unei reclame este sa iti amplifice ego-ul, facandu-l mai puternic, iar metoda de a te determina sa reactionezi cum vor ei, este curata psihologie. 

"Cineva" din domeniul publicitatii, care a facut declaratia pe care am citat-o mai sus, el insusi avand cunostinte de psihologie, se dovedeste a fi un sarman psiholog nerod, afirmand ca Midlle Class "isi cauta ori chiar inventeaza radacinile", prin aceasta afirmatie subliniind faptul ca omul are nevoie de un ego puternic. TOTAL FALS! Nu de ego au oamenii nevoie, ci de aruncarea lui acolo unde ii sade bine unei masti: la gunoi.

Dupa ce societatea ne "educa" inca din copilarie ca trebuie sa ajungem cineva, vin diabolicii din advertising si manipuleaza acei oameni carora le lipseste discernamantul si constienta, luciditatea in distingerea adevarului, a ceea ce trebuie sa-si doreasca si ce nu. 

Ceea ce nu stiu majoritatea oamenilor este ca, omul simplu nu a reprezentat niciodata un ideal pentru societatea umana, iar existenta oamenilor de afaceri, existenta concurentei cu care ne invata societatea inca de cand deschidem ochii in lume, confirma faptul ca societatea nu isi doreste sa fim oameni simpli ci, ne conditioneaza si apoi ne manipuleaza prin pofte si dorinte si idealuri, sa devenim cineva, caci in caz contrar, vom ajunge niste oameni de nimic. 

In societatea in care traim, omul simplu este considerat sarac cu duhul, dar nu in sensul biblic al cuvantului ci, prosti. Exact! Prosti! Dar tocmai banii acestor prosti sunt vanati de hienele din publicitate, pentru a fi introdusi cu viclenia numita "profesionalism", in buzunarele oamenilor de afaceri, adevaratilor prosti!

Faptul ca oamenii simpli sunt considerati prosti,  nu este decat o mare minciuna, o cacealma. Fiindca realitatea este exact pe dos!!

Fiecare dintre noi este o fiinta si nu trebuie sa devenim cineva sau ceva. 

Semnificatia simplitatii unui om este urmatoarea: sa fii impacat cu propria ta fiinta, sa nu incerci sa devii altcineva, proces care nu poate si nici nu va avea vreodata vreo finalitate. 

Orice ai deveni, nu vei atinge niciodata acea stare in care sa poti spune ca "Acum calatoria mea s-a incheiat. Am atins culmea catre care am aspirat." 

In toata istoria umanitatii, eu nu am auzit ca vreun om sa fi atins vreodata aceasta stare, pentru simplul motiv ca omul se misca in cerc. Orice ai face, cineva se va afla inaintea ta. 

Iar ego-ul este principala boala a omului, este boala pe care hienele care "lucreaza" in domeniul advertising-ului, o exploateaza la maxim!!! 

Interese de toate felurile doresc ca omul sa ramana bolnav. Nimeni nu doreste ca omul sa fie sanatos si plenar, fiindca o fiinta sanatoasa si armonioasa le-ar pune in pericol afacerile. Asa se explica de ce nimeni nu doreste sa duca o viata simpla, sa fie un nimeni, fiindca toata lumea isi doreste sa devina CINEVA.E atat de obisnuit sa iti doresti sa devii cineva, nu este nimic extraordinar in acest lucru!!!! Pentru ca, cu cat te crezi mai special, cu atat mai mult devii un nimeni.

A deveni inseamna boala;  A FI inseamna sanatate. A fi tu insuti, inseamna sa fii un individ, nu o oaie usor de manipulat de advertising; iar advertising-ul ne invadeaza din toate partile, chiar si din politica. Daca doresti sa ajungi sa te bucuri, sa te relaxezi, sa simti pacea si frumusetea existentei, trebuie sa lasi sa iti dispara mastile cu care te-a improprietarit societatea; trebuie sa incepi sa fii tu insuti, in orice situatie. 

Am gasit despre Henry Ford ca, desi se afla pe patul de moarte, el isi facea inca planuri pentru a deschide noi intreprinderi. Cineva l-a intrebat: "Domnule, esti pe punctul de a muri! Doctorii spun ca nu vei mai trai mai mult de cateva zile, poate nici atat! De ce continui sa iti faci planuri? Toata viata ai facut acelasi lucru. Ai mai multi bani decat ai putea cheltui vreodata. Este limpede ca acestia nu-ti mai pot folosi la nimic. De ce vrei sa-ti deschizi noi intreprinderi?" 

La care Ford a raspuns: "Asculta, nu ma pot opri. Imi este imposibil. Numai moartea ma poate opri. Atat timp cat voi fi in viata, voi continua sa ma gandesc la afaceri. Stiu ca este inutil, dar nu ma pot opri!"

Cand ai succes in aceasta lume este dificil sa te opresti si sa te transformi intr-un om adevarat, care pe patul de moarte sa spuna ca se simte implinit spiritual, ca poate trece cu bucurie prin usa mortii. Cu cat devii mai bogat, cu atat iti vine mai greu sa pui capat acestui proces. 

La fel, atunci cand devii din ce in ce mai faimos; cu cat personalitatea pe care o ai este mai rafinata, cu cat esti un om mai deosebit decat altii - vorba lui Daniel Iancu despre psatuta - cu atat mai tare se agata personalitatea de tine, si nu te lasa sa te transformi spiritual. Asa ca, psatuta, degeaba i-a spus divinitatii, scriindu-i pe internet ca vrea sa isi gaseasca fiinta interioara, caci nu va putea niciodata sa isi arunce personalitatea la gunoi; ar simti ca moare. Fiindca nu stie ca ea, fiinta ei, nu este personalitatea ei.

Pentru ca transformarea spirituala nu vine din imbunatatirea personalitatii ci, din renuntarea completa la personalitate. 

Fiindca minciuna nu poate deveni adevar, iar personalitatea nu este decat o minciuna. 

Personalitatea nu esti tu, personalitatea, sau caracterul daca vrei, este masca pe care ti-ai finisat-o inca de mic copil, este o minciuna frumoasa despre tine insuti. Este fata ta publica daca vrei, impusa de societate, iar la unii de inalta societate, dar cu care tu ai inceput sa cooperezi.

Nu vei putea ajunge vreodata la adevarata fiinta care esti cu adevarat, pana nu vei renunta la "hainele" impuse de societate. Numai atunci cand vei ramane" gol", fara masti, fara "haine", te vei putea gasi pe tine insuti. 

Toate ideile si toate identitatile pe care ti le atribui au origine sociala, ele ti-au fost atribuite de altii. Si nu intr-un mod dezinteresat. Toti cei care va baga diferite idei in cap au motivele lor. Este un fel de exploatare subtila. 

Iar adevarata exploatare nu este in nici un caz de natura economica sau politica, ci psihologica.

Adica, nimanui nu i se permite sa fie el insusi.

Fiindca societatea nu accepta omul asa cum este. Ea nu il respecta ca atare. Cum poti respecta pe cineva daca nu il accepti asa cum este? Daca ii impui sa se comporte intr-un anumit fel, apoi ii spui ca il respecti, in realitate nu respecti decat felul de a fi pe care i l-ai impus tu insuti. 

Nu il respecti in sine, in toata goliciunea lui. Nu ii respecti naturaletea, spontaneitatea, zambetul real si lacrimile sincere. Ii respecti numai masca pe care si-o pune, falsitatea, felul in care actioneaza, in conformitate cu standardele social acceptate. 

Din acest motiv a spus Daniel Iancu ca Andreea  Psata este un om deosebit, iar eu nu sunt. Fiindca ea este un robot care functioneaza impecabil, programat fiind de catre societate, pe cand mie nu-mi place sa ma comport ca un computer, ca o oaie in turma, ci imi place sa fiu eu insami, chiar daca lui nu i-a convenit niciodata acest lucru. 

Asta fac si hienele din publicitate, sau "advertising" - cum isi spun ei in engleza, fiindca au uitat limba romana -  te manipuleaza psihologic. Te fac sa cumperi, sa votezi, ceea ce nu vrei, daca nu esti treaz si nu stii cumva exact ce vrei. 

Trebuie sa fii diabolic ca sa poti lucra in advertising...