Sfarsitul fricii (2nd)

"Ne este teama de moarte, adica de un eveniment care se va petrece maine sau poimanine, in sfera timpului. Exista o distanta intre ceea ce este si ceea ce va fi. Gandirea a constatat acest fapt, ea a observat moartea si de aceea spune: “Voi muri”. In acest fel gandirea creaza frica de moarte; dar in cazul in care ea nu o creaza, exista oare frica intr-o forma oarecare?

Este frica produsul gandirii? Daca este, inseamna ca frica este veche, caci gandirea care a produs-o este intotdeauna veche.

Asa cum am mai spus, nu exista gandire noua: daca o recunoastem, e tocmai pentru ca ea este veche. Ceea ce ne infricoseaza este repetarea vechiului – gandul despre “ceea ce a fost” proiectandu-se in viitor.

Prin urmare, gandirea este in intregime raspunzatoare de frica.

Ca asa stau lucrurile, puteti verifica singuri. Atunci cand va confruntati cu ceva imediat, nu exista nici un fel de teama; numai cand intervine gandirea apare si frica.

De aici se naste intrebarea fireasca: “Este oare cu putinta sa traim in prezent in mod complet, total? “ Caci numai in acest fel vom putea invinge frica.

Insa pentru a intelege acest lucru trebuie sa intelegem intreaga structura a gandirii, a memoriei, a timpului, si aceasta nu doar intelectual, nu doar verbal, ci in deplin adevar, cu inima noastra, cu mintea noastra, cu toata fiinta noastra. Numai asa ne vom elibera de frica; numai cand vom fi pe deplin liberi de frica, ne vom putea servi de gandire.

Gandirea, ca si memoria, este absolut necesara ca sa ne putem duce traiul zilnic. Este singurul instrument pe care-l avem pentru a comunica, pentru a actiona, pentru a munci. Gandirea este o reactie a memoriei, a memoriei care se acumuleaza prin experiente, cunostinte, traditii, timp.

Noi reactionam in functie de fundalul creat de memorie, iar aceasta reactie este gandirea. Gandirea este esentiala la anumite niveluri, dar atunci cand se proiecteaza psihologic ca viitor si ca trecut, producand frica si placerea, ea face ca mintea sa devina obtuza si, prin forta lucrurilor, inactiva.

Asa ca ma intreb: “De ce , de ce, de ce ma gandesc la viitor si la trecut in termeni de placere si de durere, stiind ca o astfel de gandire da nastere la frica? Nu este posibil ca psihologic, gandirea sa se opreasca, fiindca astfel frica nu se va sfarsi nicicand?

Una din functiile gandirii este de a fi ocupata tot timpul cu ceva. Ceea ce dorim, in general, este de a ne gandi in permanenta la ceva, astfel incat sa fim impiedicati sa ne vedem pe noi insine asa cum suntem in realitate. Ne este teama de golul din noi. Ne este teama sa privim la  fricile noastre.

La nivelul superior al constiintei noastre noi le cunoastem, dar oare le pot percepe straturile cele mai profunde ale constiintei noastre? Si cum va trebui sa procedam pentru a descoperi fricile ascunse, tainice? Oare putem imparti in mod real fricile in constiente si inconstiente?

Aceasta chestiune este foarte importanta. Specialistii, psihologii, psihanalistii le clasifica astfel in straturi de adancimi diferite, dar daca va bizuiti pe ceea ce spun ei, sau pe ceea ce spun eu, nu veti intelege decat teorii, dogme, cunostinte si in nici un caz nu veti ajunge la cunoasterea de sine.

Este imposibil sa ajungi sa te cunosti dupa ceea ce spune Freud, sau Jung, sau dupa ceea ce spun eu.

Teoriile altora n-au nici un fel de importanta. Pe noi insine trebuie sa ne intrebam daca frica poate fi impartita in constienta si inconstienta, sau daca ea este un fapt indivizibil ce imbraca forme diferite.

Oricare dintre noi are in permanenta o singura dorinta. Existam numai noi insine si, in fiecare, dorinta. Obiectele se schimba, dorinta ramane mereu aceeasi. Poate ca la fel se intampla si cu frica. Ne este frica de tot soiul de lucruri, dar frica este una singura.

Cand ne dam seama de acest lucru, inseamna ca am inlaturat complet problema subconstientului si in felul acesta i-am frustrat pe psihologi si pe psihanalisti de obiectul cercetarii lor.

Cand intelegem ca frica este o singura si unica miscare care se exprima in feluri diferite, si cand vedem mai degraba aceasta miscare decat obiectul spre care ea se indreapta, atunci ne confruntam cu o problema imensa: cum sa o privim fara ca fragmentarea constiintei noastre, pe care am cultivat-o atat de bine, sa intervina?

Nu exista in noi decat o singura frica – totala -  dar cum am putea noi, obisnuiti fiind cu o gandire compartimentata, sa avem imaginea ansamblului? Este posibil acest lucru?

Intrucat am dus o existenta faramitata, noi nu suntem in stare sa vedem frica totala, caci procesul acestei masinarii care este gandirea , consta in a fragmenta totul. Eu va iubesc, va urasc, sunteti prietenul meu, sunteti dusmanul meu; am ciudateniile mele particulare si inclinatiile mele, slujba mea, situatia mea, prestigiul meu, sotia mea, copilul meu, tara mea; exista tara mea si tara ta, Dumnezeul meu si Dumnezeul tau...toate acestea sunt fragmentari ale gandirii. 

Si aceasta gandire este cea care, cautand sa vada starea totala a fricii, o reduce la franturi. Intelegem prin urmare, ca aceasta frica totala nu poate fi privita decat atunci cand miscarea gandirii se opreste.

Puteti sa observati frica fara a inceta sa trageti vreo concluzie, fara vreun amestec al cunostintelor pe care le-ati acumulat cu privire la ea? 

Daca nu puteti, inseamna ca ceea ce observati este trecutul, nu frica; daca puteti, inseamna ca observati frica pentru intaia oara fara amestecul trecutului.

Acest lucru se produce numai cand mintea este foarte linistita, tot asa cum nu puteti asculta un interlocutor decat atunci cand mintea voastra nu palavrageste, purtand un dialog cu ea insasi despre nelinistile si problemele personale.

Puteti privi la frica voastra fara a incerca s-o dizolvati, fara a incerca sa-i faceti fata cu contrariul ei, curajul? 

Sa o priviti cu adevarat fara a incerca sa fugiti de ea? Cand spuneti: “Trebuie s-o stapanesc, trebuie sa scap de ea, trebuie sa o inteleg”, nu faceti altceva decat sa incercati sa va debarasati de ea.

Putem sa observam cu o minte destul de linistita un nor sau un copac, sau curgerea unui rau, fiindca ele nu sunt prea importante pentru noi, insa a ne observa pe noi insine este cu mult mai greu, caci cerintele noastre sunt de ordin practic, iar reactiile noastre sunt imediate!

Atunci cand ne aflam in contact direct cu frica sau cu disperarea, cu singuratatea sau cu gelozia, sau cu vreo alta stare mizerabila a mintii, putem oare sa o privim suficient de complet incat mintea noastra sa se linisteasca si sa ne permita sa vedem?

Putem noi sa percepem frica in totalitatea ei, si nu doar diferitele sale aspecte, nu doar subiectele fricii noastre? Daca vom privi numai la amanuntele fricii, nu vom ajunge niciodata la miezul problemei, care consta in a invata sa traim cu frica.

A trai cu ceva atat de viu cum este frica, cere o minte si o inima extrem de subtile, care sa nu traga nici o concluzie despre frica, si care, in consecinta, sa poata urmari fiecare miscare a fricii.

Daca, in acel moment, o observati si traiti cu ea – si pentru aceasta nu este nevoie de o zi intreaga, caci intr-un minut sau intr-o secunda se poate cunoaste intreaga sa natura – daca traiti cu ea atat de complet, atunci ajungeti inevitabil sa va intrebati:

“Cine este entitatea care traieste cu frica? Cine este cel care o observa, care pandeste miscarile diferitelor sale forme, care este complet constient de ceea ce inseamna frica in esenta sa? Este oare observatorul o entitate moarta, o fiinta statica, care a adunat o serie de cunostinte si de informatii despre sine insusi?

Ce veti raspunde la aceasta intrebare? Este oare observatorul o entitate moarta care incearca sa observe un lucru viu, sau o fiinta vie, care observa o viata in miscare?

Caci in cel care observa exista doua stari. Observatorul este suma tuturor experientelor sale despre frica; el este, asadar, separat de acel ceva pe care il numeste frica, intre el si frica exista un spatiu. Fie ca el incearca sa infrunte frica pentru a o stapani, fie ca incearca sa fuga de ea, are loc intotdeauna o batalie, adica o risipa de energie!

Observandu-l, veti invata ca observatorul este doar un pachet de idei si de amintiri, fara valoare sau substanta; si torusi frica fiind un fapt real, actual, n-o veti putea niciodata intelege cu ajutorul unei abstractii.

Observatorul care spune: “Mi-e frica”, este oare ceva diferit de frica, adica de lucrul pe care il observa?

Frica este el insusi.

Cand se intelege acest lucru, nu mai exista nici un fel de risipa de energie in efortul de a scapa de frica, iar spatiul dintre observator si frica dispare cu desavarsire.

Cand va dati seama ca sunteti o parte integranta a fricii, ca, in realitate, sunteti frica insasi, nu va trebui sa mai faceti nimic cu privire la ea, caci frica va disparea odata pentru totdeauna."

Within Temptation - It_s The Fear 

Sfarsitul fricii (1st )

Dacă este un păcat faptul că suntem oameni, nu este o ispăşire în faptul că murim.

Trupul în care locuieşti e cu mult mai departe decît ţi-ai închipuit depărtarea. 

     Faptul că el te doare sau faptul că el îţi dă plăcere, nu are nici o rubedenie cu tine.

     Află că mai apropiat este trupul pietrii de piatră, deşi distanţa dintre el şi ea e infinită, decît clipa pe care o străbaţi de străbaterea ta în clipă. 

Nichita Stanescu - Testament 

Preocuparea de sine 

Nesatul dupa o situatie 

Temerile si frica totala 

Fragmentarea gandirii 

Sfarsitul fricii

"Inainte de a merge mai departe, as dori sa va intreb: care este interesul dumneavoastra fundamental si permanent in viata?

Inlaturand toate raspunsurile ocolite si ocupandu-va de aceasta chestiune in mod direct si cinstit, ce veti raspunde?

Stiti oare ca centrul nostru de interes suntem noi insine? 

Oricum, asa vor raspunde cei mai multi dintre noi, daca vor raspunde cu sinceritate. Ma intereseaza progresul meu, slujba mea, familia mea, micul colt in care traiesc, dobandirea unei situatii mai bune, mai mult prestigiu, mai multa putere, mai multa stapanire asupra celorlalti etc.

Cred ca este logic, nu-i asa, sa se admita ca ceea ce ne intereseaza in primul rand este: “Eu mai intai.”

Unii ar putea sa spuna ca acesta este un lucru rau si ca n-ar trebui sa ne interesam in primul rand de noi insine. Dar ce alt rau ar putea fi in asta, decat faptul ca o recunoastem doar arareori cu deplina sinceritate? Caci daca o facem suntem mai curand rusinati.

Dar asa stau lucrurile – fiecare este in mod fundamental interesat de sine insusi, chiar daca din diferite motive, ideologice sau traditionale, gandim ca este rau.

Dar ceea ce gandim nu schimba cu nimic lucrurile: la ce foloseste sa introducem aceasta notiune de rau? Nu este decat o idee, un concept. Ceea ce conteaza ca “fapt” este ca suntem fundamental si permanent interesati de noi insine.

Mi-ati putea spune ca exista o mai mare satisfactie in a ajuta pe altcineva decat a te gandi la tine insuti. Care este insa deosebirea?

A-i ajuta pe semenii nostri este tot o preocupare de sine. Daca a-i ajuta pe altii va produce o mai mare satisfactie, este pentru ca de fapt, va intereseaza ceea ce va poate da cea mai mare satisfactie.

De ce sa introducem aici un concept ideologic? De ce aceasta gandire dubla? De ce nu va spuneti cinstit ca ceea ce doriti in realitate este sa fiti satisfacuti, fie prin erotism, fie prin compasiune, fie devenind un mare sfant, un om de stiinta sau un politician?

Este intotdeauna acelasi proces, nu-i asa?

SATISFACTIA, acesta este lucrul pe care il dorim, in toate felurile, subtile sau vadite.

Cand spunem ca dorim “eliberarea”, o facem pentru ca gandim ca este vorba de o stare de deplina si minunata satisfactie, iar satisfactia ultima este, fara nici o indoiala, ideea ridicola a “realizarii” personale.

Ceea ce cautam in realitate este o satisfactie in care sa nu existe nimic care ne-ar putea nemultumi.

Cei mai multi oameni tanjesc sa-si faca o situatie in societate, temandu-se ca altfel ar putea fi considerati niste neimpliniti.

Societatea este astfel construita incat un cetatean care are o situatie frumoasa este tratat cu mult respect, in timp ce un om care n-are nici o situatie este desconsiderat.

Orice om de pe pamant doreste sa-si aiba locul sau in cadrul societatii, in familie, sau la dreapta lui Dumnezeu, si aceasta situatie trebuie recunoscuta de ceilalti, altminteri nu poate fi considerata o adevarata situatie. Noi trebuie sa ne aflam intotdeauna in frunte.

Launtric suntem sfasiati de dureri si de dezordini si de aceea a ne bucura de respect in societate, a fi considerati niste persoane foarte importante, ne procura o mare compensare.

Acest nesat dupa situatie, dupa prestigiu, dupa putere, si aceasta dorinta de a fi recunoscuti ca atare in societate, este de fapt o dorinta de a domina pe altii, ceea ce este o forma de agresiune.

Sfantul care aspira sa ajunga la o anumita stare de sfintenie este la fel de agresiv ca si cocosul din batatura care-si cauta hrana. Si care este cauza acestei agresivitati? Este frica, nu-i asa?

Frica este una dintre cele mai mari probleme inerente vietii. 

O minte care este cuprinsa de frica traieste in confuzie, in conflict si de aceea devine violenta, deformata si agresiva. 

Nu indrazneste sa se indeparteze de propriile sale sabloane de gandire, iar aceasta da nastere la ipocrizie.

Pana ce nu vom fi liberi de frica, chiar daca ne-am urca pe cel mai inalt munte, chiar daca am nascoci tot felul de zei, vom ramane intotdeauna in intuneric.

Traind intr-o societate stupida si corupta ca a noastra, in care educatia bazata pe spiritul de competitie da nastere la frica, suntem cu totii impovarati de frici de tot felul, iar frica este ceva inspaimantator, ceva care manjeste, deformeaza si ne strica viata.

Exista fara indoiala o frica fizica, dar aceasta nu este decat o reactie ce trebuie pusa pe seama ereditatii noastre animalice. Aici insa ne intereseaza numai fricile psihologice, caci atunci cand le vom intelege asa cum sunt de fapt, adanc inradacinate in noi, vom fi in stare sa infruntam fricile animalice, in timp ce a ne ocupa mai intai de acestea nu ne va ajuta cu nimic sa intelegem fricile care rezida in psihic.

Frica are intotdeauna un obiect; ea nu este niciodata abstracta; ea este intotdeauna in relatie cu ceva.

Stiti ce va face sa va fie teama? Frica de a va pierde slujba, de a nu avea suficienta hrana sau bani, frica de a nu deveni victima clevetirilor si calomniilor, frica de a nu reusi in viata sau de a pierde pozitia sociala, de a fi dispretuit sau ridiculizat; sau frica de durere si boala, frica de a nu sti niciodata ce este iubirea sau de a nu fi iubit, de a va pierde sotia sau copiii, frica de moarte, frica de a trai intr-o lume care este asemenea mortii, frica de plictiseala, frica de a nu fi la inaltimea imaginii pe care altii si-au faurit-o despre noi, frica de a nu ne pierde credinta...

Din toate acestea si din alte nenumarate frici, stiti care sunt fricile dumneavoastra? Si ce faceti, de obicei, in legatura cu ele? Fugiti de ele, nu-i asa? Sau inventati idei si imagini cu care sa le acoperiti. Insa fugind nu faceti decat sa sporiti frica.

Una din principalele cauze ale fricii este refuzul nostru de a ne vedea asa cum suntem de fapt. Va trebui, asadar, nu numai sa ne cunoastem fricile ci sa examinam si reteaua de artificii pe care am construit-o pentru a scapa de ele.

Daca ne punem facultatile la lucru (intre care se cuprind si cele ale creierului) pentru a invinge frica, pentru a o suprima, a o disciplina, a o controla, pentru a-i da o alta aparenta, se produce o frictiune, un conflict, iar acest conflict inseamna o pierdere de energie.

Prin urmare, primul lucru pe care trebuie sa-l facem este sa ne intrebam pe noi insine: Ce este frica si cum se naste ea? Ce intelegem de fapt prin cuvantul frica? Ma intreb ce este frica si nu de ce sunt infricosat.

Duc un anumit fel de viata; gandesc intr-un anumit fel; am credintele mele, accept anumite dogme si nu doresc sa pierd aceste structuri de rezistenta ale vietii mele, caci ar insemna sa-mi pierd radacinile. Nu doresc ca ele sa fie puse la indoiala, caci aceasta zdruncinare m-ar arunca intr-o totala incertitudine.

Daca ar fi sa mi se rapeasca tot ceea ce stiu si cred, as vrea cel putin sa am o anumita siguranta cu privire la noua mea conditie. Constat astfel ca celulele creierului au creat anumite sabloane si ca ele refuza sa traseze altele, caci acestea ar comporta o anumita doza de risc.

Trecerea de la siguranta la nesiguranta este ceea ce numesc FRICA.

In momentul de fata, aflandu-ma aici, nu sunt infricosat. Nu simt nici un fel de teama, nimic nu se intampla, nimeni nu ma ameninta si nici nu incearca sa-mi ia ceva.

Insa dincolo de momentul de fata, exista in mintea mea un strat mai profund, care gandeste constient sau inconstient la ceea ce s-ar putea intampla in viitor, sau care se ingrijoreaza ca ceva din trecut ar putea da navala peste mine. Astfel incat, sunt infricosat atat de viitor cat si de trecut.

Am impartit timpul in trecut si viitor, si gandirea intervine si spune: “Ai grija, asta nu trebuie sa se mai intample” sau : “Fii pregatit pentru ceea ce va veni; viitorul poate fi plin de primejdii pentru tine; ceea ce ai azi, maine s-ar putea risipi; maine ai putea sa mori, sotia te-ar putea parasi, ti-ai putea pierde slujba; singuratatea te pandeste; pune-te la adapost de ziua de maine.”

Luati acum in considerare forma de frica, aceea care va este proprie. Priviti la ea. Observati reactia pe care o aveti fata de ea. Puteti privi la ea fara sa aveti tentatia de a fugi, fara sa incercati sa o justificati, sa o condamnati sau sa o suprimati?

Puteti privi la ea fara interventia cuvantului care o provoaca? Puteti privi la moarte, spre exemplu, fara cuvantul care produce frica de moarte? Acest cuvant produce o vibratie nervoasa particulara, tot asa cum cuvantul iubire, care insoteste propriile sale imagini, are propriul sau fior.

Ei bine, imaginea pe care o aveti in minte despre moarte, amintirea multor morti la care ati asistat, asocierea dumneavoastra cu acele evenimente – oare nu aceste lucruri sunt cele care va sadesc in suflet frica de moarte? Sau, de fapt, disparitia fizica este cea care va produce frica si nicidecum imaginea acestui sfarsit?

Cuvantul moarte este cel care va inspaimanta sau sfarsitul real? Daca cuvantul sau daca amintirile sunt cele care va provoaca frica, atunci ceea ce simtiti nu este deloc frica.

Sa presupunem ca cineva a fost bolnav in urma cu doi ani, si ca memoria a inregistrat amintirea acelei suferinte; ea ii sopteste acum ca trebuie sa aiba grija ca nu cumva boala sa revina. Prin urmare, memoria si asociatiile ei sunt cele care provoaca in el o frica aparenta, dar care nu este deloc reala fiindca in momentul de fata el se bucura de o sanatate de fier.

Gandirea – care este totdeauna veche, caci ea este o reactie a memoriei, iar amintirile sunt intotdeauna vechi – gandirea a creat in decursul timpului sentimentul de frica, sentiment care nu este un fapt real.

Adevarul este ca persoana in cauza se simte bine. Insa experienta care a ramas inregistrata ca amintire, face sa se iveasca gandul: “Trebuie sa ai grija, ca nu cumva sa te imbolnavesti din nou”.

Vedem astfel ca gandirea da nastere unei frici de o anumita categorie. Dar in afara de aceasta frica produsa de minte, exista o alta? Este frica intotdeauna rezultatul gandirii si, daca este, exista si alte forme de frica?"

Lily Allen-The Fear

-Voi continua cu a doua parte intr-o alta postare-

Dragostea nu este oarba decat pentru prosti

Am ajuns in punctul in care pot intelege tot ceea ce mi s-a intamplat. Trebuia sa experimentez ca sa pot desprinde o concluzie adevarata, stiintifica, fiindca stiinta chiar cu experimentele se ocupa, cu experimentarea.

Pentru ca in viata mea nu am fost niciodata indragostita in adevaratul sens al cuvantului, atunci cand mi s-a intamplat,  am respins total acest lucru, pentru ca o femeie care are doi copii si un sot nu avea voie sa se indragosteasca. 

M-am condamnat singura, m-am acuzat, mi-am reprimat sentimentul care prinsese viata in inima mea. Am respins orice apropiere de individul ce imi provocase acest sentiment. L-am negat si m-am invinovatit pentru ca simteam atractie fata de el.

Am trait iadul insusi, fiindca invinovatirea este insusi iadul, inseamna ca esti in iad, cu tot zbuciumul aferent lui. Mintea mea a fost propriul meu iad in care m-am bagat singura, si din care trebuia sa ies tot singura. Dar daca de intrat in iad a fost usor, de iesit din el a fost un si mai mare chin.

Apoi, am regretat ca m-am invinovatit, amintindu-mi ca sunt sentimentele mele, ca facusem ceea ce simteam cu inima mea, si ca ceea ce faci cu inima este foarte aproape de viata, de sensul vietii, de fericire, ceea ce faci cu inima nu poate fi gresit fiindca este lipsit de ipocrizie, de masti. 

Astfel, am stiut ca nu pot ignora ceea ce simteam, si mi-am acceptat propriile sentimente, mi-am acceptat inima. Mi-am acceptat viata, asa cum venea peste mine, cu noianul ei de sentimente, total diferite de sentimentele pe care si cu care fusesem educata  ca, am voie sa le traiesc, fiind o femeie "la casa ei".

Divinitatea mi-a trimis sa traiesc toate acestea, tocmai pentru ca nu iubisem niciodata in viata mea de pana atunci, ca desi parea ca as fi iubit, presupusa iubire nu era decat "egoism , vanitate, slabiciune, comoditate, inchipuire si instincte."

In decursul a doi ani de suferinte cumplite, mi-am aruncat rand pe rand toate mastile care imi acopereau adevarata fiinta pe care o reprezint, iar experienta smulgerii fortate a mastilor mi-a  provocat sentimentul mortii, dar nu murea fiinta mea, ci "eu" muream, eul meu murea, provocandu-mi dureri aproape de nesuportat. Durerile au aparut doar pentru ca ma impotriveam cu putere capitularii fiintei mele in fata iubirii. 

Nu mi-a cerut nimeni sa capitulez, dar pentru ca m-am simtit ca o sclava, am capitulat si mi-am dobandit demnitatea pe care ti-o confera iubirea, ajungand la adevarata maretie pe care ti-o da  doar o iubire pura, eliberata de orice dorinta sexuala. 

A fost o experienta extrem de periculoasa, fiindca am constatat ca ma indragostisem de un ego-maniac, iar acest lucru era sa ma distruga la propriu, era sa-mi distruga nu numai existenta ci si psihicul, mintea.

Dar, am reusit si mi-am recapatat libertatea, facandu-mi-se mila de manifestarea egoista dusa la paroxism a omului  devenit stanca, a omului condus doar de catre o minte inghetata in insensibilitate. 

Libertatea pe care mi-am redobandit-o, reprezinta insusi gustul dragostei, dragoste ce m-a ajutat sa devin  mai mult decat eram inainte. 

Capitularea mea in fata iubirii nu a fost una fata de persoana pe care acum o iubesc cu fiecare celula a fiintei mele ci, fata de forta necunoscuta care m-a condus catre aceasta experienta, fata de VIATA, fata de energia care se manifesta in fiecare clipa in existenta noastra.

Iubirea a distrus in mine orice rezistenta, orice teama si orice dorinta de competitie, conferindu-mi claritatea asupra vietii mele, asupra a ceea ce trebuie sa fac cu viata mea, asupra a ceea ce trebuie facut. 

M-am topit, inima mea care toata viata de pana acum fusese un aisberg, s-a topit, iar acum sunt raul care curge spre mare: viata mea este ceea ce vine asa cum vine. D

Daca toata viata mea de pana acum am crezut ca dragostea este oarba, acum stiu cu adevarat ca ea nu este nicidecum astfel, fiindca mie personal, mi-a deschis ochii, mi-a destupat urechile si mi-a ascutit simturile. 

Dragostea este oarba doar daca, atunci cand te trezesti din vis, viata ta  devine o mare mizerie. Dragostea mea m-a ridicat din mizerie, m-a transformat intr-un om treaz, dintr-un om adormit, plin de dorinte, de vise si de masti. 

Castigul pe care l-am dobandit este acela ca acum imi amintesc mereu ca a trai este doar un joc pe care trebuie sa il joci, dar de care nu trebuie sa te atasezi, nu mai sunt serioasa jucandu-l, raman sincera, asa cum am fost intotdeauna, dar neserioasa: ii permit simtului de umor sa ramana viu in mine. Fiindca seriosi in viata ajung sa fie doar prostii. 

Nastratin Hogea, avea o vorba, ca "dragostea este oarba si casatoria este deschizatoarea ochilor". 

Dragostea este oarba numai pentru prostii cu mintea intelenita...

Stadiul I

Un tanar si o tanara, se dadeau cu sania - intr-o duminica dupa-masa - infasurati in paturile lor. Fata s-a bagat dragastos langa baiat si i-a zis: "Ioane, mi-e frig". Ion a privit pe deasupra ei si a zis: "Si mie imi este frig, Jana draga, de ce sa nu ne invelim in paturi"?
Asa ca, Jana a tras paturile mai strans, dar curand ea s-a mutat si mai aproape de Ion si a zis: "Mainile imi sunt reci."
El nu i-a acordat

Despre ADEVARATA EDUCATIE (V)

"A fi liber de frica este inceputul intelepciunii, iar o educatie demna de acest nume provoaca in noi acea eliberare care, doar ea, poate trezi o INTELIGENTA destul de profunda pentru a fi creatoare.


Rasplata sau pedeapsa pentru orice actiune, oricare ar fi, nu face decat sa intareasca egocentrismul. A lucra pentru altul si in interesul altuia, in numele patriei sau al lui Dumnezeu, conduce la frica, iar frica nu poate sta la baza unei actiuni juste.

Daca vrem sa ajutam un copil sa aiba respect pentru ceilalti, nu trebuie sa-l momim invocand iubirea, ci sa-i explicam ce inseamna respectul pentru altul, folosind rabdarea si timpul necesar.

Nu exista respect pentru altul cand intervine ideea recompensei, intrucat cautarea folosului sau teama de pedeapsa devin cu mult mai importante decat sentimentul respectului.

Daca nu avem respect pentru copil si-l influentam prin promisiuni si amenintari, dezvoltam in el sentimentul achizitiei si pe cel al fricii. Pentru ca am fost noi insine invatati sa lucram in vederea obtinerii de rezultate, nu gandim ca ar putea exista o actiune libera de orice dorinta de achizitie.

Adevarata educatie incurajeaza dreapta judecata si respectul pentru altii, fara stimulente si fara amenintari de nici un fel.

De indata ce incetam a mai cauta rezultate imediate, incepem sa vedem cu claritate cat este de important ca educatorul si copilul sa fie amandoi eliberati de frica, de pedepse, de speranta obtinerii de recompense, ca si de orice forma de constrangere. Insa constrangerea va dura cata vreme in relatiile dintre acestia se va amesteca autoritatea.

A te supune autoritatii procura numeroase foloase celor care gandesc in termeni de profituri si de motive personale. Insa educatia bazata pe progres individual si pe profit, nu poate construi decat o structura sociala de concurenta, de antagonisme si de brutalitate. Intr-o societate de acest fel am fost noi crescuti, iar starea noastra de confuzie si de dusmanie este evidenta.

Am invatat sa ne conformam unei autoritati, sau unui maestru, unei carti sau unui partid, pentru ca acest lucru ne este folositor. Specialistii din toate domeniile vietii, de la preot pana la birocrat, manuiesc autoritatea si ne supun. Guvernele si educatorii care folosesc constrangerea nu pot obtine, in relatiile omenesti, cooperarea necesara bunastarii societatii.

Daca vrem ca intre fiintele omenesti sa se stabileasca relatii intemeiate pe adevar, nu trebuie sa folosim nici constrangerea, si nici macar convingerea. Cum ar putea exista o afectiune si cooperare sincera intre cei care exercita puterea si cei care o suporta?

Dar privind cu luare aminte si fara partinire aceasta chestiune a autoritatii si numeroasele ei implicatii, vazand ca dorinta de putere este distrugatoare in sine, se produce o intelegere spontana a oricarui proces al autoritatii. Din clipa in care indepartam ideea autoritatii, ne gasim asociati unii cu altii si atunci cooperarea si afectiunea reciproca devin cu putinta.

ADEVARATA PROBLEMA A EDUCATIEI ESTE EDUCATORUL. Daca el foloseste autoritatea ca pe un mijloc pentru a se implini, pentru a se realiza pe sine, daca invatamantul este pentru el un mijloc de afirmare personala, chiar si un mic numar de elevi poate deveni instrumentul ambitiei sale. 

Dar o recunoastere intelectuala sau verbala a efectelor paralizante ale autoritatii ar fi superficiala si zadarnica; noi trebuie sa avem o viziune profunda a motivelor secrete ale autoritatii si dominatiei.

