Căci a nu fi singur înseamnă, poate, a şti să te dăruieşti. A şti să renunţi la trufia de a te considera cel mai important adevăr al lumii.
Rostul singurătăţii e să ne pregătească pentru această iubire, s-o visăm şi să ajungem la ea prin puterile noastre şi în cunoştinţă de cauză, cunoscând ce vrem să negăm. Turnul de fildeş e o invenţie a culturii, dar tot cultura are datoria să-l surpe după ce a privit lumea prin el.
Altfel, cultura, în loc să unească oamenii, i-ar separa. Şi nu asta e misiunea ei. Dimpotrivă, datoria ei este să schimbe chiar singuratatea în valoare. Să ne dea încredere că putem lupta împotriva singurătăţii fără să pălăvrăgim despre slăbiciunile ei şi fără să trecem de partea celor care confundă adevărul cu zgomotul.
Scrisori Imaginare
Rostul singurătăţii este acela de a afla ce înseamnă iubirea necondiţionată. În lipsa culturii, este foarte greu de a afla singurătatea, fiindcă adevărata cultură este creată, şi apoi se admiră şi înţelege în deplina singurătate din noi înşine, cu măştile scoase de pe faţă, aruncate pe jos, şi călcate în picioare.
Dar după ce am săpat în singurătate după iubirea necondiţionată din noi înşine, iar ea ne-a găsit, şi ne-a umplut, începem să o dăruim, fiindcă singurătatea ne arată simplu, că nu existăm decât în relaţie cu cei de lângă noi, nu existăm decât dăruind iubirea noastră celor ca şi noi…necondiţionat, pentru că numai trufia condiţionează. Numai trufia are aşteptări, şi alegeri. O floare nu alege cui să îi dăruiască din parfumul ei. O floare împrăştie parfum fără să aleagă. Aşa cum maestrul ne dăruieşte şi acum, până la sfârşitul veacurilor, din parfumul iubirii sale, găsită în singurătatea sa plină de creativitate, plină de înţelepciune. El este floarea iubirii însăşi.
articol postat si pe octavianpaler.ro
