Oameni buni, Daniel Iancu - caci asa l-a numit lumea este om la-nfatisare, dar e inger, va zic bine caci de-n juru-i va uitati si atent voi cercetati lasand la o parte timpul, dar si spatiul de-l lasati, El a fost trimis de Unul, daruindu-i al Sau Har, Sa zideasca flori in lume, sa se faca Gradinar!
El se osteneste tare, sa nu-l vada lumea cum e Dara florile – splendoarea si parfumul ce ni-l dau – florile ce-l inconjoara, lui ii datoreaza izul, c-a avut grija de ele ca un mare gradinar! Le-a udat bine cu grija, pamantul le-a afanat Iar cand a venit momentul, flori lui ele i s-au dat Ca sunt flori impunatoare, mari, ori cu petale multe sau sunt flori micute, rare, cu petale mici, marunte Nu conteaza, sunt splendoare - toate sunt mirositoare! Caci trecand pe langa ele, asta puteti constata Puteti trece in viteza, fara sa le observati prinsi in mreje-n asta lume, ingrijiti, ori doar distrati – Ele daruie parfumul, indiferent ce le-ati da: O privire, o uimire, ori numai o ne-privire. Inflorite-n mod secret, ele parfumeaza toate pe oricine, far’ s-aleaga, caci e darul de la Sine, Dar pe el, pe gradinarul – cel care le-a ingrijit, il iubesc o viata-ntreaga, ca pe cel ce le-a fiit! El nu poate doar pe una s-o iubeasca cel mai mult toate sunt una-si-una, el pe toate le-a crescut! Pasind numai, ca un rege, prin gradina-i suspendata unde framantari de lume, n-o ating pe ea vreodata El pe toate le iubeste, si nemasurat de mult Chiar daca o face-n stilu-i - fiind modul cel mai mut! Le mai canta cateodata “M-a iubit o Doamna Bruna” Trandafirul, Mii de Smaralde, parand doar ca sa dispuna, Dar ridica flori in juru-i, cu parfum de dat in dar - Ele toate-s o gradina, ridicata cu-al sau har!
Bucarest,7mai
nu o cenzura pe asta, las-o, ca sa se-nmulteasca... Orisicum, pe blog la mine o sa steie, cat o sta internetu-n asta lume, iar lumea-n parerea sa.
Astazi s-a intamplat inevitabilul. Parca ar fi ziua de 1 aprilie, fiindca nu pot sa cred ca traiesc asa ceva. Dar am incredere ca totul este pentru binele sufletelor noastre, si doar astfel suport mai usor totul. Am senzatia ca nu sunt eu cea careia i se intampla asta. Lacrimile mi-au secat. Parca vorba aia spune "orice sut in fund e un pas inainte"...voi vedea, daca voi mai supravietui.
Van Morison - Rough God goes riding
Oh the mud splattered victims Have to pay out all along the ancient highway Torn between half truth and victimisation Fighting back with counter attacks
It's when that rough god goes riding When the rough god goes gliding And then rough god goes riding Riding on in
I was flabbergasted by the headlines People in glasshouses throwing stones Gaping wounds that will never heal Now they're moaning like a dog in a manger
It's when that rough god goes riding And then the rough god goes gliding There'll be nobody hiding When that rough god comes riding on in
And it's a matter of survival When you're born with your back against the wall Won't somebody hand me a bible Won't you give me that number to call
When that rough god goed riding And then that rough god goes gliding They'll be nobody hiding When that rough god goes riding on in Riding on in
When that rough god goed riding When that rough god goes gliding There'll be nobody hiding When that rough god goes riding on in Riding on in
There'll be no more heroes They'll be reduced to zero When that rough god goes riding Riding on in Riding on in Riding on in
Iubirea este o facultate si, ca toate facultatile , ea este facultativa, este o optiune. Imi amintesc ca in anul I de facultate, profesorul de analiza matematica obisnuia sa spuna la fiecare curs, sa strecoare aceasta mica si frumoasa ironie "facultatea este facultativa"...
Da, iubirea este facultatea la care putem opta sa mergem, sa dam examen ca sa fim admisi...este greu examenul de admitere, dar nu imposibil! Dar examenul de admitere nu este suficient sa declaram ca iubim, caci mai sunt multe examene de dat, pentru accederea pe trepte superioare de evolutie. La fiecare treapta poti pica examenul, si poti repeta etapa, ca nefiind pregatit pentru etapa superioara.
Cert este ca la finele facultatii, iesi licentiat in Iubire, in arta de a iubi sufletele. Apoi, poti sa iti pui frumos diploma pe un raft al vietii, si sa uiti de ea, sa crezi ca, singura diploma, iti ajunge ca sa fii iubitor, dar poti , bineinteles, sa iti exerciti meseria devenind si urcand noi trepte de maturizare profesionala.
