Despre femeia superioara

"Există o mediocritate a culmilor spirituale. Ceva iremediabil mediocru şi vulgar in ceea ce, la o primă vedere, pare extraordinar, adânc, plin de personalitate. Nimic nu mă dezgustă mai profund, de pildă, decât spectacolul unei femei "superioare", unei femei din acelea care te impresionează prin varietatea tropismelor ei, prin dinamismul ei, prin sclipirile ei, prin oceanografia ei pasională; care se vrea complexă, magnifică, şampanie plină de taine, de posibilităţi, de imbolduri, de primejdii. Circulă prin literatură şi prin viaţă asemenea femei "superioare", conştiente de culmile la care s-au ridicat, orgolioase de pasiunile pe care le pot dezlănţui. Nu spun că toate creaturile acestea şi-au mimat pur şi simplu personalitatea dorită. Probabil că unele din ele au ajuns acolo conduse de experienţă organică, de o sete sinceră de superioritate, din mai ştiu eu ce elan de cunoaştere. Probabil. Dar nu e mai puţin adevărat că rezultatele experienţelor acestora sunt jalnice, că mediocritatea e cu atât mai impresionantă cu căt o descoperi intr-o structură ce se crede deasupra mediocrităţii.

Cunoaşteţi rusoaicele, desigur că le cunoaşteţi; geniul slav, profunzimile sufletului comenesc şi celelalte. E numai un aspect al femeii "superioare"; aspectul ei teluric, barbar, femeia necuprinsurilor, femeia dansului, a crimei, a prostituţiei, a creştinismului slav. Există un tip al acestor femei, şi e mediocru pentru că se vrea "original", se vrea deasupra celorlalte - a femeilor de rând, a mamelor şi nevestelor anonime, cu pasiuni ţinute sub obroc, cu dureri fără gesturi, cu bucurii mărunte, cu viaţă de câine, cu soartă de rob.


Nu spun că asemenea femei "superioare" nu sunt interesante, nu sunt decorative, nu sunt odihnitoare. Dar sunt mediocre - oricâtă intensitate şi sinceritate aş descoperi in viaţa lor. Sunt mediocre pentru că tind către un tip pe care literatura şi snobismul l-au bagatelizat, pe care imaginaţia l-a vulgarizat, un tip de vis adolescent, de cinema, de roman. Femeile acestea nu inţeleg cât de ieftin apare tipul lor unui bărbat ca lumea, care cunoaşte oarecum şi viaţa, şi cărţile. Ieftin până la exasperare. Recunoşti in el toate personajele literaturii universale, toate mărimile, toate originalităţile, tot pseudogeniul şi pseudomisticismul eroinelor din cărţi. Fără să vrea, femeia "superioară" eşuează intr-un asemenea personaj - şi lasă acea penibilă impresie de factice, de arbitrar, de sec, de vacuitate.


A te vrea deasupra celorlalţi, a te dori deosebit până la nuanţe, a fi insetat de recunoaşterea unanimă a acestei diversităţi - e semn de mediocritate, de inconştienţă şi dezastruoasă mediocritate. E traducerea permanentă in gesturi şi in găndire a unui lucru care, dacă ar exista cu adevărat acolo, n-ar avea nevoie de nici un fel de traducere. Femei cu adevărat superioare nu voi căuta printre asemenea specii "lucrate" - ci in mlaştina de toate zilele a feminităţii, prin case mijlocii, prin mahalale, pe la sate, pe la vechi conace. Acolo aş putea descoperi, după ani de cercetări, admirabile femei - care nu sunt nici prostituate, nici sfinte, nici rafinate, nici inteligente, nici blănde, nici sălbatice. Femeia aceasta nu va spune niciodată: "Imi trăiesc viaţa din plin la ultima picătură!", nu va dori "experienţele", nu va citi Evanghelia ca in Dostoevski, nu se va umili, nu va avea zâmbet serafic, nu va face bine aproapelui, nu-i va face nici un rău. Va trăi aproape fără spasmuri, tragedia ei nu o va cunoaşte nimeni, nici chiar ea. Va avea păcate şi virtuţi după cum s-o indura Dumnezeu sau or vrea imprejurările.

Ceea ce imi repugnă la ruşi este tocmai faptul că au creat tipuri din ceea ce trebuia să rămână anonim, au urlat in gura mare barbarii şi tâmpenii pe care le-au socotit "profund umane" pentru că şocau şi dezorientau pe spectator. Oamenii aceştia care ucid un sat intreg dintr-un capriciu (adică pentru că s-au imbătat) şi-apoi sărută picioarele orfanilor, plângând - ororile acestea slave au fost promovate "profund umane". De ce? Pentru că dezlănţuiau prin barbaria lor şuvoaie de milă, de zbucium sufletesc, impingeau emoţia până la isterie şi apropiau judecata de demenţă. E adevărat, şi barbaria dăruieşte o "experienţă". Dar trebuie să mergem atât de departe ca să culegem un pic de adevăr omenesc, să descuiem un lacăt al sufletului? Şi putem crea un tip din masa aceasta de instincte?


Fiecare civilizat poartă in el un barbar, un rus. Dar cel mai neinsemnat sentiment de decenţă şi de omenie impiedică pe un bărbat să săvârşească ororile şi să trăiască haosul pe care le promovează ruşii (vorbesc aici de ruşi ca tipuri psihologice, de ruşii romanelor ruseşti şi de cei din Rusia eternă). Or, tocmai aceste orori au fost considerate dovadă de "trăire", de "profundă umanitate" etc. Şi au fost create tipuri, au fost justificate, ilustrate, imitate.


Femeile "superioare" urmează, indeobşte, asemenea "tipuri" - fie ele ruseşti, fie spaniole, fie orientale. Am discutat aici numai tipul rusesc, ca să arăt căt de puţin original este el, cât de mediocru prin exuberanţa sa spumoasă şi magnificenţa sa sonoră. Puteam să discut alte tipuri; de pildă, tipul femeii senzuale, femeia cabotin erotic, femeia care se crede menită să cunoască viaţa trecând prin cât mai multe paturi; sau femeia inspirată, femeia care se lipseşte de oameni ca să le arate drumul, femeia care se sacrifică, femeia care renunţă; sau femeia intelectuală, femeia care "caută", femeia "nemulţumită de monotonia lumii şi de insuficienţa adevărurilor ştiinţifice", femeia fatală etc., etc.


Toate acestea sunt tipuri, sunt formule, sinteze bovarice, reacţii false, vacuităţi. Sufletele lor sunt mediocre, pentru că imprumută ecuaţii dintr-o algebră care le atrage pentru că nu o inţeleg: pentru că, chiar dacă ar realiza un asemenea tip din propria lor experienţă, "tipul" e cunoscut şi e banal, nu mai posedă nimic propriu, nimic inedit, nimic personal.Biete femei "superioare"! Ce cruntă e mediocritatea sus pe culmi, când te descoperi inutil şi gol, ratat şi superficial, numai un tip!

Femeile acestea n-au inţeles că tipul femeii superioare e ceea ce displace mai organic unor bărbaţi (singurii care contează, de altfel; căci majoritatea intrec in mediocritate chiar pe femei).

Contemporanii au inceput să se scuture de admiraţia către ruşi. Nu mai impresionează pe nimeni beţiile lor şi pasiunile lor. Va veni curând şi sorocul femeilor superioare? "

Micea Eliade - Oceanografie


Eu nu ma consider o femeie superioara, dar ma recunosc a fi o mediocra; o femeie mediocra...