floriploiesteanu

- după nume băiat din Ploieşti, e fată de fapt, şi trăieşte-n Bucureşti...aşa-mi ziceai în 24 iulie 2008...Închid ochii...şi te privesc cum păşeşti pe creasta inimii mele...şi ea se înmoaie-n tăcere sub picioarele-ţi goale ...simţi catifeaua mângâind pielea tălpilor tale, şi lumina din ochi îţi coboară să lumineze în cale...strălucind, se-nfioară văzând cum păşeşte pe-o mare de sânge, şi un ţipăt îţi scapă cu atâta candoare...Repede mintea-mi croşetează un gând, aruncându-l ca pe-un năvod în mare, şi îţi strigă să-l prinzi şi să te salvezi de la înnecare, în aburii sângelui meu evaporat în căldura de soare...tu te întinzi...dar îţi alunecă printre degetele răsfirate, căci e împletit din iluzii răsucite între ele, croşetate...îţi simt ţipătul în inima mea şi din ea răsare un val, ce duios şi cu milă îl transform într-un cal...te las să-l struneşti, să-ncaleci pe el şi să pleci...să îţi împrăştii spaima ancestrală pe veci...c-o mantie de furtună te-a cuprins, dar nu vreau să te las, de-al ei întuneric învins...Dar plecând pe calul din inima mea, ţi-a rămas pe tălpi căldura din ea...şi aburul sângelui meu clocotind, l-a respirat pielea ta fremătând...acum poţi pleca...locul rămas gol, dar tot cald, din inima mea, îţi păstrează forma ce-ai lăsat-o în ea...şi-i a mea...