Fara indoiala, este cu putinta sa-l ajuti pe individ sa perceapa, fara conditionare, valorile durabile ale vietii.
Unii vor obiecta ca aceasta dezvoltare completa a individului ar conduce la haos; DAR ESTE ADEVARAT ACEST LUCRU?
Lumea este deja intr-o stare de confuzie, iar asta se intampla fiindca INDIVIDUL N-A INVATAT SA SE INTELEAGA PE SINE INSUSI. IN TIMP CE I S-AU ACORDAT ANUMITE LIBERTATI SUPERFICIALE, EL A FOST INVATAT SA SE CONFORMEZE, SA ACCEPTE VALORI CONSACRATE.
Impotriva acestei inregimentari multi se revolta; dar din nefericire revolta lor este doar o reactie conditionata, si care nu face decat sa intunece existenta.
Un bun educator, stiind ca mintea are tendinta de a reactiona, ii ajuta pe tineri sa schimbe valorile stabilite, nu reactionand, ci invatandu-i sa fie constienti de intregul proces al vietii. Cooperarea autentica intre om si om nu este posibila fara armonia deplina pe care o educatie potrivita ar putea sa o faca sa infloreasca in individ.
De ce suntem atat de siguri ca pentru noi, ca si pentru generatia noua, provocarea unor modificari fundamentale in raporturile umane ar fi imposibila chiar si in contextul unei educatii potrivite? N-am incercat niciodata pana acum, si cum cei mai multi dintre noi se pare ca se tem de educatia despre care vorbesc, nu suntem inclinati sa o incercam.
Ferindu-ne in acelasi timp de a examina chestiunea in fond, afirmam ca natura umana nu poate fi schimbata, acceptam lucrurile asa cum sunt si incurajam copilul sa se adapteze societatii actuale; il conditionam dupa felul nostru de a trai, si avem dorinta vie s-o scoata cat mai bine la capat. Dar o asemenea modelare intemeiata pe valorile noastre curente, care ne duc la razboi si la foamete, poate fi numita EDUCATIE?
Sa nu ne amagim gandind ca aceasta conditionare va dezvolta inteligenta si va introna fericirea.
Daca ramanem fricosi, lipsiti de afectiune, exasperant de apatici, toate astea arata ca de fapt nu avem dorinta de a incuraja individul sa se dezvolte in dragoste si omenie, ci ca preferam sa-l vedem ca are parte de nenorocirile care ne impovareaza pe noi insine si din care face parte chiar si el insusi.
A conditiona copilul pana a-l determina sa accepte mediul asa cum este. ar fi o prostie vadita. Cata vreme nu introducem o schimbare in EDUCATIE, vom fi de-a dreptul responsabili de perpetuarea haosului si a mizeriei.
Iar daca se iveste o revolutie brutala si monstruoasa, ea nu face decat sa dea unui grup de persoane posibilitatea de a pune in actiune propriile sale mijloace de asuprire, fie prin persuasiune psihologica, fie prin forta brutala.
Din motive politice si industriale, disciplina a devenit un factor important in structura sociala actuala si, din cauza dorintei noastre de a fi psihologic in siguranta, acceptam si practicam diferite forme de constrangere. Acestea asigura un rezultat, iar noi pretuim scopul ca fiind mai important decat mijloacele, desi mijloacele determina scopul.
Unul dintre pericolele disciplinei este ca sistemul devine mai important decat fiintele umane care sunt cuprinse in el. Sistemul se transforma intr-un inlocuitor al iubirii si ne atasam de el pentru ca inimile noastre sunt goale.
Libertatea nu-si croieste niciodata drum prin discipline, prin impotriviri. Ea nu este un scop, un obiectiv de atins: LIBERTATEA ESTE LA INCEPUT, NU LA SFARSIT, ea nu sta in vreun ideal indepartat.
LIBERTATEA nu inseamna prilejul de a ne satisface un gust personal sau de a nu tine seama de respectul pentru altcineva. Educatorul sincer va ocroti copilul si-l va ajuta, in toate modurile cu putinta, sa se dezvolte in sensul unei libertati reale; dar va fi cu neputinta s-o faca daca este subjugat unei ideologii oarecare, daca este dogmatic, sau daca este atras de oricare cercetare personala.
SENSIBILITATEA nu poate fi niciodata trezita prin constrangere. Nu poti obliga copilul sa fie linistit, iar a folosi constrangerea inseamna ca n-ai observat ce anume il face pe copil sa fie incapatanat, obraznic etc.
Constrangerea naste antagonism si frica. Recompensele si pedepsele sub orice forma nu fac decat sa inrobeasca si sa amorteasca mintea, iar daca asta este ceea ce vrem, educatia prin constrangere este un procedeu excelent.
Dar o astfel de educatie nu ajuta nici la intelegerea copilului, nici nu poate crea un mediu in care sa inceteze sentimentul separatiei si al urii.
IUBIREA PENTRU COPIL CONTINE EA SINGURA IN MOD POTENTIAL TOATA EDUCATIA.
Dar cei mai multi oameni nu-si iubesc copiii; ei au ambitii pentru ei - ceea ce inseamna ca au ambitii pentru ei insisi.
Din nefericire suntem atat de ocupati cu activitatile mintii, incat avem putina vreme pentru elanurile inimii. La urma urmei, disciplina inseamna rezistenta; insa rezistenta poate vreodata sa nasca IUBIRE?
Disciplina poate doar sa ridice ziduri in jurul nostru, ea nu poate produce INTELEGEREA, caci intelegerea este RODUL OBSERVARII, AL CERCETARII, ATUNCI CAND TOATE PREJUDECATILE AU FOST DATE LA O PARTE.
Disciplina este un mijloc lesnicios de a avea copilul in mana, dar ea nu ajuta la intelegerea problemelor pe care le pune viata.
O anumita forma de constrangere, o disciplina comportand pedepse si recompense poate fi necesara pentru a mentine o ordine si o liniste aparente, atunci cand sunt multi elevi intr-o clasa; dar un educator bun care se ocupa doar de un numar mic de elevi, are nevoie de un regim de asuprire, intitulat politicos "disciplina"?
Daca salile de clasa nu sunt aglomerate, iar profesorul poate sa acorde intreaga sa atentie fiecarui copil, sa-l observe si sa-l ajute, este evident ca dominarea sau constrangerea nu este necesara sub nici o forma. Daca intr-un astfel de grup, un elev persista sa creeze dezordine, sa fie turbulent fara motiv, educatorul trebuie sa se informeze cu privire la cauza conduitei lui rele, care poate fi urmarea unui regim alimentar nepotrivit, a unei lipse de odihna, a conflictelor familiale sau A VREUNEI FRICI ASCUNSE.
EDUCATIA despre care vorbesc cuprinde cultivarea libertatii si a inteligentei, care este imposibila sub orice forma de constrangere ce insoteste frica.
A-i cere sa-si inabuse o parte din natura sa in folosul altei parti, inseamna a crea in el un nesfarsit conflict, care determina tulburari sociale.
Inteligenta, nu disciplina, este cea care naste ordinea.
Conformismul si ascultarea nu-si afla locul intr-o educatie adevarata. Cooperarea intre invatator si elev este imposibila daca nu exista o afectiune reciproca si un respect mutual.
Cand copilului ii sunt cerute manifestari de respect pentru cei mai in varsta, ele devin in general un simplu obicei, un sir de gesturi, pur exterioare, iar frica ia infatisarea veneratiei. Fara respect si consideratie pentru celalalt, nu este cu putinta o revelatie vie, mai ales cand profesorul nu este decat instrumentul propriei sale stiinte.
Daca profesorul cere respect de la elevii sai si el are foarte putin respect pentru ei, este evident ca el va provoca indiferenta si o lipsa de respect.
Daca nu se tine seama de viata omeneasca, stiinta nu va duce decat la distrugere si la mizerie.
Cultivarea respectului pentru altul este un element esential al educatiei, dar daca educatorul nu poseda el insusi aceasta calitate, nu-si poate ajuta elevii sa ajunga la o viata.
INTELIGENTA este perceperea esentialului, iar pentru a discerne esentialul trebuie sa fii liber de piedicile pe care mintea le proiecteaza in cautarea propriei sale sigurante si a propriului sau confort. FRICA este de neinlaturat cata vreme mintea este in cautarea unei sigurante; iar cand fiintele omenesti sunt inregimentate, sub orice forma, ascutimea mintii si inteligenta sunt distruse.
Scopul educatiei este acela de a stabili raporturi inteligente, nu numai intre un individ si altul, ci si intre individ si societate in general; si de aceea este esential ca educatia, mai intai si mai ales, sa-i ajute intotdeauna pe profesor si pe elev sa inteleaga propriile lor procese psihologice.
Inteligenta consta in a te intelege, a te depasi si a merge dincolo de tine insuti; dar nu poate exista inteligenta, cata vreme dureaza FRICA, CEA CARE PERVERTESTE INTELIGENTA si este una dintre cauzele actiunii egocentrice.
Disciplina poate inabusi teama, dar nu o dezradacineaza, tot la fel cum SUPERFICIALA CUNOASTERE pe care o primim in educatia moderna nu face altceva decat sa o ingroape si mai adanc.
In perioada tineretii noastre, in cele mai multe din caminele si scolile noastre ni se introduce FRICA. Nici parintii si nici profesorii n-au rabdarea, timpul sau intelepciunea de a risipi temerile instinctive ale copilariei care, pe masura ce crestem, pun stapanire pe comportamentul si pe judecata noastra, creand un mare numar de probleme.
Invatamantul despre care vorbesc trebuie sa ia in consideratie aceasta chestiune, caci FRICA PERVERTESTE intreaga noastra conceptie despre existenta.
A fi liber de frica este inceputul intelepciunii, iar o educatie demna de acest nume provoaca in noi acea eliberare care, doar ea, poate trezi o INTELIGENTA destul de profunda pentru a fi creatoare."
-voi continua dupa-amiaza-
