Primejdia Marturisirii

Am transcris pentru tine, si numai pentru tine, cateva pasaje din “Primejdia marturisirii” a lui Nicolae Steinhardt, despre cultura de la sfarsit de secol XX si despre responsabilitatea artistilor cu privire la participarea lor la actul de cultura, si la valoarea pe care o adauga acesteia.  

“Ceea ce mi se pare mie foarte regretabil si periculos e dubla compromitere a ceea ce este moral si a fondului biologic. Toate muzeele astea alimentare, lipsa de hrana, indelungata si grava, lipsa aceasta de caldura si de alte lucruri elementare necesare vietii, dupa parerea mea compromit fondul biologic al natiunii si simtul moral al poporului. Obisnuinta asta de-a obtine toate lucrurile prin mita, prin interventii, prin legaturi, prin descurcare – verbul acesta a te descurca, descurca-te cum stii, adica…Cum te poti descurca? Sau prin furt, sau prin mita, sau prin interventii, sau prin tertipuri. Altfel nu te poti descurca! Asta a fost si tema cartii “O zi din viata lui Ivan Denisovici” a lui Soljenitin. Aia, acolo, in lagarul de munca, asa se descurcau, furau unii de la altii, se mituiau unii pe altii…Se descurcau, nu razbateau! Nu razbateau! […] 

(fac o paranteza... “Manuela trebuie sa se descurce singura”…cand imi aduc aminte de cuvintele pe care mi le-ai spus acum trei ani si ceva, si cand te vad cum cenzurezi comentariile, si cum iei pozitie impotriva celor care nu te lingusesc, si care nu sunt solidari cu ideea ta de cult al personalitatii pe care ai lansat-o in acest blog sarac in opinii si comentarii ale cititorilor, si ca din cele cateva comentarii care au reusit sa treaca de cenzura ta dictatoriala, reiese un cult al personalitatii dus la paroxism, imi dau seama ca tu esti si ai ramas un comunist convins, cu AND-ul total modificat si aproape imposibil de reparat, fara extinctii severe din propria ta fiinta pe care o reprezinti acum. Dar sa revin la cuvintele maestrului Steinhardt, fiindca sunt profetice, dat fiind ca domnia-sa a murit in 1989)

“Uite, eu am mare incredere, cum avea si Mircea Eliade, o mare incredere in viitorul cultural al poporului roman. E un popor inteligent si talentat, cu simtul frumosului si care, am eu impresia, are niste rezerve culturale extraordinare. Dovada si Emil Cioran, si Eugen Ionescu, si Mircea Eliade, niste capete extraordinare, niste puteri. Si pictura romaneasca, si muzica romaneasca, nu mai vorbesc de poezia romaneasca - avem si-acuma o mare poezie, eu consider ca Nichita Stanescu e un mare poet. Avem romancieri mari, scriitori mari, cum e Buzura, avem, avem…Avem talente multe. E un popor care produce, produce mereu. Foarte multe. Eu am mare incredere in cultura romana si cred ca cultura romana sta deocamdata prea retrasa, si toate latentele astea ale poporului roman nu se pot manifesta deocamdata. Exista o fraza a lui Dostoievski: pentru a judeca un popor si forta lui spirituala nu trebuie sa alegem momentul cand acel popor cunoaste momente de abjectie, ci trebuie sa judecam acel popor potrivit gradului de spiritualitate la care se va ridica, se va putea ridica, cand ii va veni momentul potrivit. Oricare dintre noi a cunoscut de-a lungul vietii lui momente de slabiciune, de cedare, de abjectie, dar totusi, nu dupa asemenea momente trebuie sa fim judecati, ci dupa momentele in care am fost in stare sa ne inaltam la o potenta spirituala ridicata.

Eu am incredere. Eu cred ca nu mai incape indoiala ca, din punct de vedere cultural, cred ca suntem neatinsi, ca toti mancatorii astia de dulceata de trandafir…ce e val, ca valul trece…dar ca raman si ca exista niste efecte spirituale in acest popor. Dovada este care si cum poate face ceva frumos. Uite ca apar si acuma lucruri frumoase. Uite, un om ca Noica, asta a fost o binefacere pentru cultura romana. Cei din occident, afara de astia trei foarte mari : Eliade, Cioran si Eugen Ionescu…ma gandesc la Vintila Horia, care a scris niste carti minunate si care nu sunt publicate la noi, din nefericire, la Horia Stamatu, dar sunt atatia, dar sunt atatia…E plin Occidentul de nume romanesti stralucite. […]"

Oliv Mircea ii spune: “Conferinta dumneavoastra de la Bistrita “Cultura si timp”, este poate una dintre cele mai serioase si transante luari de pozitie publice din acesti ani…si cu siguranta, cea mai insemnata. “

Nicolae Steinhardt ii raspunde cu distinsa smerenie:

“Eh! Textul meu este extrem de naiv si superficial, cum spun, si nu face trei bani. Dar ceea ce este foarte important este ca oamenii aceia care m-au ascultat pe mine stiu sa citeasca si sa auda printre randuri. Nu textul meu i-a impresionat pe ei, ca n-avea ce sa-I impresioneze, pentru ca-I anodin, superficial si sumar, dar au simtit inapoia acelui text o vibratie sufleteasca comuna. Asta e important, cum spui si dumneata, ca au stiut sa recunoasca in Noica si in oamenii din generatia trecuta reprezentanti autentici ai unei adevarate culturi. Aceasta posibilitate de a citi printre randuri, dincolo de text, de a prinde, de a stabili legatura, ca un contact electric, asa, fara fir, cu oamenii, asta e o mare posibilitate pentru poporul roman si de aceea nu are nevoie de Academie, ci DE OAMENII GENERATIEI INTERBELICE. Au stiut sa recunoasca in ei, TRANSMITATORII ADEVARATEI CULTURI.  Eu, in generatia mea, am ocupat un loc colosal de mic, aproape inexistent; dar faptul ca am fost din generatia aceea ( si ca am iubit si eu aceeasi cultura si m-am apropiat oarecum – de la distanta, dar totusi m-am apropiat – de ea, si nu mi-am manjit mainile cu murdarii si am iubit lucruri frumoase, si am admirat lucruri de valoare, si am avut si norocul sa ma pot apropia de activa oameni de valoare, imi confera si mie…se rasfrange si asupra mea, ca o raza de soare care se rasfrange in cel mai mic ciob de sticla. Totusi, faptul ca am fost intr-o lume civilizata si iubita cu adevarat, sigur ca problema asta s-a rasfrant si in mine putin si uite ca m-a recunoscut. M-a recunoscut pe mine. A recunoscut in mine, in ciobul asta de sticla, a recunoscut o raza de cultura autentica."

Oliv Mircea spune: “Poate era chiar lumina adevarului, dupa care alearga orisicine.”

Nicolae Steinhardt ii raspunde :

“Eu cred ca adevarul este infinit si absolut, si ca atare traieste in cea mai mica fractiune. O fractiune de adevar face cat tot adevarul intreg, fiindca adevarul infinit si care reflecta infinititudinea, infinitatea aceasta a adevarului, si a frumosului, si a culturii, se reflecta chiar in particelele cele mai mici. Acesta-I un mare merit….aceasta posibilitate…extrastatala. N-avem nevoie de institutii de stat: Academie, Universitate…acestea au putut incapea pe mana multor netrebnici si multor nepregatiti si multor nevrednici de posturile pe care le-au avut. Adevarata cultura s-a facut pe cai particulare."

Oliv Mircea spune: “Imi staruie in minte gandul lui Igor Stravinski – libertatea adevarata se naste prin limitare. Imi trebuie doar opt note muzicale pentru ca orice compozitie sa fie posibila.

Nicolae Steinhardt ii raspunde:

“Uite, draga frate Oliv, in legatura cu Stravinski si cu limitarea mijloacelor de care dipunem, cu artistul in general si in legatura cu notiunea de randuiala, care ii place atat de mult lui Noica. Sa stii ca eu am o rafuiala cu Noica! Si iata care este aceasta rafuiala, amicala, respecrtuoasa, dar o rafuiala totusi. Eu cred ca functia culturii, indatorirea culturii, atitudinea culturii, trebuie sa tina seama de momentul istoric, si de imprejurarile reale ale momentului[…] Atunci cand libertatea este deplina sau poate chiar depaseste si ajunge libertinaj, este bine ca artistul sau comentatorul, filosoful, criticul sa puna accentul pe ideea de ordine, de randuiala. Cand insa societatea e agresiva, cand statul intervine si asa prea mult in libertatea omului, si nu-I mai permite sa se desfasoare in mod liber, nu este rolul adevaratului filosof sa vina si sa mai toarne si el apa la moara adversarului, sa traga spuza pe turta lui, nu e nevoie. Acuma, in momentul de astazi al secolului XX, cand statul intervine atat de mult in opera de creatie liber artistica, nu e nevoie ca filosoful, comentatorul si criticul si artistul sa mai vina si sa puna si ei accentul pe ideea de randuiala. Acuma lasam putin frau liber imaginatiei, chiar daca ea este excesiva, chiar daca duce la rezultate putin exagerate. Macar de-ar fi libertatea exagerata! Macar de s-ar produce excrescente! Astea or sa fie maturate de istorie. Asta-I parerea mea. Si aici am avut eu putin de furca cu Noica. E o chestie aici de dozaj, intre imaginatie si randuiala, o chestie de dreapta socotinta. O sa-mi spui: ce este dreapta socotinta? Ei, asta nu pot eu sa o definesc si sa o exprim, asta este o taina a sufletului omenesc. Este o taina pe care ortodoxia noastra a asumat-o si a facut dintr-insa suprema virtute. N-a facut suprema virtute nici din inteligenta, nici din imaginatie, nici din bunatate, nici din dreptate. A facut suprema virtute din aceasta tainica dreapta socotinta. E un fel de inspiratie a omului, de duh al omului civilizat si cult, al omului adevarat, al omului care crede in Dumnezeu, care crede in libertate, care crede in om. Care are si o doza de bun-simt ţărănos intr-insul, asa, simplu, si care-l face sa nu greseasca decat rareori. E un fel de busola, de instrument tainic, care ne calauzeste in viata.”  

Nicolae Steinhardt - Primejdia Marturisirii

Steinhardt, ca un mare spirit si ca om de mare cultura ce a fost, a intuit corect ceea ce se va intampla cu poporul nostru si cultura lui. Suntem intr-un moment de libertinaj al culturii, iar acum se cere randuiala, si deci criticul trebuie sa o puna la locul ei. Dar cand critica nu este luata ca aceea ce este, ca feed-back care il ajuta pe artist sa isi puna gandurile in oranduiala si sa dea acestui popor cultura pe care o asteapta cu sufletul flamand (asta inseamna sarac cu duhul, cand sufletul este flamand), cum sa il pui pe artist fata in fata cu el insusi si cu dreapta lui socotinta, cand ea este alterata de dorinta lui de faima si succes, nu de a face intr-adevar cultura pentru acest neam? Intra in legatura cu cultura interbelica, si cu marii oameni de cultura pe care ea i-a dat! E nevoie sa reinnozi si sa continui ceea ce ei au inceput, sa readuci cultura romaneasca , in muzica, la nivelul pe care il merita. E nevoie sa devii constient de rolul tau si de responsabilitatea pe care o ai in restabilirea si revigorarea muzicii romanesti, a romanului romanesc, a sculpturii romanesti, ce mai la deal la vale, a culturii romane, pentru ca poti, ai talent, si nu vei avea nici o scuza dupa parerea mea, daca nu vei fi responsabil si nu vei da actului tau creator dreapta socotinta de care are nevoie. Poti continua sa ma cenzurezi, poti continua sa fii dictatorial, comunist, distrugator al ideii de libertate, dar daca vei continua sa faci asta, niciodata nu vei ajunge un om de cultura, un adevarat artist cunoscut in occident. Avem liberul arbitru, Dumnezeu nu ne obliga niciodata sa facem ceva, asa cum nici pe comunisti nu i-a obligat sa ii inchida si chinuie pe oamenii cu suflete mari ai secolului trecut. Tu alegi ce vei face in continuare cu critica mea asupra actului creator pe care il prestezi, tu, si numai tu. Dar roadele lui se vor vedea cat de curand, daca nu tii seama de acest mic si infim adevar: ca numai critica te poate ridica la adevarata ta valoare.