BUNUL SIMT VS. IUBIRE

Impreuna cu Amelie, am aflat un paradox. Ca Bunul simt, este placerea de a crea placere. Caci tot ce faci din placere, ca sa-ti faci tie placere, nu e un adevarat bun simt, nu e o dovada ca esti bun, ca iubesti, nu e iubire; nu e iubire, fiindca iubirea nu e placerea, e orice altceva in afara de placere. 


Daca dai ceva cuiva necajit, sarac, si iti face placere, nu se cheama ca i-ai dat ceva, ci ti-ai dat numai tie insuti, ca sa-ti satisfaci tie o placere. Deci, Bunul simt, este o caracteristica a oamenilor cu masti, care habar nu au ca au masti; e o masca a iubirii, a bunatatii, a luminii. Iar opusul acestui tip de bun simt, nu este raul simt, adica nesimtirea, ci este neplacerea de a crea neplacere. Este sila de a crea neplacere, din iubire. Caci iubind, ajuti un suflet sa evolueze; aceasta e iubirea constienta, asa cum zicea si Gurdjieff, este cand ajuti un suflet sa evolueze, cand il iubesti atat de mult, incat nu iti mai faci tie placere, ci il ajuti pe el/ea, ei/ele sa evolueze, indiferent ca iti provoci tie insuti/insati, neplaceri. 


Evolutia nu se face lin, nu e curgere lina, ci e plina de turbulente. Turbulentele nu au cum sa ne provoace placere, dar ele ajuta sufletul sa evolueze. Deci adevaratul bun simt este iubirea...dar nu orice fel de iubire, ci iubirea constienta, prin care cu neplacere, constient de neplacerea pe care o simti provocand neplacere, provoci neplacere...pentru a-i face sa creasca, sa urce inca o etapa in evolutia lor interioara...e un paradox...numai prin iubirea constienta dobandesti bun simt; adevaratul bun simt, pentru ca numai iubind constient, stii ce este bun pentru iubitul/iubita ta. O ajuti sa creasca, sa evolueze, sa atinga perfectiunea, sau macar o mica parte din ea. 


Despre bunul simt, Alexandru Paleologu spunea ca este “darul de a simti bine, de a discerne, de a-si reprezenta, de a imagina adevărul, de a indrazni” (in Bunul simt ca paradox) .

Aspirand la relatia de iubire ideala...

 

Aproape toti aspiram sa intalnim acea fiinta minunata a carei prezenta va putea trezi in noi Magia, Misterul, Iubirea si Fericirea Fara Masura...

Si, cu certitudine, "Ileana Cosanzeana" sau 
"Fat Frumos" exista!

Dar ca sa putem atrage iubirea unor astfel de fiinte extraordinare, trebuie sa devenim noi insine un Fat Frumos sau o Ileana Cosanzeana...

Nu exista alta Cale! 

Alegerile noastre exprima ceea ce suntem la un moment dat.

O vrabie isi va alege intotdeauna ca pereche in viata o alta vrabie!

Poate ca vrabia noastra viseaza la cantecele privighetorii, la calatoriile in tarile calde pe care le face o randunica sau la forta imperiala a zborului unui vultur, dar atunci cand va veni momentul unei alegeri ea va alege tot o vrabie ciufulita si galagioasa precum este ea, sperand ca universul de pene cenusii in care isi va continua existenta ii va aduce fericirea.

O vrabie nu va putea face o alta alegere!

Desigur, va fi incantata de trilurile privighetorii, va visa cu ochii deschisi la calatoriile fascinante peste mari si tari pe care le-ar putea face alaturi de o randunica, i-ar placea nespus sa se bucure de protectia unui vultur...

In scurtele momente de relativa luciditate, mintea ii va spune ca o astfel de pasare va putea cu adevarat sa o implineasca dar, pana la urma, va simti sa aleaga la fel ca in trecut.

Este inevitabil!!!

O vrabie nu se va simti in largul ei decat in compania unei alte vrabii.

Trilurile privighetorii o vor complexa, pana la urma; perspectiva unui zbor de mii de kilometri ii va taia orice elan; prezenta unui vultur o va umple de teama, pentru ca ea nu este dacat o vrabie!... 

Si atunci in ce fel va putea o vrabie sa-si implineasca zborul interior?

Doar transformandu-se!

Pentru a se transforma insa e nevoie sa fie constienta, e nevoie ca in ea sa pulseze viu elanul catre albastrul cerului!

Pentru a trai implinirea unei relatii superioare, vrabia va trebui sa isi alchimizeze in asa fel natura inferioara, prin identificare cu idealul pe care il are, incat sa devina ea insasi o privighetoare, o randunica, un vultur... 

Revenind din aceasta alegorie, sa ne imaginam o scara de la unu la zece, in care la unu gasim omul primitiv, la cinci, omul obisnuit, iar la zece, fiinta care a atins desavarsirea.

Luand in discutie conditia omului obisnuit, unul dintre laitmotivele lamentarilor acestuia va fi acela ca "nu stie cum se face", dar in toate relatiile pe care le-a avut nu a intalnit decat femei profitoare sau barbati neseriosi si mincinosi.

De unde concluzia irefutabila ca toate femeile sunt usuratice, eufemistic vorbind, respectiv ca toti barbatii... s-au nascut in cotet.

Desigur, experienta trista si limitatoare a omului ne-constient nu poate fi un reper decat pentru adevarul sau mic si inconsistent.

Dintr-o perspectiva mai inalta, putem intelege ca, atata vreme cat noi ramanem in aceeasi conditie existentiala, vom face aceleasi alegeri pe care le-am mai facut si acum douazeci de ani; si oricat de diafane vor fi proiectiile noastre, realitatea ne va lovi frontal si fara menajamente intr-o buna zi, daramand inca o data toate castelele de nisip pe care ni le-am construit.

Caci cum ar putea omul de la nivelul de constiinta al lui "cinci" sa aleaga cu toata fiinta, ca pereche in viata, omul de la nivelul "noua"?!

Sunt lumi atat de diferite, cu atat de putine punti de trecere...

Prin urmare, indiferent de sperantele sale, el va alege tot omul cu o conditie asemanatoare - omul de "cinci", de "sase" sau de "patru".

Si chiar daca va avea ocazia sa stea in compania omenilor superiori aflati pe treptele cele mai inalte ale acestei scari, fiinta obisnuita nu ii va recunoaste.

Da, isi va spune, poate: "ce om deosebit!" ,dar, la putin timp dupa aceea, se va arunca cu speranta tot in bratele unei fiinte care este dupa chipul si asemanarea sa.

Iar acest ciclu al dezamagirilor va continua fara oprire pana in ziua in care, satula de suferinta, fiinta in cauza va ridica in sfarsit capul din mocirla si va privi catre cer pentru a gasi singurul reper fix care o poate calauzi cu adevarat prin aceasta lume iluzorie.

Este momentul in care poate incepe centrarea in sine si ruperea conditionarilor intretinute cu inversunare atata amar de vreme.

Este momentul in care procesul alchimic se poate demara, este clipa in care Scanteia Divina din sufletul ei isi face simtita caldura!...

Acum poate incepe transformarea constienta; iar primul lucru care trebuie indepartat este frica de singuratate.

Este un moment privilegiat in care este de preferat sa fii singur, indiferent de tristetile ce iti pot umbri pleoapele uneori.

Ce-ai putea sa rezolvi ramanand intr-o relatie fara perspective?

Trebuie sa fii puternic si determinat pentru ca nu este usor sa lupti cu toate atasamentele si conditionarile pe care le cari dupa tine, cu toate greselile care vor striga dupa compensare...

Dar daca reusesti sa-ti mentii fata catre stele, Cerul iti va intinde mana si te va trage spre El!

Si daca in aceste momente de gratie sufletul iti va fi inundat cu iubire adevarata, iubeste oricum, cu toata fiinta ta, si nu te preocupa foarte mult daca vei fi iubit la randul tau!

Gandeste-te la toate greselile stiute si nestiute pe care le-ai facut si nu te astepta sa obtii implinirea interioara fara obstacole; dar fii sigur ca iubirea pe care o vei lasa sa curga prin tine, si care nu este a ta, te va transforma, te va apropia tot mai mult de izvorul fericirii!

Iar intr-o buna zi vei fi un Om Nou...

In acea zi vei intelege ca tu iti construiesti realitatea, ca fericirea adevarata este parte a naturii tale, ca nimic nu iti vine din exterior pentru ca tu esti Totul.

In acea zi, o alta fiinta minunata ca tine te va cuprinde in bratele sale, iar tu o vei recunoaste ca fiind asemenea tie... 

De aici totul devine o poveste magica cu Feti Frumosi si Ilene Cosanzene, cu zboruri printre stele si regasire de Sine!... Dar doar de aici! 

Daniel Roxin, Magicianul alb

Atunci exista iubire.

"The love that lasts longest is the love that is never returned."

Putem oare intalni iubirea, asa cum uneori intalnim un frumos apus de soare? 

Mi se pare ca pentru aceasta este nevoie de o pasiune arzatoare, insa de o pasiune pura, lipsita de orice tel, de orice determinare senzuala.

Un om care nu stie ce e pasiunea, nu va cunoaste niciodata ce este iubirea, fiindca iubirea se naste numai atunci cand exista o totala lepadare de sine. 

O minte care cauta iubirea sau adevarul nu este o minte cu adevarat pasionata.

A intalni iubirea fara a o cauta este singura cale de a o gasi:

a ajunge la ea pe neasteptate si nu ca rezultat al unor sfortari sau al unor experiente. O astfel de iubire nu se supune timpului;

o astfel de iubire este in acelasi timp personala si impersonala, este atat pentru individ cat si pentru multime. 

IUBIREA este asemenea unei flori care isi daruieste parfumul: o putem mirosi sau putem trece nepasatori pe langa ea. 

Floarea se afla acolo pentru toti, dar mai ales pentru cei care isi dau osteneala sa-i soarba parfumul si sa o priveasca cu incantare.

Putin importa pentru floare faptul ca suntem in gradina alaturi de ea, sau ca ne aflam departe; ea continua sa imprastie in jur suavul sau parfum pentru toata lumea.

Iubirea este intotdeauna vie, noua, proaspata. Pentru ea nu exista ieri sau maine. Ea se afla dincolo de tumultul gandirii. 

Numai mintea inocenta stie ce este iubirea si numai mintea inocenta poate trai in aceasta lume care nu este inocenta.

Acest lucru extraordinar pe care omul l-a cautat vesnic prin sacrificiu, prin adorare, prin sexualitate, prin placeri si dureri de tot felul, va putea fi intalnit numai atunci cand gandirea, intelegandu-se pe sine, isi va gasi in mod firesc propriul sfarsit. Atunci iubirea nu mai are contrar, atunci iubirea nu mai are conflict.

Va intrebati poate:

"Daca gasesc o astfel de iubire, ce se va intampla cu sotul meu, sau cu sotia mea, cu copiii mei, cu familia mea? Ei au nevoie de o anumita siguranta."

Daca va framantati in felul acesta, este pentru ca nu v-ati aflat niciodata dincolo de campul gandirii, dincolo de campul constiintei.

Daca v-ati fi aflat acolo macar o singura data, n-ati mai fi ridicat o astfel de problema, caci ati fi stiut prea bine ce inseamna acea iubire in care nu exista gandire, in care nu exista timp. 

Poate ca ceea ce spun va incanta si, intr-o anumita masura, va produce o stare de hipnoza, dar a merge dincolo de gandire si de timp - ceea ce inseamna a merge dincolo de suferinta - inseamna a fi constient ca exista o dimensiune diferita numita iubire. 

Nestiind sa ajungeti la aceasta sursa extraordinara, ce va ramane de facut? Nimic, nu-i asa? Absolut nimic. Atunci, launtric, sunteti cu desavarsire tacuti. Intelegeti oare ce inseamna asta? 

Inseamna ca nu mai cautati, ca nu mai doriti, ca nu mai urmariti nimic - pe scurt, ca nu mai exista centru.

Atunci exista iubire. 


fragment din Krishnamurti

It’s a Wonderful Life!

Intr-adevar, fiecare viata influenteaza vietile celorlalti oameni...toate darurile sunt minunate, pentru ca sunt date cu iubire, din iubire, in numele Iubirii! Viata face si ea parte dintre daruri! Si e cel mai minunat dintre toate, pentru ca este unic pentru fiecare dintre noi! Viata este minunata atata timp cat esti constient pana la lacrimi de fericire, de faptul ca este darul Iubirii pentru tine!

I am not seeking, not wanting, not pursuing...now. I only love.

Un bun prieten si fost coleg de servici, mi-a trimis astazi pe mail un pdf despre ce inseamna iubirea. Il pun aici, pentru ca este relevant pentru toata lumea. Ca sa vada toti si sa stie cand vor incepe sa iubeasca, fiindca ceea ce cred ei ca este iubire, nu este decat o iluzie...eu am aflat singura, doar avand o pasiune inocenta pentru iubitul meu artist...aceea de a-l imbratisa...simplu si pur...bineinteles ca nu am reusit sa il imbratisez...dar pasiunea mea pentru aceasta dorinta m-a dus la iubire...pentru ca acum nu ii mai scriu, pentru ca nu imi mai doresc nimic...daca as ajunge intr-o zi sa il tin in brate, va fi ok. Daca nu voi ajunge sa il tin in brate, va fi ok. Eu oricum il iubesc, si ma rog in fiecare zi pentru el, pentru iubirea mea. Si acum bucuria si pacea din inima mea sunt o stare de calm si bine la care nu pot renunta, chiar daca as mai vrea...nu mai pot sa ma intorc la ceea ce am fost candva...inainte de acesti doi ani si jumatate...825 de zile...le-am numarat ieri...atat mi-au trebuit ca sa scap de iluzii...

ON LOVE


"THE DEMAND TO be safe in relationship inevitably breeds sorrow and fear. This seeking for security is inviting insecurity. Have you ever found security in any of your relationships? Have you? Most of us want the security of loving and being loved, but is there love when each one of us is seeking his own security, his own particular path? We are not loved because we don't know how to love.
What is love? The word is so loaded and corrupted that I hardly like to use it. 


Everybody talks of love - every magazine and newspaper and every missionary talks everlastingly of love. I love my country, I love my king, I love some book, I love that mountain, I love pleasure, I love my wife, I love God. Is love an idea? If it is, it can be cultivated, nourished, cherished, pushed around, twisted in any way you like. When you say you love God what does it mean? It means that you love a projection of your own imagination, a projection of yourself clothed in certain forms of respectability according to what you think is noble and holy; so to say, `I love God', is absolute nonsense. When you worship God you are worshipping yourself - and that is not love.


Because we cannot solve this human thing called love we run away into abstractions. Love may be the ultimate solution to all man's difficulties, problems and travails, so how are we going to find out what love is? By merely defining it? The church has defined it one way, society another, and there are all sorts of deviations and perversions. Adoring someone, sleeping with someone, the emotional exchange, the companionship - is that what we mean by love? 


That has been the norm, the pattern, and it has become so tremendously personal, sensuous, and limited that religions have declared that love is something much more than this. In what they call human love they see there is pleasure, competition, jealousy, the desire to possess, to hold, to control and to interfere with another's thinking, and knowing the complexity of all this they say there must be another kind of love, divine, beautiful, untouched, uncorrupted. 


