Scorpia nu a fost imblanzita, ci dresata

Scorpia lui Shakespeare nu a fost imblanzita, ci a fost dresata! Dresata sa spuna ce vrea "stapanul", sa faca numai ce vrea "stapanul". O scorpie pentru a fi imblanzita, trebuie sa vada mai intai ca este o scorpie, sa isi cunoasca absolut toti dracii. Daca nu iti stii care iti sunt dracii, cum apar, cand apar, de ce apar, nu poate fi vorba de nici un fel de imblanzire. Shakespeare, ca toti barbatii pana la el, in timpul lui si dupa el, au fost misogini, si de dragul "bunului ei renume" au facut femeia un obiect al lor propriu, un robot care executa ce doreste "stapanul". Daca nu crezi ca esti scorpie, mai sapa. Cu totii avem dracii nostri, indiferent ca suntem femei, ori barbati, fiindca inainte de toate suntem fiinte umane, pline de imperfectiune. Si de imblanzit nu ne imblanzeste decat Dumnezeu. Chiar si pe cei blanzi din nastere ii va imblanzi. Pentru ca, si cei blanzi din nastere, au fiecare dracii lor...

Intre nehotararea lui Shakespeare si certitudinea lui Nichita Stanescu,

Intre nehotararea lui Shakespeare si certitudinea lui Nichita Stanescu, sunt doar doua sute si ceva de ani...Shakespeare a stat si privit si admirat misterul, de aici nehotararea din intrebarea sa "A fi sau a nu fi...". "Eu construiesc misterul, nu il admir." a zis Nichita...

"To be or nor to be, that is the question" a intrebat cu nehotarare Shakespeare...

I-a raspuns iubitul nostru Nichita dupa doua sute si ceva de ani: "A fi! A fi! A fi!":

" Muncim mult, invatam, strangem lucruri scumpe noua si iubim cu o siguranta uluitoare ca si cum existenta noastra ar fi vesnica. 


O, Xantun, adu-ti aminte ca legea radicala si fundamentala este ca toata lumea sa traiasca si, daca se poate ca fiecare sa traiasca fericit - spunea tulburat, usor ironic, ca si cel care a trecut prin disperare, un filozof chinez din secolul al V-lea.

In adolescenta traiam pentru ca nu cunosteam fiintele si lucrurile toate ale lumii acesteia; acum cand am senzatia concreta a lumii, imi dau seama ca existenta noastra nu este un sistem, adica ceva inchis in sine, nu are o alcatuire definitiva, ca in plina maturitate ne aflam abia la inceputul unei noi si nemaiintalnite cunoasteri. 

[...] A prevedea viitorul este un har divin dat numai inteleptilor. Spiritul nostru modern respinge aceasta idee, materia insufletita altfel de acum 1000 de ani crede in energia ei proprie, dupa legi logice, conditia viitorului nostru este numai sa existi. 

Sa existi mereu tanar, tulburat, fericit, revoltat, sa aspiri sa fii erou, sa existi vrand sa fii descoperitor de noi pamanturi, sa existi, sa visezi la nemurire. 

M-am intrebat de multe ori de ce in secolul nostru nimeni nu mai cauta nemurirea decat in chinul limitat al artelor, alegand artele ca scop in sine pentru cautarea vesniciei. 

Ce siguranta a facut ca adolescentii si batranii secolului nostru sa doreasca sa existe si atat, ce cunoastere definitiva a conditiei noastre biologice i-a facut sa prefere viata ca atare si nu nemurirea?

Dar tot ce e viu pe pamant e supus vesniciei, pe mortii iubiti de anul trecut nu i-am pierdut definitiv, fiinta lor s-a dezagregat in fiecare tesut al nostru, de aceea noi nu putem sa-i uitam niciodata. 

Dar tot ce e viu pe pamant e supus vesniciei, iarba de asta vara n-a pierit, a trecut simplu din ciclu in ciclu, din organism in organism si de unde stim ca ea nu este chiar pielea gingasa a noului nascut.

A fi, a fi, a fi, cu disperare a exista peste limite; tristete, nenoroc, fericit, zdravan si gata oricand sa incepi totul de la inceput, a fi cu indarjire, a trai atata timp cat ceea ce e mai scump in tine e viu ca pamantul pe care nimeni nu-l poate opri sa existe unic si urias in univers."

"A fi! A fi! A fi!" - Nichita Stanescu

Take The Long Way Home - Supertramp