Piatra e o lumina inghesuita...

Piatra e o lumină

Înghesuită.

Ea nu vede.

Ea e de văzut.

Ea nu are durere.

Ea doare.

Cum doare piscul muntelui

pe vultur

stârnindu-l în aer

şi în cuvinte.

                                                                                                        ÎNGHESUITA LUMINĂ, 
                                                                                                        de NICHITA STĂNESCU

Nichita Stanescu a fost un geniu. A iubit extraordinar de mult...Iubind, genialitatea poeziilor sale - ca si cele ale lui Eminescu, care a iubit si el la fel de nemasurat - au atins limita superioara de sublimitate si mister. 


Eu nu sunt un geniu, si nu pot a scrie versuri dar, iubind la fel de mult ca si un poet, pot doar intelege cu adevarat framantarea pe care poetii nostri ne-au transmis-o in poeziile ce, ni le-au lasat marturie a nivelului superior de intelegere la care s-au ridicat. 


In postarea de mai-nainte, am cautat sa inteleg Lectia despre cub, care facea referire la piatra. Am gasit in poezia lui Nichita, viziunea lui asupra simbolisticii pietrei. 

Piatra este omul care nu iubeste. Omul care nu vede si nu aude. Este omul orb si surd. Este omul insensibil, care fuge de iubire ca dracu' de tamaie. Ea este o "lumina inghesuita", este o potentiala lumina, o potentiala sursa de lumina a intelegerii, intelegere care nu poate veni decat iubind, caci numai suferind si astfel invatand sa mori iubind, cum spunea si Eminescu, ti se sfarama valul care acopera ochii si urechile intelegerii.


Pentru un om care s-a transformat din piatra in intelegere, piatra de langa el, devine obiect "de vazut". Devine un obiect asupra caruia, omul care a devenit intelegere, se apleaca cu toata atentia. Bineinteles ca omul care s-a transformat in intelegere, nu reuseste sa faca piatra sa inteleaga si ea...si neintelegerea pietrei, il doare pe omul intelegerii...il doare impietrirea de care da dovada "piatra". "Ea nu vede. Ea e de vazut. Ea nu are durere. Ea doare."


Cum doare piatra pe omul - intelegere? Cum il doare intelegerea piscului muntelui pe vultur. 

Cand esti jos, legat strans de pamant, si de placerile pe care ti le ofera materia, te multumesti sa crezi ca acela este tot orizontul pe care ai fi putut sa il descoperi, esti precum un cocos in curtea lui plina de acareturi si de gaini, care ii dau tarcoale si cotcodacesc incantate la prezenta cocosului; normal, cocosul se simte Alexandru cel Mare, pe domeniul lui. Numai ca el, cocosul, nu stie nicidecum si nici macar nu se gandeste, ca in afara curtii lui, exista un mister si mai mare si o frumusete si mai coplesitoare, gata a se lasa descoperita. Dar cocosul daca nu poate zbura, nu poate vedea existenta si frumusetea din inaltimea cerului, asa cum o vede vulturul, care se poate ridica cu aripile iubirii la inaltimea cerului, de unde poate intelege lesne, ca mai are multe de descoperit si ca el, nu este decat univers la nivel micro. Normal ca aceasta constatare, il doare pe vultur, fiindca el, realizeaza ce vedere ingusta are cocosul, care crede ca viziunea lui cuprinde intreaga lume, si nu doar curtea lui amarata, plina de gaini cu vederi la fel de inguste si limitate. "Ea nu are durere. Ea doare. Cum doare piscul muntelui pe vultur starnindu-l in aer si in cuvinte"




Si mai vine Nichita Stanescu cu o precizare poetica pentru piatra-Daniel Iancu:

Lacrima cât o mare,

mare moartă, 

mare roşie!

Meningea gri a pietrii,

gândeşte apă, aer, foc!

Ah, blestemată

şi divină

meninge gri a pietrii!"

                                                                                            FLOAREA PRIN CARE TE PLIMBI, 
                                                                                                        de NICHITA STĂNESCU

Frumos spune Nichita, "Ah, blestemata si divina meninge gri a pietrei!" Iubirea nu inlantuieste pe nimeni, iubirea il lasa liber pe cel pe care il iubeste, iubirea nu este geloasa, iubirea nu cere socoteala, iubirea nu te pune in lanturi, iubirea nu te tine doar pentru ea.

Dar, pietrele nu pot intelege...nu au facut-o niciodata, de ce ar fi acum altfel? ca sa-i dezminta cumva pe Stanescu si pe Eminescu si pe Blaga, si pe toata pleiada poetilor care au iubit si au creat cantandu-si iubirea, devenind mesagerii suferintei vulturului ?

Piatra

este un om

în care alt om

şi-a băgat mâna

ca într-o mănuşă

şi l-a întors pe dos

ca pe o mănuşă!

                                                           PIATRA
                                                            de NICHITA STANESCU
 Omul care isi asuma rationamente emise de catre altcineva, numite pre-judecati care, nu sunt  nicidecum experimentate de catre el insusi,  este doar o cârpă in mainile altora, se lasa manipulat, "intors pe dos" si condus de catre altii, nu de catre el insusi.

Nu el este conducatorul propriei lui vieti ci, altii; el nu judeca fiecare situatie conform gandirii si simtirii lui proprii ci, priveste problema cu superficialitate si o incadreaza rapid, intr-unul din tiparele pe care si le-a insusit de la altii...acest om -piatra, face parte din 

"...turma pietrelor lucrate doar de robi, de sclavi, de javre..."(citat din Homer, de Nichita Stanescu)

"...Pietrele nu au decât un singur păcat

acela de a fi, acela de a fi, acela de a fi scârboasă lumină

jeg de ochi."

INAINTE DE A ORBI, de NICHITA STANESCU