Totusi, sa recunoastem, e trist...

"Acum cativa ani am trait o bucata de timp in preajma unui om mare. Era intr-adevar un om mare: matur, creator, original, glorios. Se vorbea despre el in trei continente. Opera lui stiintifica era pe deplin acceptata si premiata pretutindeni. Aproape ca nu mai intampina acea rezistenta sau controversa care caracterizeaza un om viu.

Si acest om mare primea zilnic scrisori sau interventii, din toate partile lumii, pe care el le citea cu mare placere. Un singur lucru il umilea: se vorbea acolo, intotdeauna, de „timpul rapit“, de „bunatatea“ la care face apel petitionarul, si altele. Or, acest om mare si celebru isi pierdea o buna bucata din zi citind romane politiste, motaind pe fotoliu sau ciorovaindu-se cu nevasta-sa. Am asistat odata la o scena impresionanta. O americanca, in trecere prin localitate, a vrut sa-l vada si sa-i vorbeasca. Eram de fata. Buna femeie, a stat numai vreo zece minute, in care timp a ascultat cu sfintenie tot ce i-a spus maestrul. Se scuza mereu ca-i rapeste timpul pretios. Ea credea – cum credem toti, noi, cestilalti – ca maestrul isi consuma timpul creand, scriind sau meditand. A plecat cerand mii de scuze. Am condus-o pana la usa. Facuse o calatorie de patruzeci de zile ca sa stea zece minute de vorba cu maestrul ei spiritual. Cand m-am intors din nou in camera lui, l-am gasit scarpinandu-se cu o imensa voluptate. Mi-a spus: „Ce oameni interesanti, americanii astia!“ Apoi si-a reluat romanul, inevitabilul roman de Edgar Wallace. In acea seara a fost la cinematograf.

Va spun toate acestea fara nici o ironie. Omul acesta este intr-adevar mare. Totusi, nu trebuie sa exageram; sa nu credem ca asemenea oameni sunt imateriali, ca un geniu nu are nevoie de cele mai mediocre bucurii, de cele mai plate distractii. De aceea m-am adresat intotdeauna oamenilor mari pe care i-am cunoscut cu oarecare obraznicie. Imi inchipuiam ca timpul pe care li-l rapesc eu nu era destinat operei lor geniale, ci, poate, scarpinatului pe picioare...

De ce , totusi, asemenea oameni mari prefera sa se scarpine pe picioare sau sa citeasca Edgar Wallace, in loc de a prelungi convorbirile cu noi, cu oameni tineri care venim la ei ca la niste maestri? Este un fel de tragedie la mijloc, recunosc. Poate ii oboseste faptul de a trebui sa fie, intotdeauna, mari. Poate le e dor de putina umanitate, de putina mediocritate confortabila. Au nevoie, ei, geniile, de caldura si platitudine – mai mult ca noi, care traim in caldura si platitudine tot timpul.



Totusi, sa recunoastem, e trist. E destul de trist sa stai numai cinci minute de vorba cu omul pe care il admiri, cu care te-ai intelege atat de bine, care ti-ar fi de atata folos - si sa vezi, in clipa cand inchizi usa, un tip oarecare , „un prieten“, venind langa maestru ca sa palavrageasca stupiditati pana seara.“


Drumul spre centru – Mircea Eliade

Handel Oratorio Esther Hebrew libretto New York

Dunarea albastra sub bagheta lui Herbert von Karajan

Logica mintii umane

Madalina a renuntat... toata lumea afirma ca era implinita, ca avea tot ceea ce isi doreste un om intr-o viata...dovada ca toata lumea aspiră numai la lucruri exterioare...aspiră la succes, aspiră la bogatie, aspiră la confort, şi aspiră la o persoană cu care sa imparta tot acest fast pecuniar...

Împlinirea sufletului este ceva cu mult mai simplu decat toata lumea crede ca este...fiintei nu ii trebuie nimic din tot fastul exterior, si nu-i trebuie nimic din ceea ce poate impresiona lumea...nu ii trebuie nimic din ceea ce lumea afirma ca reprezinta implinirea unui om...

dimpotrivă....fiintei ii trebuie ceea ce lumea ia in deradere...ii trebuie solitudine, in care sa poata arunca toate mastile la gunoi, in care sa poata razbate prin carapacea pe care societatea il forteaza pe om sa si-o construiasca cu migala, cu renuntari, cu eforturi, cu frustrari ingropate adanc in inima...

Madalina avea aproape tot ceea ce speră o minte de om sa primeasca de la viata...dar nu avea nimic din ceea ce speră fiinta, esenta sufletului nostru...faptul ca nu a impartasit cu nimeni ceea ce ii framanta mintea, dovedeste ca logica mintii ne poate distruge...teama ca dezvaluirea framantarilor ei ar putea sa o faca de ras, a fost mai puternica decat vointa de a-si clarifica nemultumirea perpetua pe care o simtea in adancul fiintei sale...

daca nu intelegi, daca nu reusesti sa dobandesti claritatea, daca nu reusesti sa observi si sa realizezi mecanismul de functionare al mintii,  mintea este foarte parşivă: iti ia sufletul in stapanire si ti-l "joacă" cum vrea ea...iti da iluzia ca "problemele" tale nu se vor rezolva niciodata, ca aceste probleme sunt esenta vietii tale si ca viata  nu merita traita, fara anumite lucruri pe care te pune sa ti le doresti - dar mereu altele, care iti rasar pe masura ce le dobandesti pe cele dorite mai inainte.

Mintea nu se opreste niciodata in a-ti furniza alte si alte dorinte, care te cufunda intr-o permanenta nemultumire, si care nu te lasa sa vezi ce merita sa iti doresti si ce nu, si mai ales, daca merita sa iti doresti, sau daca nu.

Mintea te orbeste. Mintea te surzeste. Mintea te nemultumeste perpetuu. Mintea este iadul nostru.

Iar daca stai in iadul mintii, si nu reusesti sa faci un salt care sa te elibereze de siretenia ei, vei muri si vei duce cu tine iadul.

Nu se pune problema ca Dumnezeu nu te-ar lasa sa ajungi in rai, in pace si in liniste, dar nu iti va placea acolo, pentru ca daca atunci cand traiesti nu iti place solitudinea, cu pacea ei, cu linistea ei, cu claritatea ei, nu iti va placea nici cand vei trece de poarta mortii si vei ajunge in atemporalitate. Duci cu tine tot iadul tau de nemultumire.

Ma doare atat de mult cand aud ca mintea a reusit sa mai pacaleasca un om: cum ca viata nu merita a fi traita pana la final, pana cand ea iti este luata, asa cum ti-a si fost data: fara sa te intrebe daca vrei sau nu. Pentru ca nu e nimic de vrut...e doar experienta noastra pe pamant, un cadou daruit noua, inainte de a intra din nou in atemporalitate, in vesnicie, unde nu exista nici timp, nici spatiu.

Monedă de schimb

"FOR LOVE IS IMMORTALITY."

                                                                  Emily Dickinson

Am gasit un blogpost despre constientizare

L-am gasit aici. 
Am citit si eu despre drumul spre centrul fiintei, la MIRCEA ELIADE. El este cam singurul roman cred, care a scris despre acest lucru. Dar poate voi scrie intr-o alta postare cum vede lucrurile Mircea Eliade.

"Constientizarea se face în trei pasi.

Mai întâi, fii constient de corpul tau – când mergi, când tai lemne, sau când cari apa de la fântâna. Fii atent la el, constientizeaza fiecare miscare, nu mai face lucrurile mecanic, ca un zombie, ca un somnambul.

Dupa ce ai devenit constient de corpul tau si de miscarile lui, treci mai departe la minte si la activitatea ei – gânduri, imaginatie, proiectii.Când devii constient de minte, te asteapta o mare surpriza. Cu cât esti mai constient de ea, cu atât circula mai putine gânduri. Gradul de constientizare este invers proportional cu numarul gândurilor,energia fiind aceeasi.Când esti constient în proportie de suta la suta, nu mai exista energie disponibila pentru gânduri, si mintea devine absolut tacuta.Atunci este timpul sa mergi si mai adânc.

Al treilea pas este sa devii constient de sentimente, de stari de spirit, de emotii. Cu alte cuvinte, treci la inima si la activitatile ei. Atunci te asteapta o noua surpriza. Tot ce e bun creste, si tot ce e rau începe sa dispara. Iubirea creste, ura dispare. Compasiunea creste, supararea dispare. Darnicia creste, lacomia dispare.Când ai constientizat pe deplin inima, ai ultima si cea mai mare surpriza: nu trebuie sa mai faci nici un pas.

Un salt calitativ se produce de la sine. Din inima, te pomenesti dintr-o data în însusi centrul fiintei tale. Acolo esti constient doar de constiinta. Nu mai ai de ce altceva sa fii constient. Iar asta este puritatea suprema. Asta este ceea ce numesc eu iluminare. Osho.

Traieste viata conform vointei tale

ACEASTA POSTARE AM GASIT-O AICI. Este MINUNATA!

"Viata este scurta. Traieste-o din plin, dar nu încerca sa fii consecvent. O persoana logica este saraca. Evident ca societatea îi respecta pe oamenii cu logica, din simplul motiv ca acestia sunt previzibili. stii ce vor face mâine, stii cum vor reactiona. Ei pot fi manipulati cu usurinta. stii ce butoane sa apesi pentru a-i face sa reactioneze. Ei sunt o masina; nu sunt cu adevarat niste oameni. Poti sa-i manipulezi dupa voie, iar ei vor face asa cum le comanzi; ei se afla în mâinile tale. Societatea îi respecta pe oamenii cu logica; societatea îi numeste pe acestia oameni „cu caracter“. Iar omul adevarat nu are caracter. El este lipsit de caracter, pentru ca se afla dincolo de logica.

Un om adevarat nu-si poate permite sa aiba caracter. Daca nu renunti la viata, vei avea multe caractere, dar nu cu adevarat. Daca nu procedezi astfel, cum poti avea cu adevarat caracter? Fiecare moment este nou, si asa esti si tu.

Societatea nu te va respecta, nu vei fi un cetatean respectabil, dar cui îi pasa? Numai oamenilor mediocri le pasa de respectul societatii. Unui om adevarat nu-i pasa decât de un singur lucru: daca îmi traiesc sau nu viata, daca o traiesc sau nu conform vointei mele, este viata mea, iar eu sunt responsabil pentru ea.

Cea mai mare responsabilitate nu apartine natiunii, bisericii sau altcuiva. Adevarata responsabilitate este a ta. Ai responsabilitatea de a-ti trai viata dupa plac si de a te lasa dus oriunde te duce ea, fara a face compromisuri.

Un om cu caracter face compromisuri. Caracterul sau nu înseamna nimic altceva decât un efort de a garanta societatii ca nu este periculos. El declara: „Voi urma regulile jocului, sunt la dispozitia voastra“.

Extras din “ABCul Iluminarii” de Osho

Un alt blogpost despre iubire

 L-AM GASIT AICI : "UN ALT FEL DE IUBIRE"! Cat este de reala afirmatia ca "iubirea nu iti pune niciodata piedica"!!!

“- Osho, este atat de usor sa te indragostesti. Atunci, de ce este atat de greu sa iesi dintr-o relatie amoroasa? Sunt atat de multe discutii, certuri, lacrimi, angoase… Eu nu doresc sa ranesc persoana cu care am fost intr-o asemenea relatie, caci continui sa am sentimente puternice fata de ea. Sunt atat de incurcat. Ce imi poti spune in legatura cu acest subiect?

- Ce mai este de spus? Totul s-a terminat!

Sa te indragostesti este atat de usor. Este ca si cum ai cadea intr-o groapa; sa iesi din ea este mult mai greu. Va trebui insa sa iesiti, caci atunci cand iubirea dispare, groapa devine un iad. Din vechea poveste de iubire nu mai raman decat certurile, cicalealea si tot felul de rautati venite din ambele parti. Nimeni nu doreste sa isi raneasca partenerul sau partenera, dar din cauza ca se simte el insusi ranit, il (o) raneste la randul lui, proiectandu- si nefericirea asupra sa.

Cel mai bun moment de a ma intreba ce aveti de facut nu este acesta, ci cel in care incepeti sa va indragostiti, cand nu ati cazut in groapa. V-as putea invata atunci sa practicati o cu totul alta poveste de iubire, numita a te ridica intru iubire. In acest caz, nu vor mai exista probleme. Sa te inalti pe aripile iubirii este cat se poate de usor,iar iesirea dintr-o asemenea relatie devine infinit mai usoara, caci te ajuta forta gravitatiei. Sa cazi este usor; de aceea aveti grija ca acesta sa fie pasul doi; pasul unu trebuie sa fie urcusul.

Voi ati facut deja pasul cel simplu; acum urmeaza cel dificil. Sunteti nevoiti sa suportati toate aceste lacrimi si toate aceste conflicte, dar nimic nu va mai putea readuce inapoi iubirea.

Trebuie sa intelegeti un lucru simplu: iubirea aceea de care vorbesti nu poate fi controlata. Ai cazut in eaeste o cadere. Nu te-ai putut impotrivi la vremea respectiva acestul proces. Pur si simplu s-a intamplat. Dar iubirea este ca o briza usoara – vine si pleaca. Acesta nu este un lucru rau, caci daca ar ramane pe loc, ar deveni stagnanta.

Ar trebui sa faceti amandoi un efort pentru a intelege ca desi iubirea a disparut, nu aveti nici un motiv sa va urati reciproc, caci nici unul dintre voi nu este vinovat de distrugerea iubirii. Nici unul dintre voi doi nu a creat iubirea. Ea a venit si a plecat, la fel ca o briza, iar dumneavoastra v-ati bucurat de aceste momente. Nu ati avut capacitatea sa pastrati iubirea, s-o hraniti in voi.Fiti recunoscatori si ajutati-va reciproc sa iesiti din groapa. Atunci cand te afli in groapa, nu ai alta cale. Barbatul ar trebui sa-si dovedeasca buna crestere, oferindu-si umerii pentru a ajuta femeia sa iasa prima din groapa. La sfarsit, se va descurca el cumva, caci este mai puternic.

Din pacate, nimeni nu ma intreaba niciodata nimic inainte sa se indragosteasca. Ciudat lucru! Timp de 35 de ani am asteptat ca cineva sa ma intrebe cum trebuie sa se indragosteasca. Nimeni nu a facut-o insa. Daca ar fi facut-o, i-as fi spus: “nu cadea niciodata in dragoste (fall in love); Ridica-te in iubire”. Iar ridicarea pe aripile iubirii inseamna sa inveti, sa te transformi, sa te maturizezi. In ultima instanta, ea va ajuta sa cresteti, iar doua persoane adulte nu se cearta niciodata. Ele incearca sa se inteleaga una pe cealalta, sa isi resolve problemele.Da, varsta nu-ti da calitatea de adult.Exista multi “adulti” cu care nu te poti intelege.Ei sunt blocati in ei, nu s-au maturizat.

Cine incearca sa se inalte in iubire nu mai cade, caci inaltarea presupune un efort personal, iar iubirea nascuta din acest efort poate fi controlata, fiindca este creatia ta.Caderea in iubire nu presupune nici un efort.

Cand cazi in iubire, ceva se rupe. De aceea, cu cat aceasta iubire dispare mai repede, cu atat mai bine. In caz contrar, risti sa fii prins in o mie si una de capcane. Din cauza lor este atat de dificil sa te desparti mai tarziu de fostul partener de cuplu.

Cand cazi in iubire, nu iti mai pui intrebari. Atunci cand te indragostesti nu par sa existe probleme, dar cand incerci sa te desparti, toate experimentele prin care ai trecut in timpul lunilor si anilor in care ati stat impreuna – si care la vremea respective au reprezentat un mare dar din partea naturii – devin niste obstacole.

Voi va faceti tot felul de promisiuni… Nu se pune problema ca ati mintit sau ca ati incercat in mod constient sa va inselati. In momentele de iubire aceste promisiuni par sa vina direct din inima voastra, dar cand aceste momente dispar… si este obligatoriu sa dispara, caci povestea dumneavostra de iubire a fost o cadere, si nimeni nu poate ramane in aceasta stare o vesnicie. Cineva trebuie sa se ridice din nou. In momentul in care despartirea se apropie, toate aceste promisiuni devin niste obstacole.

Inaltarea in iubire este un proces spiritual.

Caderea in iubire este un proces biologic.

Biologia este oarba. De aceea se spune ca iubirea este oarba. Iubirea de care vorbesc eu nu este insa oarba si poate fi cu usurinta practicata de oricine. Nu trebuie decat un mic efort…

Iubirea trebuie sa se nasca din tacere, din luciditate, din meditatie. Ea nu inlantuie niciodata. Cum ar putea crea iubirea niste catuse pentru persoana iubita? Dimpotriva, ea confera libertate din ce in ce mai mare. Cu cat iubirea devine mai puternica, cu atat mai mare devine aceasta stare de libertate; cu cat mai mult accepti persoana partenerului asa cum este. Nu mai incerci sa schimbi aceasta persoana, te schimbi pe tine si ea te va insoti.

Una din cele mai dramatice probleme ale lumii in care traim se datoreaza faptului ca indragostitii incearca sa schimbe persoana pe care o iubesc. Ei nu inteleg ca daca aceasta se va schimba, iubirea lor va disparea, caci ei s-au indragostit de ea asa cum arata acum, nu intr-o alta ipostaza.

Inaltarea in iubire iti permite sa intelegi ca fiecare are dreptul la propriul sau teritoriu, pe care tu nu ai dreptul sa-l incalci. Daca iubirea echivaleaza cu libertatea, necesitatea despartirii dispare. Ideea separatiei apare numai atunci cand vezi ca te transformi intr-un sclav, caci nimanui nu-i place sclavia.

Dar voi nu ma intrebati ce trebuie sa faceti atunci cand va aflati pe fundul gropii pentru a iesi afara din ea. Un lucru este cert: eu nu am de gand sa intru in groapa alaturi de voi pentru a va ajuta sa iesiti de acolo! Din aceasta perspectiva, va trebui sa va descurcati singuri. Daca as intra sa va ajut, voi doi ati iesi, iar eu as ramane pe fundul gropii! Iar eu nu cunosc pe nimeni pe care sa-l intreb: “bine, dar eu cum ies de aici?”

De altfel, eu nu am acceptat niciodata sfaturile pe care nu le-am cerut personal. Sfaturile sunt sigurul lucru pe care toata lumea se grabeste sa-l ofere pe gratis, dar nimenu nu-si da osteneala sa le urmeze. De ce ar face-o? Sfaturile pe care nu le-ai cerut nu pot fi prea intelepte.

Un om intelept nu incearca niciodata sa isi impuna ideile in fata altor persone. Daca cineva il intreaba, el isi spune parerea. Nimeni nu este insa obligat sa o urmeze. Nu este ceva care “trebuie” facut.

De aceea, tot ce va pot spune este ca v-ati oferit pana acum unul altuia numeroase momente frumoase, de neuitat. Uitati tot ce v-ati promis reciproc. Acele lucruri au fost adevarate la vremea cand au fost rostite, dar timpul le-a schimbat. Dumneavostra insiva v-ati schimbat. Va aflati amandoi la o intersectie, gata sa o apucati in directii diferite. Poate ca nu va veti mai intalni niciodata. De aceea, despartiti-va intr-o maniera cat mai nobila. Daca veti intelege ca despartirea este absolut necesara, indiferent de maniera in care se va produce, atunci de ce sa nu o faceti cu gratie?

Ati putea trai in amintirea celuilalt, la fel cum si el ar putea trai in amintirea dumneavoastra. Intr-un fel, momentele traite impreuna vor continua sa se imbogateasca de-a pururi. Dar pentru asta, va trebui sa va despartiti frumos.

Acest lucru nici macar nu este dificil, daca ati inteles ce este iubirea – care este un fenomen intr-adevar dificil. V-ati indragostit fara sa va ganditi, dar ati inteles foarte rapid ca iubirea a disparut. Acceptati acest adevar si nu va invinovatiti reciproc, caci nimeni nu este responsabil. Ajutati-va unul pe celalalt si despartiti-va prieteni.

Atunci cand se despart, fostii iubiti devin de multe ori dusmani. Ciudat mod de a-ti arata recunostinta. Cei doi ar trebui sa ramana prieteni. Cand iubirea se transforma in prietenie, sentimentele de vinovatie dispar, la fel ca si senzatia ca ai fost inselat, exploatat. In realitate, nu se pune problema de exploatare. Pur si simplu, ati fost orbit de energia biologica.

Eu vorbesc de alt tip de iubire. Aceasta nu se incheie intr-o relatie de prietenie, ci incepe printr-o asemenea relatie. Ea incepe in tacere, in luciditate. Aceasta iubire este propria voastra creatie, deci nu este oarba. O asemenea iubire poate dura de-a pururi, devenind din ce in ce mai profunda.

Sensibilitatea ei este imensa. Cel care practica acest tip de iubire simte nevoia partenerului inainte ca acesta sa inceapa sa vorbeasca. Am cunoscut personal cateva cupluri(un nr. foarte mic ce-i drept) care nu au cazut in iubire, ci s-au inaltat pe aripile ei. Cel mai miraculous aspect mi s-a parut faptul ca acesti oameni nu mai trebuia sa isi vorbeasca. Daca barbatului ii era sete, iubita ii aducea apa, fara ca el sa ceara acest lucru. Totul se desfasura prin sincronicitate, telepatie. Daca persoanei iubite ii era sete, la fel trebuie sa-ti fie si tie. Transferul de idei si senzatii se produce instantaneu. Cuvintele nu mai sunt necesare. Jocul energiilor este direct; nu mai are nevoie de limbaj.

O asemenea iubire nu asteapta nimic de la celalalt. Ea ii este recunoscatoare ca acesta accepta ce are ea de oferit. Nu se simte amenintata, pur si simplu pentru ca nu exista nici o amenintare la adresa ei.Intr-o asemenea iubire, sexul se poate intampla sa apara spontan, dar apoi va disparea cu lunile, iar in final va disparea cu totul. De altfel, chiar si atunci cand se produce, el nu mai are nimic sexual. Este doar o maniera de a fi impreuna, de a fuziona cu celalalt,un effort de a atinge profunzimea celuilalt. Sexualitatea nu mai are nimic de-a face cu reproducerea biologica.

Cei doi iubiti inteleg treptat ca in timpul actului amoros nu fuzioneaza decat trupurile lor. De aceea, incetul cu incetul, sexul dispare din viata lor, iar intre ei incepe sa se produca un alt tip de intalnire, la nivelul energiilor. O simpla tinere de maini poate insemna mai mult decat orice orgasm, caci este suficienta pentru ca energiile lor sa fuzioneze.

Orgasmul sexual este un act fizic. El se refera la nivelul cel mai de jos. De aceea, gresiti daca il numiti iubire. Iubirea este un cuvant atat de frumos. Atunci cand spuneti: “m-am indragostit (am cazut in iubire)”, voi ii dati o conotatie atat de urata. Macar rostiti adevarul. Spuneti: “am cazut in sex”. Iubirea nu poate decat sa te ridice. Niciodata nu iti pune piedica.

Dar mai intai de toate va trebui sa iesiti din groapa. Ajutati-va unul pe celalalt. Biologia nu va va ajuta prea mult in aceasta directie. Incercati mai degraba sa fiti umani. Intelegeti ca iubirea care v-a unit candva, nu mai exista. Ochii vi s-au deschis in sfarsit. Nu incercati sa-l amagiti pe celalalt ca inca il mai iubiti,ca mai simtiti ceva pentru el, dar ce puteti face?… Acest comportament impocrit nu foloseste la nimic. Spuneti-i direct: “sentimentele pe care le aveam pentru tine au disparut. Imi par sincer rau. Mi-as fi dorit sa continui sa te iubesc, dar aceste sentimente, au disparut. Stiu foarte bine ca nici tu nu ma mai iubesti”. De indata ce ati inteles amandoi acest lucru, ajutati-va unul pe celalalt, ca doi oameni adevarati, sa iesiti afara din groapa.

Atat timp cat va veti ajuta reciproc, nu vor fi probleme. Din pacate, in asemenea cazuri fiecare doreste sa iasa el primul din groapa, fara sa-I pese ce va face celalalt. Mai rau, fiecare il trage pe celalalt in jos, incercand sa profite de el. Explicatia este simpla: teama. Vechea iubire a disparut, dar noul nu a aparut inca. Nimic nou nu se poate petrece intr-o groapa. Mai intai de toate trebuie sa iesi afara din ea. De aceea, exista aceasta teama de necunoscut. Trecutul a fost atat de frumos incat ai dori sa-l repeti. Incerci chiar sa fortezi acest lucru; celalalt incearca si el. Dar aceste lucruri nu pot fi controlate.Voi n-ati creat iubire, ati creat sex.Incepem sa vorbim despre iubire cand suntem in afara dependentelor.Ura, minciuna,certurile,ranchiuna, nu au nicio legatura cu iubirea.

O iubire fortata nu are nimic de-a face cu iubirea. Ce fel de sarut poate fi acela dat sub amenintarea cutitului? Buzele se pot atinge, dar privirile sunt atintite asupra lamei cutitului… O iubire fortata nu poate fi numita iubire. Si amandoi stiti foarte bine ce este iubirea, caci ati avut parte de ea, fie si numai pentru cateva momente. De aceea, nu va veti putea amagi reciproc. Ajutati-va unul pe celalalt sa iesiti din groapa si despartiti-va frumos. Iar data viitoare incercati sa nu mai cadeti, ci sa va ridicati. Nu va mai lasati dominati factorul biologic. Ascultati de vocea constiintei.”