Te-ai întrupat din stele,
din pulbere, din vânt
din gândurile mele,
din apă, din pământ
şi din iubirea noastră
clocotitoare, vie…
Ai inflorit, albastră,
gingaşă bucurie.
Aluneci ca o rază,
de soare jucăuş,
eşti apa dintr-o rază,
eşti pumnul meu, căuş,
din care însetat,
sorb viaţa-adevărată şi bucurie multă,
şi lacrimă curată,
şi muntele, şi-oceanul, şi cerul înstelat…
Prin tine-întind o mână
Spre-nalt, spre infinit
Şi tu te legi prin mine
de cei care-au murit.
Prin tine devin veşnic,
Şi capăt sens şi ţel,
Prin tine sunt puternic,
Sunt piatră şi oţel.
Şi datorită ţie, fetiţa mea cea mică,
de-acuma lui tăticu
de moarte nu-i e frică”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu