Dorinta

Există anotimpuri pentru totul sub cer

pentru iarbă, şi pentru copaci

pentru munţi şi pentru stele

pentru oameni şi pentru gândurile lor

purtate de vânturi, întâi primăvăratice

mai apoi încălzindu-se-n soarele verii

şi luând foc, arzând întâi mocnit

crescând uriaşe limbi albastre

şi înghiţind totul, durere, tristeţe

şi plăcere în toamna –doamnă

suavă şi galbenă, şi gravă,

murind albită şi de troiene-acoperită.

Şi există anotimpuri

şi pentru dorinţa din noi:

pentru dorinţa de a fi iubit.

Înfiripată ca un fir de iarbă

creşte uriaşă odată cu noi

sufocând totul în jurul ei

pârjolind sufletul- plăcerea ei.

Tu să ştii, copilul meu drag,

când o vei vedea c-a răsărit,

s-o scrii pe o coală albă,

s-o îndoi frumos în patru

şi s-o ascunzi undeva

într-o carte, pe care

să o laşi uitată în biblioteca ta.

Şi să trăieşti apoi, să respiri,

să iubeşti şi să creşti

până la nori, şi dincolo de ei

până la stele şi dincolo de ele.

Joaca ta să fie cu aerul care intră şi iese afară

şi îţi încălzeşte inima să bată, bunăoară.

Într-o zi, când o vei fi uitat de tot

şi se va-ngălbeni şi cartea în care

i-ai făcut mormânt,

atunci ea va veni şi se va împlini.

N-o urmări, şi n-o lăsa să te urmărească,

ca să vină şi să te găsească, îngroap-o

de mică, altfel te va mânca de viu,

te va roade şi te va goli de tot.
Este sublim doar când dăruieşti,
iubire, şi nu să o cerşeşti,
fiindcă cerşind-o,
în veci n-ai s-o primeşti. 

Ca să vieze, totul mai întâi moare -

e legea firii de sub soare.