joi, 31 decembrie 2009

Fly Me to the Moon - o incantare de generatii



Fly Me to the Moon


Poets often use many words, to say a simple thing,
It takes thought and time and rhyme
To make a poem sing,
With music and words, I've been playing

For you I have written a song
To be sure you known what I'm saying,
I'll translate, as I go along... 

 

Fly me to the moon,
And let me play among the stars,
Let me see what spring is like,
On  Jupiter and Mars,
In other words, hold my hand...
In other words, darling kiss me...

Fill my heart with song
And let me sing for ever more,
You are all I long for,
All I worship and adore...
In other words, please be true
In other words, I love you...

Fill my heart with song
And let me sing for ever more,
You are all I long for
All I worship and adore,
In other words, please be true
In other words, I love you...

"Fly Me to the Moon" este un cantec cu o istorie de 55 de ani, care a fascinat toate generatiile de cantareti, dar si de ascultatori. Am facut o traducere aproximativa de pe Wikipedia - The free encyclopedia, mai greu, fiindca nu am facut engleza in scoala...

"Fly Me to the Moon" s-a nascut in 1954, urmare a inspiratiei lui Bart Howard, cu titlul initial "In Other Words", compusa pentru cantareata de cabaret Felicia Sanders.

Piesa a fost inregistrata pentru prima oara in 1954 de catre Kaye Ballard, si comercializata de catre casa de inregistrari Decca Records, avand numarul de catalog 29114.

In 1956 a fost inregistrat de Portia Nelson pentru propriul album “Let Me Love You”. In acelasi an, Johnny Mathis a inregistrat de asemenea cantecul, numindu-l pentru prima data "Fly Me to the Moon".

Felicia Sanders, cantareata originala a cantecului "Fly Me to the Moon", a facut prima inregistrare in 1959, tot cu casa de inregistrari Decca Records, dar la numarul de catalog 30937.

La sfarsitul lui 1961, Nat King Cole a inregistrat cantecul pentru albumul sau "Nat King Cole Sings/George Shearing Plays" cu casa de inregistrari Capitol Records, numar de catalog 1675.


Asculta mai multe audio Muzica


In 1962 apare o versiune instrumentala realizata in ritm bossa nova si inregistrata, de catre muzicianul si compozitorul Joe Harnell, care a si primit un Grammy pentru aceasta realizare, iar versiunea bossa nova a piesei s-a clasificat pe locul 14 in clasamentul celor mai bune piese single.

Bateristul de jazz Roy Haynes, acompaniat de catre Roland Kirk, Tommy Flanagan la pian si basistul Henry Grimes, au inregistrat o varianta instrumentala a piesei, ca pe un vals alert, pentru albumul lui Roy Haynes, “Out of the Afternoon”, realizat de catre casa de inregistrari Impulse Records, in data de 16 mai 1962 (ziua in care s-a nascut artistul pe care-l iubesc, Daniel Iancu).

Un aranjament musical original a fost realizat in 1963, de catre Ernie Freeman pentru albumul sau "The End of the World", cu o introducere diferita de piesa originala, o secventa de jazz instrumental acompaniata la pian. Patti Page a interpretat cantecul tot in 1963 la debutul albumului sau “Say Wonderful Things”, inregistrat de Columbia Records.

In 1964 Doris Day a inregistrat piesa pentru foarte apreciatul sau album “Latin for Lovers”.


Tot in 1964 Earl Grant a inregistrat varianta instrumental proprie pentru albumul “Fly Me To The Moon. ”

O fotografie cu Quincy Jones care ofera cate o copie realizata in platina a discului cu melodia “Fly Me To The Moon”, senatorului John Glenn si comandantului echipajului navei spatiale Apollo 11, Neil Armstrong.

Photobucket

Tot in 1964 Frank Sinatra a inregistrat piesa pe albumul sau “It Might as Well Be Swing”, acompaniat de Count Basie.


Aranjamentul musical al lui Quincy Jones a devenit forma sub care majoritatea lumii recunoaste “Fly Me To The Moon ”. Jones a schimbat ritmul melodiei din ¾ vals, in 4/4 swing. Varianta lui Sinatra a devenit un slagar al vremii, si a fost cantat de catre echipajul navei spatiale Apollo 10, in misiunea lor pe luna, si de astronautul Buzz Aldrin, de pe Apollo 11. In 1966, Sinatra a inregistrat cantecul impreuna cu Count Basie, pe albumul “Sinatra at the Sands,” si in 1994 pe albumul “Duets II”, in colaborare cu Antonio Carlos Jobim.





De asemenea, Sinatra a interpretat “Fly me to the moon” si in spectacolul de televiziune din 1969, “Sinatra”, spectacol dedicat astronautilor de pe Apollo care “au facut imposibilul posibil”.

In 1970, Tony Bennett a inregistrat si el cantecul, dar nu a avut prea mare success. Pe parcursul anilor ce au urmat, pana in anii 2000, el a interpretat deseori acest cantec in concertele sale, fara nici o amplificare de sunet.


Oscar Peterson a inregistrat “Fly me to the moon” pe albumul sau “Tristeza on piano” in 1970, dar a trebuit sa fie stearsa din compilatie fiindca nu avea destul spatiu pentru a o include. Un an mai tarziu, pe albumul “Sesame Street”, Bennett a inregistrat o versiune cu versuri parodie numita “Slimey to the Moon”, in care personajul Slimey The Worm, a facut o excursie pe luna.

Piesa a devenit un best seller international, dupa ce Connie Francis a inregistrat in 28 septembrie 1962 varianta in limba italiana, realizata cu titlul “Portami con te” . O versiune spaniola a fost inregistrata in 21 februarie 1963 cu titlul “Llévame a la luna”, care apoi a fost schimbat in “Mandame a la luna". Grupul The Sandpipers a inregistrat si el o varianta spaniola pe albumul lor “Misty Roses” in 1967.

Piesa a devenit cunoscuta si in Germania, in 1965 a fost inregistrata de Heidi Brühl, o cantareata si actrita germana. Tot in Germania, a fost inregistrata in 2003 de Tom Gaebel pe albumul sau “The Unknown”, iar in 2006 de catre Roger Cicero ca “Schiess mich doch zum Mond" pe albumul “Männersachen. ”

Pe 20 iulie 2009, piesa a fost cantata de catre Diana Krall, la a 40-a aniversare a misiunii spatiale Apollo 11, comemorare ce a avut loc la Muzeul Smithsonian al aerului si spatiului. Trei dintre astronautii navei Apollo 11 au facut parte din audienta.


"Fly Me to the Moon" ramane o piesa muzicala fara varsta, care a fascinat lumea, mai bine de o jumatate de secol si care, continua sa o fascineze. Eu ador piesa cantata de Nat King Cole, dar si de Doris Day...

miercuri, 30 decembrie 2009

I am a speck of sand...


Roger Hodgson - Two of us
SUPERTRAMP
Look at me I'm a speck of sand,
And I'm building dreams in a stranger's land

Tell me why do I care.

Every time that I'm feeling down, oh they,
pick me up and they spin me round.
Tell me where do we go,
Tell me where do we go from here.



What are we gonna find out
Where are we gonna find out
Leave the wilderness, and this lonliness, dreams,
Just as long as there's two of us,
Just as long as there's two of us, I'll carry on


Won't you hold me



When are we gonna find out
Where are we gonna find out
What the universe is just waiting to hear,
Just as long as there's two of us,
To carry on.

       Frumoasă piesa, cu atât mai mult cu cât are nişte versuri de o profunzime spirituală deosebită de a multor alţi compozitori, ca - de altfel - întreaga operă a celor de la Supertramp...am postat mai sus piesa în format audio...trebuie ascultată mai întâi...la final, am postat şi un videoclip, cu Roger Hodgson de la Supertramp, live.

       După ce două zile mi-am pus toate treburile casnice la punct, ieri am cutreierat librăriile şi anticariatele, plăcere pe care nu pot să mi-o refuz în nici o zi liberă...Ee, şi a venit vremea calculelelor, cum hilar spunea Horaţiu Mălăele..

       Anul acesta a fost cel mai important an din viaţa mea, de cotitură, îndrăznesc să afirm. Anul trecut am suferit cel mai mult din toată viaţa mea...de suferinţă fizică am avut parte toată viaţa, la greu,  dar nu şi de suferinţă spirituală...anul ce tocmai se încheie, am suferit cu mult mai puţin decât anul trecut, căci am înţeles mai mult, şi închei anul fără nici o suferinţă în inimă căci, în ea şi-a făcut loc iubirea şi înţelegerea ei. Am suferit dar, sunt fericită căci, a meritat!!!

       Firul de nisip cu care m-am identificat mereu - idee cu care începe şi Roger Hodgson "Two of us" - prin experienţa alchimică ce mi-a fost dăruită să o trăiesc, prin bunavoinţă divină, s-a transformat într-un fir de aur. Nimeni şi nimic nu îmi mai pot întuneca înţelegerea la care am ajuns. Nu vreau să mă compar cu nimeni fiindcă dacă apare comparaţia, automat apare subestimarea unuia şi judecarea celuilalt...

      Am aflat cine sunt eu cu adevărat...am ajuns să cunosc adevărata iubire, şi am ajuns să înţeleg cuvintele lui Iisus: "Iubeşte-ţi aproapele ca pe tine însuţi" nici mai puţin, dar nici mai mult decât mă iubesc pe mine...dacă, cu mine am fost severă în căutarea propriei mele fiinţe - şi voi continua să fiu, pentru a nu pierde ceea ce am câştigat cu multă suferinţă - cum aş putea să fiu blândă cu altcineva, fără a deveni ipocrită, fariseică?

      Iubirea este într-adevăr severitate, în marea majoritate a timpului, aşa cum am aflat şi de la Abd-ru-shin din cunoaşterea vie pe care ne-a transmis-o scriind "În lumina adevărului". "Adevărata iubire nu va ţine cont de ceea ce îi convine celuilalt, de ceea ce îi face plăcere sau ceea ce îl bucură, ci ea se va orienta numai după ceea ce îi foloseşte celuilalt! Indiferent dacă aceasta îi face plăcere sau nu. Aceasta este iubirea adevărată...Dacă s-ar analiza neîndurător din temelie toate aşa-numitele iubiri, din ele nu ar mai rămâne nimic altceva decât egoism, vanitate, slăbiciune, comoditate, închipuire sau instincte.”

       Cea mai mare bucurie pe care o trăiesc zi de zi, de aproximativ două luni, este că mi-am aruncat toate măştile la gunoi...mă port la fel, şi cu managerul firmei la care lucrez, şi cu un om obişnuit...şi înainte vreme, am considerat mereu că toţi suntem oameni şi că funcţia sau faima, ori respectabilitatea, nu îmi pot impune să mă port diferit faţă de ei, şi nici nu m-am purtat! Măştile pe care le-am aruncat sunt cele referitoare la gândurile pe care le aveam în legătură cu ei, şi ceea ce le spuneam, de fapt. Acum, spun exact ceea ce gândesc! şi niciodată nu îmi voi mai menaja interlocutorul, din teamă - pe care o aveam înainte vreme - de a nu-l deranja cumva, ca să nu îşi schimbe cumva impresia despre mine.

       Sunt eu însămi, în orice împrejurare, indiferent despre cine ar fi vorba: de Dumnezeu sau de oameni! Şi cum Dumnezeu e pretutindeni şi îţi ştie şi gândurile şi măştile pe care ţi le pui, ce poate fi mai benefic decât că sunt eu însămi cu oricine aş interacţiona?

      Am citit undeva o părere, la parabola cu sămânţa de muştar - care se ştie că face referire la faptul că, sămânţa numai dacă va muri, va creşte şi se va dezvolta - că Dumnezeu, înainte de crearea universului a fost o sămânţă, un atom, iar murind - prin explozia primară - a creat Universul, univers care îl conţine pe Dumnezeu însuşi şi este în continuă expansiune...este VIU! Mi-a plăcut extraordinar de mult această idee care, trebuie să recunosc că pare destul de verosimilă, dacă stau să analizez fenomenul...

      Anul care stă să vină şi toţi care îi vor urma, nu îmi doresc decât să nu ratez momentul prezent...momentul viu, căci trecutul a murit, iar viitorul nu mă interesează fiindcă, vorba lui Einstein, viitorul oricum vine, şi vine mai repede decât îl aşteptăm noi...nu-mi place să sărbătoresc faptul că am mai îmbătrânit cu un an, iar ziua de 31 decembrie îmi aduce aminte de moartea tatălui meu, din aceeaşi zi de acum 31 de ani...nu mai sunt tristă, dar nici bucuroasă nu pot fi...

Tuturor oamenilor, printre care se află şi artistul meu iubit, Daniel Iancu - cauza şi motorul transformării mele spirituale - le doresc acelaşi lucru, pe care mi-l doresc mie însămi, la anul care stă să vină şi la cât mai mulţi ani!
iubeste,clipa,prezent
Şi încă ceva:  să fiţi iubiţi!!!










luni, 28 decembrie 2009

VAN MORRISON & primul sau album: ASTRAL WEEKS - 1968

            
"The only thing I love is the music," a spus Van Morrison fără ezitare, in 17 februarie 2009. 
"The rest of it is pure shit. The kind of shit that fame attracts is very dark. It's very dark. I like the music, but that's it." 

          

 VAN MORRISON


        Muzicianul de pe primul loc din sufletul meu, Van Morrison, nascut George Ivan Morrison, la 31 August 1945 la Belfast, in Irlanda de Nord, este un genial vocalist, instrumentist şi compozitor cu reputaţia de a fi încăpăţânat si sublim. Transcedental si extrem de inspirat, performantele sale live sunt deosebite. Muzica lui Van Morrison este rară şi nu este absolut deloc uşor de făcut. Morrison si-a început cariera profesională, la sfarsitul anilor '50, cantand la o varietate de instrumente, chitară, muzicuţă, clape si saxofon.

In 1965 compune "Moondance" apoi, "Gloria" tot in '65, iar cariera solo de tip pop, a inceput cu lansarea single "Brown Eyed Girl", în 1967."Madame George" şi "Beside You", au fost compuse cu mult înainte de 1968.

Cu Warner Bros a inregistrat albumul "Astral Weeks" în 1968. Initial acest album a fost primit destul de slab de catre public dar, ulterior au crescut aprecierile lui, ca fiind al doilea mare album al tuturor timpurilor. Continuă si astazi să înregistreze şi să concerteze;in 2008, pentru prima dată dupa lansarea din 1968, Van Morrison si-a înregistrat albumul Astral Weeks, în timpul unor performanţe live la Hollywood Bowl în Los Angeles, în noiembrie.

„Am adus aceste înregistrări la EMI, deoarece aici sunt oameni care au „urechi", care înţeleg semnificaţia unor aranjamente complexe şi esenţa clasică a unor înregistrări ca „Astral Weeks", a declarat George Harrison pentru NME.com.


Primul album al lui Van Morrison „Astral Weeks", un amestec sublim de muzică folk, blues, jazz şi muzică clasică, a figurat pe poziţia a doua în topul „100 Cele mai bune albume", alcătuit de MOJO, în 1995 şi pe locul 19 în „Cele mai bune 500 de albume ale tuturor timpurilor", alcătuit de revista Rolling Stone.

Van Morrison,Astral Weeks
Van Morrison, Astral Weeks


Van Morrison - 1968- ASTRAL WEEKS - 01- Astral Weeks

Van Morrison - 1968- ASTRAL WEEKS - 01- Astral Weeks
Asculta mai multe audio Muzica



Van Morrison  - 1968 - Album Astral Weeks - 02 Beside You

Van Morrison  - 1968 - Album Astral Weeks - 02 Beside You
Asculta mai multe audio Muzica




Van Morrison  - 1968 - Album Astral Weeks - 03 Sweet Thing

Van Morrison  - 1968 - Album Astral Weeks - 03 Sweet Thing
Asculta mai multe audio Muzica




Van Morrison - 1968 - Album Astral Weeks - 04 Cypress Ave

Van Morrison - 1968 - Album Astral Weeks - 04 Cypress Ave
Asculta mai multe audio Muzica




Van Morrison - 1968 - Album Astral Weeks - 05 The Way Young Lovers Do

Van Morrison - 1968 - Album Astral Weeks - 05 The Way Young Lovers Do
Asculta mai multe audio Muzica



Van Morrison - 1968 - Album Astral Weeks - 06 Madame George

Van Morrison - 1968 - Album Astral Weeks - 06 Madame George
Asculta mai multe audio Muzica




Van Morrison - 1968 - Album Astral Weeks - 07 Ballerina

Van Morrison - 1968 - Album Astral Weeks - 07 Ballerina
Asculta mai multe audio Muzica




Van Morrison - 1968 - Album Astral Weeks - 08 Slim Slow Slider

Van Morrison - 1968 - Album Astral Weeks - 08 Slim Slow Slider
Asculta mai multe audio Muzica




        Vocea lui Van Morrison transcede tristeţea, din piesele sale. Stilul său este unic, ceea ce mi se pare normal pentru un artist de excepţie precum este domnia sa. 

        La Van Morrison există un paradox, contrastul dintre melodicitatea muzicii sale şi modul aproape brutal al vocii lui, de a transcede tristeţea pe care o transmit unele dintre piesele sale.  