Daca vedem ca inteligenta nu poate fi niciodata trezita prin constrangere, chiar constiinta acestui fapt va risipi temerile noastre si atunci vom incepe sa cultivam un nou mediu, care va fi contrariul actualei ordini sociale si o va depasi cu mult.

Pentru a intelege semnificatia vietii, a conflictelor si a durerilor ei, noi trebuie sa gandim independent de orice autoritate, inclusiv de aceea a religiilor organizate.

Dar daca in dorinta noastra de a ajuta copilul, punem in fata lui exemple impresionante, nu trezim in el decat frica, imitatie si diferite forme de superstitii.

Persoanele cu inclinatii religioase incearca sa impuna copiilor lor credintele, sperantele si temerile pe care le-au mostenit de la proprii lor parinti; iar persoanele anti-religioase sunt deopotriva de dornice de a influenta copiii lor si de a-i face sa accepte modul lor particular de gandire.

Vrem cu totii ca fiii nostri sa-si insuseasca forma noastra de cult, sa fie pasionati de ideologiile pe care noi le-am ales. Este atat de usor sa te cufunzi in imagini si formule inventate de noi insine sau de altii! De aceea este necesar a fi intotdeauna atent si treaz.

Ceea ce numim noi religie nu este decat credinta organizata insotita de dogme, de ritualuri, de mistere si de superstitii. Fiecare religie are cartile ei sfinte, mijlocitorii ei si modurile ei de a ameninta si de a domina.

Cei mai multi dintre noi am fost conditionati de toate aceste lucruri, iar asta este ceea ce se numeste educatia religioasa. Insa conditionarea aceasta ridica pe om impotriva omului si naste rivalitati atat fata de credinciosi cat si fata de ceilalti.

Desi toate religiile sustin ca ele aduc veneratie lui Dumnezeu si proclama ca trebuie sa ne iubim unii pe altii, ele vara frica in om, servindu-se de doctrinele lor intemeiate pe rasplata si pedeapsa. Iar dogmele lor rivale perpetueaza conflictele si luptele.

Dogme, taine, ritualuri: nimic din toate acestea nu duc la o viata spirituala. Educatia religioasa in adevaratul sens al acestui cuvant consta in a incuraja individul sa inteleaga raporturile pe care le intretine cu semenii sai, cu obiectele, cu natura. Nu exista viata in afara relatiilor, iar fara cunoastere de sine, toate relatiile personale si colective sunt cauze de conflicte si suferinte.

Desigur, este imposibil sa-i explici copilului toate acestea pe deplin; dar daca educatorul si parintii inteleg profund tot ceea ce cuprind relatiile omenesti, ei vor putea prin atitudinea lor, prin purtarea si limbajul lor, sa-l faca pe copil sa inteleaga fara prea multe cuvinte si explicatii, ca este vorba despre o viata spirituala.

Asa-zisa cultura religioasa descurajeaza interogarea si indoiala, si, totusi, numai examinand sensul si insemnatatea valorilor pe care societatea si religia le-au stabilit in jurul nostru, incepem sa descoperim adevarul.

Rolul educatorului este de a fi profund constient de propriile sale ganduri si sentimente; atunci poate el sa paraseasca valorile care i-au dat siguranta si imbarbatare si sa-i ajute pe ceilalti sa devina constienti de ei insisi si sa-si cunoasca nazuintele si temerile."

Secunde la schimb

Ploaia de picături dăruite de inima celestă

mi se rostogolesc într-una şi cad în pământul

reavăn, de furtuna ce l-a săpat straşnic

şi a biciuit inima vieţii din el...

dar, murind la atingerea lutului, udându-l -

ca să răsară iarba înverzită crud, în toamna-mi...

şi macii...mulţi maci...contrastând puternic,

cu sărbătoarea ierbii ce-o mângâie vântul.

Buddy Guy

BUDDY GUY live!! - 2009

Mr. Buddy Guy was ranked thirtieth in Rolling Stone magazine's list of the "100 Greatest Guitarists of All Time". 

He has not only played with the most influential musicians but Buddy Guys songs have been covered by Led Zeppelin, Eric Clapton, the Rolling Stones, Stevie Ray Vaughan, John Mayall, Jack Bruce, and others.

Millions of fans world wide, millions have seen him perform and on August 9, 2009.

Buddy Guy, Eric Clapton & Bb King 

Live At Rrhof (2005)

Find Buddy Guy tours and tunes