CAM ASA SIMT EU CA STA TREABA CU LIBERTATEA

Viata este forta care ne poarta pe acele cai ca sa aflam iubirea, 

iubirea este adevarul din noi, adevarul-iubire ne elibereaza inocenta,

iar inocenta este Lumina pe care forta vietii o va face sa se manifeste. E o roata!

De aceea nimeni din care a fugit viata nu mai poate gasi Lumina-inocenta! pentru ca numai forta vietii te poarta sa o gasesti!

Eu sunt Lumina, Adevarul si Viata, a spus Iisus, Fiul lui Dumnezeu! El este Inocenta, Iubirea si Forta - in sensul de putere - si pana ce acestea trei nu se afla la un loc in masinaria asta numita Om, adica Treimea Sfanta, omul nu se elibereaza, nu devine liber! 

Stii cum ajungi sa devii nisip ?iubind fara sa fii iubit...iertand fara sa fii iertat...ramanand linistit desi esti nedreptatit...avand incredere si dupa ce ai fost pacalit...daruind, fara sa ti se multumeasca...sustinandu-l pe cel care te-a aruncat...avand totul si de nimic fiind lipit...vorbind de dragul adevarului...investind si cladind fara sperante...si deschizandu-ti sufletul ca pe o carte, esti ignorat si urat de moarte...si-atunci nisip sub talpile iubirii te faci, si ea te calca in picioare, dar nu te mai doare...

IUBIREA DE CIOCOLATĂ

Te-am întâlnit în drumul meu şi mi-ai întins o ciocolată...

Ah! cât de dulce-a fost...am savurat-o toată...

Dulceaţa ei o simt şi-acum, după atâta vreme:

gustul uşor şi răsuflat al unei vieţi boeme...

Iubirea de ciocolată s-a răspândit ca ciuma-n lume...

mereu iubim doar ciocolata, cea dulce cu alune...

S-a dovedit chiar ştiinţific , un studiu zice:”Gata!

e cert acum că toată lumea preferă ciocolata!”

Şi de plăcere ai doar parte şi–apoi te ia durerea; 

pe suflet gol vrei să mănânci, să savurezi numai plăcerea 

Şi tot la dulce îţi e gândul, te-ntinzi peste măsură

Uitând că hrana vieţii nu e doar, numai ce bagi în gură.

Zice-se că, de o mănânci, cerebelu-ţi chiverniseşte,

Acea substanţă ce-o produce omul când iubeşte!

Şi, nu mai vrea amarul din iubire, lumea banalizată

Alege fata din vitrină, şi multă ciocolată!

Numai că, tot mâncând într-una, atâta ciocolată

Uiţi ca s-o iei din când în când, bucată cu bucată

Căci într-o mână-o ţii pe ea, şi-n alta ciocolata!

Cum să dai drumul la vreuna, când ţ-iese-n cale alta?

una mai amăruie care, nu te-mbie numai cu ciocolata

nu-ti place, strâmbi din nas şi-a silă-ţi întorci faţa -

- înfierbantat de marea febr-a păpuşii de vitrină - 

Când ea-ţi întinde ciocolata amestecată cu chinină.

Iubeşte dar, şi ciocolata, cu-a ei dulce ispită,

Dar... nu lăsa ca inima-ţi, s-ajungă decrepită...

12.10.2010

Ploieşti

s-au dus zilele mele...

