"Vei plânge mult, ori vei zâmbi?"...

 Astazi, am recitit poezia lui Lucian Blaga, "Vei plânge mult, ori vei zâmbi?"...

Eu nu mă căiesc, c-am adunat în suflet şi noroi - dar mă gândesc la tine.

Cu gheare de lumină o dimineaţă-ţi va ucide-odată visul

că, sufletul mi-aşa curat, cum gândul tău îl vrea, cum inima iubirii tale-l crede.

Vei plânge mult atunci ori vei ierta?

Vei plânge mult ori vei zâmbi de razele acelei dimineţi,

în care eu ţi-oi zice fără umbră de căinţă:

"Nu ştii că, numa-n lacuri cu noroi în fund cresc nuferi?"

Categoric lucru, Lucian Blaga a descoperit lumina din el insusi, iar aceasta poezie este dovada...

"Cu gheare de lumina o dimineata-ti va ucide-odata visul" ...

atunci cand te vei trezi din visul in care traiesti pe pamantul asta, cand vei deveni constient de lumina ta interioara, de fiinta ta, de sufletul tau, o picatura din Oceanul Vietii, o parte din Dumnezeu, va fi normal, o dimineata caci, cand te trezesti din somn cu forte proaspete, daca nu dimineata? Este dimineata, pentru ca este inceputul adevaratei tale vieti! Atunci vei vedea lumina din tine, cu puterea dragostei pe care o porti, si avand iubirea in inima ta, vei vedea ca sufletele sunt curate toate, asa cum le-a creat Dumnezeu...vei realiza maretia creatiei, vei realiza ca mintea este singurul nostru dusman, mintea care poarta tot trecutul nostru mort...caci, ce sunt amintirile, decat un trecut ce a murit pentru totdeauna? Daca nu lasam amintirile sa plece de la noi, nu vom putea vedea lumina din noi...de accea spune Iisus ca trebuie sa fim ca niste copii, sa ne nastem din nou, fiindca numai copiii nu au trecut, doar viitor, dar ei nu se gandesc niciodata in viitor...copiii sunt deschisi si curati cu inima...

"ca sufletul mi-asa curat, cum gandul tau il vrea, cum inima iubirii tale-l crede"...

 ....numai iubind, ajungi sa intelegi ca sufletele sunt toate curate, asa cum le-a creat Dumnezeu...numai iubind din toata inima ta si din tot sufletul tau, ajungi sa intelegi ca oamenii sunt niste suflete chinuite, sarmani somnambuli pe care, cand ii atingi, isi elibereaza presiunea, se decomprima, fiindca reactioneaza ca niste arcuri comprimate, chinuite sub presiunea exercitata asupra lor de mastile pe care le tarasc dupa ei, care au ajuns sa fie atat de multe, incat abia le mai pot cara...toti intelectualii am fost educati sa avem un amortizor pentru arcul ce se comprima, amortizor pentru socurile produse in cazul unei decomprimari bruste, sau prea puternice, functie de presiunea de comprimare a arcului....amortizorul este eul nostru, caracterul nostru, personalitatea care nu ne da voie sa fim noi insine, nu ne permite sa fim fara de masti, fara ipocrizie ...

cand iubesti cu adevarat, suferinta prin care treci, iti sparge zidul neintelegerii...si incepi sa intelegi fenomenul... incepi sa intelegi ca nu te mai poti supara pe oameni...incepi sa intelegi ca nici un suflet nu este, decat curat! te trezesti din somnul in care ne cufunda mintea ce tese intruna ganduri, purtandu-ne ba in trecut, ba in viitor, si obosindu-ne continuu, nelasandu-ne sa traim in prezent, niciodata in prezent...nemaiducandu-ne in trecut sau in viitor, nemaimiscandu-ne pe orizontala, vom fi nevoiti sa ne miscam pe verticala, vom cobori in noi insine, si de acolo vom gasi lumina, si ne vom deplasa, implicit in sus, spre sursa universala a luminii, spre Dumnezeu...este crucea vietii noastre...odata suprimata miscarea pe orizontala, vom fi nevoiti sa ne miscam pe verticala...acesta este simbolul crucii, intersectia dintre doua lumi, lumea celor ce dorm, care se misca pe orizontala - ba in trecut, ba in viitor - si lumea celor care s-au trezit, cei care se misca pe verticala...
 

"Vei plânge mult atunci ori vei ierta?

Vei plânge mult ori vei zâmbi de razele acelei dimineţi,

în care eu ţi-oi zice fără umbră de căinţă:

"Nu ştii că, numa-n lacuri cu noroi în fund cresc nuferi?”

Da...iti spun ca vei plange...lacrimi iti vor tasni din inima, prin ochii corpului tau, vei plange zambind cu bucurie, intelegerii inceputului vietii tale ca om treaz, constient... vei plange, fiindca in acea clipa vei realiza ca toata viata ta ai dormit, de-adevaratelea, ai dormit cu ochii deschisi, ai trait in vis, nu in realitatea universala. Ai trait intr-o lume numai a ta, asa cum toti traiesc, fiecare in lumea lui si atunci cand se intalnesc doua lumi, sau mai multe, cu ideile si prejudecatile lor, ies scantei...apar divergente, neintelegeri, infumurari, raniri de orgolii, incep razboaiele egoistilor...si sunt multe aceste razboaie...matematic vorbind, razboaiele pe care le porti, reprezinta numarul rezultat din combinari de unu luate cate "n", unde "n" reprezinta numarul somnambulilor cu care iti intersectezi drumul, prin noaptea vietii de somnambul, in visul tau...


Cum sa nu plangi de bucuria diminetii in care iti incepi adevarata viata, si stii ca aceea este ziua, marea zi in care te  intorci acasa?  cum sa nu plangi de bucuria intelegerii ca, picatura de lumina se intoarce  in oceanul de lumina al dumnezeirii din care a fost luata si data tie in dar, in corpul pe care il porti vreme de cateva zeci de ani pe pamant, cum sa nu plangi in acea clipa? Plangi si zambesti...zambesti si plangi...plangi zambind si zambesti plangand...

"Nu stii ca numa-n lacuri cu noroi in fund cresc nuferi?'...

Dumnezeu ne-a creat din noroi, din pamant, si a sadit in noi samanta imparatiei sale de lumina la care ne-a invitat sa venim cu totii, sa gustam fericirea, adevarata fericire, iar invitatia, viata, ne-a dat-o in dar...numai murind, samanta va deveni floare...numai iubind pana vei muri de durere, te vei putea transforma in nufar, ca om ce esti din noroi, nici nu se pune problema ca aduni sau nu noroi, pentru ca esti facut din noroi, din tina....iar cand vei muri de durere, vei inflori...



Lucian Blaga a fost un om trezit, categoric! Poezia aceasta reprezinta insasi dovada ca a devenit un nufar!

Numai iubind pana cand doare, si constati ca nu mai exista durere, ci doar mai multa iubire, asa cum zicea si maica Tereza, ajungi sa te trezesti, si treaz fiind, lumina din tine insuti nu va intarzia sa apara...aceasta este fericirea...singura fericire reala...nimeni nu ne poate face fericiti, mai inainte de a descoperi fericirea in noi insine...."imparatia cerurilor este in voi"!
cei care cititi, va spun sa iubiti...curat si mult...pana cand doare, pentru ca trebuie sa moara eul vostru, cel care va desparte de lumina intelegerii....iar durerea va trece....si nu va va ramane decat si mai multa iubire....iar lumina din voi va veni....aceasta este singura cale spre fericire...adevarata fericire...pe care nu v-o va lua nimeni, fiindca izvoraste din voi insiva...atunci noroiul se transforma intr-o floare...in cea mai frumoasa floare, nufarul...

Pink Floyd - Shine On You Crazy Diamond (Part one)

Superba compozitia grupului Pink Floyd...iar versurile au un mesaj spiritual extraordinar! 

Remember when you were young, you shone like the sun.
Shine on you crazy diamond!
Now there's a look in your eyes, like black holes in the sky.
Shine on you crazy diamond!
You were caught in the cross fire of childhood and stardom.
Blown on the steel breeze.
Come on you target for faraway laughter.
Come on you stranger, you legend, you martyr, and shine!

You reached for the secret too soon, you cried for the moon.
Shine on you crazy diamond!
Threatened by shadows at night, and exposed in the light.
Shine on you crazy diamond!
Well you wore out your welcome with random precision.
Rode on the steel breeze.
Come on you raver, you seer of visions.
Come on you painter, you piper, you prisoner, and shine!