floriploiesteanu

miercuri, 7 decembrie 2011

In love, the one who runs away is the winner.

Love of my life – you’ve hurt me

You’ve broken my heart, and now you leave me,

Love of my life can’t you see?

Bring it back, bring it back,

Don’t take it away from me

Because, you don’t know,

What it means to me…

Love of my life, don’t leave me,

You’ve taken my heart and now desert me,

Love of my life, can’t you see?

Bring it back, bring it back,

Don’t take it away from me

Because, you don’t know,

What it means to me…

You won’t remember,

When this is blown over,

And everything’s all, by the way,

When I get older,

I will be there, at your side to remind you,

How I still love you, I still love you…

Back, bring it back,

Don’t take it away from me

Because you don’t know,

What it means to me…

Love of my life,

Love of my life …

si eu cant piesa asta, pentru ca mi se potriveste si mie, dar eu ii cant Iubirii, si o rog sa nu mai plece din inima mea! nici un om nu ne poate face fericiti, vorba unui poet in viata -care imi da cate un like la fiecare postare, mie un fir de nisip- "tot ce vrea ea este o maimuta" referindu-se la femeie; dar acest lucru este valabil si la barbati; tot ce vrea barbatul este o maimuta, care sa faca numai ce vrea el; eu m-am plictisit sa fiu o maimuta, eu ma vreau pe mine insumi inapoi, eu vreau sa redevin copilul care am fost cand eram mica; am redevenit mica, la figurat, sunt un fir de nisip, sunt un nimeni; acum imi vreau inapoi copilul din mine; maimutele vor numai sa le faci pe plac, iar eu vreau sa fiu eu insami, si nu maimuta vreunei maimute; vorba poetului Blaga, "eu nu-mi am inima in cap, nici creieri n-am in inima". Maimutele se maimutaresc, eu vreau doar sa iubesc, cu inima mea, nu cu capul si nici cu altceva, caci vremea aceea s-a dus, si ma bucur ca este asa. Nu poti sa stai sa faci sex pana la o suta de ani, pana mori, in seara asta sa faci sex, si maine dimineata sa te gaseasca mort. E o prostie! sexul este mai ales pentru tineri, iar la cei mai batrani, numai pentru cei foarte, foarte, foarte indragostiti unul de celalalt. Restul e maimutareala. :)

marți, 6 decembrie 2011

Daniel Iancu - Teorema I

Teoria mea are zece subpuncte, si anume:

1) Daniel Iancu este talentat.

2) Daniel Iancu este folkist.

3) Daniel Iancu este sincer.

4) Daniel Iancu este sensibil.

5) Daniel Iancu iubeste oamenii.

6) Daniel Iancu este plin de compasiune pentru ceilalti mai putin avantajati de viata.

7) Daniel Iancu are mintea deschisa.

8) Daniel Iancu este un gentleman.

9) Daniel Iancu este un om complex.

10) Daniel Iancu este un om rafinat.

Ca o concluzie a teoriei mele, Daniel Iancu este un om de nota 10, de Mii de smaralde!

Buuun. Bineinteles ca teoria mea, pentru a fi probata, trebuie sa fie falsificabila, a nu se intelege falsa, ci exact cum am aflat de la Adrian –Profesorul de psihologie al Facultatii din Bucuresti – o afirmatie (sau o teorie) trebuie sa fie fasificabila, ceea ce inseamna sa fie, citez: „testabila, adica sa poti cauta dovezi prin care sa o infirmi. Unii inteleg in mod gresit falsificabilitatea: o confunda cu falsitatea. Pentru ca o teorie (sau o afirmatie, ca sa restrang discutia) sa aiba sens, vizand apropierea de adevar prin metode caracterizate de un nivel inalt de siguranta, este necesar sa o putem supune unui test ale carui rezultate posibile sa fie „adevarat” respectiv „fals”. Daca afirmatia nu poate fi respinsa niciodata, cu ajutorul unor dovezi contrare, daca nici macar nu permite imaginarea unor dovezi care sa nu o sprijine, ci sa o contrazica, atunci afirmatia\teoria, tehnic vorbind, nu are sens.

Nici Adrian nu a emis singur termenul de falsificabilitate , ci “a fost introdus de Karl Popper, un baiat cu anumite merite intelectuale, presupun, din moment ce a fost numit „Sir”. Inainte de a muri, acum 7 ani, Karl obisnuia sa se intalneasca, frecvent, cu o serie de oameni tineri, intr-un loc numit London School of Economics. Era profesor, intr-adevar, si preda filosofia stiintei. Prin urmare, avem motive sa credem ca si-a petrecut multi ani meditand la natura si limitele teoriilor stiintifice. Termenul de mai sus, acela cu „f”, este un dar facut de evreul nascut la Viena, dar suficient de alert pentru a emigra, in 1937, in Noua Zeelanda, constient de pericolul reprezentat de nazism.”

Cine doreste, poate veni cu argumente care pot sa nu sustina teoria mea, dar nicidecum nu o pot contrazice, fiindca ea se bazeaza pe un experiment luuuung, de peste trei ani! Bineinteles ca, teoria este deschisa testarii (acesta fiind si motivul pentru care am enuntat-o), de catre oricine doreste sa verifice falsificabilitatea ei; cu cat veti gasi de-a lungul testarii rezultate din ambele tabere “fals” “adevarat” , cu atat mai mult sens i se va da teoriei mele. Daca afirmatiile mele “nu pot fi respinse niciodata, cu ajutorul unor dovezi contrare, daca ele nici macar nu permit imaginarea unor dovezi care sa nu o sprijine, ci numai sa o contrazica, atunci afirmatiile/teoria, tehnic vorbind, nu are sens.”

Acum, stiu ca persoana care i-a trimis pe mail postarea ce continea propria lui afirmatie "Nu mai vreau roscate" nu ii va trimite pe mail si Teorema I, pentru ca nu o mai pune intr-o "lumina" salvatoare, nu mai are nici un interes sa o faca; nu vreau sa-i dezvalui identitatea, pentru ca se fereste foarte mult, sa stie cineva anume, ca s-a abonat la ceea ce scriu, (persoanele care se feresc au mereu ceva de ascuns) dar pot sa va spun ca isi zice mihaeladr si locuieste in orasul copilariei mele, intr-un vechi cartier al orasului, in care se asezau toti aceia care veneau de pe alte meleaguri, ca sa sprijine extractia de titei si gaze din zona. Un cartier care, mie personal nu mi-a placut niciodata prea mult...e mai frumos pe valea Prahovei decat in cartierul Lucacesti al Moinestilor, dar fiecare cu optiunile lui... ceea ce va face in continuare, si este normal, se va dezabona frumos si elegant de la blogul meu, pentru ca eu nu scriu pentru abonamente, nu vreau sa fac rating :)

It's raining inside

letras de músicas no letras.com.br

It's raining outside
But that's not unusual
But the way that I'm feeling
Is becoming usual
I guess you could say
The clouds are moving away
Away from your days
And into mine

Now it's raining inside
It’s kind of a shame
And it's getting to me
A happy man
Why should you want to
Waste all my time
The world is yours
But I am mine

Rain, rain, rain in my tears
Measuring carefully my years
Shame, shame, shame in my mind
See what you've done to my life
See what you’ve done to my life

duminică, 4 decembrie 2011

SUFLETUL ROMANESC SI MUZICA

„Nici unul dintre bărbaţii mari de la 1848 – observa într-un rînd un învăţat român – n-avea o înţelegere deosebită pentru muzică. Fiii de boieri de acum un veac au asimilat totul, în ce priveşte artele pe care le întîlneau în străinătate, nu însă şi muzica. Nici astăzi, poate, nu avem destulă pricepere în această privinţă. Fiindcă muzica cere nu numai inteligenţă...

