Am ajuns in punctul in care pot intelege tot ceea ce mi s-a intamplat. Trebuia sa experimentez ca sa pot desprinde o concluzie adevarata, stiintifica, fiindca stiinta chiar cu experimentele se ocupa, cu experimentarea.
Pentru ca in viata mea nu am fost niciodata indragostita in adevaratul sens al cuvantului, atunci cand mi s-a intamplat, am respins total acest lucru, pentru ca o femeie care are doi copii si un sot nu avea voie sa se indragosteasca.
M-am condamnat singura, m-am acuzat, mi-am reprimat sentimentul care prinsese viata in inima mea. Am respins orice apropiere de individul ce imi provocase acest sentiment. L-am negat si m-am invinovatit pentru ca simteam atractie fata de el.
Am trait iadul insusi, fiindca invinovatirea este insusi iadul, inseamna ca esti in iad, cu tot zbuciumul aferent lui. Mintea mea a fost propriul meu iad in care m-am bagat singura, si din care trebuia sa ies tot singura. Dar daca de intrat in iad a fost usor, de iesit din el a fost un si mai mare chin.
Apoi, am regretat ca m-am invinovatit, amintindu-mi ca sunt sentimentele mele, ca facusem ceea ce simteam cu inima mea, si ca ceea ce faci cu inima este foarte aproape de viata, de sensul vietii, de fericire, ceea ce faci cu inima nu poate fi gresit fiindca este lipsit de ipocrizie, de masti.
Astfel, am stiut ca nu pot ignora ceea ce simteam, si mi-am acceptat propriile sentimente, mi-am acceptat inima. Mi-am acceptat viata, asa cum venea peste mine, cu noianul ei de sentimente, total diferite de sentimentele pe care si cu care fusesem educata ca, am voie sa le traiesc, fiind o femeie "la casa ei".
Divinitatea mi-a trimis sa traiesc toate acestea, tocmai pentru ca nu iubisem niciodata in viata mea de pana atunci, ca desi parea ca as fi iubit, presupusa iubire nu era decat "egoism , vanitate, slabiciune, comoditate, inchipuire si instincte."
In decursul a doi ani de suferinte cumplite, mi-am aruncat rand pe rand toate mastile care imi acopereau adevarata fiinta pe care o reprezint, iar experienta smulgerii fortate a mastilor mi-a provocat sentimentul mortii, dar nu murea fiinta mea, ci "eu" muream, eul meu murea, provocandu-mi dureri aproape de nesuportat. Durerile au aparut doar pentru ca ma impotriveam cu putere capitularii fiintei mele in fata iubirii.
Nu mi-a cerut nimeni sa capitulez, dar pentru ca m-am simtit ca o sclava, am capitulat si mi-am dobandit demnitatea pe care ti-o confera iubirea, ajungand la adevarata maretie pe care ti-o da doar o iubire pura, eliberata de orice dorinta sexuala.
A fost o experienta extrem de periculoasa, fiindca am constatat ca ma indragostisem de un ego-maniac, iar acest lucru era sa ma distruga la propriu, era sa-mi distruga nu numai existenta ci si psihicul, mintea.
Dar, am reusit si mi-am recapatat libertatea, facandu-mi-se mila de manifestarea egoista dusa la paroxism a omului devenit stanca, a omului condus doar de catre o minte inghetata in insensibilitate.
Libertatea pe care mi-am redobandit-o, reprezinta insusi gustul dragostei, dragoste ce m-a ajutat sa devin mai mult decat eram inainte.
Capitularea mea in fata iubirii nu a fost una fata de persoana pe care acum o iubesc cu fiecare celula a fiintei mele ci, fata de forta necunoscuta care m-a condus catre aceasta experienta, fata de VIATA, fata de energia care se manifesta in fiecare clipa in existenta noastra.
Iubirea a distrus in mine orice rezistenta, orice teama si orice dorinta de competitie, conferindu-mi claritatea asupra vietii mele, asupra a ceea ce trebuie sa fac cu viata mea, asupra a ceea ce trebuie facut.
M-am topit, inima mea care toata viata de pana acum fusese un aisberg, s-a topit, iar acum sunt raul care curge spre mare: viata mea este ceea ce vine asa cum vine. D
Daca toata viata mea de pana acum am crezut ca dragostea este oarba, acum stiu cu adevarat ca ea nu este nicidecum astfel, fiindca mie personal, mi-a deschis ochii, mi-a destupat urechile si mi-a ascutit simturile.
Dragostea este oarba doar daca, atunci cand te trezesti din vis, viata ta devine o mare mizerie. Dragostea mea m-a ridicat din mizerie, m-a transformat intr-un om treaz, dintr-un om adormit, plin de dorinte, de vise si de masti.
Castigul pe care l-am dobandit este acela ca acum imi amintesc mereu ca a trai este doar un joc pe care trebuie sa il joci, dar de care nu trebuie sa te atasezi, nu mai sunt serioasa jucandu-l, raman sincera, asa cum am fost intotdeauna, dar neserioasa: ii permit simtului de umor sa ramana viu in mine. Fiindca seriosi in viata ajung sa fie doar prostii.
Nastratin Hogea, avea o vorba, ca "dragostea este oarba si casatoria este deschizatoarea ochilor".
Dragostea este oarba numai pentru prostii cu mintea intelenita...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu