"Ne este teama de moarte, adica de un eveniment care se va petrece maine
Este frica produsul gandirii? Daca este, inseamna ca frica este veche, caci gandirea care a produs-o este intotdeauna veche.
Asa cum am mai spus, nu exista gandire noua: daca o recunoastem, e tocmai pentru ca ea este veche. Ceea ce ne infricoseaza este repetarea vechiului – gandul despre “ceea ce a fost” proiectandu-se in viitor.
Prin urmare, gandirea este in intregime raspunzatoare de frica.
Ca asa stau lucrurile, puteti verifica singuri. Atunci cand va confruntati cu ceva imediat, nu exista nici un fel de teama; numai cand intervine gandirea apare si frica.
De aici se naste intrebarea fireasca: “Este oare cu putinta sa traim in prezent in mod complet, total? “ Caci numai in acest fel vom putea invinge frica.
Insa pentru a intelege acest lucru trebuie sa intelegem intreaga structura a gandirii, a memoriei, a timpului, si aceasta nu doar intelectual, nu doar verbal, ci in deplin adevar, cu inima noastra, cu mintea noastra, cu toata fiinta noastra. Numai asa ne vom elibera de frica; numai cand vom fi pe deplin liberi de frica, ne vom putea servi de gandire.
Gandirea, ca si memoria, este absolut necesara ca sa ne putem duce traiul zilnic. Este singurul instrument pe care-l avem pentru a comunica, pentru a actiona, pentru a munci. Gandirea este o reactie a memoriei, a memoriei care se acumuleaza prin experiente, cunostinte, traditii, timp.
Noi reactionam in functie de fundalul creat de memorie, iar aceasta reactie este gandirea. Gandirea este esentiala la anumite niveluri, dar atunci cand se proiecteaza psihologic ca viitor si ca trecut, producand frica si placerea, ea face ca mintea sa devina obtuza si, prin forta lucrurilor, inactiva.
Asa ca ma intreb: “De ce , de ce, de ce ma gandesc la viitor si la trecut in termeni de placere si de durere, stiind ca o astfel de gandire da nastere la frica? Nu este posibil ca psihologic, gandirea sa se opreasca, fiindca astfel frica nu se va sfarsi nicicand?
Una din functiile gandirii este de a fi ocupata tot timpul cu ceva. Ceea ce dorim, in general, este de a ne gandi in permanenta la ceva, astfel incat sa fim impiedicati sa ne vedem pe noi insine asa cum suntem in realitate. Ne este teama de golul din noi. Ne este teama sa privim la fricile noastre.
La nivelul superior al constiintei noastre noi le cunoastem, dar oare le pot percepe straturile cele mai profunde ale constiintei noastre? Si cum va trebui sa procedam pentru a descoperi fricile ascunse, tainice? Oare putem imparti in mod real fricile in constiente si inconstiente?
Aceasta chestiune este foarte importanta. Specialistii, psihologii, psihanalistii le clasifica astfel in straturi de adancimi diferite, dar daca va bizuiti pe ceea ce spun ei, sau pe ceea ce spun eu, nu veti intelege decat teorii, dogme, cunostinte si in nici un caz nu veti ajunge la cunoasterea de sine.
Este imposibil sa ajungi sa te cunosti dupa ceea ce spune Freud, sau Jung, sau dupa ceea ce spun eu.
Teoriile altora n-au nici un fel de importanta. Pe noi insine trebuie sa ne intrebam daca frica poate fi impartita in constienta si inconstienta, sau daca ea este un fapt indivizibil ce imbraca forme diferite.
Oricare dintre noi are in permanenta o singura dorinta. Existam numai noi insine si, in fiecare, dorinta. Obiectele se schimba, dorinta ramane mereu aceeasi. Poate ca la fel se intampla si cu frica. Ne este frica de tot soiul de lucruri, dar frica este una singura.
Cand ne dam seama de acest lucru, inseamna ca am inlaturat complet problema subconstientului si in felul acesta i-am frustrat pe psihologi si pe psihanalisti de obiectul cercetarii lor.
Cand intelegem ca frica este o singura si unica miscare care se exprima in feluri diferite, si cand vedem mai degraba aceasta miscare decat obiectul spre care ea se indreapta, atunci ne confruntam cu o problema imensa: cum sa o privim fara ca fragmentarea constiintei noastre, pe care am cultivat-o atat de bine, sa intervina?
Nu exista in noi decat o singura frica – totala - dar cum am putea noi, obisnuiti fiind cu o gandire compartimentata, sa avem imaginea ansamblului? Este posibil acest lucru?