        In other words, Van Morrison parcă ar spune: acum ar trebui să fiu trist dar, la naiba cu tristeţea, o viaţă minunată urmează tristeţii, eu aleg cealaltă jumătate, fiindcă sunt un luptător şi, nu unul oarecare ci unul celtic, ce câştigă războiul întotdeauna, războiul cu viaţa...


Redau cu un copy-paste, un articol din "The Village Voice Music", din data de 17 februarie 2009, pentru ca nu am invatat la scoala engleza si nu sunt in stare sa fac o traducere profesionista: 

The Astral Travels of Van Morrison

A brilliant and mercurial singer revisits perhaps his finest hour, 40 years later

By Scott Foundas

Tuesday, February 17th 2009 at 3:38pm

For the man who once sang that "my job is turning lead into gold," his own celebrity and its attendant pressures seem as much a double-edged sword as ever. "I never bargained on fame; it's just something I've had to deal with that came along with doing the music," Morrison says. "It's like I've got these scars," he adds, pointing at his back, "and why do I have to keep showing people the scars all the time? You know what I mean? It's in the songs somewhere there. I still have to turn myself inside-out to do this. It's still got a price-it's not free. Doing these gigs, that's got a price. I have to act. I have to perform."
But he still loves it, right?
"The only thing I love is the music," he says, without hesitation. "The rest of it is pure shit. The kind of shit that fame attracts is very dark. It's very dark. I like the music, but that's it."
Van Morrison plays the WaMu theater at Madison Square Garden February 27-28, and the Beacon Theatre March 3-4, 2009


Interviul pentru "Time Magazine"





Primul disc pe care l-am gasit pe piata muzicala in 2003 si primul deci, pe care l-am cumparat, a fost "Down the Road- 2002". Am fost atat de fericiti ca l-am gasit, incat de atata ascultat, copiii mei - Iulia avea 10 ani in 2003, iar Traian doar 5 - pot fredona fiecare melodie de pe acest disc.

Oamenii trandafiri...

 Photobucket

Trandafirul-femeie ori trandafirul-bărbat, sunt singurele "flori" care merită să fie iubite....fiindcă iubirea creşte doar atunci când curge sânge...doar atunci când doare...iar ea poate fi preţuită doar înţepându-te, căci încercând să îl mângâi, trandafirul te zgârie, iar încercând să îl domini cu forţa, trandafirul te înţeapă ...

Când te zgârie, îţi scoate la iveală adevarata faţă...când te înţeapă superficial, răutatea îţi iese la iveală, şi cu timpul se diluează încet-încet...când te înţeapă în profunzime, focul durerii îţi curăţă proprii spini...şi urmează transcederea durerii, din iubire...


Van Morrison - Contemplation Rose

Nimic nu are mai mare preţ decât o iubire cu ţepi...cu ţepi din dragoste...fiecare ţep al trandafirului pe care îl iubeşti, şi care te face să sângerezi, te transformă...te transformă în iubire în adevăratul sens al cuvântului...

Numai oamenii trandafiri merită iubiţi...înţepăturile lor din dragoste, te ţin în permanenţă treaz...treaz pentru a trăi...treaz pentru a iubi...treaz pentru a savura mereu şi mereu, prezentul...fiindcă numai prezentul contează...




music

sâmbătă, 19 decembrie 2009

John Lee Hooker - Legenda Blues-ului

     In seara asta il reascult pe John Lee Hooker (1917-2001) - Legenda  blues-ului din sud sau The Godfather of Blues - cum i se mai spune.
JohnLeeHooker,JohnLeeHooker
El este - pentru mine - singurul artist care nu si-a schimbat vocea de-a lungul carierei sale care a inceput cam de prin 1940. A creat peste 100 de albume, incepand din 1948, dar  cateva dintre albumele sale care imi plac mult de tot sunt "The Healer"-1989, "Jealous"-1986, "Boom Boom"-1992Remake, "Mr .Lucky"-1991, iar albumele dupa care ma topesc sunt "Chill Out"-1995 in care John canta cu Carlos Santana si "Don't Look Back" - 1997, in care canta cu bunul sau prieten si artistul meu favorit, Van Morrison. A cantat de asemenea si cu Miles Davis, cu Neil Young, cu Eric Clapton - care imi plac la fel de mult ...
        La vârsta de 80 de ani, John Lee Hooker a primit doua dintre cele patru premii Grammy, pentru cel mai bun blues si cea mai buna colaborare pentru o inregistrare pop  - "Don't Look Back", pe care Hooker a realizat-o cu Van Morrison.

Il ascult pe John Lee Hooker ori de cate ori ma "doare-n cot", de tot... Yea!!!

Am aici cateva piese care il reprezinta, dupa parerea mea, pe John Lee Hooker.







"Don't Look Back" - 4 martie 1997, John Lee Hooker & Van Morrison











sâmbătă, 19 septembrie 2009

Cele mai bune lucruri din viaţă, nu vin de la sine...trebuie să lupţi pentru ele

Motto: "When there is something you really want, fight for it, do not give up no matter how hopeless it seems. And, when you have lost hope, ask yourself if you are gonna wish you gave, it just one more shot; because the best things in life do not come free."


Photobucket




Nu dor nici luptele pierdute,
nici rănile din piept nu dor,
cum dor acele braţe slute
care să lupte nu mai vor.

Cât inima în piept îţi cântă
ce-nseamnă-n luptă-un braţ răpus ?
Ce-ţi pasă-n colb de-o spadă frântă
când te ridici cu-n steag, mai sus ?

Înfrânt nu eşti atunci când sângeri,
nici ochii când în lacrimi ţi-s.
Adevăratele înfrângeri,
sunt renunţările la vis.
de Radu Gyr

O luptă pe care o pierzi, sau din care te retragi strategic, nu înseamnă că ai pierdut şi bătălia.

Adevărata înfrângere este atunci când - cum prea bine spune Radu Gyr - renunţi la visul care îţi insuflă motivaţia de a nu te da bătut.

Nu a fi învingător înseamnă a fi fericit. Am mai spus acest lucru, dar îl repet: Michelangelo a sculptat tristeţea pe chipul Învingătorului...

Am încredere că, bucuria de a trăi rezidă în însăşi competiţia la care participi luptând pentru visul tău...şi câte satisfacţii poţi avea!



Gheorghe Gheorghiu  - Eu sunt nebunul care te iubeste 

miercuri, 16 septembrie 2009

Octavian Paler, Scrisori imaginare


Octavian Paler - Cei care am fost la Troia


Cei care am fost la Troia


I

Această dragoste,
această lumină care nu mă cruţă
care mă obligă să-mi aduc totul aminte
şi cerul aşa cum îl ştiu, strălucind după ploaie,
cerul ca un obraz de copil.
Dar nimeni nu mai vrea să audă de consolări.
Am fost poate naivi cînd ne-am suit pe corăbii,
am crezut tot ce ni s-a spus,
marea fierbea ca sîngele nostru
şi cînd tăceau valurile
nu se auzeau decît vorbele noastre trufaşe
atît eram de convinşi că înţelepciunea e un cuvînt găunos.
Apoi corabia noastră a mers prin nopţi în care lumina
era un fel de amintire ciudată
şi printre păsări albe care zburau
între noi şi greşelile noastre
şi nu ne mai separa de zei decît moartea.
De ce trebuia să fiu vinovat
cînd eu n-am vrut decît să rămîn credincios?
Uneori vîntul mă face să cred că totul a durat doar o clipă,
cînd eram stînjeniţi amîndoi
şi nu mai ştiam ce să spunem,
dar nimeni nu mai vrea să audă de consolări,
iar păsările albe care zburau
pe mare între umbrele noastre şi zei
îmi amintesc că acesta sunt şi nu altul,
aceştia suntem şi nu alţii,
noi care-am fost împreună
şi singuri la Troia.

II

Am lăsat în urmă atîtea mări şi greşeli
încît mă întreb, de ce trebuiau toate acestea?
De ce ne trebuiau remuşcări pentru a învăţa să iubim?
De ce trebuiau toate acestea, de ce?
Da, trebuiau.
Trebuiau, poate.
Trebuia poate să fim mai întîi vinovaţi
pentru a învăţa să iubim.
Trebuia să greşim
pentru a cunoaşte sfîrşitul greşelii
şi poate numai cei ce-au fost la Troia au dreptul să spună
că ştiu totul despre iubire şi ţărm.
Nimeni nu va cunoaşte vreodată mai bine ca noi
ce înseamnă iubirea, pentru că nimeni
n-a pierdut-o şi n-a visat-o ca noi. Pentru că
nimeni n-a trebuit să tacă mai dureros decît noi
cu speranţa că-ntr-o zi vom striga: iată ţărmul! Pentru că
nimeni n-a privit ca noi steaua prăfoasă a singurătăţii
luminîndu-ne mîinile
în vreme ce ne-acopeream ochii ca să ne-aducem aminte mai bine.
Şi iarăşi cerul aşa cum îl ştiu, strălucind după ploaie,
şi mă întreb, poate, pentru ultima oară:
De ce trebuiau toate acestea, pe care nu le mai pot răscumpăra
decît iubind şi mai mult ţărmul
pe care stau şi visez că voi ajunge într-o zi?
Şi mai ales de ce suntem noi vinovaţi că toate acestea au fost?
Cînd eu n-am vrut decît să rămîn credincios.
Cînd noi n-am vrut decît să fim asemenea păsărilor
cărora nu le pasă nici de zei, nici de timp.

III

Dar eu ştiu că moartea există
şi există şi ţărmul,
există în zori plaja goală
şi există urmele care ne fac vinovaţi,
există corăbiile care ne-au dus la Troia
şi există iubirile pentru care n-am avut vreme destulă,
există amintirile
şi există pescăruşii ţipînd,
există nisipul de care mă lipeam gol la amiază
şi există locul gol de lîngă mine,
exită toate, numai tinereţea s-a dus
în acest prea lung asediu al Troiei,
în acestă eroare spre care ne-am dus liniştiţi.
O, gustul ucigaş al plecării.

IV

Am cutreierat ani în şir mările
şi cînd ne-am întors ne-am dat seama
cît de puţin ne îndepărtaseram de ţărm.
De fapt, nu ne îndepărtaseram deloc.
Eram tot acolo şi iubeam aceleaşi lucruri
numai că eram mai bătrîni
şi ne venea greu să surîdem.
Ne-am pierdut la Troia obiceiul de a surîde uşor.
Şi iubim altfel, mai trist.
În rest, suntem aceiaşi şi iubim aceleaşi lucruri,
iubim…

V

Suntem obosiţi
şi nu ne mai separă de zei decît moartea.
Am văzut cum se goleşte clepsidra
şi cineva dintre noi spunea că şi mormintele mor,
nu numai cei ce-au coborît să le umple, şi poate aşa trebuie,
altfel mormintele ar cuceri toată lumea.
Suntem obosiţi, dar acum ştim ceea ce ştiu şi zeii.
Şi poate chiar mai mult. Am descoperit în noi înşine
lucrul cel mai important pe care trebuie să-l ştie un om.
Această dragoste,
această lumină şi vîntul care nu ne cruţă.
care ne obligă să ne-aducem totul aminte…

marți, 15 septembrie 2009

ECCE HOMO!


Secret Garden - Adagio 


Eu nu stiu a scrie versuri dar, regasindu-ma in caracterizarea lui Ion Minulescu, imi permit sa il citez:

"Eu sunt o ‘mperechere de straniu
Şi comun,
De aiurări de clopot
Şi frământări de clape-
În suflet port tristeţea planetelor ce-apun
Şi ‘n cântece, tumultul căderilor de ape...

Eu sunt o cadenţare de bine
Şi de rău,
De glasuri răzvrătite
Şi resemnări târzii-
În gesturi port sfidarea a tot ce-i Dumnezeu
Şi ‘n visuri, majestatea solarei agonii...

Eu sunt o ‘ncrucişare de harfe
Şi trompete,
De leneşe pavane
Şi repezi farandole-
În lacrimi port minciuna tăcutelor regrete
Şi ‘n râs, impertinenţa sonorelor mandole.

Eu sunt o armonie de proză
Şi de vers,
De crime
Şi idile,
De artă
Şi eres-
În craniu port Imensul, stăpân pe Univers
Şi ‘n vers, voinţa celui din urmă Ne’nţeles !..."

Farsele lui Daniel Buzdugan

Open Your Mind Pictures, Images and Photos

No Pict = Hoax Pictures, Images and Photos

"Sunt Daniel Buzdugan de la Radio ZU, a fost o farsa! V-ati suparat?"

Ce ma amuza fraza asta! Mai ales intrebarea pusa candid:"V-ati suparat?"
Normal ca, s-au suparat!
Dupa intrebarea "V-ati suparat", eu le-as zice:"Daca romanii isi pierd si simtul umorului... atunci totul e pierdut!" citandu-l pe genialul Daniel Iancu pe care, il admir nespus de mult...

Open Mind Stamp Pictures, Images and Photos


Daniel Buzdugan



open your mind Pictures, Images and Photos

"ET IN ARCADIA EGO!"

Arcadia Pictures, Images and Photos

Voi scrie in cele ce urmeaza, despre propria-mi parere cu privire la ceea ce inseamna a iubi cu adevarat...

O dragoste adevarata, veritabila, este o continua cautare a celuilalt. Inseamna sa cauti neincetat nevoia celuilalt. Cand apare monotonia si plictiseala, inseamna ca una din nevoile sufletului nu a fost descoperita...inseamna, o cat se poate de serioasa si grava neimplinire sufleteasca....

In clipa cand ti-ai cucerit iubitul, dragostea - in adevaratul sens al cuvantului - a incetat...a incetat sa fie deplina, candida, inaltatoare, cautatoare....intotdeauna focul iubirii se atenueaza atunci cand stim ca am cucerit persoana ravnita... ca este sub puterea noastra ...ca se afla in posesia noastra....

A iubi pe cineva, fara a avea dorinta de a-l cuceri definitiv, este iubire perpetua, candida, plina de gratia ludicilor... este iubirea lui Don Quijote pentru Dulcineea - cavalerul care isi construieste o lume a lui, o lume care este aceea a artei...iar in arta, incapatanarea este o virtute...

Nu trebuie sa iti doresti sa cuceresti definitiv persoana iubita fiindca, exista ceva mai presus de biruinta si de vanitate: satisfactia data de capabilitatea de a intra intr-o competitie reala, si bucuria de a lupta... Michelangelo aflase acest lucru, si a sculptat tristetea pe chipul Invingatorului...

Un adevarat indragostit este un pelerin ajuns in Arcadia - tinutul idilic, neprihanit, un fel de vis al memoriei, unde nu exista reintoarceri....este Mecca iubirii, unde fiecare om trebuie sa ajunga o data in viata...

Un om care iubeste cu adevarat un altul, este absolvent al facultatii imaginatiei de a innobila ceea ce, este sau ar putea fi, respingator la cel iubit. Si aici nu ma refer la invelisul de carne al omului - acea forma de energie prin care este perceput un om ca fiind frumos sau urat - nu, nu ma refer la uratenia exterioara, ci la cea interioara, la uratenia sufletului...aceea poate fi cu adevarat respingatoare...dar nu si pentru cel care iubeste...

Un om care il iubeste pe un altul, cauta in interiorul celuilalt nevoia sufletului aceluia, lipsa de care sufletul celui iubit sufera...neimplinirea pe care poate nici el - cel iubit - nu o concretizeaza... si descoperind-o, iubitorul o umple...o umple cu migala si tandrete...iar, si iar...si, iar...si, iar... pana la sfarsit... la sfarsitul vietii, nu la sfarsitul iubirii; pentru ca, adevarata iubire rupe barierele incoruptibilului corupator- timpul...ea este echivalentul vesniciei...si este chiar moneda de schimb pe care ne-o cere Dumnezeu pentru nemurire...

Cu alte cuvinte, adevaratul traitor de iubire, isi scrie propriul Bolero, reiterand cucerirea persoanei iubite pe intreaga durata a vietii ! Se stie ca scrierea unui Bolero - gen muzical impus de catre Maurice Ravel ca pe o categorie muzicala distincta - este o adevarata provocare pentru un compozitor deoarece, bolero-ul ii ofera un cadru compozitional extrem de limitat, si il pune in situatia de a-si dovedi talentul. Talentul de care trebuie sa dea dovada cel care iubeste, este acela de a mentine ritmul iubirii, la fel ca in prima clipa in care s-a indragostit, ba chiar sa-l amplifice, aidoma bolero-ului.



Maurice Ravel - Bolero


Cu intelepciunea omului care constientizeaza ca, viata nu este o misiune de indeplinit - nelasandu-se atras in orbitele altor griji - traitorul de iubire veritabila stie a pretui fiecare clipa alaturi de iubirea sa si cucerind-o perpetuu, traieste fiecare zi ca si cum ar fi ultima; de aici deriva si talentul sau de a face variatiuni pe aceeasi tema...

Eu cred cu toata inima mea ca, pentru un om, nu poate fi nimic mai inaltator decat, posibilitatea de a ajunge sa spuna pe patul de moarte: “Et in Arcadia ego!”...