Aspirand la relatia de iubire ideala...

 

Aproape toti aspiram sa intalnim acea fiinta minunata a carei prezenta va putea trezi in noi Magia, Misterul, Iubirea si Fericirea Fara Masura...

Si, cu certitudine, "Ileana Cosanzeana" sau 
"Fat Frumos" exista!

Dar ca sa putem atrage iubirea unor astfel de fiinte extraordinare, trebuie sa devenim noi insine un Fat Frumos sau o Ileana Cosanzeana...

Nu exista alta Cale! 

Alegerile noastre exprima ceea ce suntem la un moment dat.

O vrabie isi va alege intotdeauna ca pereche in viata o alta vrabie!

Poate ca vrabia noastra viseaza la cantecele privighetorii, la calatoriile in tarile calde pe care le face o randunica sau la forta imperiala a zborului unui vultur, dar atunci cand va veni momentul unei alegeri ea va alege tot o vrabie ciufulita si galagioasa precum este ea, sperand ca universul de pene cenusii in care isi va continua existenta ii va aduce fericirea.

O vrabie nu va putea face o alta alegere!

Desigur, va fi incantata de trilurile privighetorii, va visa cu ochii deschisi la calatoriile fascinante peste mari si tari pe care le-ar putea face alaturi de o randunica, i-ar placea nespus sa se bucure de protectia unui vultur...

In scurtele momente de relativa luciditate, mintea ii va spune ca o astfel de pasare va putea cu adevarat sa o implineasca dar, pana la urma, va simti sa aleaga la fel ca in trecut.

Este inevitabil!!!

O vrabie nu se va simti in largul ei decat in compania unei alte vrabii.

Trilurile privighetorii o vor complexa, pana la urma; perspectiva unui zbor de mii de kilometri ii va taia orice elan; prezenta unui vultur o va umple de teama, pentru ca ea nu este dacat o vrabie!... 

Si atunci in ce fel va putea o vrabie sa-si implineasca zborul interior?

Doar transformandu-se!

Pentru a se transforma insa e nevoie sa fie constienta, e nevoie ca in ea sa pulseze viu elanul catre albastrul cerului!

Pentru a trai implinirea unei relatii superioare, vrabia va trebui sa isi alchimizeze in asa fel natura inferioara, prin identificare cu idealul pe care il are, incat sa devina ea insasi o privighetoare, o randunica, un vultur... 

Revenind din aceasta alegorie, sa ne imaginam o scara de la unu la zece, in care la unu gasim omul primitiv, la cinci, omul obisnuit, iar la zece, fiinta care a atins desavarsirea.

Luand in discutie conditia omului obisnuit, unul dintre laitmotivele lamentarilor acestuia va fi acela ca "nu stie cum se face", dar in toate relatiile pe care le-a avut nu a intalnit decat femei profitoare sau barbati neseriosi si mincinosi.

De unde concluzia irefutabila ca toate femeile sunt usuratice, eufemistic vorbind, respectiv ca toti barbatii... s-au nascut in cotet.

Desigur, experienta trista si limitatoare a omului ne-constient nu poate fi un reper decat pentru adevarul sau mic si inconsistent.

Dintr-o perspectiva mai inalta, putem intelege ca, atata vreme cat noi ramanem in aceeasi conditie existentiala, vom face aceleasi alegeri pe care le-am mai facut si acum douazeci de ani; si oricat de diafane vor fi proiectiile noastre, realitatea ne va lovi frontal si fara menajamente intr-o buna zi, daramand inca o data toate castelele de nisip pe care ni le-am construit.

Caci cum ar putea omul de la nivelul de constiinta al lui "cinci" sa aleaga cu toata fiinta, ca pereche in viata, omul de la nivelul "noua"?!

Sunt lumi atat de diferite, cu atat de putine punti de trecere...

Prin urmare, indiferent de sperantele sale, el va alege tot omul cu o conditie asemanatoare - omul de "cinci", de "sase" sau de "patru".

Si chiar daca va avea ocazia sa stea in compania omenilor superiori aflati pe treptele cele mai inalte ale acestei scari, fiinta obisnuita nu ii va recunoaste.

Da, isi va spune, poate: "ce om deosebit!" ,dar, la putin timp dupa aceea, se va arunca cu speranta tot in bratele unei fiinte care este dupa chipul si asemanarea sa.

Iar acest ciclu al dezamagirilor va continua fara oprire pana in ziua in care, satula de suferinta, fiinta in cauza va ridica in sfarsit capul din mocirla si va privi catre cer pentru a gasi singurul reper fix care o poate calauzi cu adevarat prin aceasta lume iluzorie.

Este momentul in care poate incepe centrarea in sine si ruperea conditionarilor intretinute cu inversunare atata amar de vreme.

Este momentul in care procesul alchimic se poate demara, este clipa in care Scanteia Divina din sufletul ei isi face simtita caldura!...

Acum poate incepe transformarea constienta; iar primul lucru care trebuie indepartat este frica de singuratate.

Este un moment privilegiat in care este de preferat sa fii singur, indiferent de tristetile ce iti pot umbri pleoapele uneori.

Ce-ai putea sa rezolvi ramanand intr-o relatie fara perspective?

Trebuie sa fii puternic si determinat pentru ca nu este usor sa lupti cu toate atasamentele si conditionarile pe care le cari dupa tine, cu toate greselile care vor striga dupa compensare...

Dar daca reusesti sa-ti mentii fata catre stele, Cerul iti va intinde mana si te va trage spre El!

Si daca in aceste momente de gratie sufletul iti va fi inundat cu iubire adevarata, iubeste oricum, cu toata fiinta ta, si nu te preocupa foarte mult daca vei fi iubit la randul tau!

Gandeste-te la toate greselile stiute si nestiute pe care le-ai facut si nu te astepta sa obtii implinirea interioara fara obstacole; dar fii sigur ca iubirea pe care o vei lasa sa curga prin tine, si care nu este a ta, te va transforma, te va apropia tot mai mult de izvorul fericirii!

Iar intr-o buna zi vei fi un Om Nou...

In acea zi vei intelege ca tu iti construiesti realitatea, ca fericirea adevarata este parte a naturii tale, ca nimic nu iti vine din exterior pentru ca tu esti Totul.

In acea zi, o alta fiinta minunata ca tine te va cuprinde in bratele sale, iar tu o vei recunoaste ca fiind asemenea tie... 

De aici totul devine o poveste magica cu Feti Frumosi si Ilene Cosanzene, cu zboruri printre stele si regasire de Sine!... Dar doar de aici! 

Daniel Roxin, Magicianul alb