Uneori nu e nevoie decât de o seară de iulie calmă
ca sa cadă stele peste sufletul tău - de-a valma.
Uneori nu e nevoie de mai mult de o rază de soare
ca sa inunzi o mare de vise călătoare...
Uneori nu e nevoie să atingi mai mult de un Si
ca să cânţi o simfonie de bucurii.
Uneori nu e nevoie de mai mult de o picătură
ca un suflet umbrit să împroaşte cu ură,
şi nu e nevoie de mai mult de o rază de soare
pe o faţă-ncreţită, ca să faci să crească o floare.
Uneori nu e nevoie decât de o lacrimă
ca să sfarămi o stâncă nelegitimă.
Uneori nu e nevoie decât de o privire în adânc
ca să găseşti harta unui suflet plăpând.
Uneori nu e nevoie decât de o scânteie nevăzută
ca să iei foc şi să arzi peste vremi, renăscută.
Uneori nu e nevoie decât de un singur cuvânt,
ca un munte de durere să se fi risipit în vânt.
Uneori nu e nevoie decât de un deget întins
ca să-l treci prăpastia pe un suflet proscris.
Uneori -de prea puţine, în schimb - nu e nevoie de nimic
ca să fii iertat făr’ să fi cerut iertare vreun pic...
Când iubirea e o inimă vie, chiar de bate într-o casă, pustie
de vânturile ce-au curăţat-o, de valurile care-au spălat-o,
E o casă pustie, dar curată, chiar dacă, dar mai ales, -
nenumăratele-i răni au lăsat-o pătată.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu