Ploaia de picături dăruite de inima celestă
mi se rostogolesc într-una şi cad în pământul
reavăn, de furtuna ce l-a săpat straşnic
şi a biciuit inima vieţii din el...
dar, murind la atingerea lutului, udându-l -
ca să răsară iarba înverzită crud, în toamna-mi...
şi macii...mulţi maci...contrastând puternic,
cu sărbătoarea ierbii ce-o mângâie vântul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu