Even in the Quietest Moments...

De ce este atat de dificila comunicarea intre doi oameni? pentru ca tu spui un lucru, iar celalalt intelege altceva.

Limbajul este intotdeauna problema. Experiente diferite, minti diferite, trecut diferit, modele diferite, obiceiuri diferite, personalitati diferite.

Adevarul este ca, nu este dificil sa se comunice, este aproape imposibil! Daca odata se intampla, te simti extraordinar de norocos. Si da, se intampla cateodata.

Cand esti profund indragostit de cineva, se intampla. Atunci limbajul este mai putin , sau deloc necesar. Atunci insasi prezenta ta, insasi vibratia ta comunica. Atunci, poate pentru o clipa, in dragoste profunda, indragostitii aluneca din mintile lor. Pentru ca mintile obligatoriu se vor ciocni, vor intra in conflict.

Asa ca, in rare momente de dragoste se petrece comunicare, altfel este intotdeauna o cearta, un conflict subtil. Tu spui un lucru, celalalt intelege altceva. Celalalt spune ceva, tu intelegi altceva. Si la un moment dat se produce ruptura: iei hotararea sa devii liber, pentru ca puntea comunicarii a fost rupta, iar tu crezi ca nu va mai potriviti. De fapt, doua minti neiubitoare, vor intra intotdeauna in conflict.

Daca vrei intr-adevar sa comunici, devino din ce in ce mai iubitor - deoarece de dragoste este nevoie, nu de limbaj. Limbajul este o bariera, iar dragostea este o punte. Cu cat devii mai intim cu iubita ta ori cu iubitul  tau, cu atat mai putine cuvinte vor fi necesare din cauza ca, veti incepe sa va auziti unul pe celalalt. Atunci nu va fi nevoie de cuvinte.

Se intampla uneori ca sa se intalneasca doua persoane pentru prima oara si devin atat de intime, nu sexual, ci simt o intimitate ca si cum ar fi fost impreuna toata viata, ca si cum s-ar fi gasit in sfarsit, dupa o intreaga cautare de toata viata. Atunci comunicarea se intampla imediat. Atunci nu este nici un conflict.

Din clipa in care esti indragostit, si devii dragoste, se intampla comuniunea. Fiindca, comuniunea este o functie a dragostei, nu a limbajului. De fapt, limbajul functioneaza ca o piedica, nu ca un ajutor.

Comuniunea este un fenomen al dragostei, o inflorire a iubirii; nu are nimic de-a face cu limbajul, si cu cuvintele, absolut nimic. Este tacere.

Din acest motiv se despart oamenii casatoriti, pentru ca nu se iubesc si ajung sa spuna ca nu se inteleg unul pe celalalt. Pentru ca permanent intra in conflict. Pentru ca ei trec iubirea prin mintea lor, iar mintea nu este capabila de iubire, pentru ca fiecare individ are o minte unica, nu pot exista doua minti la fel.

De aceea eu le doresc tinerilor casatoriti sa isi arunce mintile cand sunt impreuna, sa nu mai gandeasca, ci sa se inteleaga prin necuvinte, prin iubire. 

Pentru ca iubirea devine graitoare, si numai cu iubire si prin iubire gasesc puntea comunicarii, niciodata altfel.

Exista o straveche zicatoare ca, lumea ar fi imens de plina de bucurie daca fiecare barbat ar ramane neinsurat si fiecare femeie ar fi casatorita. Dar cum poate fi facut asa ceva? Este imposibil.

Even in the quietest moments - Supertramp

Even in the quietest moments

I wish I knew what I had to do

And even though the sun is shining

Well I feel the rain --- here it comes again, dear

And even when you showed me

My heart was out of tune

For there's a shadow of doubt that's not letting me find you too soon

The music that you gave me

The language of my soul

Oh Lord, I want to be with you.

Won't you let me come in from the cold?

Don't you let the sun fade away

Don't you let the sun fade away

Don't you let the sun be leaving

Won't you come to me soon

And even though the stars are listening

And the ocean's deep, I just go to sleep

And then I create a silent movie

You become the star, is that what you are, dear?

Your whisper tells a secret

Your laughter brings me joy

And a wonder of feeling I'm Nature's own little boy

But still the tears keep falling

They're raining from the sky

Well there's a lot of me got to go under before I get high

Don't you let the sun disappear

Don't you let the sun disappear

Don't you let the sun be leaving

No, you can't be leaving my life

Say that you won't be leaving my life

Say that you won't be leaving my life

Say won't you please, stay won't you please

Say won't you please, stay won't you please

Lord, won't you come and get into my life

Lord, won't you come and get into my life

Say won't you please, stay won't you please

Say won't you please, stay won't you please

Lord no, don't go...

And even when the song is over

Where have I been --- was it just a dream?

And though your door is always open

Where do I begin --- may I please come in, dear?

I am a speck of sand...

Roger Hodgson - Two of us
SUPERTRAMP

Look at me I'm a speck of sand,
And I'm building dreams in a stranger's land

Tell me why do I care.

Every time that I'm feeling down, oh they,
pick me up and they spin me round.
Tell me where do we go,
Tell me where do we go from here.



What are we gonna find out

Where are we gonna find out

Leave the wilderness, and this lonliness, dreams,
Just as long as there's two of us,
Just as long as there's two of us, I'll carry on


Won't you hold me

When are we gonna find out

Where are we gonna find out

What the universe is just waiting to hear,
Just as long as there's two of us,
To carry on.

       Frumoasă piesa, cu atât mai mult cu cât are nişte versuri de o profunzime spirituală deosebită de a multor alţi compozitori, ca - de altfel - întreaga operă a celor de la Supertramp...am postat mai sus piesa în format audio...trebuie ascultată mai întâi...la final, am postat şi un videoclip, cu Roger Hodgson de la Supertramp, live.

       După ce două zile mi-am pus toate treburile casnice la punct, ieri am cutreierat librăriile şi anticariatele, plăcere pe care nu pot să mi-o refuz în nici o zi liberă...Ee, şi a venit vremea calculelelor, cum hilar spunea Horaţiu Mălăele..

       Anul acesta a fost cel mai important an din viaţa mea, de cotitură, îndrăznesc să afirm. Anul trecut am suferit cel mai mult din toată viaţa mea...de suferinţă fizică am avut parte toată viaţa, la greu,  dar nu şi de suferinţă spirituală...anul ce tocmai se încheie, am suferit cu mult mai puţin decât anul trecut, căci am înţeles mai mult, şi închei anul fără nici o suferinţă în inimă căci, în ea şi-a făcut loc iubirea şi înţelegerea ei. Am suferit dar, sunt fericită căci, a meritat!!!

       Firul de nisip cu care m-am identificat mereu - idee cu care începe şi Roger Hodgson "Two of us" - prin experienţa alchimică ce mi-a fost dăruită să o trăiesc, prin bunavoinţă divină, s-a transformat într-un fir de aur. Nimeni şi nimic nu îmi mai pot întuneca înţelegerea la care am ajuns. Nu vreau să mă compar cu nimeni fiindcă dacă apare comparaţia, automat apare subestimarea unuia şi judecarea celuilalt...

      Am aflat cine sunt eu cu adevărat...am ajuns să cunosc adevărata iubire, şi am ajuns să înţeleg cuvintele lui Iisus: "Iubeşte-ţi aproapele ca pe tine însuţi" nici mai puţin, dar nici mai mult decât mă iubesc pe mine...dacă, cu mine am fost severă în căutarea propriei mele fiinţe - şi voi continua să fiu, pentru a nu pierde ceea ce am câştigat cu multă suferinţă - cum aş putea să fiu blândă cu altcineva, fără a deveni ipocrită, fariseică?

      Iubirea este într-adevăr severitate, în marea majoritate a timpului, aşa cum am aflat şi de la Abd-ru-shin din cunoaşterea vie pe care ne-a transmis-o scriind "În lumina adevărului". "Adevărata iubire nu va ţine cont de ceea ce îi convine celuilalt, de ceea ce îi face plăcere sau ceea ce îl bucură, ci ea se va orienta numai după ceea ce îi foloseşte celuilalt! Indiferent dacă aceasta îi face plăcere sau nu. Aceasta este iubirea adevărată...Dacă s-ar analiza neîndurător din temelie toate aşa-numitele iubiri, din ele nu ar mai rămâne nimic altceva decât egoism, vanitate, slăbiciune, comoditate, închipuire sau instincte.”

       Cea mai mare bucurie pe care o trăiesc zi de zi, de aproximativ două luni, este că mi-am aruncat toate măştile la gunoi...mă port la fel, şi cu managerul firmei la care lucrez, şi cu un om obişnuit...şi înainte vreme, am considerat mereu că toţi suntem oameni şi că funcţia sau faima, ori respectabilitatea, nu îmi pot impune să mă port diferit faţă de ei, şi nici nu m-am purtat! Măştile pe care le-am aruncat sunt cele referitoare la gândurile pe care le aveam în legătură cu ei, şi ceea ce le spuneam, de fapt. Acum, spun exact ceea ce gândesc! şi niciodată nu îmi voi mai menaja interlocutorul, din teamă - pe care o aveam înainte vreme - de a nu-l deranja cumva, ca să nu îşi schimbe cumva impresia despre mine.

       Sunt eu însămi, în orice împrejurare, indiferent despre cine ar fi vorba: de Dumnezeu sau de oameni! Şi cum Dumnezeu e pretutindeni şi îţi ştie şi gândurile şi măştile pe care ţi le pui, ce poate fi mai benefic decât că sunt eu însămi cu oricine aş interacţiona?

      Am citit undeva o părere, la parabola cu sămânţa de muştar - care se ştie că face referire la faptul că, sămânţa numai dacă va muri, va creşte şi se va dezvolta - că Dumnezeu, înainte de crearea universului a fost o sămânţă, un atom, iar murind - prin explozia primară - a creat Universul, univers care îl conţine pe Dumnezeu însuşi şi este în continuă expansiune...este VIU! Mi-a plăcut extraordinar de mult această idee care, trebuie să recunosc că pare destul de verosimilă, dacă stau să analizez fenomenul...

      Anul care stă să vină şi toţi care îi vor urma, nu îmi doresc decât să nu ratez momentul prezent...momentul viu, căci trecutul a murit, iar viitorul nu mă interesează fiindcă, vorba lui Einstein, viitorul oricum vine, şi vine mai repede decât îl aşteptăm noi...nu-mi place să sărbătoresc faptul că am mai îmbătrânit cu un an, iar ziua de 31 decembrie îmi aduce aminte de moartea tatălui meu, din aceeaşi zi de acum 31 de ani...nu mai sunt tristă, dar nici bucuroasă nu pot fi...

Tuturor oamenilor, printre care se află şi artistul meu iubit, Daniel Iancu - cauza şi motorul transformării mele spirituale - le doresc acelaşi lucru, pe care mi-l doresc mie însămi, la anul care stă să vină şi la cât mai mulţi ani!

Şi încă ceva:  să fiţi iubiţi!!!