Throughout the world, so-called holy men have maintained that to look at a woman is something totally wrong: they say you cannot come near to God if you indulge in sex, therefore they push it aside although they are eaten up with it. But by denying sexuality they put out their eyes and cut out their tongues for they deny the whole beauty of the earth. They have starved their hearts and minds; they are dehydrated human beings; they have banished beauty because beauty is associated with woman.


Can love be divided into the sacred and the profane, the human and the divine, or is there only love? Is love of the one and not of the many? If I say,`I love you', does that exclude the love of the other? Is love personal or impersonal? Moral or immoral? Family or non-family? If you love mankind can you love the particular? Is love sentiment? Is love emotion? Is love pleasure and desire? All these questions indicate, don't they, that we have ideas about love, ideas about what it should or should not be, a pattern or a code developed by the culture in which we live.


So to go into the question of what love is we must first ideals and ideologies of what it should or should not be. To divide anything into what should be and what is, is the most deceptive way of dealing with life.


Now how am I going to find out what this flame is which we call love - not how to express it to another but what it means in itself? I will first reject what the church, what society, what my parents and friends, what every person and every book has said about it because I want to find out for myself what it is.


 Here is an enormous problem that involves the whole of mankind, there have been a thousand ways of defining it and I myself am caught in some pattern or other according to what I like or enjoy at the moment - so shouldn't I, in order to understand it, first free myself from my own inclinations and prejudices? I am confused, torn by my own desires, so I say to myself, `First clear up your own confusion. Perhaps you may be able to discover what love is through what it is not.'


The government says, `Go and kill for the love of your country'. Is that love? Religion says, `Give up sex for the love of God'. Is that love? Is love desire? Don't say no. For most of us it is - desire with pleasure, the pleasure that is derived through the senses, through sexual attachment and fulfilment. I am not against sex, but see what is involved in it. What sex gives you momentarily is the total abandonment of yourself, then you are back again with your turmoil, so you want a repetition over and over again of that state in which there is no worry, no problem, no self. 


You say you love your wife. In that love is involved sexual pleasure, the pleasure of having someone in the house to look after your children, to cook. You depend on her; she has given you her body, her emotions, her encouragement, a certain feeling of security and well-being. Then she turns away from you; she gets bored or goes off with someone else, and your whole emotional balance is destroyed, and this disturbance, which you don't like, is called jealousy. There is pain in it, anxiety, hate and violence. So what you are really saying is, `As long as you belong to me I love you but the moment you don't I begin to hate you. 


As long as I can rely on you to satisfy my demands, sexual and otherwise, I love you, but the moment you cease to supply what I want I don't like you.' So there is antagonism between you, there is separation, and when you feel separate from another there is no love. But if you can live with your wife without thought creating all these contradictory states, these endless quarrels in yourself, then perhaps - perhaps - you will know what love is. Then you are completely free and so is she, whereas if you depend on her for all your pleasure you are a slave to her. So when one loves there must be freedom, not only from the other person but from oneself.


This belonging to another, being psychologically nourished by another, depending on another - in all this there must always be anxiety, fear, jealousy, guilt, and so long as there is fear there is no love; a mind ridden with sorrow will never know what love is; sentimentality and emotionalism have nothing whatsoever to do with love. And so love is not to do with pleasure and desire.


Love is not the product of thought which is the past. Thought cannot possibly cultivate love. Love is not hedged about and caught in jealousy, for jealousy is of the past. Love is always active present. It is not `I will love' or `I have loved'. If you know love you will not follow anybody. Love does not obey. When you love there is neither respect nor disrespect.


Don't you know what it means really to love somebody - to love without hate, without jealousy, without anger, without wanting to interfere with what he is doing or thinking, without condemning, without comparing - don't you know what it means? Where there is love is there comparison? When you love someone with all your heart, with all your mind, with all your body, with your entire being, is there comparison? When you totally abandon yourself to that love there is not the other.


Does love have responsibility and duty, and will it use those words? When you do something out of duty is there any love in it? In duty there is no love. The structure of duty in which the human being is caught is destroying him. So long as you are compelled to do something because it is your duty you don't love what you are doing. When there is love there is no duty and no responsibility.


Most parents unfortunately think they are responsible for their children and their sense of responsibility takes the form of telling them what they should do and what they should not do, what they should become and what they should not become. The parents want their children to have a secure position in society. What they call responsibility is part of that respectability they worship; and it seems to me that where there is respectability there is no order; they are concerned only with becoming a perfect bourgeois. When they prepare their children to fit into society they are perpetuating war, conflict and brutality. Do you call that care and love?


Really to care is to care as you would for a tree or a plant, watering it, studying its needs, the best soil for it, looking after it with gentleness and tenderness - but when you prepare your children to fit into society you are preparing them to be killed. If you loved your children you would have no war.
When you lose someone you love you shed tears - are your tears for yourself or for the one who is dead? Are you crying for yourself or for another? Have you ever cried for another? Have you ever cried for your son who is killed on the battlefield? You have cried, but do those tears come out of self-pity or have you cried because a human being has been killed? 


If you cry out of self-pity your tears have no meaning because you are concerned about yourself. If you are crying because you are bereft of one in whom you have invested a great deal of affection, it was not really affection. When you cry for your brother who dies cry for him. It is very easy to cry for yourself because he is gone. Apparently you are crying because your heart is touched, but it is not touched for him, it is only touched by self-pity and self-pity makes you hard, encloses you, makes you dull and stupid.


When you cry for yourself, is it love - crying because you are lonely, because you have been left, because you are no longer powerful - complaining of your lot, your environment - always you in tears? If you understand this, which means to come in contact with it as directly as you would touch a tree or a pillar or a hand, then you will see that sorrow is self-created, sorrow is created by thought, sorrow is the outcome of time. I had my brother three years ago, now he is dead, now I am lonely, aching, there is no one to whom I can look for comfort or companionship, and it brings tears to my eyes.


You can see all this happening inside yourself if you watch it. You can see it fully, completely, in one glance, not take analytical time over it. You can see in a moment the whole structure and nature of this shoddy little thing called `me', my tears, my family, my nation, my belief, my religion - all that ugliness, it is all inside you. When you see it with your heart, not with your mind, when you see it from the very bottom of your heart, then you have the key that will end sorrow. Sorrow and love cannot go together, but in the Christian world they have idealized suffering, put it on a cross and worshipped it, implying that you can never escape from suffering except through that one particular door, and this is the whole structure of an exploiting religious society.


So when you ask what love is, you may be too frightened to see the answer. It may mean complete upheaval; it may break up the family; you may discover that you do not love your wife or husband or children - do you? - you may have to shatter the house you have built, you may never go back to the temple.


But if you still want to find out, you will see that fear is not love, dependence is not love, jealousy is not love, possessiveness and domination are not love, responsibility and duty are not love, self-pity is not love, the agony of not being loved is not love, love is not the opposite of hate any more than humility is the opposite of vanity. So if you can eliminate all these, not by forcing them but by washing them away as the rain washes the dust of many days from a leaf, then perhaps you will come upon this strange flower which man always hungers after.


If you have not got love - not just in little drops but in abundance - if you are not filled with it - the world will go to disaster. You know intellectually that the unity of mankind is essential and that love is the only way, but who is going to teach you how to love? Will any authority, any method, any system, tell you how to love? If anyone tells you, it is not love. Can you say, `I will practise love. I will sit down day after day and think about it. I will practise being kind and gentle and force myself to pay attention to others?' 


Do you mean to say that you can discipline yourself to love, exercise the will to love? When you exercise discipline and will to love, love goes out of the window. By practising some method or system of loving you may become extraordinarily clever or more kindly or get into a state of non-violence, but that has nothing whatsoever to do with love.


In this torn desert world there is no love because pleasure and desire play the greatest roles, yet without love your daily life has no meaning. And you cannot have love if there is no beauty. Beauty is not something you see - not a beautiful tree, a beautiful picture, a beautiful building or a beautiful woman. There is beauty only when your heart and mind know what love is. Without love and that sense of beauty there is no virtue, and you know very well that, do what you will, improve society, feed the poor, you will only be creating more mischief, for without love there is only ugliness and poverty in your own heart and mind. But when there is love and beauty, whatever you do is right, whatever you do is in order. If you know how to love, then you can do what you like because it will solve all other problems.


So we reach the point: can the mind come upon love without discipline, without thought, without enforcement, without any book, any teacher or leader - come upon it as one comes upon a lovely sunset?


It seems to me that one thing is absolutely necessary and that is passion without motive - passion that is not the result of some commitment or attachment, passion that is not lust. A man who does not know what passion is will never know love because love can come into being only when there is total self-abandonment.


A mind that is seeking is not a passionate mind and to come upon love without seeking it is the only way to find it - to come upon it unknowingly and not as the result of any effort or experience. Such a love, you will find, is not of time; such a love is both personal and impersonal, is both the one and the many. 


Like a flower that has perfume you can smell it or pass it by. That flower is for everybody and for the one who takes trouble to breathe it deeply and look at it with delight. Whether one is very near in the garden, or very far away, it is the same to the flower because it is full of that perfume and therefore it is sharing with everybody.


Love is something that is new, fresh, alive. It has no yesterday and no tomorrow. It is beyond the turmoil of thought. It is only the innocent mind which knows what love is, and the innocent mind can live in the world which is not innocent. To find this extraordinary thing which man has sought endlessly through sacrifice, through worship, through relationship, through sex, through every form of pleasure and pain, is only possible when thought comes to understand itself and comes naturally to an end. Then love has no opposite, then love has no conflict.


You may ask, `If I find such a love, what happens to my wife, my children, my family? They must have security.' When you put such a question you have never been outside the field of thought, the field of consciousness. When once you have been outside that field you will never ask such a question because then you will know what love is in which there is no thought and therefore no time. You may read this mesmerized and enchanted, but actually to go beyond thought and time - which means going beyond sorrow - is to be aware that there is a different dimension called love.


But you don't know how to come to this extraordinary fount - so what do you do? If you don't know what to do, you do nothing, don't you? Absolutely nothing. Then inwardly you are completely silent. Do you understand what that means? It means that you are not seeking, not wanting, not pursuing; there is no centre at all. Then there is love."

Iubirea Constienta

Aseara, prietena mea din reteaua virtuala, care nu ma cunoaste de mult timp, si-a dat seama ca iubirea mea este una  constienta. Si mi-a spus sa citesc "Iubirea constienta " explicata de Gurdjieff...Acum am si eu confirmarea ca nu m-am inselat. Ceea ce eu traiesc, a devenit iubire constienta, singura iubire adevarata, caci restul iubirilor noastre au fost si sunt mai mult, ori mai putin, dar toate pareri de iubire. Am simtit mereu acest lucru, dar nu imi putea confirma nimeni ca iubirea mea nu este o iluzie frumoasa si atat. 

Pentru ca este doar un simplu articol, explicatia lui Gurdjieff despre iubirea constienta, il postez aici. Mereu am vrut sa citesc ceva scris de Gurdjieff, fiindca el este amintit de multi ca fiind cel mai mare psiholog ce a scris despre constienta, devenind el insusi mai intai, un om treaz, in  sensul real al cuvantului, acea trezie care iti cristalizeaza fiinta spirituala, corpul spiritual, acela cu care plecam dincolo, fara de care nu vom putea gusta nemurirea. Dar prima carte pe care am gasit-o a fost aici, la Ploiesti, orasul tineretii mele, amintindu-mi de versurile baladei lui Nichita Stanescu, primul meu iubit ploiestean:

"Pleoapă cu dinţi, cu lacrima mînjită,

sare căzută în bucate.

dovadă că nu pot trăi numai acum

sînt amintirile mele toate...

Dovadă că nu pot vedea fără martori

e copilăria, adolescenţa mea,

dublînd nefiinţa acestei secunde

cu nefiinţa ei de cîndva.

Ah, rîsu' plînsu',

ah, rîsu' plînsu',

mă bufneşte cînd spun

secundei vechi putrezind în secunda de-acum..."

da. iubirea mea este una constienta...dar cui ii pasa de asta? nici macar mie...pentru ca am obtinut-o cu prea multa suferinta si stari in care simteam ca voi innebuni de durere...acum s-a sfarsit cu suferinta...nu mai sufar, pentru ca stiu ca totul este o iluzie...poate chiar si iubirea mea este una...atat de necrezut de reala incat, aproape ca pare a fi iluzorie...

"Gurdjieff - Iubirea constienta

Mobilul iubirii constiente, in starea sa evoluata este dorinta ca obiectul iubit sa ajunga la propriile sale perfectiuni innascute  fara a tine cont de consecintele posibile ale acestui lucru pentru cel care iubeste. 


''Totul este ca ea sa devina perfecta in sine, eu nu contez'' spune amantul constient. Voi merge in infern daca ea va putea prin aceasta sa mearga in paradis. 


Si paradoxul unei asemenea iubiri este ca ea evoca in mod necesar acelasi lucru inapoi. Iubirea constienta naste iubire constienta.

De ce acest fenomen este atat de rar printre oameni? 


Primul motiv este ca marea majoritate dintre ei nu sunt decat copii, doritori de a fi iubiti, dar nu de a iubi. 


Al doilea este ca perfectiunea este rareori privita ca produsul propriu al iubirii adulte, desi nimic altceva nu poate eleva iubirea deasupra acestor nivele puerile sau animalice.


Al treilea este ca omul nu stie, nici chiar atunci cand este plin de dorinta de a iubi, care ar fi binele obiectului iubirii sale; 


iar al patrulea motiv este ca iubirea constienta nu apare niciodata la intamplare. Ea trebuie sa fie obiectul unei alegeri constiente si al unei forme hotarate de a face eforturi in acest scop. 


Asa cum bushido si celelalte ordine cavaleresti nu au aparut accidental, nici iubirea constienta nu poate sa apara si sa se dezvolte singura. 


Toate gradele de noblete au fost opere de arta, si iubirea constienta de asemenea trebuie sa fie opera de arta. 


Cel care doreste sa se inroleze in ea sa inceapa deci prin a-si face ucenicia si poate intr-o zi el va atinge maiestria.

El trebuie inainte de toate sa-si purifice dorinta de a ajuta deoarece va trebui sa respinga orice dorinta personala, orice prejudecati. 


El contempla chipul iubit: ''Ce fel de femeie este ea?'' Aici este un mister: se deschide o cale spre perfectiune al carei parfum este adorabil. 


In ce mod aceasta posibilitate ar putea fi realizata pentru slava preaiubitei sale si a lui Dumnezeu, creatorul ei. 


Trebuie la acest punct sa ne intrebam: voi fi eu capabil de aceasta? Daca sunt sincer trebuie sa raspund evident: Nu. 


Un om care nu stie sa-si trateze asa cum trebuie cainii si caii, o femeie care nu stie sa cultive flori, cum ar putea oare sa-si trezeasca adormitele perfectiuni in fiinta iubita? 


O umilinta si o toleranta la orice proba vor fi necesare pentru aceasta.

Daca nu sunt sigur de ceea ce ar fi cel mai bine pentru ea trebuie macar sa o las libera sa-si urmeze propriile inclinatii, iar in acest timp voi studia ceea ce este si poate sa devina, ceea ce are nevoie, ceea ce  cere sufletul ei fara a sti cu ce nume, destul de indepartat pentru a putea gasi ea insasi lucrul dorit. 


A invata sa prevad pentru ea inca de azi nevoile sale de maine, fara a ma gandi o clipa la dificultatile ce ar putea sa le reprezinte acele lucruri pentru mine. 


Vedeti deci ce stapanire si disciplina de sine cere aceasta. 


Intrati in aceasta padure fermecata, voi care indrazniti! Zeii se iubesc unii cu altii  constienti. Iar amantii constienti devin zei.

Fara rusine, oamenii se vor lauda ca au iubit, ca iubesc sau spera sa iubeasca. 


Ca si cum iubirea ar fi de ajuns pentru a le acoperi multimea pacatelor. 


Dar iubirea dupa cum am vazut atunci cand nu e vorba de iubire constienta, adica doritoare sa devina atat inteleapta cat si capabila de a-si servi obiectul ei, nu depinde decat de afinitati favorabile sau defavorabile. 


In ambele cazuri ea este la fel de inconstienta, adica fara control. A fi intr-o asemenea stare de iubire, este cu siguranta la fel de primejdios pentru sine, pentru celalalt sau pentru amandoi. 


Pentru ca suntem atunci traversati de energia cosmica ce-si urmeaza propriile sale finalitati cu totul indiferente de ale noastre si iata-ne incarcati cu aceasta forta. Aceasta este o dinamita pe care o vehiculam de aici inainte, fara a ne lua masurile de protectie. Trebuie sa ne mai miram de numarul accidentelor? 


Sa recunoastem ca fara cunoastere si putere iubirea este demoniaca. Fara cunoastere isi poate distruge obiectul. 


Cine n-a auzit diversele ''prea iubite'' spunand  despre iubitii lor: ''Ma imbolnaveste, ma omoara''. Si fara putere, amantul devine cea mai nefericita fiinta deoarece nu poate sa faca ceea ce-si doreste si stie ca ar trebui sa faca pentru  binele sau. 


Oamenii ar trebui sa se roage sa le fie indepartata experienta iubirii fara intelepciune si forta. Sau daca nu pot face altceva decat sa iubeasca, atunci sa roage intelepciunea si forta sa le ghideze iubirea. Pentru ca iubirea nu este de ajuns.

''Te iubesc'', spune el. ''Este ciudat ca nu ma simt mai bine din cauza aceasta'' spune ea.


 Atata timp cat nu v-ati sudat o cunoastere si o forta la inaltimea iubirii voastre, sa fiti jenati sa marturisiti ca sunteti indragostiti.


 Iar daca nu puteti ascunde aceasta iubiti cu umilinta muncind sa deveniti intelepti si puternici. 


Iubiti? Trebuie sa fii demn de asa ceva. Toti indragostitii sunt vulnerabili la orice cu exceptia iubitei lor. Aceasta nu s-a intamplat pentru ca ei si-au dorit sau au  facut eforturi in acest sens, ci numai datorita iubirii lor totale  sau altfel spus adevarate. Nu exista aici tentatii de depasit: pur si simplu nu sunt incercate. 


Invulnerabilitatea este magica.Iar cazul acesta este mult mai putin rar decat s-ar crede in mod obisnuit. 


Cu toate acestea o ''infidelitate'' poate fi comisa si se trage atunci concluzia ca invulnerabilitatea nu exista. 


Dar infidelitatea nu este datorata neaparat unei tentatii, ea putea - caz frecvent - sa rezulte dintr-o simpla indiferenta. Or nu exista cadere acolo unde nu exista tentatie.


Starea de iubire nu este totdeauna resimtita numai fata de un obiect. 


O persoana poate avea acest dar de a eleva pe alta pe planul iubirii, sau cu alte cuvinte ea poate face sa treaca prin aceasta (el sau ea) energia naturala a iubirii, dar nu e necesar ca ea sa capteze aceasta iubire in folosul sau.


 Astfel diverse cataclisme produc combinatii in care aceste persoane nu intra ele insele. 


Se povesteste despre un anumit lama de care oamenii care-i vorbeau deveneau instantaneu indragostiti. Dar ei nu se indragosteau de el nici de altcineva in particular. Tot ce ei constientizau era ca, dupa ce vorbeau cu el, un spirit de iubire nativa ii facea sa debordeze de o dorinta de a servi, de a iubi, care era gata sa se raspandeasca pretutindeni. Trubadurii Evului Mediu se asemanau fara indoiala cu acest lama.

Adevarul fundamental al acestei iubiri: ea este intotdeauna creatoare.


Iubirea a creat lumea, dar nu toate lucrurile sale sunt magnifice. Scopul iubirii constiente este de a aduce renasterea sau iubirea spirituala.

Oricine poate sa vada dincolo de cuvinte si  forme nu poate sa nu remarce schimbarile care se petrec la barbatul sau femeia care iubeste, oricare ar fi varsta. 


Aceasta are loc de obicei inconstient, dar nu este din acest motiv mai putin simbolic pentru schimbarea mult mai minunata care apare atunci cand un barbat/femeie iubeste constient sau a putut recunoaste ca iubise constient. 


Tineretea in asemena cazuri imbraca un aer de eternitate si aceasta este, intr-adevar fantana tineretii care se scurge acum. 


Crearea unui astfel de ''copil spiritual'' in fiecare din cei doi iubiti este o functie particulara a iubirii constiente; iar asta fara a spune ca aceasta nu are nimic de a face cu casatoria si copiii.

Noi nu suntem unul, ci trei in unul. Trei persoane, total diferite cu ideile sale privind modul in care intregul nostru organism ar trebui sa se comporte, existand in noi in acelasi timp; 


ori ele refuza cel mai adesea sa coopereze desi fiecare dintre ele nu inceteaza sa se amestece in treburile celorlalte doua. 


Imaginati-va acum ca  o asemenea ''casa'' divizata impotriva ei insasi se indragosteste.


Care dintre cei trei proprietari s-a indragostit? Pentru ca se intampla rar ca cei trei sa se in dragosteasca in acelasi timp de aceeasi persoana.

Va imaginati ca sunteti abstinent deoarece va abtineti de la orice relatii sexuale. 


Dar abstinenta veritabila nu priveste doar sexul, ea este pentru toate simturile, si mai ales pentru ochi. 


''Ai pacatuit deja cu ea'' spune Evanghelia. Pentru marea majoritate, castitatea simturilor este ceva ce ramane de cucerit. Odinioara aceasta castitate era impartasita copiilor.

Fiecare era special antrenat prin exercitii combinate cu grija pentru a permite elevilor sa discearna cu repeziciune Sursa (intelectuala, emotionala, instinctiva, sau sexuala) la tot ce ei resimteau. Aceasta educatie dadea tinerilor puterea de a-si stapani simturile cu rezultatul: castitatea devenea cel putin posibila, ei fiind capabili sa-si controleze toate perceptiile senzoriale si sa nu ia un lucru drept altul. Erotismul, dintr-odata, putea sa devina o arta, iar arta iubirii a cunoscut in aceasta perioada un rafinament de care nici nu avem idee. Sufismul este dovada acestui lucru si in secolul trecut in Rusia se mai puteau intalni inca ecouri slabe ale sale.

Iubirea fara divinatie este rudimentara. Un amant trebuie sa poata ''ghici'' sau ''divina'' dorintele iubitei sale cu mult timp inainte ca ea sa devina constienta de ele.


 El trebuie s-o cunoasca mai  bine decat se cunoaste ea insasi,  daca vrea sa o poata iubi mai mult decat se iubeste ea insasi, in  asa fel incat ea sa poata deveni perfect''ceea ce este'' fara proriile sale eforturi constiente.


 Eforturile sale constiente, atunci cand iubirea va fi mutuala, vor fi pentru el. Si astfel fiecare din ei va lucra in mod delicios pentru perfectiunea celuilalt.

Dar aceasta stare nu e tangibila la nivelele spirituale ale constiintei: ea nu poate fi decat un fruct al artei lucrului asupra ta.


 Toti au nostalgia ei, chiar si cei mai cinici. Dar marea majoritate a oamenilor pun la indoiala pana si posibilitatea ei. 


Cu toate acestea o asemenea iubire este posibila cu conditia ca cei doi amanti sa fie dispusi sa invete cu umilinta unul de la celalalt. 

Cum sa inceapa? 


Indragostitul atunci cand este pe punctul de a-si vedea iubita sa se intrebe ce ar putea el sa-i aduca, sa faca sau sa spuna pentru a-i crea o delicioasa surpriza. 


La inceput, nu va fi vorba de ceva care sa o surprinda in intregime, vreau sa spun ca ea va sti ca a avut acea dorinta si va fi cu siguranta incantata ca iubitul ei a stiut sa i- o ghiceasca. 


Mai tarziu ''surpriza'' va putea intr-adevar sa o surprinda si se va minuna: 


''Cum ai stiut ca asta ma va face atat de fericita, pentru ca nici eu insami nu am stiut?''   


Eforturile constante  pentru  a preveni dorintele iubitei sale, atunci cand n-au aparut inca in constiinta ei vor fi metoda iubirii constiente.

A sti sa conduci cu fermitate si sa lasi lucrurile in voie: iata unul din cele mai mari secrete ale fericirii in dragoste. 


Pentru fiecare tragedie, cauzata de circumstante exterioare (Romeo si Julieta) sunt mii de drame care au fost  provocate de indragostitii insisi. 


Cum ei nu au stiut nici momentul si nici modul de a 'conduce cu fermitate'' nu invoca nici miscarile care ar trebui sa  lase lucrurile in voia lor si indeplinesc tot rau aceasta operatie. Replicile muntelui Vermisberg sunt pline de cadavrele amantilor care n-au stiut sa se paraseasca (unul din ei voiau separarea dar celalalt n-a permis-o).

In majoritatea cazurilor apropierea a fost rea. Indragostitii s-au lansat intr-o minune fara sa se fi gandit la mijloacele de a iesi din ea. 


Se intampla adesea ca primele cinci minute ale marii intalniri sa decida tot viitorul relatiei. 


Dar marea iubire stie atat sa se daruiasca cat si sa se stapaneasca. In orice caz trebuie stiut ca atunci cand unul din cei doi doreste separarea datoria celuilalt este sa i-o permita.

Gelozia este vipera paradisului, infernul cerului. Emotia cea mai dulce este atunci infectata cu veninul cel mai acru. 


Totusi exista un remediu pentru gelozie si anume iubirea constienta, dar acest remediu este inca si mai greu de descoperit decat de suportat raul. 


Cura de Barba-Albastra este dificila: ea consta intr-o totala reeducare a corpului si a simturilor."