Iubirea nu este ceea ce crede majoritatea lumii, adica 99.99 procente, ca este; si m-as plictisi sa insir toate formele de iubire pe care crede lumea ca le experimenteaza, iar cand spun lumea, ma refer inclusiv la persoana mea, cea care spuneam ca iubesc, acum trei ani, acum doi ani, acum un an. Iubirea nu este o experienta, ea nu inseamna indragostirea, ea nu inseamna nici ca este obligatoriu sa-ti fie impartasita, fiindca ea nu este pentru cineva anume. Iubirea, dupa mine, este acea stare de pace interioara, care iti este daruita, in momentul cand iti asumi in totalitate si nedisimulat, responsabilitatea libertatii de a fi tu insuti/insati in relatie cu ceilalti oameni cu care interactionezi sau nu, respectandu-le si lor libertatea de a face ceea ce simt, de a zice ceea ce gandesc, in conformitate cu valorile in care cred in acel moment.
Oamenii nu trebuie sa ne faca noua pe plac, pentru ca noi sa ne simtim fericiti, nici noi nu trebuie sa facem ceva din ceea ce nu simtim cu inima, ori sa zicem ceva din ceea ce nu gandim, doar pentru a obtine aprobarea ori simpatia altora; caci acest lucru inseamna sa nu fim noi insine, ci sa fim imaginea care le place celorlalti sa fim, deci o iluzie.
Iubirea este insasi pacea care iti cuprinde sufletul, atunci cand esti liber si acorzi si celorlalti aceasta libertate. Iar libertate inseamna in primul rand asumarea responsabilitatii pentru cum te simti, atunci cand ceilalti vor sa-ti rapeasca acest drept, si prin dezaprobarea pe care ti-o comunica, te obliga sa te schimbi, daca vrei sa iti ofere "iubirea" si "pretuirea" lor; daca ei nu te pot iubi fiind tu insuti, nu te vor iubi niciodata pe tine, ci vor iubi imaginea mentala pe care o aveau, o au, sau vor vrea sa o aiba despre tine; asta nu mai este problema mea, asta este problema lor.
Esti liber sa faci ce vrei, atata timp cat nu atentezi la libertatea mea. Imi asum responsabilitatea pentru actiunile, si pentru cuvintele ce imbraca propriile-mi ganduri, dar nu eu sunt responsabila daca te superi pe mine, ca nu sunt asa cum vrei tu. Eu sunt eu, si nu ma poate schimba nimeni, pentru a ma face sa fiu ceea ce nu vreau, sau nu simt ca sunt. A fi tu insuti, indiferent daca placi sau nu, a-ti asuma responsabilitatea de a fi tu insuti, si a le da si celorlalti libertatea de a fi exact cum doresc ei sa fie, nu sa-mi faca mie pe plac, ca eu sa ma simt bine, rapindu-le libertatea.
Am citit undeva, ca o eroare in care se crede la un moment dat, valoreaza mai mult pentru noi, decat realitatea in care nu se crede. Deconditionarea noastra cu privire la ideea de libertate si de iubire ia mult timp, si este dureroasa, mortala chiar. Dar ceea ce moare, merita cu siguranta sa moara; ceea ce se naste dupa ce moartea te-a lasat lat, este ceea ce merita cu adevarat trait: libertatea. A ta, si a celorlalti.
Toata spiritualitatea este concentrata in aceste cuvinte : Esti liber sa faci ce vrei, atata timp cat nu atentezi la libertatea mea si a celorlalti, asumandu-ti responsabilitatea pentru gandurile, vorbele si faptele tale. Nu ceilalti sunt vinovati de felul cum te simti tu, si de ceea ce simti tu pentru ei, ci tu, doar tu, atata timp cat esti liber sa gandesti si sa vorbesti, sa simti si sa faptuiesti conform propriilor tale valori.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu