Inteligenta si prejudecatile

‘Inteligenta oricat de mare, nu e suficientă pentru a te curăta de prejudecăti. Cu cat inteligenta e mai mare, cu atît prejudecata e mai voinică, pentru că ai aparat s-o justifici.’ zice Petre Tutea.

Cat de trist, ca Dumnezeu i-a inzestrat pe unii oameni cu inteligenta, doar ca sa-si argumenteze lenea de a gandi. Sa gandesti, nu numai pentru a-ti justifica atasamentul fata de judecatile altora, ci pentru a intelege ce anume se ascunde dincolo de aparente, dincolo de lesnicioasa iubire a prejudecatilor.

Love Quote of the Day

Don't forget to love yourself.  

Soren Kierkegaard

Sa te iubesti pe tine fara a fi egoist, este o experienta de o viata intreaga. Esti asaltat in continuu de aceasta tendinta, de a fi egoist atunci cand te iubesti pe tine.

Cand iubindu-te pe tine te lasi furat de egoism, atunci atentenzi la libertatea celorlalti, de a avea opinii proprii, de a emite critici la adresa ta, si luindu-le acest drept, devii dictator (spunandu-ti ca, numai opiniile mele sunt cele bune, corecte) incepi sa cenzurezi concomitent cu autocenzurarea: nu arati ca poti fi contradictoriu in opinii, ca o concluzie poate fi schimbata, renuntand la pre-judecata in care te baga daca ramai la rezultatul ei de la un moment dat al vietii tale.

A fi contradictoriu in afirmatii sau actiuni,  este o dovada de inteligenta, fiindca numai un om inteligent, care nu se opreste din studiul propriei fiinte o poate face, se poate contrazice singur, in urma constatarilor pe care le face pe propria persoana, iar si iar, caci cum spuneam, viata noastra este o miscare, o continua experienta, care nu se opreste decat la moartea noastra fizica, la disparitia acelui "iubeste-te pe tine insuti", inlocuindu-l , daca nu ai facut-o tu deja, din timp, cu "iubeste-l pe aproapele tau ca pe tine insuti".

Ce iubim in aproapele nostru ca pe noi insine? Sau mai degraba, ce avem voie sa iubim ca pe noi insine la aproapele nostru? Sufletul, nu orgoliul sau, nu parerea lui despre sine. Nu poti iubi parerea lui despre sine, asa cum nu ai voie (sau iti poti da voie, dar cu asumarea responsabilitatii a ceea ce presupune acest lucru) sa iti iubesti parerea ta despre tine insuti/insati. Nu ai voie, pentru ca nu poti gandi obiectiv despre tine, fiindca faci parte dintr-un sistem fizic inchis. Altcineva o poate face, cineva care nu se afla in cercul tau imediat, intrucat trebuie o detasare, o oarece distantare de acest sistem inchis, ca sa poti aprecia corect si concret ceva, sau pe cineva. Parerea nu inseamna in mod absolut adevarul complet, dar poate fi o farama a lui.

A iubi sufletul cuiva este diferit de a iubi persoana, cu tot ce reprezinta ea in societate. Pentru ca sufletul nu are nimic de a face cu societatea, a iubi acest suflet (al tau sau al oricui altcineva) inseamna a actiona in spiritul legilor universale (spune-le divine, daca vrei, sunt acelasi lucru). Care sunt? toata lumea le stie, dar nu toti le aplica. Daca nu le aplici, se creeaza un dezechilibru, si urmeaza o echilibrare, care te poate include si pe tine, in masura in care ai ignorat aceste legi, dar cu siguranta il implica pe acela care nu poate sa iubeasca oamenii, sufletele lor, ci numai pe sine insusi, atat de mult, incat devine egoist.

Ca dovada a acestui echilibru, sta modul in care Dumnezeu actioneaza in vietile noastre, si ne transforma. Ne transforma din egoisti, in oameni iubitori de suflete. Ne transforma din buricul pamantului, in persoanele obisnuite, fara "sange albastru", asa cum suntem fiecare dintre noi, inaintea lui Dumnezeu. Petre Tutea spunea pe buna dreptate, ca  "O babă murdară pe picioare, care stă în fata icoanei Maicii Domnului în biserică, fată de un laureat al premiului Nobel ateu - baba e om, iar laureatul premiului Nobel e dihor. Iar ca ateu, ăsta moare asa, dihor."


Dumnezeu echilibreaza tot timpul orice situatie de viata. Daca omul o ia razna, si se opune legilor universale, atunci Dumnezeu creeaza acele situatii datatoare de echilibru (interior sau exterior). In mod normal, daca omul nu se considera atat de destept, incat sa se opuna fortelor echilibrului, Dumnezeu il aduce la echilibru interior si exterior pe orice "fiu risipitor". Cel care nu se lasa si nu se lasa echilibrat, se duce dracului, la propriu. Nici Dumnezeu nu il mai poate scoate pe unul ca asta, fiindca e responsabilitatea lui, aceea de a se impotrivi pana-n panzele albe, stricand echilibrul. Unul ca asta "e dihor, si asa moare: dihor".

Visul si recviemul lui

Visand.

O utopie.

I thank my God for graciously 

granting me the opportunity of learning 

that death is the key which unlocks 

the door to our true happiness. 

  Wolfgang Amadeus Mozart

Love Quote of the Day

Forgiveness is the final form of love.

Reinhold Niebuhr

De aceea Daniel Iancu nu poate sa stie ce este iertarea, pentru ca ea este forma finala a iubirii de oameni, ci doar si-o poate imagina. Scriind piesa "De-as sti" intr-un moment de inspiratie divina, Dumnezeu ii transmitea astfel ca  marea va mai izbi malurile de nisip de miliarde de ori, pana ca El sa  primeasca iertarea lui. 

"Si ne iarta noua greselile noastre, precum si noi iertam gresitilor nostri" cum zice rugaciunea domneasca, dar mesajul este pentru cei care au un Dumnezeu si o rostesc zi de zi, nu pentru cei cu inimile impietrite. 

Daniel Iancu nu ma poate ierta  fiindca ii iubesc sufletul, intr-un mod platonic, cu inima, mod pe care ratiunea lui aristoteliana nu si-l poate nici macar imagina. Iar iubirea lui pentru ieseanca floriploiesteanu este in cap, nu in inima, este rationala, cu ratiunile alese cu multa grija, pentru un efect scontat. Dar iubirea nu isi face calcule niciodata, iubirea nu se programeaza, nu este niciodata geloasa, si iertarea este calitatea care o face vizibila inaintea oamenilor. La el ce sa dezvaluie daca totul este calculat la milimetru? Mefisto este contabil, se stie.

Fiecare om, 
fiecare lucru, 
fiecare intamplare, 

au frumusetea lor, 

dar nu oricine o vede.

But after all is said and done

And if the world it lives as one

You can bid those old taboo's

A fond fare well

Yes a fond fare well

A very long fare well 

Mântuirea prin Carieră. OMUL NOU e pe cale să se nască

"Provocările globalizării" este tema centrală a numărului pe luna martie al revistei Rost. 

Un subiect fierbinte şi teribil de actual. 

Abordările politico-economice vizează, explicabil, mai ales Europa, ca zonă ce ne înconjoară şi tinde, ca să zicem aşa, să ne "înglobeze". Noul imperiu şi coloniile sale. Un proiect din care lipsește Dumnezeu Vlad Diaconu constată că Uniunea Europeană se transformă, cu fiecare zi ce trece, într-un imperiu, cu centrul de putere constituit de Franţa şi, mai ales, Germania, cu zone privilegiate – nordul continentului, şi zone defavorizate – sudul mediteranean şi răsăritul, care constituie coloniile periferice.

 Autorul se concentrează mai cu seamă pe cazul Greciei, apreciat drept un caz tipic de colonie exploatată de metropolă. În abordarea sa, el se sprijină, între altele, pe contribuţiile "Financial Times".

Wolgang Munchau, editorialistul publicaţiei britanice, comentează propunerea ministrului de Finanţe german, de amânare a alegerilor din Grecia, programate în aprilie, drept o imixtiune "colonialistă": "zona euro vrea să impună guvernul pe care îl doreşte în Grecia – prima colonie a zonei euro", scrie Munchau.

Un punct interesant de vedere are Bogdan Munteanu. Autorul nu neagă oportunitatea unei "Europe unite", ci lipsa lui Dumnezeu din proiectul actual. Creştinismul este principiul pe care s-au fondat toate naţiunile europene. Orice construcţie care exclude creştinismul este sortită eşecului; aşa cum sortite eşecului au fost şi cele cele două "imperii" fără Dumnezeu, care au visat să cucerească Europa: comunismul şi nazismul.

  Munca permanentă, care nu te lasă să trăieşti Cel mai important eseu pe tema globalizării este abordarea sociologică lui Cristi Pantelimon. Care sunt efectele globalizării asupra omului de rând? "Mântuirea prin carieră" mi se pare cel mai dramatic.

Până în urmă cu doar câteva decenii, "munca era reglementată şi bine determinată în spaţiile special destinate", iar "responsabilitate se îndrepta mai puţin spre omul de rând (muncitorul simplu), cât mai cu seamă spre şefi".

Pentru omul de azi, supus globalizării, munca e "o permanentă veghe”, în care fiecare e "permanent conectat şi responsabilizat", de cele mai multe ori, fără sens. ("Fii vigilent, duşmanul de clasă nu doarme!", era un slogan inventat de comunişti şi care, mutatis mutandis, se aplică perfect şi "oamenilor muncii" de azi.)

Munca permanentă, vigilenţa funcţiei, cât de mică, ajută la construirea carierei. Iar "Cariera" este noul idol al omului global. Noua biserică. Practic, constată Cristi Pantelimon, omul munceşte permanent şi nu mai trăieşte deloc. Pe altarul Carierei, jertfeşte tot: familie, prieteni, religie. Adică pe sine însuşi. Acesta este Omul Nou, fără viață privată, pus cu totul îl slujba Patronului (indiferent cum i se spune - de la Big Brother la Partidul Unic), Omul Nou pe care societăţile totalitariste l-au visat şi care e pe cale să apară în "globalism".

  Al. Paleologu şi două mituri demolate O secţiune consistentă din revistă îi este dedicată lui Alexandru Paleologu, stins din viaţă în luna martie, în ziua de 14, 2005. Răzvan Codrescu foloseşte prilejul pentru a re-publica două excelente eseuri ale "ambasadorului golanilor": despre Soljeniţîn şi despre Caragiale. Fiecare demolează câte un mit. Soljeniţîn nu a fost doar anticomunist, ci şi un puternic adversar al imperialismului rus. 

Scria Paleologu: "Soljeniţîn spune expres şi repetat că Rusia trebuie să renunţe la ţările anexate, care nu sunt de tradiţie, de cultură şi de istorie comună cu a Rusiei. Sunt un număr de 11 republici care, după el, ar trebui să face secesiune, între ele şi Basarabia, care, normal, urmează să treacă la România. Aceasta o spune Soljeniţîn, nu o spune Snegur, nu o spune Iliescu!"

Al doilea mit, este cel al cinismului care l-ar fi ţinut pe Caragiale departe de Dumnezeu. La fel de fals, demonstrează Al. Paleologu. "Dumnezeu i-a dat harul râsului (...) Aşadar, având această treabă, pe care i-a încredinţat-o Dumnezeu prin harul râsului, nu s-a ocupat decât sporadic de altele. Dar s-a ocupat, când a fost nevoie".  

 Cel mai de seamă lucru făcut de Caragiale în slujba lui Dumnezeu este că a ridiculizat "cea mai infatuată, mai incultă şi mai stupidă formă de impietate şi de agresiune, anume ceva ce se bucură de stimă prin uzurparea unui drept transformat în impostură, sub pretext de libertate a conştiinţei, drept incontestabil al omenirii civilizate: libera cugetare (...) Filosoful sceptic sau agnostic, omul de ştiinţă obiectiv şi impavid, aceştia sunt cugetători, nu liber-cugetători. Dumnezeu nu are nevoie de filosofi pioşi, nici de savanţi pioşi. (...) Liber-cugetătorul e o făptură vandalică, barbară, arogându-şi ilicit o competenţă total absentă, cu o impertinenţă pe măsura trufiei sale (‘Prostul, dacă nu-i fudul, parcă nu e prost destul’)”, conchide Al. Paleologu.

Sursa: Mântuirea prin Carieră. Omul nou e pe cale să se nască - Cultură > EVZ.ro http://www.evz.ro/detalii/stiri/mantuirea-prin-cariera-omul-nou-e-pe-cale-sa-se-nasca-971738.html#ixzz1tH0uwoGs

Love Quote of the Day

It is impossible to repent of love. The sin of love does not exist.

Muriel Spark

Nici nu as putea. Mai bine sa fiu omorata cu pietre decat sa imi retrag tot acel buchet de sentimente care inseamna cea mai frumoasa parte a vietii mele, jurnalul fericirii mele, al durerii transformate in linistirea sentimentelor. Stiu de ce Mircea Eliade a spus ca nu poti constientiza ca ai trait dragostea vietii decat depasind-o, pentru ca depasirea inseamna limpezire, in tine insuti. Claritate.

I am a Dreamer

Nu iti imagina doar, ci chiar scapa de toate aceste mizerii care nu te lasa sa te transformi in ceea ce societatea te-a invatat ca nu esti, si de ceea ce ti-a spus ca nu vei mai fi daca nu le iubesti: pre-judecatile, averile, mandria, si toata parafernalia lor. Atunci vei FI! Pana atunci, esti doar o masina umana, plina de dependente, atasamente si pre-judecati "valoroase"( "nu se face asa ceva" citandu-l pe "genialul" Daniel Iancu). 

Daca iti place ceea ce esti, continua. Daca nu, FII! Doar FII!

Mereu am spus ca doar ce este simplu este frumos, si Beatles-ii o dovedesc inca o data. Versurile sunt simple, dar minunate prin mesajul pe care il transmit. De fapt, asta e si rolul artei: de a ajuta oamenii sa inteleaga, sa se inteleaga, pe ei insisi mai intai, urmand astfel sa ii inteleaga si pe toti ceilalti. Adevarata arta, si adevaratii oameni de arta, nu cei comuni, a caror arta nu transmit nimic. Nimic pentru altii, nimic pentru ceilalti, ci totul numai pentru ei si familiile lor: bunuri, si celebritate. Uitand scopul, se pierd in amanunte. Curat egoism. Si Feroce.

Amintiri din inceputul calatoriei in Infern – precum fost-a si Dante

 Cantul I, in traducerea lui George Pruteanu, Dumnezeu sa-l odihneasca!

La mijlocul de drum al vieţii noastre  
     m-am fost găsit într-o pădure-adîncă:  pierdusem drumul drept prin văi sihastre. 

  1-4     Mi-e greu să povestesc de ea! Azi, încă, 
gîndind la codru-acel, sălbatec foarte,
simt groaza iar din suflet cum mănîncă.

 1-7     Amar a fost, îngemănat cu moarte...
Dar pîn’să spun de-a binelui aflare,
de alte lucruri voi vorbi în carte.

 1-10    Nimic nu pot rosti despre intrare,
căci totul era somn în jur şi-n mine
cînd părăsisem limpedea cărare.

 1-13    La poalele, ajuns, unei coline,
unde lua sfîrşit hidoasa vale
ce multă spaimă-mi strecurase-n vine,

1-16    privii în sus spre crestele ei goale
scăldate-n binefăcătoarea rază
a astrului ce-ndreaptă orice cale.

1-19    Şi-atunci simţii cum parcă-înseninează
al sufletului cer de teama prinsă
în noaptea mistuită-n fiori de groază.

 1-22    Precum un om ce, cu suflarea stinsă
de-a fi răzbit năvalnică bulboacă
se-ntoarce spre vîltoarea greu învinsă,

 1-25    fiinţa mea, fugind încă buimacă,
s-a înturnat spre vama cea stîncoasă
ce n-a lăsat pe nimeni viu să treacă.

1-28    Apoi, după ce-am stat puţin, doar ca să
mai prind puteri, pornii pe coasta cheală
avînd mereu ca sprijin talpa joasă.

1-31    Şi-atunci văzui, pe povîrniş, la poală,
o sprintenă panteră,-împestriţată 
pe toată blana, cum, fără sfială,

1-34    în faţă-mi răsărea, înverşunată – 
şi-atît zăgaz mi-a stat acea jivină
încît să mă întorc vrui nu o dată!

1-37    Era spre-întîia zorilor lumină
şi soarele suia cu-aceleaşi stele
ce-l însoţeau cînd Dragostea Divină

1-40    dădu întîiul suflu-în toate cele.
Părea că să n-am frică mă învaţă,
de fiara cu zălud bălţata piele,

1-43    blîndu-anotimp şi dulcea dimineaţă,
dar nu-într-atît cît teama să-mi descînte
de-un leu, ce-mi apăru deodată-în faţă, 

1-46    vrînd parcă-asupra mea să se avînte –
cu bot lihnit şi nările la pîndă
văzduhu-întreg căta să-l înspăimînte.

1-49    Dar iată şi-o lupoaică ce, flămîndă, 
     de pofte rele, jalnică-arătare,
atîtor oameni le e grea osîndă;

1-52    de-aşa potrivnicie-a fost în stare
cu chipul ei ce mă umplea de groază
încît pierdui nădejdea de-înălţare.

1-55    Şi, ca şi-acel ce hulpav cumulează,
dar ceasul rău i-aduce vremi sărace
şi plînge gîndu-în el şi-l întristează,

1-58    aşa, pe mine, bestia fără pace
simţeam încet-încet cum mă strămută
spre locul unde orice rază tace. 

1-61    Şi cum mă năruiam în valea slută,
o umbră mi se-înfiripă în faţă, 
      ce-în lunga sa tăcere părea mută. 

1-64    Cum prin pustie-o văd venind, ca-în ceaţă,"Aibi milă!"-am spus, şi-adăugai pe dată:
"Nălucă doar de eşti sau om în viaţă!” 

1-67    "-Nu-s om", a spus, "dar om am fost odată,
     lombarzi mi-au fost părinţii şi străbunii
şi Mantua mi-e patria-adevărată.

1-70    Sub Julio am văzut lumina lumii, 
    la Roma am trăit, sub August" - zise -
"în evul calp al zeilor minciunii. 

1-73    Poet am fost. Cîntai pe-al lui Anchise
fecior, plecat din Troia-în pribegie
cînd mîndrul Ilion se prăbuşise.

1-76    Ci drumul tău cum de intră-n stihie?
De ce nu urci pe creasta-încîntătoare
ce prícină-i şi ţel de bucurie?"

1-79    -"Virgiliu eşti, izvor între izvoare,
şi fluviu de rostire cristalină!"
răspunsu-i-am, nu fără-îmbujorare.

1-82    "Tu, slavă altor glorii şi lumină,
mi-ajute lunga mea ucenicie
şi dragostea-întru cartea ta divină!

1-85    Mi-eşti autor şi far în măiestrie
şi numai tu ai plămădit în mine
frumosul stil ce mi-a adus mîndrie.

1-88    Vezi fiara care drumul mi-l aţine:
salvează-mă!, tu, minte veşnic trează,
căci mi-a-îngheţat şi sîngele în vine."

 1-91    "-Alt drum îţi este dat şi altă oază",
- rosti, văzînd că plînsul mă învinge -
"de vrei să scapi acestui loc de groază;

1-94    lighioana ce în suflet ţi se-înfinge 
     om în putere-în calea ei nu lasă,
ci viaţa ţi-o sleieşte şi ţi-o stinge,

1-97    şi e din fire-atît de ticăloasă
că pofta-în veci nu şi-o mai potoleşte
şi după prînz ar sta din nou la masă. 

1-100   Cu fel de fel de monştri se prăseşte
şi s-o prăsi pînă ce-o fi să-apară
Copoiul, s-o strivească bărbăteşte. 

1-103   Nu-l vor nutri moşii sau vreo comoară,
ci-înţelepciunea, dragostea şi mila -
şi fi-va între Feltre a sa ţară. 

1-106   Şi ástfel mîntui-ne-va umila
Italie, pentru care se pierdură
Eurial şi Niso, Turno şi Camilla. 

1-109   Tot el o va goni cu mînă dură
din orice loc, zvîrlind-o în Infern,
unde din pizmă s-a născut şi ură.

1-112   Deci spre-al tău bine gîndurile-îmi cern:
îţi voi fi ghid, urmează-mă-în cărare.
te voi purta printr-un tărîm etern

1-115   unde jeliri se-aud de disperare
şi duhuri de-o vecie chinuite
cerşesc a doua moarte fiecare.

1-118   Apoi vedea-vei altele, spăsite
în flăcări hărăzite să le spele
spre-a le-înălţa-între neamuri fericite.

1-121   Iar de vei vrea şi tu să urci la ele,
unei fiinţe mai presus de mine 
te voi lăsa, urmînd plecării mele;

1-124   căci Principele bolţilor senine,
de nesupus ce-am fost la dreapta-i lege,
afara-împărăţiei lui mă ţine. 

1-127   E pretutindeni domn şi-aici e rege.
Tărîm şi scaun aici i-s laolaltă:
o, fericiţi puţinii ce-i alege!"

1-130   Am implorat: "-Poete, pe înaltă
şi sfîntă vrerea ce ţi-a fost străină,
mă scapă de-o năpastă şi cealaltă,

1-133   mă du să văd şi poarta cea divină
a lui San Pietro, şi-urgisita turmă 
a celor ce tristeţea nu-şi alină."

1-136   Atunci el a purces, iar eu în urmă. 

http://www.pruteanu.ro/3Dante-deschidere-TOT.htm

Platon şi Aristotel, sau "doua culori ce nu s-au vazut niciodata"!

Platon şi Aristotel! Ei nu sunt doar cele doua sisteme, ci şi tipurile a două naturi umane diferite ce se opun, mai mult sau mai puţin vrăjmaş, sub toate hainele, din timpuri imemoriale.

  Se vorbeşte mereu de Platon şi de Aristotel, chiar dacă sub alte nume.

  Naturile exaltate, mistice, platonice dezvăluie din abisurile sufletelor lor ideile creştine şi simbolurile corespunzătoare. 


Naturile practice, ordonatoare, aristotelice construiesc din aceste idei şi simboluri un sistem solid, o dogmatică şi un cult.


Sunt "doua culori ce nu s-au vazut niciodata", continuând să se războiască însă neîntrerupt.

O alegere inteligenta - sa te cunosti pe tine insuti

 Cunoaşterea de sine este pe cât de temută, pe atât de necesară. 

 Totul depinde de felul în care privim lucrurile, şi nu de cum sunt ele însele.

 Frica este calea către partea întunecată. Frica duce către furie; Furia duce la ură; Ura duce spre suferinţă.

 Am iubit până la nebunie; Unii îi spun nebunie, pentru mine este singurul mod sensibil de a iubi. 

 Un om slab are îndoieli înaintea unei decizii. Un om puternic le are după aceea. 

 Ce ni s-a întâmplat în trecut şi a fost dureros, are mult de-a face cu cine suntem astăzi.

  Nimic nu e mai uşor decât să-l denunţi pe cel ce face rău; Nimic nu e mai dificil decât să-l înţelegi. 

 Suntem înclinaţi să dăm vina pe circumstanţe exterioare, dar nimic n-ar putea exploda în noi, dacă nu s-ar fi aflat deja în noi. 

 Unde stăpâneşte dragostea, nu există dorinţă de putere, iar unde predomină puterea, lipseşte dragostea. Una o umbreşte pe cealaltă. 

 Cel care încearcă să îşi controleze destinul, nu va avea linişte niciodată.

 Răzbunarea este o mărturisire a durerii. 

 Fără iubire se poate trăi. Nu se poate trăi însă fără o definiţie clară a ceea ce eşti. Frica apare când descoperi că poţi fi definit în mai multe feluri şi toate ţi se potrivesc. Şi nu aceasta te înspăimântă, cât faptul că nici unul nu seamănă cu părerea pe care ţi-ai facut-o despre tine. Pentru nenumăratele modalităţi în care poţi fi definit, parerea ta despre tine nu contează.

Infans

„Infans” înseamnă ceva care devine independent. El nu poate deveni fără a se desprinde de origine : părăsirea este deci o condiţie necesara, nu numai un fenomen secundar. Conflictul nu este depăşit în cazul în care conştiinţa rămâne captiva contrariilor; de aceea este nevoie de un simbol care sa-i arate necesitatea desprinderii de origine.

În timp ce simbolul „infans” fascinează şi cuprinde conştiinţa, apare efectul salvator în conştiinţa şi se îndeplineşte acea separare de situaţia conflictuala de care conştiinţa nu a fost capabila.  

Simbolul este anticiparea unei stări a conştiinţei care abia acum se naşte. Atât timp cât aceasta nu este realizata, „copilul” rămâne o proiecţie mitologica, ce necesita repetiţie cultuala şi înnoire rituala.

Copilul Isus este, de ex. o necesitate cultuala atâta timp cât majoritatea oamenilor încă nu este capabila sa realizeze psihologic propoziţia „daca nu deveniţi ca şi copiii”. 

Totalitatea umana consta dintr-o unire a personalităţii conştiente şi inconştiente. Aşa cum fiecare individ rezulta din gene atât masculine cât şi feminine şi fiecare sex e determinat de predominanta genelor corespunzătoare, la fel în psihicul bărbatului numai conştiinţa este masculina, iar inconştientul este feminin. La femeie lucrurile stau invers.

Ideea unei conjunctio a masculinului şi femininului, care a ajuns concept aşa-zis tehnic în filosofia hermetica, apare ca mysterium iniquitatis deja în gnosticism, probabil influenţat de vetero testamentara „căsătorie divină”, aşa cum,de ex., a realizat-o Hosea.

Aceasta e indicata nu numai de anumite obiceiuri transmise, ci şi de citatul din Evanghelie în a doua  scrisoare către Clemens : „Când cei doi vor fi unul, şi ceea ce e afara ca ceea ce e înăuntru, şi masculinul cu femininul, nici masculin, nici feminin.”

C.G.Jung

Despre „cea mai intima naştere a sufletului” sau, de ce "lovitu-l-am"pe artistul Lumière

Despre „cea mai intima naştere a sufletului” corpul animalic nu primeşte decât „o imagine de o clipa, ca atunci când fulgera”. „Naşterea divina triumfătoare” durează „in noi, oamenii, numai atâta timp cât durează fulgerul; de aceea cunoaşterea noastră este atât de fragmentara; dar în Dumnezeu fulgerul durează neschimbat şi etern”.

 În acest context vreau sa amintesc un lucru pe care Böhme îl pune în legătura cu fulgerul, şi anume cuaternitatea, care în imaginile care urmează joaca un rol foarte mare: când sunt prinse şi îmblânzite in cele 4 calităţi sau cele 4 spirite(cele patru calităţi se suprapun la Böhme in parte cu cele patru elemente, în parte cu cele patru proprietăţi uscat, umed, cald, rece, in parte cu calităţile gustului ca sec, amar, dulce, acru, în parte cu cele patru culori.), atunci „fulgerul sau lumina sunt ca o inima în centru. Daca aceeaşi lumina, care se afla în centru, apare în cele 4 spirite, atunci puterile celor 4 spirite se ridica în lumina şi devin vii, şi iubesc lumina, adică o cuprind şi sunt însărcinate cu aceasta.”

 Faptul ca punctele nodale din imaginea analizei noastre conţin sau semnifica numere este dovada unei mistici inconştiente a numerelor, care nu poate fi descifrata uşor. Din câte vad, în aceasta fenomenologie exista doua trepte; prima ajunge până la 3, cealaltă până la 12. Sunt amintite deci doua numere, 3 şi 12. 12 este de 4 ori 3. Bănuiesc ca întâlnim aici axioma Mariei, şi anume dilema deosebita a lui 3 şi 4, despre care am vorbit de mai multe ori, căci joaca un rol important în alchimie. As îndrăzni aici presupunerea ca este vorba de o tetramerie (ca in alchimia greaca), de un proces de transformare împărţit în 4 faze de 3, analog celor 12 transformări ale zodiacului şi împărţirii acestuia in 4. Numărul 12, aşa cum se întâmpla nu rareori, nu are doar o semnificaţie individuala (ca în cazul de fata ca zi de naştere), ci şi o semnificaţie condiţionata temporal, căci eonul contemporan al peştelui se apropie de sfârşitul critic si reprezintă în acelaşi timp adouăsprezecea casa a zodiacului.

  În literatura ecleziastica, precum si în cea alchimica, este deseori citata fraza:„Deus est sphaera infinita (sau circulus) cuius centrum est ubique, circumferentia (vero) nusquam.” (Dumnezeu este o sfera nesfârşita (sau cerc), al cărei centru este peste tot, iar circumferinţa nicăieri.) Aceasta reprezentare se găseşte deja la Parmenide.Matrix este la el (la Böhme) conditio sine qua non a tuturor diferenţierilor, adică realizărilor, fără de care spiritul rămâne plutind, suspendat, si nu intra niciodată în realitate. Ciocnirea principiului patern (spirit) cu cel matern (natura)acţionează ca un soc.(Matei 6, 22) : „De va fi ochiul tău curat, tot trupul tău va fi luminat.”Sufletul este un „ochi de foc si asemenea primului principiu”, un „Centrum Naturae”.Mandala este într-adevăr un „ochi” a cărui structura simbolizează centrul ordonator al inconştientului.  

 Ochiul reprezintă conştiinţa (care este un organ de percepţie), care priveşte în propriul sau fundal. Propria lumina ii luminează din fata si când aceasta este clara si curata atunci întregul corp este umplut de lumina. Conştiinţa are în anumite condiţii un efect purificator. Aceasta este si părerea lui Matei 6, 22 si urm., care e exprimata si mai bine de Luca 11, 34 si urm.

 „Ochiul este lumina trupului tău. Dacă ochiul tău este sănătos, tot trupul tău este plin de lumina ; dar daca ochiul tău este rău, trupul tău este plin de întuneric. Aşa ca, daca tot trupul tău este plin de lumina, fără să aibă vreo parte întunecata, ascunsa, va fi în totul plin de lumina, întocmai ca atunci când te-ar lumina o lampa cu lumina ei mare.”)

 Ochiul este pe de altă parte un cunoscut simbol al lui Dumnezeu. Böhme numeşte de aceea globul sau filosofic „ochiul eternităţii”, esenţa tuturor esenţelor,„ochiul lui Dumnezeu”. [...] (342) Multatuli (Eduard Douwes alias Dekker) : „Nimic nu este în întregime adevărat, şi nici aceasta nu este în întregime adevărat.”

 Origene a spus (vorbind de animalele de sacrificiu) : „Caută aceste animale în tine însuti, şi le vei găsi înăuntru în sufletul tău. Înţelege ca în tine însuti [intratemetipsum ] ai turme de boi... turme de oi şi turme de capre... Înţelege ca în tine sunt şi pasările cerului. Şi nu te mira ca spunem ca acestea sunt în tine; înţelege ca tu eşti o a doua lume şi ca în tine se afla soarele, luna şi stelele. 

Aceeaşi idee se regăseşte şi în alt loc, dar de data aceasta sub forma uneiconstatări psihologice : „Priveşte expresia fetei cuiva care e ba mânios, ba trist, bavesel şi iar tulburat şi iar blând... Vezi cum acesta crede ca este Unul, dar nu e Unul, ci in el apar atâtea persoane câte moduri de comportament, căci aşa cum spune şi Scriptura „insipiens sicut luna mutatur” ( Ecleziastul 27, 12), nebunul se schimba precum luna... Neschimbător e Dumnezeu, şi de aceea e numit Unul, pentru ca nu se schimba niciodată.

 Astfel şi cel care îl urmează drept pe Dumnezeu (imitator Dei iustus), care este făcut după chipul lui Dumnezeu, este numit Unul şi el însuşi (unus et ipse ), daca el va ajunge la plinătate, pentru că el însuşi, cândva atinge starea de vârf a virtuţii, nu se va mai schimba, ci va rămâne Unul pentru totdeauna.

Căci oricine, atâta timp cât rămâne în răutate (malitia), este împărţit în multe şi împrăştiat în diferite. Şi atâta timp cât el rămâne în multele feluri de răutate, nu poate fi numit Unul.”

Aici numeroasele animale sunt înlocuite deci prin stări afective, la discreţia cărora se afla omul. Procesul individuaţiei, care este astfel clar indicat, subordonează multiplul în Unul. Dar Unul este Dumnezeu, a cărui corespondenta în noi este imago Dei, imaginea lui Dumnezeu.

C.G.Jung

Love Quote of the Day

To love and be loved is to feel the sun from both sides.

David Viscott 

A fi contradictoriu si inconsecvent

Grija pentru unitate si sistem n‑au avut‑o si n‑o vor avea nicicînd acei care scriu în momente de inspiratie, cînd gîndul este o expresie organicã si personalã ce urmeazã fluctuatiile si variatiile dispozitiei nervoase si organice.

Unitatea perfectã, preocuparea de sistem si de consecventã indicã o viatã personalã cu putine resurse, schematicã si fadã întocmai ca si contradictiile din capriciu sau dintr‑un paradox facil.

Numai contradictiile mari si periculoase, antinomiile interioare irezolvabile dovedesc o viatã spiritualã fecundã, deoarece numai în ele fluxul si abundenta lãuntricã îsi pot gãsi moduri de realizare.

Oamenii care au numai cîteva stãri sufletesti si care niciodatã nu ajung la limitã nu se pot contrazice, fiindcã putinele tendinte din ei nu se pot determina în opozitii.

Acei care trãiesc însã cu o exasperantã clocotire ura, disperarea, haosul, neantul sau iubirea, care se consumã în fiecare stare si mor treptat cu fiecare si în fiecare, aceia care nu pot respira decît pe culmi, care sînt singuri întotdeauna si mai cu seamã atunci cînd umblã cu altii, cum ar mai putea acestia sã creascã într‑o evolutie liniarã sau sã se cristalizeze într‑un sistem?

Tot ceea ce este formã, sistem, categorie, cadru, plan sau schemã, considerate ca aspecte si tendinte de absolutizare, rezultã dintr‑un minus de continuturi si productivitate, dintr‑o deficientã de energie lãuntricã, dintr‑o sterilitate a vietii spirituale.

Marile tensiuni ale acesteia ating haosul si nebunia exaltãrii absolute. Nu existã viatã spiritualã fecundã care nu cunoaste stãrile haotice si efervescenta din paroxismul stãrilor maladive, cînd inspiratia apare ca o conditie esentialã a creatiei si contradictiile ca manifestãri ale temperaturii interioare.

Cine nu iubeste stãrile haotice nu e creator, iar cine dispretuieste stãrile maladive n‑are drept sã vorbeascã de spirit.

Numai ceea ce rãsare din inspiratie are valoare, ceea ce izvorãste din fondul irational al fiintei noastre, din zona intimã si centralã a subiectivitãtii.

Tot ceea ce e produsul exclusiv al muncii, al silintei si al efortului n‑are nici o valoare, iar produsele exclusive ale inteligentei sînt sterile si neinteresante.

Mã încîntã îngrozitor elanul barbar si spontan al inspiratiei, curgerea bogatã a stãrilor sufletesti, sclipirea si palpitatia intimã, lirismul esential si paroxismul vietii spirituale, care fac din inspiratie singura realitate valabilã în ordinea conditiilor de creatie.

EMIL CIORAN - PE CULMILE DISPERÃRII
 CONTRADICTII SI INCONSECVENTE
 Editia a treia HUMANITAS BUCURESTI, 1993

Golul interior, sau Dorul dupa Dumnezeu

Am stat si am recitit mesajul lui Daniel Iancu iar, si iar, nu mai stiu de cate ori. De multe ori. Am incercat sa gasesc dicolo de cuvinte, motivul, cauza , modul de gandire care se ascunde in spatele lui, necuvintele, cum spune Nichita.

" Am o familie frumoasa acum deci tu nu ai ce cauta in viata mea nici acum si nici in viitor. Mergi la un psiholog sau la  un medic pentru ca ai o problema pe care doar tu poti sa o rezolvi. " Daniel Iancu

De ce oamenii cred ca toata lumea vrea doar sa "puna mana" pe cineva? ca toti oamenii au ceva de ascuns si ca toti urmaresc sa pacaleasca pe cineva? De ce ar crede cineva (Daniel Iancu, in acest caz) ca scriindu-i patru ani as fi urmarit sa ma iubeasca? nu poti face pe nimeni sa te iubeasca cu sila, asta orice prost o stie, chiar si proasta de mine, dupa douazeci de ani de convietuire familiala.

Dar de ce nu s-a gandit ca poate caut raspunsuri la comportamentul sau de a se ascunde intr-o carapace, atunci cand frica ii paralizeaza gandirea si ingheata orice cale de comunicare catre cineva pe care l-a incadrat intr-o categorie indezirabila?

Eu stiu ca iubind pe cineva foarte mult, atat de mult incat sa treci peste umilinta la care te supune tacand, il poti determina sa se transforme, sa renunte la obiceiul prostesc de a pune etichete, de a incadra oamenii in niste imagini, si astfel a-i omori, a-i reduce la ZERO, prin ignorarea lor, negandu-le, ca fiind rau, propriul mod de a fi.

Eu stiu ca iubindu-l pe partenerul tau foarte mult, atat de mult incat sa treci peste durerea pe care o simti in momentul in care afli adevarul, la care te expune mintindu-te, il poti ajuta sa nu se mai minta pe el insusi, sa comunice, sa inteleaga si sa se inteleaga, si astfel sa poata lua o decizie buna in legatura cu viata lui, cu modul in care alege sa traiasca.

Eu stiu ca singura modalitate de a deveni si de a fi om, este sa te eliberezi de prejudecati, de obiceiul de a incadra un om sau orice altceva, intr-o categorie. Un om este ceva cu mult mai complex decat imaginea lui la un moment dat al vietii sale. Nu degeaba spune Domnul Iisus Hristos ca "in ce te va gasi moartea, in aceea te va judeca" pentru ca faptele aleatorii nu definesc omul cu adevarat, ci faptele si gandurile care persista  in viata noastra, in actiunile noastre, care devin a doua natura a noastra.

Cu atat mai mult un artist poate ajunge sa merite acest nume, daca se elibereaza de toate prostiile care ii ingusteaza orizontul creatiei si al creativitatii.

Si daca vreau ca artistul in cauza sa devina cu adevarat un creator de arta, asta inseamna ca vreau sa ma marit? Eu am deja un sot, de douazeci de ani, si numai daca ma va ruga el  sa il eliberez din iluzia stransorii acelui contract numit certificat de casatorie, voi da divort, altfel, pentru mine, capitularea in fata greutatilor nu ma caracterizeaza, caci sunt de parere ca orice problema poate fi rezolvata intre doi oameni inteligenti, care nu vad in celalalt dusmanul lor de moarte, ci un partener de comunicare si un prieten pe drumul catre noi insine, catre Dumnezeu.

Caci viata toata nu este altceva, si nu are alt scop decat regasirea de Sine, decat linistea si fericirea interioara, fiindca singuri ne nastem si singuri trecem in cealalta dimensiune, singuri murim.

Scopul vietii mele nu este sa am un sot plin de calitati exterioare sau interioare, caci nu va suplini cu nimic lipsurile mele, nu va umple nici un pic propriul meu gol interior. Golul interior este dorul dupa Dumnezeu, ramas incrustat in ADN-ul nostru inca de la Adam si Eva, pe care i-a ars dorul dupa ceea ce au pierdut, dorul dupa Dumnezeu. Iar acest gol nu il va umple nimeni, decat tot Dumnezeu, atunci cand te va fi gasit pregatit, eliberat de pre-judecati, de atasamente, si de obiceiuri fara nici o valoare reala, interioara.

Be the Best of Whatever You Are

If you can't be a pine on the top of the hill.
Be a scrub in the valley-but be
The best little scrub by the side of the rill;
Be a bush, if you can't be a tree.

If you can't be a bush, be a bit of the grass.
And some highway happier make;
If you can't be a muskie, then just be a bass-
But the liveliest bass in the lake!

We can't all be captains, we've got to be crew.
There's something for all of us here.
There's big work to do and there's lesser to do
And the task we must do is the near.

If you can't be a highway, then just be a trail,
If you can't be the sun, be a star;
It isn't by the size that you win or you fail-
Be the best of whatever you are!

Douglas Malloch

 "Everybody is important. Each has his own role to play on earth and whatever it is, one has to shine and become the best of whatever endeavor he takes."

Atentie se inchid usile! Urmeaza statia "Prejudecati si Tipare" cu peronul pe partea stanga

a creierului. Partea dreapta este a inimii, a sentimentelor, a emotiilor si a intelegerii fiintei umane.

De ce iubim asa de mult tiparele, de ce le cautam si de ce incercam sa le consideram alegeri si sa stam langa ele? O facem pentru ca sunt cel mai apropiat lucru de o reteta.

Toti ne batem cu caramida in piept ca suntem capabili sa facem alegeri, si chiar alegerile cele mai potrivite pentru noi. Paradoxal insa, evitam cu tot dinadinsul alegerile si cautam pe furis acele tipare care ne asigura de faptul ca o sa ne fie bine si fara sa facem o alegere propriu zisa.

Cand incepi si te identifici cu o clasa sociala, cu un grup, cu o personalitate pe care o admiri, ceea ce cauti de fapt sunt acele criterii pe care le vezi aplicate si dau rezultatele optime. De cele mai multe ori nu stai sa verifici criteriile, nu stai sa vezi daca tu ai aceleasi valori, nu stai sa vezi sub ce forma sunt aplicate de cutare sau cutare. Pur si simplu "supa la cutie". Adaugi apa si astepti rezultatele delicioase. 

Cauti un anumit tip de barbat pentru ca ai senzatia ca asa vei fi fericita. Pentru ca asa ai vazut in jurul tau la prieteni sau la cunostinte. Sau fugi de un anumit tipar. Tot din motivele enumerate. Partea cea mai de kkt vine din faptul ca doar cu ideea de "reteta" in minte, nu afli nimic despre tine si te condamni la intrebarea perpetua "O fi bine?!" sau si mai stupida "Mi-o fi bine?!"

Tiparele si prejudecatile sunt perverse si cand incerci sa le imbratisezi si cand incerci sa le eviti. Din simplul motiv ca esti concentrat asupra lor pierzi legatura cu tine si cu nevoile tale reale. Esti prea preocupat ca lumea sa te echiteze sau sa nu te eticheteze intr-un fel. Vrei sa fii cool, sau vrei sa fii serios. Vrei sa fii rocker, rapper, indie, hipster, trendy, metrosexual, yuppie, green, eco, bio, raw, vegan.... Sau vrei sa nu fii oricare din astea!

Sa nu confundam acum determinarea cu fuga dupa tipare. Da, e normal sa vrei sa iti iei activitatile in serios daca asta e raspunsul sincer pe care ti-l dai la intrebarea "ce imi place sa fac?".

Prejudecatile termina psihic orice relatie in momentul in care incepe. Toate acele "mind games" care tin cont doar de miscari pregandite ("daca el/ea a zis/facut asta, eu tb sa zic/fac asta ca sa obtin rezultatul asta") dizloca orice urma de umanitate si emotie dintre cei doi. Da, e al dracului de greu sa iti dai seama unde o sa ajungi daca esti sincer cu tine insuti si spui fix ce gandesti....insa poti fii sigur ca daca joci sah avand in minte doar prejudecati despre cel din fata ta, oriunde vei ajunge nu va fi locul in care crezi ca te afli de fapt.

Ajung si la prejudecati ca motive de despartire. Sunt cele mai bune scuze pentru lipsa de introspectie, pentru lipsa telurilor proprii, si in final...pentru lipsa de intimitate. E mult mai simplu daca ea e "curva", el e "bou", si gata! Se termina totul. Cu siguranta data viitoare o sa fie mai bine pentru ca o sa cauti un alt tipar, nu?! In final cu ce te alegi?! Cu n-spe statusuri schimbate pe facebook si cu monogamie in serie (?)...

E mult mai dificil sa construiesti intimitatea pornind de la tine insuti, acceptand anumite trasaturi pe care le-ai mai vazut (dar care nu il/o includ brusc intr-o categorie sociala cu un anumit modus operandi), bucurandu-te de altele pe care le descoperi, incercand sa intelegi caracteristicile pe care nu le poti diferentia in prima faza.

Sa scapi de inclinarea de a cauta tipare si de a cultiva prejudecati nu e nimic altceva decat un proces continuu. Nu se opreste niciodata. E nevoie de comunicare. Multa. Cu tine insuti. Sa te descoperi. Si sa ai rabdare cu cei din jurul tau in timp ce si ei fac acelasi proces.

In final, dupa cum spuneam, greu nu e sa obtii ce vrei. Greu e sa stii ce vrei. Si de aici porneste tot restul. Chiar si eliminarea prejudecatilor.

Sursa: http://pasicolorati.blogspot.com/2011/09/atentie-se-inchid-usile-urmeaza-statia.html

When in doubt, talk. When in doubt, communicate.Talk, talk, talk until the problem resolves.

Una dintre consecintele lipsei de comunicare este auto-dezvaluirea (self-disclosure). 

 Sursa: http://econpapers.repec.org/article/lumrev12a/v_3a1_3ay_3a2010_3ai_3a5_3ap_3a118-132.htm 

Lack of communication could contribute to some negative effects to those involved, due to several causes/effect. The causes could be many: an inability to communicate; not being in touch with one's own feelings; feeling too vulnerable or ashamed to express one's feelings (afraid of giving another that power over them), etc.

The effect is that the individuals feel distanced from and wary of each other. There's a growing lack of trust and greater resentment. Each person's self-esteem might diminish because of it. Round robin arguments may ensue. Anger, hurt and sadness all around for everyone.

Source: MS Clinical Psychology

The lack of respect will always be the cause for incomunication. This leads to people who will sit on their thoughts and let things go the way they do and even after the effect has gone sometimes still keep to themselves because they don't feel there is any sense to trying to say anything.

 "So that is the basic lesson that anybody learns in this universe. They learn to keep their mouth shut, and it’s the wrong lesson. When in doubt, talk. When in doubt, communicate." — L. Ron Hubbard

Whenever you have doubts about something, COMMUNICATE! Talk, talk, talk until the problem resolves. When you feel stress, disagreement or resistance between you and someone near you, the wrong thing to do is ignore the problem. Instead, start communicating.

When you know you should say something, say it! Take the bull by the horns. Move ahead in life. Spit it out. If you’re worried about the consequences of saying something, you can ask first.

Examples: "Lisa, I want to say something about your driving to help keep you out of accidents, but I don’t want to upset you. Can I tell you what I think or should I keep my mouth shut?"

 "Boss, should I tell you if I think you are giving me bad advice?"
"John, our marriage means so much to me I don’t want to say anything that would jeopardize it. But I have done something wrong and I’m sorry I did it. I think it would be good for our relationship if I told you. Don’t you think it’s best if we are 100% honest with each other?"

 "Can you listen to something unfortunate I have to say and remain calm? Are you ready?"

 In the long run, you are always better off by communicating. Take responsibility and talk. Staying silent solves nothing.

Sursa: http://www.tipsforsuccess.org/communicate.htm

 "What upsets me is not that you lied to me; it is that from now on I can no longer believe you."Fredrick Nietzsche

Tăcerea e de aur, dar Comunicarea e de platină.

"As far as playing jazz, no other art form, other than conversation, can give the satisfaction of spontaneous interaction."      Stan Getz

Ultimul obiectiv al comunicarii este utilizarea limbajului omenesc. Principala caracteristica a  comunicarii este respectul fata de ceilalti oameni, si este o consecinta a respectului de sine. "Oamenii au inventat respectul ca sa ascunda locul gol, unde ar trebui sa fie iubirea." zice Lev Tolstoi . Dar daca iubirea fata de oameni lipseste, macar respectul fata de tine insuti sa te determine sa comunici, mai ales cand esti rugat sa faci acest lucru.

It doesn't matter what I say 

You never listen anyway 

Just don't know what you're looking for.

Imagination's all I have
But ever then you say it's bad
Just can't see why we disagree.

Casual conversations how they bore me
They go on and on endlessly
But no matter what I say
You ignore me anyway
I might as well talk in my sleep
I could weep.

 You try to make me feel so small
Until there's nothing left at all
Why go on? Just hoping that we'll get along.

There's no communication left between us
But is it me or you who's to blame?
There's nothing I can do, yes you're fading out of view
Don't know if I feel joy or pain
It's such a shame.

And now it seems it's all been said
If you must leave then go ahead
Should feel sad
But I really believe that I'm glad
I really believe that I'm glad
I really believe that I'm glad!

"Conversation should be pleasant without scurrility, witty without affectation, free without indecency, learned without conceitedness, novel without falsehood."  William Shakespeare

"Do you sometimes feel that you and another person talk at each other versus with each other? If this is happening, you and that person are probably not feeling heard or understood by the other, defensiveness rises, problems aren’t getting resolved and anger or resentment begins to fester. Problems in a relationship are rarely about the actual issue, they are more about how you and the other person communicate about the issues. If you are finding yourself struggling with communication issues in any personal or work relationship, assistance is only a call away. Your Employee Assistance Program offers no cost and confidential counseling for communication difficulties."