s-au dus zilele mele pe apa joii de 21 august din al 2008-ulea an dupa Hristos...
s-au dus zilele cand imi mustram copiii ca nu stau frumos la masa si nu mananca tot din farfurie...
s-au dus zilele mele cand imi asteptam barbatul sa vina acasa si il sunam innebunita sa vad cu cine isi mai umple clipele in care nu sta langa mine....
s-au dus zilele mele cand tipam la el ca iar a venit tarziu acasa si nu a stat sa ma alinte....
si s-au dus zilele mele cand ma incalzeam de nervi ca iar i-am gasit mesajele amoroase de pe telefon...
s-au dus zilele mele cand trebaluiam prin casa doar cu gandul de a fi totul perfect si imi asteptam acasa barbatul cu masa asezata frumos si cu mancarea aburind, facandu-i curte si intrebandu-l ce ii mai doreste sufletul...
s-au dus zilele mele cand ieseam cu barbatul meu la plimbare si copiii alergau voiosi in jurul nostru iar el se plictisea de orasul si strazile care erau aproape pustii duminica...care mie imi placeau atat de mult, fiindca puteam sa il privesc fara sa il mai priveasca nici o alta femeie....
s-au dus toate acele zile ale mele...acum nu mai traiesc, simt cum am murit si altcineva traieste in corpul meu....acum iubesc...simplu si pur...acum sunt copilul din sufletul meu...dintotdeauna...am ramas numai copilul care am fost candva...acum rad, ma bucur de nimic si sunt fericita ...ca respir...nu mai vreau nimic...pentru ca nu mai pot sa vreau nimic...nu mai am ce sa vreau...le-am primit pe toate...

Eu sunt mereu...

Sunt aici iubirea mea...langa tampla ta...si iti sarut ochii

spune, nu simti rasuflarea mea incalzindu-ti pleoapele?

nu simti vantul cum te imbratiseaza ? eu sunt el...

nu simti picaturile de ploaie

cum te saruta alunecand pe fata ta? eu sunt ele...

nu simti soarele cum iti zambeste cand te trezesti?

si nu simti cum te incalzeste cand ii zambesti?

eu sunt razele lui care iti mangaie fata...

nu simti lumina stelelor sarutandu-te cand dormi?

eu sunt ele...

si nu auzi valurile marii cum

isi harsaie pasii de nisipul pe care calci

si cum iti soptesc? tee iubeeessscc...eu sunt ele...

si  tot eu sunt el...nisipul de sub talpile tale...

ti le sarut si ele calca pe buzele mele...

si ma ascund sub talpile tale...si nu ma doare...

ştiu acum

acum ştiu de ce nu mă va iubi niciodată...pentru ca mereu să il iubesc exact ca acum...simplu şi pur...bucuria mea de cand ma trezesc si pana merg la somn...o singura data l-am visat, cum se încrunta la mine şi îmi spunea "lasă-mă în pace, eu nu te vreau, mi-e silă de tine"...m-am trezit şi n-am mai dormit...aş vrea să-i răspund că am renunţat să mai doresc să îi vorbesc, în schimb nu am renunţat să îl iubesc. am vrut şi nu am putut...de fiecare dată când am vrut să îl alung din inima mea, s-a cuibărit şi mai adânc...acum nu mai vreau să plece de acolo, pentru că face parte din mine, s-a amestecat cu sângele meu. şi îl voi purta cu mine mereu, în gândurile mele, în inimă şi-n suflet. Şi e cald acolo, în inima mea...e cald şi soare şi cerul e senin, şi cântă...da, cântă o privighetoare, uitându-se la floare...la floarea mea...la chipul iubit al iubirii mele...mereu e muzică în inima mea! mereu va fi aşa.

NU MAI PLOIEŞTE...

În seara asta a-ncetat să mai ploiască ploaia..

de două zile se cernea ca bălălaia...

stau şi privesc ca fermecat...luminile ca din poveşti

sus, lângă cer, pe-acoperişul lumii din ...Ploieşti...

şi licurici, se-nşiră ca pe salbe - luminile

ce strălucesc, de-a lungul drumurilor dalbe...

Vântul îmi susură uşor:

 să-ţi duc pe aripile mele al tău dor?

Să zbor, cu gându-ţi pân’ la mare

şi valurile să-nteţesc- haiduci urcaţi călare,

în vuiet de copite să mă strecor prin uşă...