La un moment dat, chiar si fara sa vrei, ajungi sa iti dai doctoratul. Abia cu doctoratul poti spera ca vei putea fi numit Iubitor, si diploma efectiv sa nu iti mai trebuiasca, si sa nu iti mai pese de ea, pentru ca faci ceea ce iti place cel mai mult: iubesti constient, si in cunostinta de cauza. :))
Pe mormantul tau nu o sa scrie "Aici odihneste robl lui Dumnezeu Ixulescu, doctor in iubire", asa cum, atunci cand eram copil, m-a nedumerit o cruce din cimitirul orasului, pe care scria "Aici odihneste robul lui Dumnezeu Cutarescu, mare avocat ". Pe crucea ta nu va scrie nimic. Iar viata ta va fi liniuta dintre anii intre care ai trait...numele, nu va insemna nimic pentru nimeni, atunci cand tot neamul tau va fi murit.
Dar tu vei fi viu, asa cum esti acum cand citesti aceste cuvinte, si nici nu-ti va pasa ca esti un nimeni, un necunoscut, caci tocmai aici sta intreaga esenta a iubirii. Sa iubesti fara sa te poata recunoaste nimeni, decat ca fiind nebun :) Ceea ce mintea nu poate recunoaste, incadreaza repede ca fiind o nebunie. Dar... chiar este!
Am gasit pe pagina unui veritabil psiholog, profesor iesit de curand la pensie, o probllemuta, de calcul probabilistic. Fiindca eu nu ma mai am pe bune cu matematicile, am rezolvat-o prin cateva calculele probabibilistice. Bineinteles ca nu am rabdare pana maine, cand doctorul va veni cu raspunsul, si am rezolvat-o in my own way :)Problema, este urmatoarea, si am gasit-o aici :
In spatele fiecarei usi (U1, U2, U3) am plasat cate o vaca respectiv milionul. De exemplu, in spatele lui U1 poate fi o vaca sau un milion de euro. La fel in spatele lui U2. Idem U3. Tu nu cunosti aceasta distributie. In cazul in care ti-ar prinde bine un milion de euro (sa-ti achiti imprumutul la banca a carei „mama” priveste negresit catre Grecia sau sa le asiguri copiilor studii de foarte buna calitate in UK sau US) iti ofer sansa de a-l castiga. E suficient sa alegi o usa. Eu o deschid si, daca in spatele ei se afla banii, ai tai sunt! Fair enough? Acum alege o usa! Dupa ce ai ales-o, inainte de a o deschide, eu deschid o alta. In spatele usii deschise, deliberat, de mine, se afla o vaca. Generos, cum ma stii, iti ofer ocazia de a-ti schimba alegerea (adica sa alegi cealalta usa : de exemplu, daca ai ales U1, eu deschid U2, unde se afla o vaca iar tu poti fie sa ramai cu U1 fie sa-ti schimbi optiunea pentru U3). Intrebarea este urmatoarea: Ce este mai avantajos, sa-ti pastrezi optiunea sau sa o schimbi?
In traducere matematica: daca iti schimbi optiunea (alegi cealalta usa) probabilitatea de a castiga milionul creste, scade sau ramane neschimbata?
Simplu, ca buna ziua. Fiecare va deschide obligatoriu prima usa, plin de sperante dintre cele mai marete: Stupoare cu majuscula: gaseste o vaca, buna de muls, iar mierea ii ramane ca o dorinta ascunsa bine in coltisorul cel mai intunecat al inimii. Isi spune ca laptele muls, va fi valorat la sfarsit cat toata mierea la care a visat. Buuun.
Daca vaca nu mai da lapte (si cu siguranta poate seca bbrusc, din diferite motive, mai mult sau mai putin genetice, mai devreme sau mai tarziu, dar cu certitudine va seca) omul nostru (sau femeia noastra, nu va ganditi ca vacile nu pot fi inlocuite cu rudele lor de sex opus: boi, pardon, tauri) cum ziceam, omul nostru va fi tentat a incerca si a doua usa. Stupoare, tot cu "S" mare: in spatele ei se afla tot o vaca care da lapte, mai mult sau mai putin, ori deloc, si asteptata miere, ioc. Acum, omul stie ca dupa a treia usa nu se mai afla nici o vaca si bineinteles ca va fi tentat sa o deschida si sa isi ia partea cuvenita de sperata fericire, aceea de a se linge pe degete.
Cum, dupa experienta a doua vaci, milionul poate parea miere, adica tot ceea ce el si-a dorit de la viata, un om care sa nu fie vaca sau bou ori taur, ci unul/una cu mii de smaralde, vorba cantecului cui stiu eu; omul cade pe ganduri: sa deschida, sau sa nu deschida ultima usa. Stie ca daca o deschide, este ultima sansa de a incerca fericirea ori iubirea,(fericirea si iubirea nu sunt unul si acelasi lucru, dar ambele pot fi considerate miere), omul cade pe ganduri: sa deschida, sau sa nu deschida ultima usa. Stie ca daca o deschide, este ultima sansa de a incerca fericirea, caci poate avea vacile pe care si le doreste, care sa se lase mulse pe rand, ori toate deodata, dar pentru ca stie ca dupa ce deschide ultima usa, vorba "te-ai lins pe bot" devine realitate, si cum, trezindu-se in ultimul ceas, mai stie si ca, vacile nu-i pot aduce mierea visata (vacile nu sunt albine), renunta. Nu mai deschide ultima usa. Omul nu numai ca nu vrea sa mai riste, dar stie rezultatul, si i se apleaca de atata miere mult visata. Basca, mai stie (de la discovery) si ca nu exista albina pentru o singura floare, si nici vreo floare pentru o singura albina. Renunta la miere!
Raspuns: avantajos este sa o schimbi, si sa o pastrezi. Pe care? pe care-o vrei. La sfarsit tot fara ele ramai. Mare filosofeala probabibilistica asta. :)
Este mai corect raspunsul lui Van Morrison: Astral Weeks zice. Matematicile sunt ale lui Mefisto, care e contabil innascut. :)
If I ventured in the slipstream Between the viaducts of your dream Where immobile steel rims crack And the ditch in the back roads stop Could you find me? Would you kiss-a my eyes? To lay me down In silence easy To be born again To be born again From the far side of the ocean If I put the wheels in motion And I stand with my arms behind me And I'm pushin' on the door Could you find me? Would you kiss-a my eyes? To lay me down In silence easy To be born again To be born again There you go Standin' with the look of avarice Talkin' to Huddie Ledbetter Showin' pictures on the wall Whisperin' in the hall And pointin' a finger at me There you go, there you go Standin' in the sun darlin' With your arms behind you And your eyes before There you go Takin' good care of your boy Seein' that he's got clean clothes Puttin' on his little red shoes I see you know he's got clean clothes A-puttin' on his little red shoes A-pointin' a finger at me And here I am Standing in your sad arrest Trying to do my very best Lookin' straight at you Comin' through, darlin' Yeah, yeah, yeah If I ventured in the slipstream Between the viaducts of your dreams Where immobile steel rims crack And the ditch in the back roads stop Could you find me Would you kiss-a my eyes Lay me down In silence easy To be born again To be born again To be born again In another world In another world In another time Got a home on high Ain't nothing but a stranger in this world I'm nothing but a stranger in this world I got a home on high In another land So far away So far away Way up in the heaven Way up in the heaven Way up in the heaven Way up in the heaven In another time In another place In another time In another place Way up in the heaven Way up in the heaven We are goin' up to heaven We are goin' to heaven In another time In another place In another time In another place
Posted on December 3rd, 2011 by FloriPloiesteanu | Edit
Ca să-şi împlinească destinul cu acel minimum de intransigenţă interioară pe care o presupune o operă, un creator trebuie să înainteze pe o cărare îngustă între două câmpuri. Dintr-unul îl cheamă Viaţa. Din celălalt se aud cântecele de sirenă ale gloriei.
El, care ştie preţul vieţii, pentru că altfel n-ar putea crea nimic, şi care nu e indiferent nici la glorie, nu se poate aventura până la capăt pe nici unul din aceste câmpuri. Trebuie să revină mereu la cărarea sa, la singurătatea sa.
Preţul plătit pentru norocul talentului său e că, într-un fel, va fi totdeauna un frustrat. Chiar dacă nu e ascet, un artist are o asceză pe care nu i-o cunoaşte nimeni.
Viaţa nu-i dă totul sau el nu poate lua totul de la viaţă pentru că altfel ar trebui să sacrifice o parte din creaţia sa. Nici cântecele de sirenă ale gloriei nu le poate asculta prea mult fără riscuri.
Cel mai adesea, trebuie să audă tăcerea. Altfel spus, un artist trebuie să se mulţumească cu mai puţin decât i se oferă şi să dea mai mult decât a primit.
Înghesuindu-se la banchetul conjuncturilor, ar pierde dreptul de a le judeca.
Polemici Cordiale
Observ de ceva timp la artistii nostri ca, cei mai multi dintre ei se lasa prea mult ademeniti de cele doua lucruri despre care aminteste si Maestrul in Polemicile Cordiale – lucruri care ii impiedica sa-si implineasca destinul artistic: tentatiile marunte ale vietii si infruptarea fara limita din drogul cu gust dulce, dar distrugator al gloriei.
Poate ei cred ca talentul primit li se cuvenea, si ca nu trebuie sa plateasca nimic in plus pentru el, la fel ca si oamenii obisnuiti, ca si netalentatii, neindemanaticii, mediocrii artelor de tot felul.
Credeti ca altora li se cuvine sa primeasca mai mult de la Creator, si sa nu dea nimic in schimb? Eu cred ca nu ar fi drept fata de ceilalti, care au primit la nastere mai putin sau deloc, astfel de talente.
Artistilor nostri le plac laudele mai mult decat critica – si aici ma refer la cei mai mediocri dintre ei – negandindu-se la un fenomen fizic cat se poate de simplu, si anume, ca inertia poate fi invinsa numai prin frictiune, prin eliberare de caldura (aparuta la ranirea amorului propriu), iar evolutia nu se poate produce fara miscare, intrucat inertia il tine pe loc;
oricine stie ca ceva ce sta pe loc este precum apa care nu mai curge – incepe sa balteasca, sa miroasa, iar orice asanare are loc cu eliberare de mirosuri neplacute, si cu efort. Cu cat balta este mai adanca, si mai linistita, cu atat asanarea va fi mai dificila, iar mirosurile eliberate vor fi din cele mai imputite posibil. Dar spune-le asta unora dintre artistii nostri, si te vor trata cu indiferenta si/sau iti vor spune ca „ai luat-o pe aratura”:) .
Am citit aseara pe facebook, pe pagina lui Daniel Iancu, o cugetare a lui Petre Tutea, pe care sunt sigura ca a extras-o dintr-un context si a asezat-o pe profilul sau;
"Pesimismul este expresia metafizica a luciditatii."
si pentru ca eram sigura ca a extras-o din context, am gasit si continuarea spuselor lui Tutea despre luciditate.
„Luciditatea este o limpezire a spiritului nimicitoare. Cînd esti lucid esti în fata cimitirului. A fi lucid înseamnă a-ti da seama perfect de limitele si neputintele tale. Luciditatea este o categorie dizolvantă. În măsura în care Dumnezeu trebuie primit, si nu înteles, la Dumnezeu nu ai acces prin luciditate.” Si altul :” Desi sînt bolnav si neajutorat, nu îmi pare rău că exist. Încerc eu să-mi pară rău, dar n-are sens. Stiti de ce? Pentru că eu constat, în mod evident, că exist. Ceea ce mă confiscă pesimismului de a mă autonega este evidenta existentei mele. Omul care se sinucide n-a constatat că e om. N-a reusit să intuiască existenta sa. Să se trăiască pe sine. Eu nu mă pot sinucide - indiferent de starea mea, sănătate sau boală - fiindcă nu m-am făcut eu. N-am venit cu voia mea pe lumea asta. Si nici n-am să plec de voie din ea. ăsta este jocul fundamental al existentei mele.” „Când am văzut, în închisoare, că tot regimul care mi se aplică e inoperant - puteam eu, ca om, să-mi explic asta? Şi atunci m-am gândit că există o forţă supracosmică, transcendentă, numită Dumnezeu. Numai El putea face isprava asta, ca eu să scap de înlănţuire. Pentru că, personal, nu mă pot dez-lănţui şi elibera. Iar a vieţui acolo, la închisoare, fără asistenţa Lui nu se poate; au fost oameni care au murit... Atunci s-a născut în mine credinţa nelimitată în atotputernicia şi atotbunătatea divină.” “Am devenit un gânditor creştin când mi-am dat seama că fără revelaţie, fără asistenţă divină, nu pot şti nici cine sunt, nici ce este lumea, nici dacă are vreun sens sau nu, nici dacă eu am vreun sens sau nu. Nu pot şti de unul singur, când mi-am dat seama că fără Dumnezeu nu poţi cunoaşte sensul existenţei umane şi universale.”
Atunci cand i-am scris lui Daniel Iancu un comentariu pe blogul sau la postarea “Sunt mandru ca-s ruman”, comentariu care continea un citat al lui Petre Tutea , l-a sters, caci i-a displacut ceea ce spunea; si spunea cam asa:”
"Eu, daca ma bate un român, mă consider maghiar sau evreu. Nu pot ofensa neamul meu în nici un individ. Pentru mine, toti românii sînt egali români. Nu stiu daca sînt înteles: românii n-au nici un viciu dupa mine şi sînt egali."”
Eu il iubesc mult pe Tutea, si datorita acestui fapt, ma simt obligata sa ii aduc lui Daniel Iancu cateva contraargumente la citatul extras si asezat pe profilul sau facebuc , si sunt convinsa ca daca Petre Tutea ar mai trai, ar fi incantat sa polemizam cordial! Nu si Daniel Iancu, pesimistul plin de luciditate, dar lipsit de constienta optimistului.
Pesimistul spune: maine vom muri! Optimistul spune: deci ziua de astazi ne apartine! Sa ne bucuram de ea, caci maine vom muri!
Pesimistul spune: astazi vom muri! Optimistul spune: deci mai avem putin de trait! Sa ne bucuram de putinul care ne-a mai ramas!
Pesimistul spune: viata e un chin, si va fi astfel pana la sfarsit! Optimistul spune: nu vom mai primi alta viata, sa ne bucuram de ea, caci dupa furtuna iese intotdeauna soarele!
Pesimistul spune: pe seara se va innora! Cat de trist va fi peisajul… Optimistul spune: sa ne bucuram atunci de soare cat mai este pe cer!
Pesimistul spune: toti oamenii s-au inrait… Optimistul spune: daca toti suntem rai, si eu sunt primul dintre oameni, inseamna ca ei toti sunt mai buni decat mine!
Pesimistul spune: daca Dumnezeu nu exista, atunci tu optimistule ai incurcat-o, caci in sfarsit imi vei da si tu dreptate! Optimistul spune: daca Dumnezeu nu exista, atunci tu cui ii vei mai spune ca ai dreptate? caci nu vei mai avea cui!
Pesimistul spune: optimistul e un prost, caci bunatatea lumii e o iluzie. Optimistul spune: pesimistul este destept, dar iluzia este lumea lui.
Pesimistul acuza si istoria scrisa, si pe cea care se va scrie, ii acuza si pe inaintasi, si pe urmasi. Optimistul se acuza numai pe el insusi si va incerca sa rescrie istoria lui.
Pesimistul este lucid tot timpul cat e treaz. Optimistul este constient chiar si cand doarme.
Pesimistul va primi moartea cu luciditate, dar ingrozindu-se. Optimistul o simte apropiindu-se si i se preda.
Pesimistul pierde si pamantul si cerul. Optimistul stie ca daca pierde pamantul, va avea cerul, si daca pierde cerul, ii va fi ramas pamantul.
Prin urmare, Daniel Iancu a scris o cugetare de-a lui Petre Tutea care nu era nicidecum definitorie pentru personalitatea acestui mare roman. I se potriveste de minune o alta cugetare de-a lui :
„Mi-am dorit de multe ori să fac o teză de doctorat cu tema: aflarea în treabă ca metodă de lucru la români.”
Ceea ce nu stie inca Daniel Iancu, si dat fiind faptul ca este un pesimist incurabil nici nu va afla vreodata, este Adevarul. Si i-o spune tot Petre Tutea:
„Am avut revelaţia că în afară de Dumnezeu nu există adevăr. Mai multe adevăruri, zic eu, raportate la Dumnezeu, este egal cu niciun adevăr. Iar dacă adevărul este unul singur, fiind transcendent în esenţă, sediul lui nu e nici în ştiinţă, nici în filozofie, nici în artă. Şi când un filozof, un om de ştiinţă sau un artist sunt religioşi, atunci ei nu se mai disting de o babă murdară pe picioare care se roagă Maicii Domnului.”
Ce ii face pe oameni sa nu evolueze, sa nu devina simpli si geniali in gandire, sa nu isi foloseasca toata energia de care dispun ca sa prospere si ei, si cei de langa ei? Ce ne trage in jos si ne face mici la suflet, si nu ne da voie sa devenim ceea ce Dumnezeu ne-a creat sa fim, fiinte care au suflet si o imparatie de lumina in noi insine? Ranchiuna, tinerea in minte a ceea ce ne-a ranit, a celor care ne-au suparat, ori ne-au jignit. Pe cine oare a jignit?
Are vreo legatura jignirea pe care ne-a facut-o cineva, cu noi? Nu, are legatura doar cu cel care a facut-o, pe el il chinuie o suparare, el are o rana. De ce Dumnezeu ne spune sa uitam? doar de dragul de a uita? nu... ne spune sa uitam pentru ca pacea din inima si din minte, care ii urmeaza uitarii tuturor ranchiunelor, ne ajuta sa devenim creatori, sa ne folosim intreaga energie pentru a evolua, indiferent pe ce plan dorim sa evoluam, profesional, ori spiritual... dar cert este ca evoluam pe toate planurile.
Einstein, in care avem cu totii incredere, ne-a transmis marele secret al creativitatii fiintei umane: acela de a uita tot ceea ce stim, tot ceea ce am aflat, tot ceea ce am invatat, tot ceea ce ne ingusteaza orizontul gandirii, caci cu o minte curatata de vechile rationamente, de vechile cunostinte, de vechile pre-judecati, de toate nemultumirile, de toate ranchiunele, putem gandi simplu, iar ceea ce este simplu, este intotdeauna genial.
Ce nu ne lasa sa ne curatam gandurile si inima? spinii mandriei, ai orgoliului ca suntem cineva. Nu suntem nimeni si nu suntem ceva , nu suntem decat nimic, praf si pulbere, nu avem decat sufletul care vrea sa creasca, dar nu poate din cauza a ceva iluzoriu, cum este acest orgoliu.
Tinem minte totul, si cuplurile ajung la divort: in familie, in echipe, in politica. Familiile se despart, echipele nu mai sunt sudate si se calca in picioare, care mai de care sa se afirme in defavoarea celuilalt, clasa politica se scindeaza si tara asta se duce de rapa...
caci dupa alegeri opozitia nu poate uita ca a pierdut, ca ceilalti au castigat, ca exista un grup de oameni care nu i-au ales pe ei, si prin urmare ii lasa sa crape pe toti oamenii, inclusiv pe aceia care i-au ales; nu-i mai intereseaza scopul inalt pentru care s-au angajat in politica, nu-i mai intereseaza decat sa se razbune, nu sa faca echipa cu puterea si sa gaseasca solutiile simple, la indemana, geniale, care sa ne scoata din criza.
E o criza care se repeta in fiecare secol de doua sau trei ori. Istoria se repeta la nesfarsit, pentru ca oamenii nu uita si nu iarta. Uitand, iertand, ne curatam mintea de gunoaiele care ne fura energia atat de necesara unui act creator. Suntem sofisticati si super specializati, complicati in gandire, rationamente si vorbire, dar nu reusim sa devenim creatori, simpli si geniali, asa cum Dumnezeu ne-a creat.
Daniel Iancu are o piesa pe care eu o consider intuitiva, adica inspirata de divinitate; de aceea m-am intristat cand a creat acel videoclip atat de ... mediocru. De-as sti. La fel ne vorbeste si Dumnezeu, prin glasul constiintei :
"De-as sti ca vrei, sa uiti si sa incepem iar, de-as sti ca poti, sa ierti pentru o clipa doar, [...]de-as sti ca noi, si numai noi vom fi in vis, ti-as da cheia de la Paradis"...
Dar noi nu vrem sa-l ascultam, sa ne curatam de gandurile care ne paraziteaza si ne storc de energia necesara actului creatiei, al creatiei simple si geniale...si preferam sa divortam, de partenerul de viata, de oameni si de Dumnezeu, apoi sa ne plangem si sa fim suparati pe viata, negandindu-ne ca viata este de la Dumnezeu, primita in dar;
si ea devine viata pe care o meritam, dar nu cea pe care am merita-o daca am deveni cu gandul si inima curate. Si Dumnezeu ne vorbeste in fiecare zi, dar noi nu auzim, nu vedem decat ...rautatile, si nemultumirile....El ne asteapta sa IL iertam, caci daca suntem suparati pe viata, pe EL suntem suparati...
cautati in voi insiva cauza radacina a supararii voastre pe viata pe care o traiti, pe nenorocirile pe care le vedeti in jur si nu le suportati, si cunoasteti ca sunteti suparati pe Dumnezeu. Iar El ne spune in fiecare clipa: "De-as sti ca vrei, sa uiti si sa incepem iar, de-as sti ca poti, sa ierti pentru o clipa doar, [...]de-as sti ca noi, si numai noi vom fi in vis, ti-as da cheia de la Paradis"...
M-am intors aseara din peregrinarea mea pe Marea Neagra. Luni plec, din nou, la Cota 1000. O saptamana. Mi-aduc aminte ca acum doi ani, cand am plecat tot la Cota 1000, tot pentru o saptamana, si l-am rugat pe Daniel sa vina sa il vad, mi-a dat acel raspuns care mi-a dezvaluit frica sa paralizanta, de a nu mai suferi, si de locul care i-a provocat depresia ce l-a dus la spitalul din Voila, "pentru revitalizare" conform spuselor lui, de pe blogul sau. Raspunsul era: "Nu-mi vine usor sa iti scriu, poate ne vom vedea, nu stiu unde, dar in nici un caz la Sinaia"...Raspunsul pe care il dadusem - cu rugamintea de a-si desertiza piatra pretioasa care este sufletul sau, de metalul semipretios al amintirilor care revenind, il fac sa sufere - l-a citit indelung, si de mai multe ori...nu stia de unde stiu ca a suferit...era evident, il citisem in necuvintele dintre cuvintele mesajului sau...era adevarat...a scris pe blogul sau in acest an ca a stat la Voila, si ca acea sedere i-a inspirat minunata sa piesa - minunate versuri, sfasietoare muzica - "Spitalul de nebuni"...
"If I could call back,
All those days of yester-year
I would never grow old
And I'd never be poor."
am si doua poze pe heliport, inainte de decolare...
De cate ori sunt in impas, Octavian Paler ma scoate la lumina. Am cativa mari oameni de cultura, care intotdeauna imi sunt aproape, sunt in sufletul meu si imi transmit din intelepciunea lor, intelepciune cu care fiecare om se poate confunda doar dupa ce a experimentat-o, dupa ce a devenit propriul sau adevar.
Si de aceasta data am zambit trist, citind la Octavian Paler afirmatia:"Adevarata admiratie nu exclude spiritul critic. Din contra." Iar eu l-am admirat mereu pe inginerul artist Iancu Ion si Daniel, dar asta nu m-a impiedicat nicidecum sa ii critic creatia, la fel cum, sa i-o si laud, atunci cand a meritat toata consideratia. Dar nu poti convinge un om deja convins, mort in prejudecatile sale.
Scrisesem candva ca alergatura la care se supune singur il epuizeaza, desi ii place la nebunie, si i se pare ca-l mentine tanar, zburand intre Brazilia si Romania, alergand la concertele pe care vrea sa le sustina in toata tara, intre Constanta si oriunde, de la Iasi pana la Timisoara, si de la Bucuresti pana la Cluj, ca viseaza sa treaca oceanul si sa concerteze la NY; cand ii mai ramane timp sa creeze? caci ca sa creezi iti trebuie oarece imobilitate, caci numai in imobilitate poti tacea cu adevarat, si numai din tacere iese arta. Ar putea spune, cum a si spus de altfel ca, creeaza pe platforma de foraj, in Brazilia, dar nu mi se pare cel mai potrivit loc de a crea arta, ca dovada ca nu a mai creat nimic demn de luat in seama din punct de vedere estetic, pe acel al treilea album.
Poate ca va traversa totusi oceanul, daca se va "lipi" de o personalitate cum este cea a Ninei Cassian, pe care ca om o dispretuieste, pre-judecand-o, dar o apreciaza ca pe o mare poeta...dar pe propriile lui picioare, pe propria lui arta, nu va traversa oceanul in vecii vecilor, caci opera sa proprie, este infantila, tanara si la fel ca si tineretea uneori, mediocra.
Nu ar fi nimic de comentat, daca domnia sa ar fi la frumoasa varsta a tineretii, caci ea are farmecul ei, pe care il pierdem mai tarziu, la maturitate; din acest motiv mi-a si placut si am laudat talentul si piesa cantata de fiica sa Misha, Fraiere, afirmand ca este o aschiuta ce promite, si care ne promite muzica buna. Dar el este deja trecut de jumatatea vietii sale; sau poate ca el va trai o suta de ani, si va avea timpul unui tanar om de arta, sa le faca pe toate!? desi ma indoiesc ca ar putea fi atat de longeviv, ii doresc totusi, sa traiasca o suta de ani, ca sa isi vada visul cu ochii, si sa devina un om de arta ...unul adevarat.
"Numai prostii aleargã tot timpul; ei nu stiu cã sunt lucruri care nu pot fi observate decât stând nemiscat, cã „Odiseeaînsãsi s-a nãscut într-o orã de imobilitate“; ei nu cunosc alpatrulea punct cardinal de care vorbeste Octavian Paler si dinscrutarea cãruia se naste Arta. Ei nu vor trãi niciodatã aceaclipã purificatoare când afarã plouã ca în copilãrie…" lector Constantin Coroiu - in articolul "Umbra Cuvintelor - Octavian Paler la 80 de ani"
We walk in haunts of ancient peace. At night we rest and go to sleep In haunts of ancient peace. The love and light we seek, The words we do not need to speak, Here in this wondrous way we keep These haunts of ancient peace. Let us go there again When we need some relief Oh, when I can't find my feet When I need rest and sleep. The Sunday bells they chime Around the countryside and towns A song of harmony and rhyme In haunts of ancient peace. The holy grail we seek On down by haunts of ancient peace. We see the new Jerusalem In haunts of ancient peace. Oh, when I can't find my feet Oh, when I need some relief One more time again. You know I want to go there one more time again. Be still in haunts of ancient peace."
Însă numai când ai renunţat să o mai cauţi, ai găsit-o. Căutarea ei te îndepărta de ea.
"Femeia este mister. Nici un om nu a fost vreodata capabil sa masoare profunzimile unei femei.
Femeia ramane misterioasa, intunecata, o noapte intunecoasa - nu poti vedea clar, cel mult pipai.
Nu poti niciodata sa fii clar din punct de vedere logic despre femeie. Ea nu urmeaza niciodata logica. Calea ei este zig-zagul; ea sare la concluzii direct, fara ca vreodata sa treaca prin proces. Barbatul merge pas cu pas, prin proces; el este metodic.
Femeia este un poet in sensul ca este intuitiva. S-ar putea ca ea sa nu creeze poezie - ea este un poet fara a crea vreo poezie. Viata este poezia ei, si este la fel de intunecoasa ca poezia - misterioasa, vaga, ambigua. Nimic nu este clar, nimic nu poate fi vreodata clar: femeia nu poate fi demistificata, ea ramane mereu un semn de intrebare.
Barbatul este clar precum lumina. Deci barbatul pare superficial, femeia pare profunda. Din cauza aceasta barbatul pare sa fie complet la suprafata; poti cunoaste despre el. Daca cunosti lucruri despre el, il poti prezice, dar nu poti niciodata prezice o femeie. Ea ramane imprevizibila, de aici intunericul.
Femeia este mai mult ca moartea. Nu te simti ofensata, aceasta este doar o descriere.
Barbatul este interesat de viata, femeia este interesata de securitate.
Barbatul este interesat de dragoste, femeia este interesata de siguranta.
Barbatul este interesat de aventura, femeia este interesata de confort, de comoditate.
Femeia este moarte. Prin "moarte" nu este presupusa sau intentionata vreo condamnare, doar ca principala calitate a mortii este securitatea. Esti asigurat doar atunci cand esti mort, esti asigurat doar cand nu esti: atunci nimic nu ti se mai poate intampla.
Dar barbatul vrea sa caute si sa cerceteze, sa riste. De aceea sotul continua sa priveasca la alte femei si femeia continua sa priveasca la sotul ei. Ea nu poate concepe ca el este interesat de alte femei - "sunt eu aici!"
Dar principiul masculin este intotdeauna interesat de ceva nou, de senzational, de un nou fior. Si uneori se intampla ca propria lui sotie sa fie o frumusete si el sa inceapa sa se incurce cu o femeie urata. Nimeni nu poate vedea rostul acestui lucru - ce se intampla. "Ai o femeie asa de frumoasa, si ce faci?"
Dar tu nu intelegi principiul masculin.
Principiul masculin este fundamental poligam si principiul feminin este fundamental monogam.
Ea vrea sa se aseze la casa ei. Ea este mai interesata de casatorie decat de dragoste. Ea este interesata de dragoste doar ca sa ajunga casatorita, si barbatul ajunge sa se casatoreasca doar fiindca este interesat de dragoste.
Intelegerea acestor doua principii in fiecare din voi - barbat sau femeie - si in transformarea partii intunecate din tine in parte luminata (fiindca fiecare individ are in interiorul sau o femeie si un barbat, proveniti din genele primite de la parintii sai) in ajutarea partii intunecate sa se miste, in ajutarea partii intunecate ca sa ajute partea luminata si nu sa lupte cu ea.
Inauntrul tau aceste doua principii sunt intr-o lupta constanta. Numeste-le viata/moarte, lumina/intuneric, barbat/femeie, X/Y - oricum ai vrea - dar aceste doua principii sunt acolo, permanent in lupta. Si aceea este angoasa ta, mizeria ta, iadul tau.
Lasa-le sa devina prieteni, si nu sa fie unul impotriva celuilalt. "
The way you see me walking on That's why I'm telling you in song There's only one way to get ahead You've got to give it up instead Start all over again
You see me standing on the bridge I see the sunset in my view The field looks colourful to me I know there's more than I can see We can start all over again
Made it, made it, made it Made it through the winter time Made it through the spring Made it through the summer And the fall
That's why I'm giving you the time You always wanted your own mind The way is up to you and me And there's horizons yet to see...
Dragostea te face real. altfel, ramai doar o fantezie, un vis fara nici o substanta in el. Dragostea iti confera substanta. Dragostea iti da integritate. Dar este doar jumatate din calatorie.
Nu evita dragostea. Treci prin ea, cu toate durerile ei. Da, doare, dar daca esti indragostit nu conteaza. De fapt, toate acele dureri te intaresc.
Uneori doare intr-adevar rau, teribil, dar toate acele rani sunt necesare pentru a te provoca, pentru a te intarata, pentru a te face mai putin somnoros. Exista o foarte frumoasa definitie a realului prin dragoste in frumoasa poveste a lui Margery William, Iepurele de catifea.
"Ce este real?" a intrebat Iepurele intr-o zi.
"Inseamna a avea acea bazaitura inauntrul tau si un maner iesit in afara?"
"Real nu inseamna cum esti facut" a spus Calul de Piele. "Este un lucru care ti se petrece tie. Cand un copil te iubeste pentru un timp indelungat, nu doar se joaca cu tine, ci intr-adevar te iubeste, atunci devii real."
"Doare?" a intrebat Iepurele.
"Uneori", a spus Calul de Piele, caci el era intotdeauna iubitor de adevar. "Cand esti real, nu iti pasa daca esti ranit."
"Se petrece dintr-odata ca atunci cand esti lovit" a intrebat el, "sau putin cate putin"?
"Nu se intampla tot odata" a spus Calul de piele. "Tu devii. Ia mult timp. De aceea nu se petrece des cu cei care se rup usor, sau au muchii ascutite, sau care trebuie pastrati cu grija. In general, pe cand esti real, cea mai mare parte a parului s-a dus odata cu mangaierile, si ochii tai au cazut, si devii foarte dezlanat si incheieturile se slabesc. Dar aceste lucruri nu conteaza deloc, fiindca odata ce esti real, nu poti fi urat, decat pentru oamenii care nu inteleg...Odata ce esti real, nu poti deveni din nou ireal. Dureaza pentru totdeauna."
I'm real real gone I got hit by a bow and arrow You got me down to the very marrow You're a friend of mine And I'm real real gone
On the radio Music coming and I hear Sam Cooke's voice Well I know I don't have any choice That's the way it is And I'm real, real real gone, man
I can't stand up by myself Don't you know, baby, I need your help You're a friend of mine And I'm real real gone, alright
Well, I'm dancing Dancing till my, till my body's soaking wet Till I'm completely wet with sweat Once I've started I'm just real real gone, man I got hit by a bow and arrow Got me down to the very marrow You're a friend of mine, and I'm Real gone, man
Well the music's playing On the radio And the night is filled with space When my fingertips touch your face You're a friend of mine And I'm, I'm real real gone
Help me stand up Help me stand up All by myself You're a friend of mine And I'm real, I'm real real gone Real gone I got hit by a bow and arrow
