Raspuns cautarii:"cum scap de framantarile sufletesti"

Cineva a ajuns pe blog la mine cautand pe google urmatoarea propozitie: "cum scap de framantariile sufletesti". Imediat mi-am adus aminte de zbuciumul sufletesc prin care am trecut timp de trei ani, si pot sa-i spun acelui om care sufera atat de mult, ca singura cale de a deveni linistit, calm, in pace cu propriul suflet, este sa nu iti mai doresti nimic; nimic din ceea ce nu ai, ci sa fii multumit cu ce iti trimite viata, sa multumesti chiar si pentru suferinta, caci este singura cale de a nu mai suferi. Caci intr-o zi, cand te vei fi saturat sa suferi, vei spune ca multi altii: "nu mai pot trai cu mine insumi" si vei afla ca dorintele de toate felurile si naturile, iti sfasie sufletul, si nu il lasa sa se poata ridica din mocirla. Le doresc tutror oamenilor sa sufere in cel mai inalt grad cu putinta, caci singura suferinta aduce cea mai consistenta si durabila schimbare; nu NLP-ul, despre care citesc ca se obisnuieste in zilele noastre, si nu dorinta de performanta personala ne aduce schimbarea, ci lipsa ei, si lipsa oricaror dorinte. Noi nu suntem ai pamantului acesta, noi suntem doar intr-o vizita prelungita de noi insine, prin dorintele noastre; locul nostru nu este pe pamant, caci noi, cu adevarat, nu suntem pamantul care ne gazduieste, nu suntem corpul nostru gazda, noi suntem ceva cu mult mai mult decat tarana. Dar asta o va afla fiecare la momentul oportun. Le doresc suferinta grea, acelora care vor sa isi elibereze sufletul din lanturi; si nu pentru ca le doresc eu vor suferi, ci pentru ca legile create de Dumnezeu ne aduc in acest punct, ne aduc situatii generatoare de suferinte inspaimantatoare, in care ne saturam sa mai suferim. Deci urarea nu este suferinta usoara, caci nu te eliberezi de ea in vecii vecilor, ci urarea potrivita este: suferinta grea! 

Slava lui Dumnezeu pentru toate!

Open Country Joy

"What I know for sure is that you feel real JOY 
in direct proportion 
to how connected you are to living your truth."

Oprah

Bucuria este ceva cu totul deosebit de placere. O lume lipsita de placere, dar in care exista o bucurie imensa, asta este spre ceea ce tinde sufletul. Cautam placerea sub diverse forme, intelectuala, senzuala, culturala, placerea de a reforma, de a spune altora ce sa faca, de a inlatura relele societatii, de a face binele, placerea unei mai mari cunoasteri, o placere fizica mai mare, o experienta mai mare, o mai mare intelegere a vietii, toate aceste siretlicuri si artficii ale mintii, iar cea din urma placere fiind aceea de a-l cunoaste pe Dumnezeu...


Placerea este insasi structura societatii, iar din copilarie pana la moarte urmarim in taina sau pe fata, placerea. Oricare ar fi forma placerii pe care o practicam, ea ne calauzeste si ne modeleaza viata. De ce viata nu ar trebui calauzita de placere? Pentru simplul motiv ca placerea aduce durere, frustrare, suferinta si frica, iar frica produce violenta.


Aproape toata lumea traieste in acest fel, dar daca doresti sa te eliberezi de suferinta, trebuie sa intelegi placerea, si daca vrei sa o cauti, sa o faci cel putin cu ochii deschisi, stiind ca ori de cate ori ai gasit placerea, gasesti si umbra ei, durerea. Ele nu pot fi despartite, desi toata lumea alearga dupa una, si incearca sa o evite pe cealalta. 


De ce este placerea o necesitate si de ce facem atatea sacrificii si insiram atatea suferinte pe firul subtire al placerii?


Placerea se formeaza in patru etape: perceptia, senzatia, contactul si dorinta. 


Vad , de exemplu, un automobil frumos; percepandu-l, se produce in mine o senzatie; il ating sau imi inchipui ca il ating, si ma incearca dorinta de a-l poseda si de a ma afla la volanul lui; sau vad un nor frumos, sau un munte profilat pe cer, sau un maret apus de soare, sau fata inteligenta, vie, a unei persoane. Privesc toate aceste lucruri cu o incantare intensa si in timp ce le observ nu exista nici un observator, ci numai frumusetea pura, asemenea iubirii. Pentru o clipa, eu sunt absenta, eu si problemele mele, nelinistile mele, necazurile mele  - nu exista decat acel lucru minunat. Il privesc cu bucurie si il dau uitarii in clipa urmatoare; 


dar daca mintea si emotia intra in joc, problema incepe: imi aduc aminte ce am vazut si cat de frumos a fost, imi spun ca mi-ar placea sa-l vad neincetat. Gandirea incepe sa compare, sa judece si spune: "Trebuie sa incerc si maine aceasta experienta". 


