De la Masa Tacerii, prin Poarta Sarutului, la Coloana Infinitului

 

Daca ai reusit sa treci in viata, lacul nemiscat al lancezelii, moartea sigurantei a toate cele, ce cu indulgenta necunoasterii este numita viata, daca intalnind iubirea vietii tale - ce te-a curatat de spinii rautatii, vanitatii si arogantei de a te considera buricul pamantului - ai reusit sa scapi cu viata, te asezi divizat in tine insuti, la masa tacerii;  si taci, fiindca ce ai mai putea spune inaintea Dumnezeului care face voia Sa, si nu propria ta voie? Si taci.

 

Si taci. Si te uiti in tine insuti, la cele doua jumatati ale tale, rupte, stand cu spatele una la cealalta, nesuportandu-se a se vedea fata catre fata.

 

Uratenia si cu frumusetea; rautatea si cu bunatatea; intunericul si lumina; noroiul si puritatea nufarului; acestea toate care sunt in noi insine si ne rup in doua, ca pe o sfera taiata la mijloc, stand cu rotunjimile intoarse, spre a nu se putea privi in fata una pe cealalta; nu putem sa acceptam ca suntem rai, in timp ce suntem buni; nu putem sa acceptam ca avem in noi intunericul, in timp ce ne privim lumina din noi insine; nu putem sa acceptam ca suntem plini si de noroi, in acelasi timp in care suntem plini de puritatea florii albe de nufar.

Nu putem sa acceptam ca suntem doua jumatati, ca suntem noi, aceia care suntem si lumina si intuneric, si noroi si candoare, si bunatate si rautate totodata. Si cu totii avem in noi insine aceste doua jumatati, spate in spate, neprivindu-se una pe cealalta, caci nu suporta una sa o priveasca pe ceallalta fara a ne tulbura de existenta in noi a doua jumatati: bine si rau, intuneric si lumina, noroi si puritate. Si tacem. Si cand vedem cine suntem, tacem in continuare.

Tacere adanca, fara regrete si fara zbateri; fara lamentari; doar tacere; intelegere; intelegem; ne intelegem noi pe noi insine; intelegem ca toti suntem la fel; doua jumatati de sfera rupte, stand spate in spate una fata de cealalta.

Tacand, ne cunoastem; tacand, ne acceptam; tacand, ajungem sub poarta sarutului nostru; propriului nostru sarut; al luminii din noi cu intunericul din noi; al rautatii din noi cu bunatatea din noi; al noroiului nostru cu puritatea noastra; se contopesc, intr-un sarut acceptandu-se una pe celalata; iar sarutul ne face intregi; sarutul ne uneste pe noi cu noi insine; sarutul distruge divizarea noastra si ne face dintr-o bucata: o sfera; un intreg; un om; o fiinta umana.  De aici, pornim pe drumul drept ce ne duce catre coloana infinitului.

Dumnezeu nu ni-i da langa noi pe aceia langa care am ajunge sa fim cu usurinta barbati veritabili si femei autentice, caci nu ne-am pretui si nici nu am sti care este drumul vietii noastre, scopul ei. Nu! Ni-i trimite pe aceia langa care cu greu vom ajunge sa fim astfel. Ce poate fi mai simplu si mai nepretuibil decat ceva dobandit in mod cat se poate de usor, de firesc, prin a uni un barbat si o femeie ce seamana unul cu celalalt, ce se potrivesc intru totul, ce sunt ca doua picaturi de apa ce se oglindesc una in cealalta? Nu.

Dumnezeu ni-i trimite pe aceia langa care ne aflam intregul din noi insine: noroiul si puritatea, lumina si intunericul, intregul nostru, pentru ca pe acestea doua trebuie sa le unim trecandu-le prin poarta sarutului, pe aceste doua jumatati, ce stau intoarse una cu spatele la cealalta la masa tacerii, trebuie sa reusim sa le intoarcem una spre cealalta, ca unindu-se sub poarta sarutului sa pornim pe Calea Eroilor spre Coloana Infinitului. Daca ni l-ar da pe acela pe care il vrem, cum ne-am mai putea dori cerul din noi insine? Cum ne-am mai putea intoarce privirea de la iubitul nostru, ca sa ne uitam inspre Cel ce ne-a creat, ca sa ne dorim infinitul Lui? 

(O paranteza: Mi-am facut singura pozele, cu temporizatorul aparatului :)

Abia dupa ce nu mai suntem divizati in noi insine, porniti si furiosi ca suntem un amestec de bine si rau, de intuneric si lumina, de noroi si candoare, putem porni pe drumul celor o mie de pasi, la capatul carora se afla scara ce urca din treapta-n treapta spre infinit, spre inaltimi, spre lumina, spre cerul din noi insine. Pe acest drum, al celor o mie de pasi, putem fi distrasi si distrusi in fiecare clipa.

Un anunt spune cu litere de-o schioapa ca aurul este 82 de lei, un notar ne imbie sa ne intabuleze averile imobile si mobile, mai incolo un chioşc plin de covrigi ii asteapta pe cei care s-au asezat la o coada lunga, pofticiosi; si mai incolo, un instructor ne invita sa ne invete sa sofam, altul sa ne vanda o masina, apoi vine Universitatea, 

care are insirate diplome pe la ferestrele boltite frumos, si impopotonate;

 la jumatatea drumului o biserica, asezata fix in mijlocul caii, ne asteapta cu portile deschise si clopotele batand sa i ne inchinam.

Pe toate acestea le facem, si e bine ca le facem, dar e bine sa nu ne oprim prea mult timp la ele, in drumul nostru, din drumul nostru.

O cale de fier  taie apoi calea noastra, si trenul ce poate trece ne poate omori, daca cumva nu ne pacaleste oprindu-se si lasandu-ne pacaliti, ne ia cu el si venit de nicaieri, ne duce spre niciunde. 

Daca am trecut si de acesta, o multime de alte drumuri ce taie perpendicular calea Eroilor, ne intrerupe drumul.

Cand in sfarsit ajungem aproape de Coloana cu Scari catre Infinit, o masina venita in viteza, in neatentia atentiei de a privi catre scara, ne poate omori pe loc si intrerupe calea.  

Daca am traversat si ultimul drum intreruptor, ajungem la baza coloanei cu scari catre infinit.

 Abia de aici incepe urcusul. 17 scari ne despart de cer, si fiecare dintre ele are un deal de urcat si un deal-vale, in care poti aluneca daca nu esti vigilent. 

Cand si ultima vale in sus ai trecut-o, te-ai angajat pe ultima treapta care te duce direct in cer.

Drumul de la Masa Tacerii prin Poarta Sarutului, prin Biserica Sfintilor Apostoli catre Coloana Infinitului, este perfect drept. Este calea cea dreapta catre cerul din noi insine. Brancusi nu a pus degeaba opera lui in acesta ordine, pe aceasta cale, in linie dreapta.

Deie Domnul ca usa mortii sa coincida cu ultimul urcus pentru toti oamenii. Faca-se voia Ta Doamne in toate. Miluieste-ne, si nu ne parasi pe calea eroilor, cea cu multe prilejuri de poticnire si caderi. Amin.