TESTAMENTUL LUI NICHITA STANESCU, sau Testamentul Ploiesteanului Adevarat!

   Cînd vezi soarele răsărindu-ţi în faţă, întoarce-te brusc pentru că el îţi răsare de fapt în spate!

     Cînd ţi-e frig, dezbracă-te pentru că altfel rişti să te arzi!

    Nu da importanţă şi timp de auz strigătului. Apropie-te alergînd de cel care strigă.

     Oroarea nu e de sînge ci e de inimă. Dragostea nu este de femeie ci de naşterea pe care ea o poate îndura.

     Nu se face niciodată seară, decît pentru proşti! Răsăritul stelelor e cu mult mai măreţ decît răsăritul soarelui!

      Dacă este un păcat faptul că suntem oameni, nu este o ispăşire în faptul că murim.

      Adevărul, care oricum ne este refuzat, e mai puţin important decît dragostea, pe care urmează abia s-o pierdem.

      Globul pămîntesc este mult prea mic şi mult prea neîncăpător ca să ai dreptul singuratic la eroare. Fii perfect aici, ca să poţi greşi între două stele, unde e loc liber şi imens, şi înţelegere pe măsură!

      Lumina soarelui este orbitoare, dar atît. Adevărata lumină nu este nici măcar cea a stelelor care e cu mult mai orbitoare pentru ochiul apropiat lor, ci lumina care nu-şi mai aduce aminte de sursa ei.

      N-ai cum să te fereşti de ea.

     Trupul în care locuieşti e cu mult mai departe decît ţi-ai închipuit depărtarea. 

     Faptul că el te doare sau faptul că el îţi dă plăcere, nu are nici o rubedenie cu tine.

     Află că mai apropiat este trupul pietrii de piatră, deşi distanţa dintre el şi ea e infinită, decît clipa pe care o străbaţi de străbaterea ta în clipă.

     Fiule, sufletul meu este bucuros că ştii să citeşti. Dacă şi înţelesul celor citite te va dori, te va fii, fiindu-te. Dacă nu, nu! 

     Adio!

NICHITA STĂNESCU

"Adevărul, care oricum ne este refuzat, e mai puţin important decît dragostea, pe care urmează abia s-o pierdem. "

Oare a respectat cineva dispozitiile testamentare ale lui Nichita Stanescu? Sau le-au considerat niste filozofeli demne doar de a fi recitate si nu aplicate?


Ei bine, nu este filozofeala, este curata experienta de viata. Si mai mult, este valabila in orice situatie, in orice legatura, in orice fel de relatie.


Pentru cineva care iubeste adevarul, cu siguranta a experimentat faptul ca, adevarul este prin el insusi un mister - niciodata posibil a fi dezvaluit in totalitate, fiindca daca adevarul s-ar dezgoli in fata cuiva in totalitatea sa,  el nu ar mai prezenta caracteristicile definitorii ale misterului, ale vietii. 

Adevarul inseamna sa traiesti viata exact asa cum vine, exact asa cum ti-o serveste existenta, fara sa incerci sa o conduci pe cai lipsite de suferinta, fara sa ii aplici tot felul de prejudecati; fiindca viata careia i s-au aplicat prejudecati, sabloane , nu mai este viata, si in consecinta, ceea ce devii, ceea ce esti, nu mai reprezinta adevarul despre tine insuti. 


Poti crede ca adevarul tau este mai adevarat decat adevarul celuilalt, dar de ce oare oamenii prefera sa se infoaie in pene unul in fata celuilalt, afirmand acest lucru, si sa renunte de fapt, la dragostea celuilalt, de langa el...

Si astfel pierde si dragostea, pierde si posibilitatea de a-si trai cu adevarat viata, asa cum vine, plina de mister si lipsita de prejudecati. 

Fiindca adevarul, viata, este lipsita de prejudecati, ea vine la fel la toata lumea, doar cei prosti cred ca ei sunt speciali si viata trebuie sa le multumeasca pentru acest lucru si sa le trimita numai "lucruri minunate" vorba Psatutei, care asteapta de vreo 35 de ani clipa cand viata ii va face pe plac si asta fara sa sufere cumva, fara sa sufere iubind, fara sa-i moara eul, din dragoste. 




Iar tu, iubirea mea, poti sa te bati in continuare cu pumnul in piept ca adevarul tau este mai adevarat decat adevarul meu, dar merita oare acest lucru? de fapt, a meritat? a meritat sa pierzi dragostea insasi ? te intreb...