Iesi din cap! Treci la camaruta cu bucurii!

Nu iti mai lasa mintea sa te conduca, ea este batrana de cand lumea, e obsolita! Numai inima e proaspata si tanara mereu! Iesi din cap! Treci la camaruta cu bucurii! Eu o adulmec, sunt la usa ei, si imi vin mirosuri imbietoare dinauntru. Nu iti mai trebuie nimic de la nimeni, nimic de la tine insuti, esti un fel de mort frumos cu ochii vii si cu sangele alergandu-ti totusi prin vene! E implicare fara atasare, e traire fara suferinta, deci lipsita de dorinta, dar plina de orice.Abia acolo, in inima, grijile dispar. Indoielile nu sunt fondate decat pe logica, iar logica nu isi gaseste loc in inima. Si daca la usa ei si sunt imbatata de miros de bucurie fara tristete, inauntru cred ca e o minune…

Bucuria unei imbratisari

Motto:

"Între închipuire şi împlinire e un spaţiu pe care omul îl poate traversa numai râvnind."

O îmbrăţişare din suflet, poate concentra în ea toată lumina de care poţi fi capabil. Este mai mult decât cuvintele ce se pot spune. 

Lumina este energie, iar energia unei inimi dezlănţuită într-o îmbrăţişare îţi poate dărui bucurie cât pentru o viaţă întreagă. 

Cuvintele sunt mult prea sărace pentru a putea exprima sentimente ce depăşesc pragul obişnuinţei. 

Poate pe 21 august 2011...poate 2012...ori, poate 2013...sau poate niciodată...mai degrabă niciodată...dar asta nu mă împiedică să râvnesc la ea. Fiindcă spune inspirat poetul: 

"Însemnătatea unui om nu stă în ceea ce duce la îndeplinire ci, mai degrabă, în ceea ce vrea să îndeplinească."

Lacul codrilor albastru
Nuferi galbeni îl încarcă;
Tremurând în cercuri albe
El cutremură o barcă.


Şi eu trec de-alung de maluri
Par-c-ascult şi par-c-aştept
Ea din trestii să răsară
Şi să-mi cadă lin pe piept,


Să sărim în luntrea mică,
Îngânaţi de glas de ape,
Şi să scap din mână cârma
Şi lopeţile să-mi scape;


Să plutim cuprinşi de farmec
Sub lumina blândei lune - 
Vântu-n trestii lin foşnească,
Unduioasa apă sune! - 


Dar nu vine - singuratic
În zadar suspin şi sufăr
Lângă lacul cel albastru
Încărcat cu flori de nufăr.

Lacul - Mihai Eminescu

Totusi, nu pot sa-mi ascund bucuria....fiindca, totusi, sunt bucuroasa, pentru ca, inca mai traiesc!!!!!

 "Joy is not the absence of suffering. It is the presence of God."

Robert Schuller

Open Country Joy

"What I know for sure is that you feel real JOY 
in direct proportion 
to how connected you are to living your truth."

Oprah

Bucuria este ceva cu totul deosebit de placere. O lume lipsita de placere, dar in care exista o bucurie imensa, asta este spre ceea ce tinde sufletul. Cautam placerea sub diverse forme, intelectuala, senzuala, culturala, placerea de a reforma, de a spune altora ce sa faca, de a inlatura relele societatii, de a face binele, placerea unei mai mari cunoasteri, o placere fizica mai mare, o experienta mai mare, o mai mare intelegere a vietii, toate aceste siretlicuri si artficii ale mintii, iar cea din urma placere fiind aceea de a-l cunoaste pe Dumnezeu...


Placerea este insasi structura societatii, iar din copilarie pana la moarte urmarim in taina sau pe fata, placerea. Oricare ar fi forma placerii pe care o practicam, ea ne calauzeste si ne modeleaza viata. De ce viata nu ar trebui calauzita de placere? Pentru simplul motiv ca placerea aduce durere, frustrare, suferinta si frica, iar frica produce violenta.


Aproape toata lumea traieste in acest fel, dar daca doresti sa te eliberezi de suferinta, trebuie sa intelegi placerea, si daca vrei sa o cauti, sa o faci cel putin cu ochii deschisi, stiind ca ori de cate ori ai gasit placerea, gasesti si umbra ei, durerea. Ele nu pot fi despartite, desi toata lumea alearga dupa una, si incearca sa o evite pe cealalta. 


De ce este placerea o necesitate si de ce facem atatea sacrificii si insiram atatea suferinte pe firul subtire al placerii?


Placerea se formeaza in patru etape: perceptia, senzatia, contactul si dorinta. 


Vad , de exemplu, un automobil frumos; percepandu-l, se produce in mine o senzatie; il ating sau imi inchipui ca il ating, si ma incearca dorinta de a-l poseda si de a ma afla la volanul lui; sau vad un nor frumos, sau un munte profilat pe cer, sau un maret apus de soare, sau fata inteligenta, vie, a unei persoane. Privesc toate aceste lucruri cu o incantare intensa si in timp ce le observ nu exista nici un observator, ci numai frumusetea pura, asemenea iubirii. Pentru o clipa, eu sunt absenta, eu si problemele mele, nelinistile mele, necazurile mele  - nu exista decat acel lucru minunat. Il privesc cu bucurie si il dau uitarii in clipa urmatoare; 


dar daca mintea si emotia intra in joc, problema incepe: imi aduc aminte ce am vazut si cat de frumos a fost, imi spun ca mi-ar placea sa-l vad neincetat. Gandirea incepe sa compare, sa judece si spune: "Trebuie sa incerc si maine aceasta experienta". 


Fiindca acea continuitate a unei experiente care a produs o clipa de incantare, este alimentata de gandire. Gandirea doreste sa repete experienta, si cu cat o repeta mai mult, cu atat ea devine mai mecanica. Gandirea, creeaza si mentine placerea prin intermediul dorintei, ii da continuitate, astfel incat reactia naturala ce consta in a dori un obiect frumos, este pervertita de gandire; gandirea preschimba dorinta in amintire, iar amintirea este apoi hranita iarasi si iarasi de gandire. 


La un anumit nivel, memoria isi are, fara indoiala locul ei determinat. In viata noastra de fiecare zi, noi n-am putea exista fara ea. Memoria este eficace in domeniul ei, insa exista o stare a mintii in care ea are un rol extrem de redus. O minte care nu e deformata de memorie este cu adevarat libera. Pentru ca nu ai observat ca atunci cand reactionezi la ceva in mod total, din toata inima, memoria isi face prea putin simtita prezenta? Tot ceea ce este rezultatul memoriei este ceva vechi si de aceea nu este niciodata liber. Libertate de gandire nu exista. Este o absurditate sa se creada asa ceva. 


Gandirea nu este niciodata noua, fiindca gandirea este raspunsul memoriei, al experientei, al cunoasterii. Fiind veche, gandirea face ca acel lucru pe care l-ai privit cu incantare si pe care l-ai simtit pentru o clipa, pana in strafundul inimii sa fie vechi. Placerea rezida in ceea ce este vechi, niciodata in ceea ce este nou; in ceea ce este nou, timpul nu exista. 


Prin urmare, daca poti privi la orice lucru, fara a ingadui placerii sa intervina - la un chip, la o pasare, la frumusetea unui ochi de apa scanteind in soare sau la orice produce incantare - daca poti privi fara a dori repetarea experientei, atunci nu va fi nici durere, nici frica, si ca urmare va exista O BUCURIE IMENSA. 


Lupta de a repeta si de a perpetua placerea, este cea care o preschimba in durere. Sa observam acest lucru in noi insine. Dorinta de a repeta placerea, aduce cu sine durerea, caci, repetata, experienta de ieri, nu mai este aceeasi. Facem eforturi uriase pentru a regasi nu numai aceeasi placere si aceeasi senzatie estetica, ci si aceeasi calitate launtrica a mintii si, cand acest lucru ne este refuzat, ne simtim frustrati si dezamagiti. 


Ai observat ce se intampla atunci cand ti se refuza o mica placere? Daca nu capeti ceea ce doresti devii nelinistit, invidios, devii chiar capabil de ura. Ai observat ca atunci cand ti se refuza placerile - bautura, fumat, sex, sau alt lucru - ai observat ce lupta se da inlauntrul tau? Si toate aceste lupte sunt aspecte ale fricii, nu-i asa? 


Te temi ca nu vei capata ceea ce doresti, sau ca vei pierde ceea ce ai. Cand o anumita credinta, sau ideologie, careia i-ai fost tributar o lunga perioada de timp, iti este zdruncinata sau contrazisa de logica, ori de viata, nu te inspaimanta gandul ca ramai singur, fara nici un fel de ajutor? Acea credinta ti-a dat ani de-a randul satisfactie si placere si, cand iti este luata, te simti despuiat si gol, si frica ti se cuibareste in suflet, pana in clipa cand gasesti o alta forma de placere. 


Toate aceste lucruri sunt foarte simple si pentru ca sunt atat de simple, noi refuzam sa le vedem simplitatea. Noua ne place sa complicam orice.  Daca sotia te paraseste, nu esti gelos?Nu esti manios? Nu simti ura fata de barbatul care a atras-o? Si ce sunt toate acestea daca nu frica de a pierde ceva ce ti-a procurat placere, o viata in comun, un fel de siguranta in posesiune?


Daca intelegi ca placerea este insotita totdeauna de durere, si daca totusi doresti sa traiesti cautand neincetat placerea, atunci fa-o cel putin in cunostinta de cauza. 


Dar daca, dimpotriva, vrei sa pui capat placerii - ceea ce implicit inseamna si a pune capat durerii - trebuie sa fii atent la intreaga structura a placerii. Nu se pune problema de a inlatura placerea - asa cum fac calugarii care neprivind niciodata la o femeie, intrucat gandesc ca este un pacat, distrug vitalitatea intelegerii lor - ci de a intelege intregul sens si intreaga semnificatie a placerii. 


Cand ai inteles acest lucru, viata devine pentru tine o imensa bucurie. Incetezi sa te mai gandesti la bucurie: bucuria este un lucru imediat. Gandind la ea, o transformi in placere. Trairea in prezent inseamna perceperea imediata a frumusetii si a incantarii ce decurge din ea, fara a urmari insa obtinerea placerii pe care aceasta ar putea s-o procure. 

"Joy is not in things; it is in us."

Richard Wagner

fragment din "Eliberarea de cunoscut"

Open Country Joy - 
Mahavishnu Orchestra

"Joy is unlimited, because 

each shining thought of love
extends its being and creates more of itself"

A Course in Miracles

Fara nici o dorinta, am simtit starea fara griji

Astazi de dimineata, cand am deschis ochii si am vazut lumina zilei cum aproape alungase intunericul noptii, mi s-a ivit pe loc in minte gandul: iti multumesc Doamne, pentru ca m-ai trezit din somn si pentru ca imi daruiesti inca o zi de viata; in aceeasi clipa am simtit invadandu-ma o bucurie imensa, asa cum nu am mai simtit niciodata inainte; m-am dat jos din pat zambind. 

Si imediat, rugandu-ma, am simtit tot pentru prima oara, o stare ce mi-e imposibil sa o descriu in cuvinte – un fel de stare fara griji, probabil ca atunci cand eram copil, si nu aveam nici o grija la inceputul zilei. Totul a durat cateva zeci de secunde, nu mai mult; am realizat, simtind-o cu toata fiinta mea, care este starea fara griji si fara nici o dorinta. Era ca si cum simteam ca parintii mei sunt acasa si eu nu trebuie sa imi bat capul cu nimic. Si am multumit pentru aceasta stare pe care, nu imi aduc aminte absolut deloc, de cand nu am mai simtit-o...era pierduta in negura vremurilor demult apuse...