Opresc aici şirul ideilor pe care le dezvolta atît de sugestiv, într-o mai veche Istorie a literaturii române, profesorul Sextil Puşcariu. Nu e ceva de învăţat de la ele? Sufletul cult românesc (cu cel popular e o altă poveste) nu are toate dimensiunile. Nici nu le putem avea dintr-odată pe toate. A avut loc, în sînul lui, o dezvoltare vremelnică de tot interesul, în zonele luminoase ale vieţii spirituale, dar, în zonele unde raza inteligenţei nu pătrunde, creşterea a întîrziat. Va mai întîrzia?

Dar timpul nostru tocmai aceasta aduce: o înţelegere muzicală a lucrurilor; un tulburător triumf al muzicii. Există, de pildă, suflete şi naţiuni care ştiu să «orchestreze», în timp ce altele nu ştiu. De ce cîştigă bătălii cîte o naţiune? Pentru că, poate, n-a avut nici un mare muzician – ne-a venit în minte, într-o bună zi. Nu orchestrează; nu gîndeşte simfonic; nu cîntă cu adevărat. Iar timpul nostru, ca orice timp în care «elementele» tind să se individualizeze, are nevoie de contopire şi muzică.

În sufletul cult românesc, tăiat prea mult în colţuri, cîteodată, divizat de lucruri şi de sine prin crezurile necruţătoare ale inteligenţei, timpul nostru vine să verse armonie şi simţul întregului. Şi nu numai armonie sau simţ al întregului. E ceva material în muzică, nu o simplă idee poetică, iar de materie are nevoie un suflet, solicitat prea mult de teoretic şi teorie, cum este acest inteligent suflet cult românesc.

Numai din muzică – dacă nu cumva o ştii de-a dreptul – înveţi ce e creşterea şi devenirea. Simfonia singură îţi arată cum creşte materia sunetelor către sens. Muzica te familiarizează cu acest haos al lui ceea ce nu este încă, pe care ai să-l regăseşti mai tîrziu, peste tot, acolo unde e viaţă: în tine, dacă în tine e viaţă; în istorie, unde ţi se pare că e prea multă. Dacă avem azi nevoie să ne familiarizăm cu materia, să înţelegem dezordinea, haosul, atunci spiritul muzicii ne poate da o cheie. De cheia aceasta, cei mai mulţi dintre marii noştri înaintaşi au fost lipsiţi. Titu Maiorescu a plecat indignat de la reprezentaţia lui Lohengrin. Dar nu e nevoie să înscriem aceasta pe efigia ce se va bate în curînd în amintirea lui...

De aceea, fenomenul cultural cel mai adînc, poate, ce se petrece de cîţiva ani în România e sporirea interesului pentru muzica cea mare. Cînd vezi sălile acestea pline, ale concertelor, cînd asculţi programele de zile mari ale radioului, poţi nădăjdui că sufletul nostru cult va şti mai mult, va înţelege mai mult, mîine. E adevărat că există mulţi snobi: iară e adevărat că mulţi nu gustă din muzică decît voluptatea muzicii. Dar dacă arta nu e o formă superioară de bucătărie, atunci ceea ce se întîmplă astăzi are un sens de cultură. Timpul nostru ne trimite prin muzică un mesaj rafinat – ca să-i înţelegem întunericul şi luminile.“

Constantin Noica - Vremea, 1942

SURSA: http://www.observatorcultural.ro/Constantin-Noica-Sufletul-romanesc-si-muzica*articleID_20542-articles_details.html

Maiorescu era aerian. Wagner ne-a dat in Lohengrin si frumosul mars nuptial. Nu l-am gasit pe youtube cantat in opera Lohengrin (ce-i drept, nici nu am stat sa caut prea mult), asa ca o sa-l incarc chiar eu, zilele astea. Ma voi ocupa cand voi gasi putin timp.