Fiindca acea continuitate a unei experiente care a produs o clipa de incantare, este alimentata de gandire. Gandirea doreste sa repete experienta, si cu cat o repeta mai mult, cu atat ea devine mai mecanica. Gandirea, creeaza si mentine placerea prin intermediul dorintei, ii da continuitate, astfel incat reactia naturala ce consta in a dori un obiect frumos, este pervertita de gandire; gandirea preschimba dorinta in amintire, iar amintirea este apoi hranita iarasi si iarasi de gandire. 


La un anumit nivel, memoria isi are, fara indoiala locul ei determinat. In viata noastra de fiecare zi, noi n-am putea exista fara ea. Memoria este eficace in domeniul ei, insa exista o stare a mintii in care ea are un rol extrem de redus. O minte care nu e deformata de memorie este cu adevarat libera. Pentru ca nu ai observat ca atunci cand reactionezi la ceva in mod total, din toata inima, memoria isi face prea putin simtita prezenta? Tot ceea ce este rezultatul memoriei este ceva vechi si de aceea nu este niciodata liber. Libertate de gandire nu exista. Este o absurditate sa se creada asa ceva. 


Gandirea nu este niciodata noua, fiindca gandirea este raspunsul memoriei, al experientei, al cunoasterii. Fiind veche, gandirea face ca acel lucru pe care l-ai privit cu incantare si pe care l-ai simtit pentru o clipa, pana in strafundul inimii sa fie vechi. Placerea rezida in ceea ce este vechi, niciodata in ceea ce este nou; in ceea ce este nou, timpul nu exista. 


Prin urmare, daca poti privi la orice lucru, fara a ingadui placerii sa intervina - la un chip, la o pasare, la frumusetea unui ochi de apa scanteind in soare sau la orice produce incantare - daca poti privi fara a dori repetarea experientei, atunci nu va fi nici durere, nici frica, si ca urmare va exista O BUCURIE IMENSA. 


Lupta de a repeta si de a perpetua placerea, este cea care o preschimba in durere. Sa observam acest lucru in noi insine. Dorinta de a repeta placerea, aduce cu sine durerea, caci, repetata, experienta de ieri, nu mai este aceeasi. Facem eforturi uriase pentru a regasi nu numai aceeasi placere si aceeasi senzatie estetica, ci si aceeasi calitate launtrica a mintii si, cand acest lucru ne este refuzat, ne simtim frustrati si dezamagiti. 


Ai observat ce se intampla atunci cand ti se refuza o mica placere? Daca nu capeti ceea ce doresti devii nelinistit, invidios, devii chiar capabil de ura. Ai observat ca atunci cand ti se refuza placerile - bautura, fumat, sex, sau alt lucru - ai observat ce lupta se da inlauntrul tau? Si toate aceste lupte sunt aspecte ale fricii, nu-i asa? 


Te temi ca nu vei capata ceea ce doresti, sau ca vei pierde ceea ce ai. Cand o anumita credinta, sau ideologie, careia i-ai fost tributar o lunga perioada de timp, iti este zdruncinata sau contrazisa de logica, ori de viata, nu te inspaimanta gandul ca ramai singur, fara nici un fel de ajutor? Acea credinta ti-a dat ani de-a randul satisfactie si placere si, cand iti este luata, te simti despuiat si gol, si frica ti se cuibareste in suflet, pana in clipa cand gasesti o alta forma de placere. 


Toate aceste lucruri sunt foarte simple si pentru ca sunt atat de simple, noi refuzam sa le vedem simplitatea. Noua ne place sa complicam orice.  Daca sotia te paraseste, nu esti gelos?Nu esti manios? Nu simti ura fata de barbatul care a atras-o? Si ce sunt toate acestea daca nu frica de a pierde ceva ce ti-a procurat placere, o viata in comun, un fel de siguranta in posesiune?


Daca intelegi ca placerea este insotita totdeauna de durere, si daca totusi doresti sa traiesti cautand neincetat placerea, atunci fa-o cel putin in cunostinta de cauza. 


Dar daca, dimpotriva, vrei sa pui capat placerii - ceea ce implicit inseamna si a pune capat durerii - trebuie sa fii atent la intreaga structura a placerii. Nu se pune problema de a inlatura placerea - asa cum fac calugarii care neprivind niciodata la o femeie, intrucat gandesc ca este un pacat, distrug vitalitatea intelegerii lor - ci de a intelege intregul sens si intreaga semnificatie a placerii. 


Cand ai inteles acest lucru, viata devine pentru tine o imensa bucurie. Incetezi sa te mai gandesti la bucurie: bucuria este un lucru imediat. Gandind la ea, o transformi in placere. Trairea in prezent inseamna perceperea imediata a frumusetii si a incantarii ce decurge din ea, fara a urmari insa obtinerea placerii pe care aceasta ar putea s-o procure. 

"Joy is not in things; it is in us."

Richard Wagner

fragment din "Eliberarea de cunoscut"

Open Country Joy - 
Mahavishnu Orchestra

"Joy is unlimited, because 

each shining thought of love
extends its being and creates more of itself"

A Course in Miracles

Dorinta

Sa traiesti totul, intelegand totul, inclusiv fenomenele psihologice care au loc in tine insuti; doar experimentand poti trage propriile concluzii si poti afirma ca stii; ca ai aflat. Dorinta este futila. Da, acum stiu ca ea nu are nici o valoare, este pacaleala mintii asupra spiritului, fiindca dorindu-ti, suferinta nu va inceta niciodata sa te macine, sa te devasteze in interior. Si daca in interior esti macinat, frustrat, atunci cum crezi ca poti avea pace si bucurie neincetata in suflet? Dar ca sa pot afirma cu toata inima ca dorinta este lipsita de valoare, trebuia sa experimentez eu insami acest lucru. Acum pot spune cu inima deschisa ca acesta este un adevar, ca aceasta concluzie este a mea, si nu scoasa din vreo carte, spusa de catre altcineva. Fiindca din punct de vedere intelectual, poti sa intelegi, iar apoi poti sa tragi concluzia ca este inutil sa iti doresti, sa fii ambitios este inutil, caci te duce la suferinta si la iad; dar degeaba intelegi cu intelectul, daca nu traiesti acest lucru.

Asa ca, traieste! Nu prelua concluziile altora! Doreste-ti si traieste, si experimenteaza dorinta in totalitatea ei. Si nu te grabi sa tragi concluzii. Suferinta ta exista pentru ca tragi concluzii pripite. Esti atat de susceptibil cand crezi in ceva pentru ca nu vrei sa experimentezi nimic. Experienta este dureroasa, dar las-o sa fie. Caci numai ea te poate ajuta. Concluziile premature, crezurile premature, prejudecatile nu te vor ajuta. Iti pierzi pur si simplu oportunitatile. Doreste-ti si doreste-ti cu intensitate! Doreste-ti intens si sufera. Poti sa fii un om educat, un om cu o cultura vasta, insa nimic nu te poate ajuta. Trebuie sa-ti doresti, sa experimentezi, sa suferi, sa treci prin foc, si numai din propria experienta vei ajunge la concluzia ca dorinta este inutila.

Daca doar imprumuti concluzia, si ti-e frica sa suferi dorindu-ti, nu vei evolua niciodata. Fiindca unica disciplina reala este suferinta, si nu poti sa ajungi nicaieri fara ea. Tu te comporti ca un copil mic, care are raspunsul la spate, in cartile lui, tragi cu ochiul la raspunsul problemei, insa desi cunosti raspunsul si il memorezi, nu cunosti procesul prin care se ajunge la raspuns.

Uita raspunsurile, nu fi copil, fiindca daca nu treci prin proces, nu te poti transforma. Daca esti ignorant, atunci fii ignorant si incepe de la ignoranta ta , nu incepe procesul de la cunoasterea altcuiva. Si este mai bine sa incepi de la ignoranta ta, fiindca ea te poate duce catre cunoastere. Insa tu, ca si un copil mic, incepi carand in spate cunoasterea altcuiva. Apoi mergi printr-o lume falsa, apoi acumulezi concluzii, si stii totul fara sa stii de fapt nimic. Te grabesti la culme, iti spui "nu vreau sa trec prin suferinta, vreau raspunsul!". Dar numai suferinta iti poate da raspunsul, niciodata fara ea. Fara suferinta totul este fals! raspunsul este acolo, l-ai aflat, dar nu va fi  raspunsul tau, nu va fi raspunsul bun. Stii ca dorinta este futila, stii ca furia inseamna otrava, stii ca lacomia te duce la suferinta, stii totul. Insa faptul ca stii toate astea, nu iti ajuta la nimic. Arunc-o, este un gunoi!

Doar sa fii constient de stadiul mintii tale, caci dorul este inca acolo, setea, neimplinirea, se afla acolo. Asta inseamna ca esti gata sa-ti doresti. Acum doreste-ti! Experimenteaza! Va trebui sa suferi in felul tau, sa treci prin propriile tale iaduri. Numai dupa ce ai trecut prin ele si te-ai maturizat, numai atunci va cadea dorinta. Atunci dorinta iti va dispare fiindca vei ajunge sa realizezi ca este o prostie, o nebunie, iti creeaza un iad veritabil. Iar concluzia pe care singur o vei trage din propria ta experienta este cea adevarata.

Da...acum eu stiu ca dorinta este inutila, si ca a-ti dori inseamna suferinta...mi-ajunge...acum doar traiesc...sunt vie si traiesc...

Secunde la schimb

Ploaia de picături dăruite de inima celestă

mi se rostogolesc într-una şi cad în pământul

reavăn, de furtuna ce l-a săpat straşnic

şi a biciuit inima vieţii din el...

dar, murind la atingerea lutului, udându-l -

ca să răsară iarba înverzită crud, în toamna-mi...

şi macii...mulţi maci...contrastând puternic,

cu sărbătoarea ierbii ce-o mângâie vântul.