Intrucat am dus o existenta faramitata, noi nu suntem in stare sa vedem frica totala, caci procesul acestei masinarii care este gandirea , consta in a fragmenta totul. Eu va iubesc, va urasc, sunteti prietenul meu, sunteti dusmanul meu; am ciudateniile mele particulare si inclinatiile mele, slujba mea, situatia mea, prestigiul meu, sotia mea, copilul meu, tara mea; exista tara mea si tara ta, Dumnezeul meu si Dumnezeul tau...toate acestea sunt fragmentari ale gandirii.
Si aceasta gandire este cea care, cautand sa vada starea totala a fricii, o reduce la franturi. Intelegem prin urmare, ca aceasta frica totala nu poate fi privita decat atunci cand miscarea gandirii se opreste.
Puteti sa observati frica fara a inceta sa trageti vreo concluzie, fara vreun amestec al cunostintelor pe care le-ati acumulat cu privire la ea?
Daca nu puteti, inseamna ca ceea ce observati este trecutul, nu frica; daca puteti, inseamna ca observati frica pentru intaia oara fara amestecul trecutului.
Acest lucru se produce numai cand mintea este foarte linistita, tot asa cum nu puteti asculta un interlocutor decat atunci cand mintea voastra nu palavrageste, purtand un dialog cu ea insasi despre nelinistile si problemele personale.
Puteti privi la frica voastra fara a incerca s-o dizolvati, fara a incerca sa-i faceti fata cu contrariul ei, curajul?
Sa o priviti cu adevarat fara a incerca sa fugiti de ea? Cand spuneti: “Trebuie s-o stapanesc, trebuie sa scap de ea, trebuie sa o inteleg”, nu faceti altceva decat sa incercati sa va debarasati de ea.
Putem sa observam cu o minte destul de linistita un nor sau un copac, sau curgerea unui rau, fiindca ele nu sunt prea importante pentru noi, insa a ne observa pe noi insine este cu mult mai greu, caci cerintele noastre sunt de ordin practic, iar reactiile noastre sunt imediate!
Atunci cand ne aflam in contact direct cu frica sau cu disperarea, cu singuratatea sau cu gelozia, sau cu vreo alta stare mizerabila a mintii, putem oare sa o privim suficient de complet incat mintea noastra sa se linisteasca si sa ne permita sa vedem?
Putem noi sa percepem frica in totalitatea ei, si nu doar diferitele sale aspecte, nu doar subiectele fricii noastre? Daca vom privi numai la amanuntele fricii, nu vom ajunge niciodata la miezul problemei, care consta in a invata sa traim cu frica.
A trai cu ceva atat de viu cum este frica, cere o minte si o inima extrem de subtile, care sa nu traga nici o concluzie despre frica, si care, in consecinta, sa poata urmari fiecare miscare a fricii.
Daca, in acel moment, o observati si traiti cu ea – si pentru aceasta nu este nevoie de o zi intreaga, caci intr-un minut sau intr-o secunda se poate cunoaste intreaga sa natura – daca traiti cu ea atat de complet, atunci ajungeti inevitabil sa va intrebati:
“Cine este entitatea care traieste cu frica? Cine este cel care o observa, care pandeste miscarile diferitelor sale forme, care este complet constient de ceea ce inseamna frica in esenta sa? Este oare observatorul o entitate moarta, o fiinta statica, care a adunat o serie de cunostinte si de informatii despre sine insusi?
Ce veti raspunde la aceasta intrebare? Este oare observatorul o entitate moarta care incearca sa observe un lucru viu, sau o fiinta vie, care observa o viata in miscare?
Caci in cel care observa exista doua stari. Observatorul este suma tuturor experientelor sale despre frica; el este, asadar, separat de acel ceva pe care il numeste frica, intre el si frica exista un spatiu. Fie ca el incearca sa infrunte frica pentru a o stapani, fie ca incearca sa fuga de ea, are loc intotdeauna o batalie, adica o risipa de energie!
Observandu-l, veti invata ca observatorul este doar un pachet de idei si de amintiri, fara valoare sau substanta; si torusi frica fiind un fapt real, actual, n-o veti putea niciodata intelege cu ajutorul unei abstractii.
Observatorul care spune: “Mi-e frica”, este oare ceva diferit de frica, adica de lucrul pe care il observa?
Frica este el insusi.
Cand se intelege acest lucru, nu mai exista nici un fel de risipa de energie in efortul de a scapa de frica, iar spatiul dintre observator si frica dispare cu desavarsire.
Cand va dati seama ca sunteti o parte integranta a fricii, ca, in realitate, sunteti frica insasi, nu va trebui sa mai faceti nimic cu privire la ea, caci frica va disparea odata pentru totdeauna."
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu