Renuntati sa mai impuscati cuvantul!

Arunca-ti mastile! Fii tu insuti! Nu mai fi mai multi de tu! Nu fi o multime intreaga, fii doar tu! Singur, tu insuti, fara mastile pe care le cari in spate si pe care ti le pui cu diverse ocazii, pe care ti le pui pentru fiecare persoana cu care interactionezi, separat, diferite masti, asa dupa cum interactionezi cu diferite persoane: unele mai importante, altele mai putin importante, iar ultimele fara nici o importanta.

Si Nichita Stanescu a reusit sa FIE. A reusit sa-si arunce toate mastile la gunoi si sa fie doar el insusi. Poeziile pe care le-am selectat si le prezint mai jos, sunt doar doua dintre, foarte multele poezii ce dovedesc faptul ca Nichita s-a descoperit pe el insusi, si s-a "dezmanusat" - ca sa folosesc o alta expresie de-a lui - a renuntat la ego, a renuntat la toata multimea care devenim cand, cu ipocrizie, ne punem diversele masti pe care societatea,  manipulandu-ne cu codul bunelor-maniere si al bunului-simt, ne conditioneaza sa le avem in "garderoba", contra "indulcirii" imaginii pe care le-o lasam celorlalti despre noi.

Suntem niste ţinte pentru societatea care, de cum ne nastem, ne inhata si ne educa sa devenim niste roboti, fiecare cu un rol bine stabilit, rol pe care trebuie sa ni-l insusim foarte bine, ca sa ne integram in societate. Ne invata sa avem idealuri catre care  - daca respectam regulile impuse de societate - ne vom indrepta rapid, ca "glontul", vom ajunge pe treptele superioare ale societatii, ale "lumii bune". Ni se dau tot felul de dogme, de "adevaruri" pe care trebuie sa le inghitim pe nemestecate, si sa le vomitam pe negandite, ca fiind adevaruri fundamentale. De fapt , societatea ne invata sa impuscam cuvantul, sa omoram adevarul, caci Adevarul este Cuvantul, iar Cuvantul este Adevarul... si este Viaţă.Ceea ce nu stim, si aflam destul de tarziu, este ca traim viata altora, si nu pe a noastra proprie. Traim o viata de actorie, de scena, si nu o viata veritabila.

Ei erau o ţintă

iar nu cum visaseră, adică, un glonţ.

Ei, adică eu

eu, adică ei -

Era o desperechere de sine însuşi

împuşcarea cuvântului, -

Atunci, dacă-mi aduc aminte bine

faptul de a gândi devenise un furt.

                                 ŢINTA, de NICHITA STĂNESCU

Focul s-a născut.

Dă-mi lemn, dă-mi păduri

să ard cu focul.

Cuvântul s-a născut.

Dă-mi creiere,

din mlaştini sau din nisipuri

lucinde sau nelucinde

De ochi nu am nevoie, -

organ de după prânzul vederii.

Nu de timpan am trebuinţă!

Muzica s-a născut.

Dă-mi sunet pentru ea.

Sunt.

Dă-mi materia.

Ştiu numele.

Dă-mi verbul cu care să-l mişc.

          FOCUL S-A NĂSCUT, de NICHITA STĂNESCU

Piatra e o lumina inghesuita...

Piatra e o lumină

Înghesuită.

Ea nu vede.

Ea e de văzut.

Ea nu are durere.

Ea doare.

Cum doare piscul muntelui

pe vultur

stârnindu-l în aer

şi în cuvinte.

                                                                                                        ÎNGHESUITA LUMINĂ, 
                                                                                                        de NICHITA STĂNESCU

Nichita Stanescu a fost un geniu. A iubit extraordinar de mult...Iubind, genialitatea poeziilor sale - ca si cele ale lui Eminescu, care a iubit si el la fel de nemasurat - au atins limita superioara de sublimitate si mister. 


Eu nu sunt un geniu, si nu pot a scrie versuri dar, iubind la fel de mult ca si un poet, pot doar intelege cu adevarat framantarea pe care poetii nostri ne-au transmis-o in poeziile ce, ni le-au lasat marturie a nivelului superior de intelegere la care s-au ridicat. 


In postarea de mai-nainte, am cautat sa inteleg Lectia despre cub, care facea referire la piatra. Am gasit in poezia lui Nichita, viziunea lui asupra simbolisticii pietrei. 

Piatra este omul care nu iubeste. Omul care nu vede si nu aude. Este omul orb si surd. Este omul insensibil, care fuge de iubire ca dracu' de tamaie. Ea este o "lumina inghesuita", este o potentiala lumina, o potentiala sursa de lumina a intelegerii, intelegere care nu poate veni decat iubind, caci numai suferind si astfel invatand sa mori iubind, cum spunea si Eminescu, ti se sfarama valul care acopera ochii si urechile intelegerii.


Pentru un om care s-a transformat din piatra in intelegere, piatra de langa el, devine obiect "de vazut". Devine un obiect asupra caruia, omul care a devenit intelegere, se apleaca cu toata atentia. Bineinteles ca omul care s-a transformat in intelegere, nu reuseste sa faca piatra sa inteleaga si ea...si neintelegerea pietrei, il doare pe omul intelegerii...il doare impietrirea de care da dovada "piatra". "Ea nu vede. Ea e de vazut. Ea nu are durere. Ea doare."


Cum doare piatra pe omul - intelegere? Cum il doare intelegerea piscului muntelui pe vultur. 

Cand esti jos, legat strans de pamant, si de placerile pe care ti le ofera materia, te multumesti sa crezi ca acela este tot orizontul pe care ai fi putut sa il descoperi, esti precum un cocos in curtea lui plina de acareturi si de gaini, care ii dau tarcoale si cotcodacesc incantate la prezenta cocosului; normal, cocosul se simte Alexandru cel Mare, pe domeniul lui. Numai ca el, cocosul, nu stie nicidecum si nici macar nu se gandeste, ca in afara curtii lui, exista un mister si mai mare si o frumusete si mai coplesitoare, gata a se lasa descoperita. Dar cocosul daca nu poate zbura, nu poate vedea existenta si frumusetea din inaltimea cerului, asa cum o vede vulturul, care se poate ridica cu aripile iubirii la inaltimea cerului, de unde poate intelege lesne, ca mai are multe de descoperit si ca el, nu este decat univers la nivel micro. Normal ca aceasta constatare, il doare pe vultur, fiindca el, realizeaza ce vedere ingusta are cocosul, care crede ca viziunea lui cuprinde intreaga lume, si nu doar curtea lui amarata, plina de gaini cu vederi la fel de inguste si limitate. "Ea nu are durere. Ea doare. Cum doare piscul muntelui pe vultur starnindu-l in aer si in cuvinte"




Si mai vine Nichita Stanescu cu o precizare poetica pentru piatra-Daniel Iancu:

Lacrima cât o mare,

mare moartă, 

mare roşie!

Meningea gri a pietrii,

gândeşte apă, aer, foc!

Ah, blestemată

şi divină

meninge gri a pietrii!"

                                                                                            FLOAREA PRIN CARE TE PLIMBI, 
                                                                                                        de NICHITA STĂNESCU

Frumos spune Nichita, "Ah, blestemata si divina meninge gri a pietrei!" Iubirea nu inlantuieste pe nimeni, iubirea il lasa liber pe cel pe care il iubeste, iubirea nu este geloasa, iubirea nu cere socoteala, iubirea nu te pune in lanturi, iubirea nu te tine doar pentru ea.

Dar, pietrele nu pot intelege...nu au facut-o niciodata, de ce ar fi acum altfel? ca sa-i dezminta cumva pe Stanescu si pe Eminescu si pe Blaga, si pe toata pleiada poetilor care au iubit si au creat cantandu-si iubirea, devenind mesagerii suferintei vulturului ?

Piatra

este un om

în care alt om

şi-a băgat mâna

ca într-o mănuşă

şi l-a întors pe dos

ca pe o mănuşă!

                                                           PIATRA
                                                            de NICHITA STANESCU
 Omul care isi asuma rationamente emise de catre altcineva, numite pre-judecati care, nu sunt  nicidecum experimentate de catre el insusi,  este doar o cârpă in mainile altora, se lasa manipulat, "intors pe dos" si condus de catre altii, nu de catre el insusi.

Nu el este conducatorul propriei lui vieti ci, altii; el nu judeca fiecare situatie conform gandirii si simtirii lui proprii ci, priveste problema cu superficialitate si o incadreaza rapid, intr-unul din tiparele pe care si le-a insusit de la altii...acest om -piatra, face parte din 

"...turma pietrelor lucrate doar de robi, de sclavi, de javre..."(citat din Homer, de Nichita Stanescu)

"...Pietrele nu au decât un singur păcat

acela de a fi, acela de a fi, acela de a fi scârboasă lumină

jeg de ochi."

INAINTE DE A ORBI, de NICHITA STANESCU

Intelegerea Lecţiei despre cub...

Se ia o bucată de piatră,

se ciopleşte cu o daltă de sânge,

se lustruieşte cu ochiul lui Homer,

se răzuieşte cu raze

până când cubul iese perfect.

După aceea, se sărută de nenumărate ori cubul

cu gura ta, cu gura altora

şi mai ales cu gura infantei.

După aceea, se ia un ciocan

şi brusc, se fărâmă un colţ de-al cubului.

Toţi, dar absolut toţi zice-vor:

- Ce cub perfect ar fi fost acesta,

de n-ar fi avut un colţ sfărâmat! 

 

                                    (Pablo Picaso)

Cand am citit aceasta poezie pentru prima oara, imediat m-a dus gandul ca trebuie sa existe o simbolistica a cubului, despre care eu nu am auzit niciodata....fiindca oamenii nu pot sfarama ceva la un seaman de-al lor, decat in sens psihologic, emotional. Dar nu am gasit timp, niciodata pana acum, sa ma opresc si sa studiez cu atentie ceea ce a vrut sa ne spuna Nichita Stanescu in Lectia despre cub.

Ceea ce eu intuisem, era adevarat, caci am aflat ca, reprezentarea spatiului nostru psihologic este cubul. In centrul cubului se afla poarta spre sufletul nostru, spatiul din interiorul cubului este propriul nostru spatiu psihologic, iar dimensiunile cubului sunt dimensiunile psihologice ale propriei noastre experiente! Deci, cubul poate fi mai mare, sau mai mic, direct proportional cu experienta noastra emotionala.


Mintea este un aspect care gandeste, in timp ce inima este un alt aspect al aceleiasi minti, care simte. Sentimentul si gandirea, emotiile si gandurile...

"Iubirea ne da intotdeauna o stare de nervozitate. Exista anumite explicatii in acest sens.

Iubirea se naste din subconstient, in timp ce toate capacitatile noastre se afla in planul constient.

Constiinta insa, nu isi are sediul in minte. Mai mult, mintea este in interiorul constiintei. Constiinta este vasta, este infinita.

Emotiile, dorintele, ambitiile, sentimentele, gandurile, toate acestea se nasc in mintea noastra.  Ele provin din exterior, putand fi manipulate de lumea exterioara. Mai devreme sau mai tarziu, ele vor disparea. Dar chiar si dupa ce capul moare si este ingropat in pamant, constiinta nu dispare.

Nu noi continem constiinta ci, constiinta ne contine pe noi.

Toata cunoasterea noastra, toate calitatile pe care stim sa le manevram, se afla in mintea constienta.

Iubirea se naste din subconstient, iar noi nu stim cum sa o manipulam, ce sa facem cu ea, iar acest lucru ne depaseste.

Subconstientul este de noua ori mai mare decat planul constient, asa ca tot ceea ce provine din subconstient este coplesitor.

Asa se explica de ce oamenii sunt atat de speriati de emotiile lor. Ei incearca sa le blocheze, de teama sa nu creeze haos in micul lor univers (constient). 

Intr-adevar, emotiile creeaza haos, dar chiar si haosul are farmecul lui! Omul plenar este acela care se poate folosi in egala masura de ambele aspecte, si de ordine, si de haos. "

Eu cred in totalitatea vietii, in alternanta dintre zile si nopti, dintre zilele insorite si cele innourate. Cred ca ne putem bucura de tot ce ne ofera viata, si de ordine, si de haos.

Dar intr-adevar, iubirea care vine din subconstientul nostru, fara sa dorim asta, ne inspaimanta si ne aduc haosul in viata noastra. Mie personal, mi-a dat peste cap intreg universul meu constient. Cineva te ridica in al noualea cer, dupa care iti da drumul de sus, in cadere libera. Si devii nebun, innebunesti, si ii sperii pe ceilalti din jur, care te numesc ciudat.

Si acum sa revin la poezia lui Nichita:

Se ia o bucată de piatră,

se ciopleşte cu o daltă de sânge,

 Un om care nu iubeste are inima ca o piatra. Firesc. Nu simte, nu se induioseaza, nu curge sange prin inima lui, are inima rece, ca o piatra. Este insensibil precum piatra.

Daca ajungi sa iti cunosti idealul tau din subconstient, ideal dat de cele 50% din genele de sex opus primite de la parintele tau, mama sau tata, dupa cum esti, femeie sau barbat, atunci, abia atunci te indragostesti cu adevarat, fara sa vrei, fara sa iti dai seama de ce te-ai indragostit tocmai de o anumita persoana.

Cu fiecare clipa ce alterneaza sinusoidal si continuu de la bucurie la tristete si iar la bucurie, iubirea incepe sa ciopleasca la inima ta,  ca si cu o dalta, fenomen extrem de dureros, iar  din acea durere, sangele incepe sa iti siroiasca peste piatra care era mai inainte inima ta, mai inainte de a iubi, incalzind-o.

Singurul lucru care iti da speranta, intr-un asemenea iad de sentimente, este iubirea, si incep sa rasara razele sperantei, raze ce se nasc din trecutul homeric si se rasfrang intr-un viitor curcubeic. Sunt razele sperantei ce se nasc din tristetea clipelor din trecut, si se proiecteaza multicolor in viitor, slefuindu-ti trairile, linistindu-te oarecum, consolandu-te in suferinta de buna voie la care te supune o iubire neconditionata. Un om complet si perfect, asa cum ar trebui sa fie toata lumea, este doar omul care iubeste cu adevarat, neconditionat si total. Fara iubire, nimeni dintre noi nu poate fi perfect. Numai iubirea ii schimba pe oameni si le rupe spinii egoismului, mandriei si geloziei:

se răzuieşte cu raze

până când cubul iese perfect.

Initial, cel de care te indragostesti este incantat de experienta de a fi iubit din nou, si iti permite, ba chiar iti alimenteaza iubirea. 

Acel CINEVA, in surprinderea ca a starnit iubirea in altcineva, iti saruta cu drag la inceput, cubul de sentimente pe care le manifesti fata de el.
       ...se sărută de nenumărate ori cubul,

cu gura ta, cu gura altora

şi mai ales cu gura infantei,     

Infanta este al doilea in iubire, cel care te ridica in al noualea cer, este cel care te-a facut sa-l iubesti, este cel care ti-a acceptat incantat sentimentele, dar este al doilea, el nu iubeste , ci doar primul in iubire, iubeste... iar acela este indragostitul...

Apoi, speriat de haosul pe care mintea il creeaza in inima celui ce iubeste, cel iubit se retrage speriat de amploarea pe care o ia iubirea ta. Se sperie ca ar putea deveni la fel, si nu vrea sa fie angajat in acest iures nebun de sentimente. Si iti retrage acceptul pe care ti-l daduse mai devreme... cu alte cuvinte, iti da cu un ciocan mai intai in cap, apoi in inima, pe unde-apuca, aplicand trucul lasului, in fata iubirii. Te sfarama si fuge.

După aceea, se ia un ciocan

şi brusc, se fărâmă un colţ de-al cubului...

Iti spune ca esti nebun si ciudat, transformand in mii de farame un colt important din tine insuti,  lovind cu ciocanul mustrarii in cubul de sentimente pe care i le-ai dezvaluit, si   te abandoneaza in fata flegmaticilor avizi sa priveasca si sa condamne dramele altora.

Cel care mai inainte iti acceptase incantat sentimentele, acum te trateaza cu  o indiferenta rece ca gheata, solidarizandu-se cu ceilalti flegmatici, si privind de pe margine impreuna cu ei, neimplicandu-se, la zbuciumul de sentimente care ii ravaseste mintea celui ce iubeste.  

             Toti, dar absolut toti, zice-vor:

- Ce cub perfect ar fi fost acesta,

de n-ar fi avut un colţ sfărâmat!

 

 

Memorie

O pasăre cu o singură aripă
şi cu alta transformată în lanţ,
o pasăre cu o aripă rămasă să spere
şi alta pe care o târăşte în zbor,
o pasăre-mi trece noaptea prin somn
şi dimineaţa o găsesc răstignită
în acelaşi loc unde seara
am lăsat-o
lovindu-şi lanţul cu aripa.

                                                                                                  Poeme, de Octavian Paler

Lee Ritenour

Mi-am incheiat seara de auditie cu Lee Ritenour, un chitarist de exceptie, care canta jazz, rock si muzica braziliana. Este considerat pionierul smooth-jazz ului. Are inregistrate peste 40 de albume si a colaborat cu foarte multi cantareti de exceptie ca Eric Clapton, Jeff Beck, George Benson, Al Jarreau, Joe Sample, Bob Dylan, Joni Mitchell dar si cu Pink Floyd (The Wall), Steely Dan (Aja), Dizzy Gillespie, Sonny Rollins, Joe Henderson, B.B. King, Frank Sinatra, Simon &Garfunkel, Ray Charles, Peggy Lee, Aretha Franklin si Barbra Streisand.

Music Playlist at MixPod.com

Lee Ritenour - A Little Bumpin'

Jethro Tull

       

   Jethro Tull este o formatie ale caror piese au incorporate elemente de muzica clasica, folk-rock, jazz si art-rock. Sunt o formatie pur britanica, ce imbina vechea muzica englezeasca, medieval elisabetana as putea spune, intr-un stil persistent, pe aceeasi nota, tot inainte, fara prea mari variatiuni. Sunt putini cei carora le plac Jethro Tull, dar mie imi plac foarte mult pentru ca folosesc instrumente clasice, fara prea multa electronizare.

Creierul formatiei este Ian Anderson, care canta la chitara clasica, flaut, chiar si la muzicuta, in unele piese, dar si vocal, of course. Imi place Ian Anderson pe scena, live, se poarta foarte teatral, este sufletul show-ului muzical al formatiei. Mi-ar place sa le pot traduce integral versurile dar, sunt versuri destul de grele pentru engleza mea de "balta".

          Pentru ca i-am reascultat in seara asta, i-am adus si aici, cu o selectie facuta de mine , dintre piesele care mie imi plac cel mai mult, cu cateva dintre piesele de pe albumul inregistrat in 1971, Aqualung, dar si cu albumul din 1972, Thick As A Brick. Imi place si albumul Living in the past, dar nu il am. Am doar un DVX cu un documentar presarat cu muzica, Living With The Past, realizat in 2001 la Londra, in care Ian Anderson canta la o chitara micuta, ukulele cred, care scoate niste sunete inalte, foarte frumoase, deosebite de cele ale chitarei de marime clasica; dar nu l-am adus aici fiindca este foarte lung, are 1h si 45 min.

Jethro Tull - Piese alese

"No Guru, no Method, no Teacher"

A question that sometimes drives me hazy: am I or are the others crazy?

                                                                                             Albert Einstein

Lucrurile sunt relative...gusturile difera...dar diferenta nu inseamna antagonism, ea este doar un mod de a vedea lucrurile, de a le simti. Iar a vedea si a simti, nu inseamna a gandi. Clar! Cand gandesti, nu ai cum sa vezi si sa simti! Gandirea care vine din mintea noastra, poate sa repete doar ceea ce cunoaste.

Mintea este doar un bagaj de amintiri si cunostinte, e veche. Te poti gandi la nesfarsit, te poti gandi cat vrei, poti sa faci combinatii de ganduri vechi, dar nimic nu este cu adevarat nou. Gandirea nu poate oferi raspunsul corect din cauza ca gandirea poate doar sa repete ceea ce cunosti. Gandirea nu are ochi pentru necunoscut. Gandesti, dar nu poti intelege. Gandirea este doar o mare bajbaiala, pentru ca nu stii ce este ce, te tot gandesti, presupui, banuiesti.

Gandirea este absenta intelegerii. Gandesti pentru ca nu intelegi, dar cand apare intelegerea, gandirea dispare. Cand gandesti, nimic nou nu poate apare, pentru ca tot ceea ce este continut in mintea noastra este vechi. Poti combina lucrurile vechi cat vrei, dar nimic nu este cu adevarat nou. Cand apare intelegerea, gandirea a disparut. Este exact ca un orb care isi cauta drumul pe bajbaite; cand ai ochi, nu bajbai, vezi drumul pur si simplu. Intelegerea este ca atunci cand ai ochi; vezi, nu bajbai. 

Cand iubesti, intelegi, cand nu iubesti, gandesti! Cand iubesti, vezi si simti, cand nu iubesti, trebuie sa gandesti ca ar trebui sa vezi, ca ar trebui sa simti....dar totul este in mintea ta, iar gandirea nu este iubire! Gandirea este oarba, iubirea are ochi, gandirea este lipsita de sentimente, iubirea simte totul.

In gandire exista o multime de intrebari si nici un raspuns, pentru ca chiar daca ai impresia ca ai gasit un raspuns, este doar pentru ca trebuie sa te decizi intr-un fel sau altul. Nu este nimic nou, pentru ca daca stai sa analizezi decizia pe care ai luat-o, se nasc de aici o mie de intrebari. Intelegerea, in schimb, nu are intrebari, ea are numai si numai raspunsuri. Ea are ochi. Intelegerea este inteligenta. Inteligenta pura. Gandirea o imprumutam intotdeauna de la altii. Totul este imprumutat. Sursele, sunt cunoscute sau nu sunt cunoscute, dar gandurile sunt imprumutate toate. Mintea noastra functioneaza ca un computer, fiindca il alimentezi, ii furnizezi toate informatiile si dupa aceea el iti da raspunsul: iar raspunsul este din continutul informatiilor introduse in computer, in minte. 

Ni se pot da cunostinte dar, nimeni in schimb, nu ne poate da inteligenta. Copiii cand se nasc sunt inteligenti si puri. Nu au ganduri fiindca nu li s-a introdus inca nimic in memorie, de catre nimeni. Si apoi vin toti si sar pe el sa-l invete numai vechituri, sa ceara de la el sa memoreze, cat mai mult si sa verse din memorie cat mai bine, si toti spun ca asta este inteligenta. Invatamantul din toata lumea ne-a distrus, mai intai pe noi, si acum pe copiii nostri. Toti cred ca daca ai invatat mult, ai multe titluri onorifice, inseamna ca esti inteligent! Complet gresit! Intelectul nu are nici o legatura cu inteligenta! 

De exemplu, daca cineva iti pune o intrebare, ce faci? Intri imediat in minte, in arhiva mintii, unde ai adunat toate cunostintele si gasesti raspunsul acolo. Asta este gandire, asta nu este inteligenta, pentru ca toate raspunsurile vin din memorie! Dar daca nu te bazezi pe memorie, ci pe intelegere, vei asculta pur si simplu intrebarea, vei intra adanc in intrebare si te vei uita cu atentie la ea. Daca nu stii, vei spune nu stiu. Daca stii, inseamna ca ti-ai dat seama, nu ca stii!

Un om care intelege este cel mai autentic om. Chiar daca spune "nu stiu", ignoranta lui este mult mai valoroasa decat cunoasterea care vine din minte, pentru ca cel putin ignoranta lui, faptul ca isi accepta ignoranta, e mai aproape de adevar. El macar nu incearca sa se prefaca, el nu este ipocrit. 

Intelegerea noastra face parte din constiinta. Este constiinta pura. Daca esti atent, vei vedea ca toate raspunsurile tale vin din memorie. 

Cand intelegi, te uiti direct la lucruri. Privesti la ele. Datorita puterii de patrundere, totul iti devine clar. Omul fara intelegere este permanent victima gandurilor. El are o multime de ganduri, care n-au nici o legatura unul cu altul, dar care ii bazaie permanent in minte. Intelegerea este singura. Ea nu are langa ea pe nimeni. Cand gandesti, nu mai poti intelege adevarul. Pentru ca adevarul este mereu nou, iar gandurile si mintea noastra sunt mereu vechi. 

De-aia zicea Einstein ca, secretul creativitatii consta in a sti cum sa-ti ascunzi sursele, sursele gandurilor, in a sti cum sa-ti ascunzi mintea, pentru ca esti inteligent numai daca arunci ceea ce este vechi; abia atunci ai raspunsuri si idei noi. 

Am innebunit. Asta nu este intelegere. Astea sunt ganduri pe care le tot framant intruna; e curata nebunie.   

Superba piesa lui Van Morrison "Thanks for the information" , de pe albumul din 1986,"No Guru, no Method, no Teacher"...e potrivita pritocelilor gandirii mele...

 

Van Morrison "Thanks for the information"-1986,"No Guru, no Method, no Teacher"

 Thanks for the information
Never give a sucker an even break
When he's breaking through
To a new level of consciousness
There always seems to be more
Obstacles in the way
Thanks for the information I know
It's only a combat zone
Thanks for the memory,
I'll just have
To carry on on my own

And it's wonderful and it's marvelous
How we can ever make it through
Sometimes I wonder how we can ever
Make it from day to day

Thanks for the information
What you gain on the hobby horse you lose on the swing
I like mine over easy
And you can have your's sunny side up
I don't wanna quibble over insignificant details
And I've tried every trick in the book
Thanks for the information
I know I should look before I leap

And it's wonderful and It's marvelous
How we can ever make it through
Sometimes I wonder how
We can ever make it at all

Thanks for the information
Never give a sucker an even break
And with her everything light becomes heavy
And everything heavy becomes light
They took me down to the watering hole
Because I happened to mention I was dying of thirst
Then they told me he who believes first will be later
And he who believes later will be first

And it's wonderful ....

Thanks for the information
Oh never give a sucker an even break
When you're on to something it's a
Dime in a dozen people start
Coming out of the woodwork
Thanks for the invitation
I know I must be on to something big
Everytime I take two steps forward
I end up having to take three back
 

 And it's wonderful ....

Thanks for the information
A bird in the hand is worth two in the bush
Every time I'm ready for a major breakthrough
I always have to think in terms of better of worse
Thanks for the information...