Bucuria unei imbratisari - un argument autentic, pe care eu l-am simtit

Omul simte nevoia sã fie dorit. Aceasta este una din principalele nevoi ale fiinţei umane. Dacã nu se simte iubit, omul începe sã moarã. Dacã simte cã viaţa sa nu conteazã pentru nimeni, ea îşi pierde semnificaţia chiar pentru el însuşi.


De aceea, iubirea este cea mai mare terapie posibilã.

Lumea are nevoie de terapie tocmai pentru cã îi lipseşte iubirea.


Într-o lume plinã de iubire, terapia nu ar fi necesarã deloc; iubirea ar fi mai mult decât suficientã.


Îmbrãţişarea nu este altceva decât un gest de iubire, de cãldurã, de atenţie. Simpla senzaţie de cãldurã provenitã de la cealaltã persoanã poate vindeca multe boli, inclusiv rãceala şi egoul. Ea este suficientã pentru a te transforma din nou într-un copil.

La ora actualã, psihologii au înţeles cã dacã nu este îmbrãţişat şi sãrutat suficient de mult, copilul nu poate creşte normal. Lui îi lipseşte un anumit tip de hranã. Sufletul are nevoie de hranã, la fel ca şi trupul. Îi poţi îndeplini copilului toate nevoile fizice, dar dacã nu îl îmbrãţişezi niciodatã, el nu va creşte normal. Psihicul lui nu se va dezvolta. Se va simţi tot timpul trist, neglijat, ignorat, neiubit. A fost hrãnit fizic, dar nu şi afectiv.


Cercetãtorii au remarcat faptul cã dacã nu este îmbrãţişat, copilul scade în dimensiuni şi poate chiar muri, chiar dacã îi este asiguratã hrana fizicã. Corpul este îngrijit, dar sufletului îi lipseşte iubirea. El se izoleazã, devine rupt de existenţa-mamã.


Iubirea asigurã aceastã punte, ea este rãdãcina noastrã.


Aşa cum respiraţia este esenţialã pentru corpul fizic – dacã încetãm sã mai respirãm, corpul moare –, iubirea reprezintã respiraţia interioarã a sufletului. Acesta trãieşte prin iubire.



„De ce este îmbrãţişarea un instrument terapeutic atât de eficient?“


Da, este, şi este doar un gest. Dacã este extrem de autentic – dacã la el participã inclusiv inima – el devine un instrument magic, un fel de miracol care poate transforma instantaneu întreaga situaţie.


Nu se pot spune prea multe despre acest gest, dar unul din lucrurile pe care trebuie sã le înţelegeţi este urmãtorul: ideea cã un copil moare, iar în om se naşte adolescentul; cã adolescentul moare, iar în el se naşte adultul tânãr; cã şi acesta moare, iar în om se naşte adultul matur, şi aşa maideparte – este greşitã.


Copilul nu moare niciodatã – nici o etapã nu moare. Copilul rãmâne de-a pururi, înconjurat de alte experienţe, de adolescenţã, apoi de tinereţe, de maturitate şi de bãtrâneţe, dar nu moare.

Omul este la fel ca o ceapã, alcãtuit din mai multe straturi succesive. Dacã decojeşti ceapa, vei descoperi în curând foile fragede din interior. Cu cât te apropii mai mult de miez, cu atât mai fragede devin ele. Acelaşi lucru este valabil şi în ceea ce priveşte omul: dacã pãtrunzi adânc în interiorul lui vei descoperi întotdeauna copilul inocent, iar contactul cu acesta este inevitabil un gest terapeutic.


Îmbrãţişarea permite un asemenea contact. Dacã îmbrãţişezi un om cu cãldurã, cu iubire, dacã îmbrãţişarea ta nu reprezintã un simplu gest golit de semnificaţie, ci unul autentic, dacã inima ta participã la el, intri imediat în contact cu copilul inocent din el. Revenirea acestuia la suprafaţã reprezintã un act cu o imensã valoare terapeuticã, întrucât inocenţa copilului este vindecãtoare în sine. Ea nu a fost coruptã. Ai atins astfel miezul pur al persoanei în care corupţia nu a pãtruns niciodatã, iar acest lucru este suficient pentru a declanşa procesul de vindecare.


Copiii sunt atât de puri, atât de plini de vitalitate, debordeazã de atâta energie. Regãsirea acestei energii este suficientã pentru a-l vindeca pe om.

Important este sã scoţi acest copil la luminã, iar îmbrãţişarea este una din modalitãţile cele mai eficiente.


Autoanaliza este o cale mentalã; îmbrãţişarea este calea inimii. Mintea este cauza tuturor bolilor, în timp ce inima este sursa oricãrei vindecãri.






Din “Cartea despre Ego” a lui Osho

Bucuria unei imbratisari

Cum soarele nu ar mai fi soare
De s-ar încăpăţâna, şi nu ar mai răsare,
Cum luna îndrăgostită, apropiindu-se de soare, de ar uita pământul
pe care-l are-n grijă, viaţa de pe el moare,
Cum râul de se varsă-n mare nu se împuţinează, ci creşte tot mai mare,
Cum anotimpurile mor şi lasă loc să se perinde fiecare,
Cum dreptele ce se intersectează, îşi văd de drumul lor,
doar după ce se-mbrăţişează,

Cum florile şi-aşteaptă ploaia ca să crească
și sărutul soarelui ca să le înflorească,
E ca un legământ de iubire între ploaie și flori,
Între soare și strălucirea lor,
Mister pe care cu inima de-l simți, te umple de fiori,

Cum ziua încălzită de soare își așteaptă noaptea,
Și întâlnindu-se într-o îmbrățișare se despart,
Cum marea ca să crească mare, îmbrățișează râurile toate, la vărsare,
Cum piatra care din stâncă se desprinde, murind la mare depărtare
Dusă de ape în vâltoare, doar lava o apropie de stâncă,
într-o fierbinte binecuvântare,
Cum luna luându-și rămas bun de la soare,
primește noaptea ca să lumineze și mai tare,
Cu lumină primită numai și numai de la soare,
În veci voi trăi așteptând Lumina sufletului meu,
Apa pământului inimii mele și Norii cerului meu,
Într-o îmbrățișare să-mi iau puterea de-a muri:
Din marea ei iubire sămânța moare și-apoi trăiește-n floare.
Asta e firea lui Dumnezeu sub soare: ce s-a născut, să crească tot mai mare,
Floarea să nu rămână în sămânță de frică,
ploaia să nu dispară dacă pică
Rămân toate, și florile și ploile, încrustate în unic-vers,
lacrimă a Poetului ales.

Promisiunea,17.ian.2012, 13:02

Bucuria unei imbratisari

Motto:

"Între închipuire şi împlinire e un spaţiu pe care omul îl poate traversa numai râvnind."

O îmbrăţişare din suflet, poate concentra în ea toată lumina de care poţi fi capabil. Este mai mult decât cuvintele ce se pot spune. 

Lumina este energie, iar energia unei inimi dezlănţuită într-o îmbrăţişare îţi poate dărui bucurie cât pentru o viaţă întreagă. 

Cuvintele sunt mult prea sărace pentru a putea exprima sentimente ce depăşesc pragul obişnuinţei. 

Poate pe 21 august 2011...poate 2012...ori, poate 2013...sau poate niciodată...mai degrabă niciodată...dar asta nu mă împiedică să râvnesc la ea. Fiindcă spune inspirat poetul: 

"Însemnătatea unui om nu stă în ceea ce duce la îndeplinire ci, mai degrabă, în ceea ce vrea să îndeplinească."

Lacul codrilor albastru
Nuferi galbeni îl încarcă;
Tremurând în cercuri albe
El cutremură o barcă.


Şi eu trec de-alung de maluri
Par-c-ascult şi par-c-aştept
Ea din trestii să răsară
Şi să-mi cadă lin pe piept,


Să sărim în luntrea mică,
Îngânaţi de glas de ape,
Şi să scap din mână cârma
Şi lopeţile să-mi scape;


Să plutim cuprinşi de farmec
Sub lumina blândei lune - 
Vântu-n trestii lin foşnească,
Unduioasa apă sune! - 


Dar nu vine - singuratic
În zadar suspin şi sufăr
Lângă lacul cel albastru
Încărcat cu flori de nufăr.

Lacul - Mihai Eminescu

Totusi, nu pot sa-mi ascund bucuria....fiindca, totusi, sunt bucuroasa, pentru ca, inca mai traiesc!!!!!

 "Joy is not the absence of suffering. It is the presence of God."

Robert Schuller