Impreuna cu Amelie, am aflat un paradox. Ca Bunul simt, este placerea de a crea placere. Caci tot ce faci din placere, ca sa-ti faci tie placere, nu e un adevarat bun simt, nu e o dovada ca esti bun, ca iubesti, nu e iubire; nu e iubire, fiindca iubirea nu e placerea, e orice altceva in afara de placere.
Daca dai ceva cuiva necajit, sarac, si iti face placere, nu se cheama ca i-ai dat ceva, ci ti-ai dat numai tie insuti, ca sa-ti satisfaci tie o placere. Deci, Bunul simt, este o caracteristica a oamenilor cu masti, care habar nu au ca au masti; e o masca a iubirii, a bunatatii, a luminii. Iar opusul acestui tip de bun simt, nu este raul simt, adica nesimtirea, ci este neplacerea de a crea neplacere. Este sila de a crea neplacere, din iubire. Caci iubind, ajuti un suflet sa evolueze; aceasta e iubirea constienta, asa cum zicea si Gurdjieff, este cand ajuti un suflet sa evolueze, cand il iubesti atat de mult, incat nu iti mai faci tie placere, ci il ajuti pe el/ea, ei/ele sa evolueze, indiferent ca iti provoci tie insuti/insati, neplaceri.
Evolutia nu se face lin, nu e curgere lina, ci e plina de turbulente. Turbulentele nu au cum sa ne provoace placere, dar ele ajuta sufletul sa evolueze. Deci adevaratul bun simt este iubirea...dar nu orice fel de iubire, ci iubirea constienta, prin care cu neplacere, constient de neplacerea pe care o simti provocand neplacere, provoci neplacere...pentru a-i face sa creasca, sa urce inca o etapa in evolutia lor interioara...e un paradox...numai prin iubirea constienta dobandesti bun simt; adevaratul bun simt, pentru ca numai iubind constient, stii ce este bun pentru iubitul/iubita ta. O ajuti sa creasca, sa evolueze, sa atinga perfectiunea, sau macar o mica parte din ea.
Despre bunul simt, Alexandru Paleologu spunea ca este “darul de a simti bine, de a discerne, de a-si reprezenta, de a imagina adevărul, de a indrazni” (in Bunul simt ca paradox) .
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu