Reverberatie

Este pentru ultima oara (ma gandesc eu in clipa asta) cand imi mai pun intrebarea - aceeasi, pe care mi-o pun de mai bine de un an, de cand Daniel Iancu si-a deschis blogul -  de ce, dupa numai cinci zile in care eu nu am raspuns emailului pe care mi l-a trimis in casuta electronica de la job (pentru ca nu am verificat corespondenta) sa trimita angajatorului meu trei linkuri, care nu reflecta nicidecum adevarata parere pe care mi-am format-o despre sufletul Daniel Iancu, si nici cea despre artistul Daniel Iancu.

M-am intrebat de ce nu a trimis si linkul catre foto-blogul neoficial pe care l-am deschis pentru a evidentia oarecum activitatea lui artistica? De ce nu a trimis si mesajele pozitive pe care i le-am scris de-a lungul celor aproape patru ani? Si toata actiunea asta de "pâră", a initiat-o dupa numai cinci zile de asteptare. Au fost multe? Au fost putine?

Dar, patru ani in care el nu a catadicsit sa raspunda comentariilor mele, ca om normal ce este (pe mine m-a trimis la psiholog si/sau la doctor :)) au fost multi? sunt putini? nu mai conteaza acum. Printul s-a dovedit pana la capat a fi, doar o broasca deghizata. La fel ca in piesa lui, Menina Flor, despre care am mai scris.

Nu voi inchide blogul neoficial danielioniancu.wordpress.com. Nu pot sa o fac. Desi domnia sa ar fi mai mult decat fericit daca acest lucru s-ar intampla. Nu voi sterge nici macar cuvintele pe care le-am spus cu diverse ocazii, de-a lungul acestor patru ani. Nu imi retrag nici macar o virgula. Cuvintele mele nu reprezinta altceva decat ceea ce gandesc, si tot ceea ce gandesc, despre subiectul in cauza. Poate el a ramas un comunist caruia ii place sa cenzureze, dar eu chiar am o parere foarte proasta despre dictatura, fie ea si comunista, sau mai ales despre dictatura comunista.

De aceea, nu pot fi de acord cu gandirea lui egoista. Gandirea critica este o notiune care se preda in universitatile din Vest. Exista carti si studii intregi, scrise pe tema gandirii critice, nu si pe tema gandirii egoiste. Nu imi ramane decat sa constat, la sfarsitul experimentului meu, ca prejudecatile nu pot fi dezintegrate, doar atomul poate fi. Nici macar explozia atomica nu poate dezintegra, macar o singura si minuscula prejudecata. Poate ucide intreaga lume, nu si prejudecatile ei. Lumea va muri cu prejudecatile ei cu tot, in explozia atomica ce va  sa vina, asta daca nu cumva fiecare individ va dori sa inceapa sa renunte rand pe rand, la fiecare prejudecata pe care a primit-o mostenire.


 Totusi, adevaratul motiv pentru care nu sterg nici un cuvant pe care l-am spus/scris este ca, in acesti patru ani eu m-am regasit pe mine insami, iar el, desi nu a vrut, a fost cel care m-a ajutat sa ma transform. Nu as fi crezut, daca nu as fi aflat anul acesta de la Evdokimov ca, pentru a te transforma, este nevoie de cineva care sa nu renunte la pasiune, si de cineva care sa nu-i cedeze sub nici o forma pasionatului. Astfel  ajunge omul a se confrunta cu propriul sau suflet, si "Elementul cel mai tenebros se preschimbă în lumină, carbonul opac devine diamant strălucitor. Rădăcina se afundă în humusul întunecat, dar floarea se face lumină triumfând peste tenebre." cum zice Paul Evdokimov in "Taina Iubirii".

Caracteristicile pe care le are pasionatul sunt descrise cu fidelitate in "Ospatul" lui Platon. Nu am gasit descriere mai fidela a tot ceea ce am trait eu insami in acesti patru ani. Eseul lui Platon despre Iubire, este cea mai fidela descriere a ceea ce mi s-a intamplat. Nu regret niciodata ceea ce am trait, nu pot sa fiu decat recunoscatoare lui Dumnezeu ca mi-a daruit sa traiesc aceasta experienta. Iar lui Daniel Iancu nu pot decat sa ii multumesc pentru ca a existat, la fel cum frumos spune si Nichita Stanescu: "Ce mirare ca esti, ce-ntamplare ca sunt"....