şi să şuier...iar zgomotul să-l tulbure, să spună:

Ce s-o fi auzit ? umbre se bulucesc sub clar de lună?

iesit în pragul uşii, să-i mângâi atunci fruntea

iar tu la capăt stai şi întinzând aripa...

ca gândul va ajunge la mine. ca şi unda,

de dragostea ce-ţi arde şi clocote ca spuma

mării, când valuri se ridică, şi lumii îi vuieşte:

veniiiţi...pe-a mea aripăăă...să vă înnec în mare,

aapaa-mi să vă cuprindăăă, că nu mai aveţi sareee...

Nu, nu face asta! să nu-ndrăzneşti

cumva, iubirea mea să o răneşti!

uşor să îl învălui, să-i sufli de pe gând

toate-amintirile grele... colb să le faci, suflând

şi în genune să le-arunci, ca un vârtej creând...

o mantie de stele să-i pui pe după umeri

ca strălucind din ochi-i, un zeu să-l faci în cânt...

cuie din inimi ca să-i scoată

lumii, ce plânge după roată...

Imi doresc ca femeia care are inima lui Daniel, sa il iubeasca macar tot atat de mult cat il iubesc eu, care nu primesc nimic in schimb pentru ea. Iubirea este doar a mea, si nu vreau plata pentru ea, decat că, rugandu-ma in fiecare dimineata cand ma trezesc si in fiecare seara cand ma duc la culcare, sa aiba Dumnezeu grija de iubirea mea, sa nu pateasca nimic din ceea ce nu ar vrea, sa il pazeasca si sa ii daruiasca tot ce vrea. Toate femeile sa il iubeasca, fiindca merita si el ceva, pentru marea tristete a sa.

intr-adevar...

"A fost odata ca niciodata, pentru ca daca n-ar fi nu s-ar povesti, un urias cu ochi albastri, indragostit de o femeie maruntica care iubea o casa foarte mica, cu o gradina sub fereasta iar in gradina mult caprifoi cu florile-n lumina. 


Dar uriasul, o iubea...o iubea cu...dragostea-i de urias, si mainile-i facute sa inalte un intreg oras se-mpiedicau si nu erau in stare sa apuce lucruri maruntele, adica sa dureze o casa foarte mica, cu o gradina sub fereastra, iar in gradina mult caprifoi cu florile-n lumina. 


A fost odata ca niciodata, pentru ca daca n-ar fi nu s-ar povesti, un urias cu ochi albastri, indragostit de o femeie maruntica. Si, intr-o buna zi, visand la geamul casei sale cu gradina, ea, ochilor albastri le-a spus: "Ramaneti cu bine". 


Si, a venit un oarecine cu stare, si avere, si a dus-o pe femeia maruntica la visul ei, adica i-a construit o casa foarte mica, cu gradina sub fereastra, iar in gradina mult caprifoi cu florile-n lumina. 


Si uriasul...dar uriasul...uriasul a-nteles...ca dragostea-i de urias nu poate ca sa-ncapa intr-o casuta foarte mica, cu o gradina sub fereastra iar in gradina mult caprifoi cu florile-n lumina."

Nazim Hicmet


http://www.trilulilu.ro/Amedeah/3b10366efbac93

stiam ca trandafirul e de fapt un ghiocel....mititel...

Trandafirul,
de Ana Maria Socaciu

A fost odată un Ghiocel
Ce se vedea numai pe el…
Mereu plângea că îşi doreşte
Să vadă pe cine iubeşte…

Dar chipul său veşnic plecat
Numai pământului s-a arătat…
Iar trupul aplecat şi el
Îl chinuia pe Ghiocel…

Şi aştepta şi el, mireasa sa
Dar numai ea-l putea vedea…
Şi se ruga ca ea să îl găsească
Când neaua începea să se topească…

Şi dintre-atâţia ghiocei
El îi privea tulpina ei…
Dar erau multe şi le încurca
Şi sufletul în el plângea…

Ca să o recunoască, iubita s-a rugat,
Şi-ndată trupul fin,cu spini şi l-a aflat…
De-atunci nu-i mai încurca iubitei sale firul
Şi astfel Ghiocelul Născut-a Trandafirul…




...am gasit-o pe facebook... e minunata!