Notele lui Nichita Stănescu asupra căldurii şi ideii de căldură

VAN MORRISON - TELL ME SOMETHING WHAT I DON'T KNOW

I

Ne gândim cu o oarecare răceală, dar nu total excluşi din metafore. 

II

Căldura poate proveni din întâlnirea a două entităţi de aceeaşi natură, lovindu-se pe aceeaşi linie de forţă, însă în sens reciproc contrar. Căldura şi frigul nu sunt contradictorii, contradicţia presupune naturi diferite. 

III

Forma maximă a căldurii este explozia. În poezie explozia este o îmbăţişare a contrariilor.

IV

Frigul este forma cea mai lentă a căldurii. Frigul şi căldura nu sunt stări antagonice, pentru că sunt de aceeaşi natură, deci se deosebesc numai gradual. În poezie frigul este rege peste trecut. În poezie memoria cuprinsă de trecut e hieratică şi măreaţă. Frigul neagă speranţa şi pregăteşte un pat etern tragediei. 

V

O  entitate fără impact cu o altă entitate este în afara oricărei forme a căldurii. În înţelegere estetică ea este destin şi tragedie. 

VI

Căldura nu poate fi concepută (concret sau abstract) în afara mişcărilor interioare ale unor elemente de aceeaşi natură, ale unor idei de aceeaşi natură, ale unor sentimente de aceeaşi natură. 

VII

Două sau mai multe entităţi, idei, sentimente - care nu sunt de aceeaşi natură - nu se pot întâlni, pentru că diferă natura mişcării lor, precum şi natura direcţiei mişcării lor, deci nu pot stârni grade ale căldurii. 

VIII

Numai întâlnirea lui 1 cu 1 în direcţia contrară poate stârni căldura abstractă. 1 întâlnindu-se cu un cuvânt sau cu orice altceva, în natura sa, nu poate stârni căldură. 

IX

Căldura reprezintă şi este anularea, moartea reciprocă a două entităţi, sentimente, idei - de aceeaşi natură, însă cu sens contrar. Ea nu poate fi recuperată decât de entităţi identice celor care au degajat-o. Frigul absolut semnifică cea mai lentă destrămare a sentimentelor. 

X

Modelul primar, arhetipul cuvântului, este explozia (ţipătul). Astfel înţelegem cuvântul care creează. Însăşi explozia este cuvânt, ciudată participare a auzului devenit conştiinţă. Auzul este simţul cel mai primar. Se poate auzi şi cu mâna sau cu orice parte a corpului, prin percepţia vibraţiei. Auzul este un sistem de referinţă intermediar al căldurii. 

XI

Căldura este gândire cerească.

SO, "APROPIE-TE ALERGÂND DE CEL CARE STRIGĂ!"


NICHITA STĂNESCU - FIZIOLOGIA POEZIEI -  Note asupra căldurii şi ideii de căldură  

VAN MORRISON - THE HEALING GAME

Here I am again

Back on the corner again

Back where I belong

Where I've always been

Everything the same

It don't ever change

I'm back on the corner again

In the healing game

Down those ancient streets

Down those ancient roads

Where nobody knows

Where nobody goes

I'm back on the corner again

Where I've always been

Never been away

From the healing game

Where the choirboys sing

Where I've always been

Sing the song with soul

Baby don't you know

We can let it roll

On the saxophone

Back street Jelly Roll

In the healing game

Where the homeboys sing

Sing their songs of praise

'Bout their golden days

In the healing game

Sing it out loud

Sing it in your name

Sing it like you're proud

Sing the healing game

Sing it out loud

Sing it in your name

Sing it like you're proud

Sing the healing game

Sing the healing game

Sing the healing game

Sing it in your name


"Sufletul omenesc, spune Claudel, este ceva capabil sã ia foc. Si totusi el nu este fãcut decât pentru aceasta. Focul acesta poartã un nume, se cheamã bucuria sau mai exact entuziasmul, pentru cã vine de la Dumnezeu. Acest foc îl invitã pe om sã-si trãiascã drama vietii în toatã intensitatea ei si sã converteascã orice experientã - cãlãtorii, întâlniri, succese, esecuri, iubire-pasiune, cãsãtorie - în ocazie de a se maturiza. ... Deviza acestei bucurii? Nu împiedica muzica. Nu împiedica, sub nici un pretext, sã se împlineascã muzica vietii tale."Emmanuel Godo - Paul Claudel, la vie au risque de la joie
http://www.ceruldinnoi.ro/pages/Aforisme.htm

E greu sa fii tu insuti

E greu sa fii tu insuti, de oameni esti urat, caci nu le place sa le spui in fata ca stii…ceva ce ei ascund. E greu sa fii tu insuti caci toti te vor crede nebun...si chiar esti, caci numai dupa ce ai devenit nebun in ochii altora, nu te mai intereseaza parerea lor despre tine insuti. 

Nichita, dragul de el, a imortalizat sentimentele si urmarile faptului de a fi tu insuti/insati…ma bucur sa stiu ca au existat, si ca mai exista oameni care sunt ei insisi, desi putini, macar nu au murit cu totii…sunt tot mai rari, pe cale de disparitie, dar nu-i nimic, ei sunt de samanta, ca adevarul sa se transmita mai departe, in genele urmasilor nostri.

Ce greu e să fii tu însuţi,

neverosimil iepure, împuşcat înainte de a te naşte,

când fuga cu miros de carne şi cu scurgere de sânge

a părinţilor tăi a şi hrănit

vreo rădăcină de iarbă.

Mai întâi trebuie să fii tu, şi pentru asta

Trebuie să te naşti din vreo familie

Pe care nu ţi-ai ales-o, şi care nu te-a ales –

Aidoma păcatului originar.

După aceea trebuie să fii,

Între alţe fiinţe să fii,

În ghiotura de fiinţe să fii,

Să le respire şi să te respire.

Cu însuţi este cel mai greu!

Însuţi e de platină şi-ţi strepezeşte dinţii.

Însuţi înseamnă să pierzi, să faci greaţă

Ca şi grăsimea.

Să te laşi vărsat şi să zici: mâine,

Până mâine mai rabd ca să fiu

Însumi sau însuţi,

Ca să fiu acel nenorocit de însumi, însumi.

A fi tu însuţi, o, ce răbdare absurdă,

Ca să ţi se spună “dragă”,

Ca să ţi se spună “băiatule”,

Ca să ţi se spună “vino mâine la prânz

La noi la masă”.

Şi tu rânjeşti, pentru că masa eşti chiar tu,

Şi tu rânjeşti la şobolani,

Pentru că aşa cum zice bătrânul:

Okeanos plânge pe canaluri…

Cantec, de Nichita Stanescu – Starea confesiunii – Poeme personale (din Fiziologia Poeziei Ed.Eminescu, 1988)

Am citit la Mircea Eliade, caci de fiecare data cand ma intristez, vine el si imi unge ranile sufletului cu balsam frumos mirositor, si vindecator:

“Dar ce este adevarul?” se intreaba Unamuno, intr-un splendid eseu “Que es verdad? (martie 1906) “Adevarul este ceea ce se creeaza cu toata inima si tot sufletul. ” Omul are un singur drum de urmat: sa lucreze conform cu sufletul si cu inima sa. Un singur drum – care de fapt inseamna un milion de drumuri, un miliard de drumuri. Fiecare om nu-si poate gasi decat adevarul sau, mantuirea sa personala. “Mai mult valoreaza eroarea in care se crede, decat realitatea in care nu se crede”. Singurul lucru care conteaza este sa ajungi la tine insuti, sa-ti cunosti patimile tale si tiraniile tale. Omul sincer, ca si omul gol, este intotdeauna frumos. “Dupa cum paganismul a culminat in dezgolirea trupului, crestinismul trebuie sa triumfe in dezvelirea sufletului.” In fond,  controversa, protestarea, lupta, nu sunt decat mijloace de a ajunge la sinceritate, de a preciza contururile proprii ale unui om, de a-l scoate din formule sau dogme; caci acestea din urma se aplica altor realitati, dar in nici un caz nu se aplica omului. Toata pasiunea pe care a pus-o Unamuno in controverse, polemici si eseuri – are numai acest scop: sa invite la sinceritate, sa “destepte pe oameni” silindu-i sa se aplece asupra propriilor lor suflete. Ca si Giordano Bruno, Unamuno se voia un desteptator al sufletelor adormite, dormitantium animorum excubitor, si citatul acesta din Bruno, il gasiti chiar, comentat, la sfarsitul Sentimentului tragic al existentei. Unamuno opune totusi acestui dormitantium animorum excubitor idealul lui Don Quijote, care nu credea in triumful ideilor sale, stiind ca ele nu sunt din aceasta lume. Nici Unamuno nu crede in triumful “ideilor” sale; care idei? Din ce epoca? Din ce pasiune? Din ce carte? Unamuno nu are idei de profetizat; nu are decat pasiuni, pe care le opune pasiunilor semenilor sai; nu are decat o tehnica: sinceritatea cu tine insuti pana la moarte. Caci in viata, nu exista o alta solutie a paradoxului; poate numai dupa moarte, cand sufletul isi va gasi odihna…” 

THE LOGICAL SONG – SUPERTRAMP

Exista sinceritate absoluta?

E posibilă oare sinceritatea totală, absolută?

Posted on July 28th, 2011 by FloriPloiesteanu | Edit

Aş putea să mint lăudându-mă cu defectele mele. E şi aceasta o formă de orgoliu. Şi, încă, una deghizată, ipocrită, care arborează umilinţa. […] Dar n-am fost prea departe uneori de uşurinţa de a pretinde că defectele au fost şansa mea, că tot ce am făcut mai bun, dacă am făcut, se datorează nu neapărat calităţilor, ci defectelor mele.

Bravând, dintr-un impuls naiv de a-mi bagateliza regretele, am cochetat cu idea că adevărata experienţă se bazează pe greşeli şi că experienţa este cu atât mai preţioasă cu cât greşelile sunt mai multe şi mai grave. Ignorăm, poate cu bună ştiintă, un fapt totuşi bătător la ochi, că nenorocirile cele mai multe vin de la ideile false pe care ni le formăm despre noi şi despre viaţă.

Dacă n-am ajuns totuşi până la a fi mândru de defecte, o datorez nu unei virtuţi, ci, printr-o ironie a soartei, unui defect: am simţit mereu mai mult decât am înţeles, sensibilitatea mea o ia inaintea logicii. Şi am simţit pericolul înainte de a înţelege că acest mijloc, excelent pentru a te feri de regrete, e şi extrem de primejdios. Faci o piruetă şi ai rezolvat problema! Aidoma celor care se defulează luând orice peste picior. Ce m-ar fi despărţit de ei? Procedeul. Mijlocul. Scopul ar fi fost acelaşi. Obţinerea unui somnifer gratuit, bun pentru orice insomnie.

Dar aş putea să mint, evident, şi minimalizându-mi defectele. Există o vinovăţie care-ţi dă puterea să mergi mai departe, să distingi între bine şi rău, între drept şi nedrept, dar cât de corect sunt când spun “mă acuz şi în acest fel mă apăr?” Se poate minţi nu numai ascunzând adevărul sau spunându-l incomplet, ci şi spunând adevăruri mărunte, care nu costă nimic, pentru a le trece sub tăcere pe cele cu adevărat importante. În acest caz faci cam acelaşi lucru ca toreadorii, dispretuiţi de Goya, care n-au curajul să stea în faţa taurului, nu indrăznesc decât să sară peste el cu prăjina când se apropie.

Chiar dorită, sinceritatea absolută nu e uşor de atins şi poate că nici nu e posibilă. Te izbeşti în tine însuţi de o tristeţe care te demoralizează. Ce rost are? te întreabă ea. Unele greşeli tot nu mai poţi să le îndrepţi. Nu poţi să răsuceşti clepsidra. Şi, apoi, chiar dacă te hotărăşti să spui totul nu vei reuşi să exprimi totul. O confesiune presupune răbdare, curaj, voinţă, pricepere de a spune, dar, în ultimă instanţă, ea e şi o chestiune de şansă. Cât izbutesc cuvintele să exprime din ceea ce e ascuns în tăcere?

Şi poate că însuşi faptul că-mi place să-mi împart greşelile în greşeli frumoase, salutare, şi greşeli jenante, regretabile, e un subterfugiu abil. În felul acesta scap dintr-o singură mişcare de o parte din regrete. Îmi rămâne să mă descurc cu celelalte, în faţa cărora nu servesc la nimic eschivele din tauromahie.

De un lucru sunt totuşi sigur. Că renunţarea e şi mai dificilă decât perseverenţa. Că pierd mai puţin vorbind. Nu mi-am explicat niciodată de ce ar trebui să cred că am venit pe lume vinovat, şi nu-mi pot însuşi principiul iertării absolute, dar mi-am lămurit şi am acceptat ceva important. Că n-are rost să zic despre întâmplările din viaţa mea: asta am vrut să fac, asta nu, asta îmi aparţine, asta nu. Tot ce am făcut îmi aparţine. Sunt responsabil de tot. Oricum, n-aş mai putea deosebi între ceea ce a ales destinul pentru mine şi ceea ce am ales eu. A spune: n-am fost eu de vină, destinul a fost de vină, nu ne face mai putin vinovaţi, ci mai puţin liberi.

Octavian Paler - Viata ca o coridă – Per Aspera Ad Astra (4)

Inger si demon - si totusi...

http://dee-dee-dia.blogspot.com/2011/03/dualitate.html
Avem acelasi caracter. Voi reusi intr-o zi sa raman in centru.

Iubirea este pentru prosti

To love is to admire with the heart; to admire is to love with the mind." zice Theophile Gautier . So, iubirea este pentru prosti ! :))

http://dee-dee-dia.blogspot.com/2011/07/reculegere.html#comments

Despre prejudecata

Sa nu incerci niciodata sa desfiintezi vreo prejudecata a cuiva; nu vei reusi, si te alegi si cu ani pierduti din viata, si cu o obsesie de toata frumusetea, de care cu greu scapi. Obiceiurile vechi mor greu, si mor numai daca intelegi ca atomul poate fi dezintegrat, dar o prejudecata, ba. Iar mai multe sa fie desfiintate, nici nu poate fi vorba...produci doar o explozie atomica, iar prejudecatile stau bine mersi, caci nimic nu le poate face sa sara in aer. Prostia este infinita, zicea Einstein...pe o parte este prostia celui care incearca sa desfiinteze prejudecata cuiva, pe cealalta parte este prostia celui care rezista in prejudecata sa. Oricum am da-o, tot prosti ramanem. 

Love Quote of the Day - July 25

All's fair in love and war.

Francis Smedley

Haunts Of Ancient Peace

cortesia de www.letras.com.br

Beside the garden walls,

We walk in haunts of ancient peace. 
At night we rest and go to sleep 
In haunts of ancient peace. 
The love and light we seek, 
The words we do not need to speak, 
Here in this wondrous way we keep 
These haunts of ancient peace. 
Let us go there again 
When we need some relief 
Oh, when I can't find my feet 
When I need rest and sleep. 
The Sunday bells they chime 
Around the countryside and towns 
A song of harmony and rhyme 
In haunts of ancient peace. 
The holy grail we seek 
On down by haunts of ancient peace. 
We see the new Jerusalem 
In haunts of ancient peace. 
Oh, when I can't find my feet 
Oh, when I need some relief 
One more time again. 
You know I want to go there one more time again. 
Be still in haunts of ancient peace."




Însă numai când ai renunţat să o mai cauţi, ai găsit-o. Căutarea ei te îndepărta de ea.

Love Quote of the Day - July 22

There is no disguise which can hide love for long where it exists, or simulate it where it does not.

                                               Francois de La Rochefoucauld  

SF.SERAFIM DE SAROV (MANASTIREA DIVEEVO-Rusia)

Love Quote of the Day - July 20th

The price of hating other human beings is loving oneself less.

                                     Eldridge Cleaver




...cu alte cuvinte, il iubesti pe aproapele tau ca pe tine insuti. De fapt, chiar acesta este paradoxul, ca noi ii iubim mereu pe oameni, dar nu putem mai mult decat ne iubim pe noi insine. Cum am putea sa ii iubim mai mult?! 


De aici reiese concluzia fireasca, si anume ca, nu te poti supara pe cineva care te uraste, stiind ca el se iubeste pe el insusi atat de putin...te doare sufletul, si ii treci cu vederea, ba chiar te rogi pentru el, sa il ajute Dumnezeu sa se iubeasca mai mult, sa se ierte pe el insusi mai inainte de orice, caci de la iertare pleaca tot binele...

Peter Gabriel - In Your Eyes

Love I get so lost, sometimes

days pass and this emptiness fills my heart

when I want to run away

I drive off in my car

but whichever way I go

I come back to the place you are

all my instincts, they return

and the grand facade, so soon will burn

without a noise, without my pride

I reach out from the inside

In your eyes

the light the heat

In your eyes

I am complete

In your eyes

I see the doorway to a thousand churches

In your eyes

the resolution of all the fruitless searches

In your eyes

Oh, I see the light and the heat

in your eyes

oh, I want to be that complete

I want to touch the light

the heat I see in your eyes

Love, I don't like to see so much pain

so much wasted and this moment keeps slipping away

I get so tired of working so hard for our survival

I look to the time with you to keep me awake and alive

and all my instincts, they return

and the grand facade, so soon will burn

without a noise, without my pride

I reach out from the inside

In your eyes

The light the heat

In your eyes

I am complete

In your eyes

I see the doorway to a thousand churches

In your eyes

the resolution of all the fruitless searches

In your eyes

Oh, I see the light and the heat

in your eyes

oh, I want to be that complete

I want to touch the light,

the heat I see in your eyes...