vineri, 2 decembrie 2011

Pretul Talentului

Pretul Talentului
Posted on December 3rd, 2011 by FloriPloiesteanu | Edit
Ca să-şi împlinească destinul cu acel minimum de intransigenţă interioară pe care o presupune o operă, un creator trebuie să înainteze pe o cărare îngustă între două câmpuri. Dintr-unul îl cheamă Viaţa. Din celălalt se aud cântecele de sirenă ale gloriei.
El, care ştie preţul vieţii, pentru că altfel n-ar putea crea nimic, şi care nu e indiferent nici la glorie, nu se poate aventura până la capăt pe nici unul din aceste câmpuri. Trebuie să revină mereu la cărarea sa, la singurătatea sa.
Preţul plătit pentru norocul talentului său e că, într-un fel, va fi totdeauna un frustrat. Chiar dacă nu e ascet, un artist are o asceză pe care nu i-o cunoaşte nimeni.
Viaţa nu-i dă totul sau el nu poate lua totul de la viaţă pentru că altfel ar trebui să sacrifice o parte din creaţia sa. Nici cântecele de sirenă ale gloriei nu le poate asculta prea mult fără riscuri.
Cel mai adesea, trebuie să audă tăcerea. Altfel spus, un artist trebuie să se mulţumească cu mai puţin decât i se oferă şi să dea mai mult decât a primit.
Înghesuindu-se la banchetul conjuncturilor, ar pierde dreptul de a le judeca.
Polemici Cordiale
Observ de ceva timp la artistii nostri ca, cei mai multi dintre ei se lasa prea mult ademeniti de cele doua lucruri despre care aminteste si Maestrul in Polemicile Cordiale – lucruri care ii impiedica sa-si implineasca destinul artistic: tentatiile marunte ale vietii si infruptarea fara limita din drogul cu gust dulce, dar distrugator al gloriei.

Poate ei cred ca talentul primit li se cuvenea, si ca nu trebuie sa plateasca nimic in plus pentru el, la fel ca si oamenii obisnuiti, ca si netalentatii, neindemanaticii, mediocrii artelor de tot felul.

Credeti ca altora li se cuvine sa primeasca mai mult de la Creator, si sa nu dea nimic in schimb? Eu cred ca nu ar fi drept fata de ceilalti, care au primit la nastere mai putin sau deloc, astfel de talente.

Artistilor nostri le plac laudele mai mult decat critica – si aici ma refer la cei mai mediocri dintre ei – negandindu-se la un fenomen fizic cat se poate de simplu, si anume, ca inertia poate fi invinsa numai prin frictiune, prin eliberare de caldura (aparuta la ranirea amorului propriu), iar evolutia nu se poate produce fara miscare, intrucat inertia il tine pe loc;
oricine stie ca ceva ce sta pe loc este precum apa care nu mai curge – incepe sa balteasca, sa miroasa, iar orice asanare are loc cu eliberare de mirosuri neplacute, si cu efort. Cu cat balta este mai adanca, si mai linistita, cu atat asanarea va fi mai dificila, iar mirosurile eliberate vor fi din cele mai imputite posibil. Dar spune-le asta unora dintre artistii nostri, si te vor trata cu indiferenta si/sau iti vor spune ca „ai luat-o pe aratura”:) .
Filed under: Uncategorized

Polemici Cordiale, Octavian Paler

joi, 1 decembrie 2011

1 Decembrie - Oamenii din spatele "frontului"

Astazi am fost si eu la Arcul de Triumf, dar pentru ca am plecat pe la 10a.m. nu am putut vedea parada militara. N-aveam de gand in nici un caz, sa ma trezesc cu noaptea-n cap, si sa ma plantez pe marginea soselei ca sa "prind loc" la marea parada. Mi-ar fi placut doar sa stau vreo 10-15min. si sa o admir "live" dupa care as fi lasat locul altcuiva. Dar, am vazut oamenii din spatele "frontului":), apoi am mers prin parcul Herastrau, inapoi in Piata Charles de Gaulle unde imi lasasem masina, si am incheiat vizionarea paradei. Dar a fost o zi foarte frumoasa si destul de calda, 8 DEG C. Am facut si ceva poze, si ceva clipuri :)