A venit la rand ideea de oameni normali. Am ramas din nou stupefiata de afirmatia unui “Cineva” pe care am citit-o din intamplare: «eu nu ating decat oameni normali si care au placere”, cu atat mai mult cu cat respectivul individ afirmase cu ceva timp in urma ca a cunoscut o anume Ileana, pe care el o considera extrem de normala, desi o omorase pe mama ei din cauza unei uri furibunde. Ura se datora opunerii mamei sale pe iubirea dintre fiica ei si un baiat, care zice-se, era nepotrivit cu «sangele albastru» al clasei sociale din care faceau ele parte. «Cineva» vorbise cu ea, catva timp, si constatase ca era foarte normala, subliniind chiar acest lucru intr-una din postarile de pe blogul sau. Stupefactia s-a transformat in oripilare, fiindca mi-am adus aminte imediat ca «Cineva» avea ca motto al blogului sau «Nebunii suntem noi, asta e clar»...
Si am ramas , cum se spune « ca la dentist» fiindca omul respectiv a demonstrat in acest caz ca, nu este stapan pe ideile proprii, ca oscileaza in afirmatii, ca face afirmatii contradictorii pe care apoi le uita si le inlocuieste cu altele. Un om cu adevarat macinat de conflicte interioare psihologice, dar care nu le vede decat in oglinda, la persoanele care nu ii fac pe plac. Chiar afirma despre altii ca au nevoie de «doctori» fiindca nu sunt stapani pe ideile proprii si nu sunt normali.
In opinia mea, normalitatea este acea stare psihologica ce nu este afectata de nici un factor extern, de nici o actiune indreptata impotriva individului, de nici o rautate, de nici un gand din trecut care raneste amintirea omului. Imediat ce omul este supus vreunei presiuni psihologice externe, vreun gand sau vreo situatie negativa, ce ii ameninta idealurile, scopurile, credintele sau pre-judecatile, omul respectiv iese din starea de normalitate si devine incrancenat pe cauzele care ii stau in cale. Si de aici decurg toate situatiile care il scot din normalitate pe omul nostru, devenind anormal, cu alte cuvinte ne-bun.
A nu fi bun, sau a fi nebun - care este acelasi lucru, spus altfel - este, mai mult sau mai putin, o apreciere subiectiva. Depinde cine te judeca. Te poate judeca astfel numai cineva implicat direct in conflict. Dar la o analiza din exterior, detasata, facuta de persoane neimplicate in conflict, se poate concluziona ca nu se pune problema de bunatate sau rautate aici, ci de actiuni ale unor forte din exterior, exercitate la un moment dat asupra psihicului uman si de reactii la aceste actiuni; cu alte cuvinte, ca in fizica, este vorba de actiune si reactiune.
Atata timp cat oamenii sunt egoisti, iubindu-se pe ei insisi mai mult decat orice si mai mult decat pe oricine - mai mult chiar decat pe Dumnezeu, care este reprezentat prin fiecare dintre noi - nu sunt altceva decat niste obiecte, masini umane care se incalzesc la cuvinte si reactioneaza corespunzator. Cand oamenii invata ca nimeni nu are nimic personal cu tine, ci are numai niste scaderi proprii, atunci nu se mai incalzeste la cuvintele care nu-i gadila auzul, si pot actiona intr-un sens pozitiv, fireste, echilibrand o situatie care tinde sa devina un adevarat razboi nuclear.
Fiecare trebuie sa ajunga sa cunoasca acest adevar, care nu inseamna mai mult decat a te cunoaste pe tine insuti . Un om care nu se cunoaste pe el insusi, nu poate cunoaste pe nimeni altcineva si tot timpul va judeca oamenii dupa aparente. Dar aparentele inseala....Nimic nu poate fi mai iluzoriu decat aparentele, decat parerile formate in exterior, din actiunile si reactiunile oamenilor. Cauzele sunt mult mai profunde si au ca baza de plecare necunoasterea de sine insusi.
Avea dreptate Sf.Ioan cel cu gura de aur, ca «A nu se cunoaste omul pe sine, este culmea nebuniei si a patimilor. «
Sa ne rugam pentru ei, ca Dumnezeu sa-i binecuvinteze cu intelegerea fiintei lor proprii, caci in cazul in care nu reusesc sa se inteleaga mai intai pe ei insisi, apoi pe fiecare om, si isi indreapta acuzatia de nebunie catre altii, vor pati mult mai rau: nebunia ii va paste intr-o zi, iar ei nu vor sti. Caci nebunul nu este cel pe care tu il faci nebun, uitand ca esti sub legile lui Dumnezeu, nebunul este acela care se află într-un legământ cu Dumnezeu, este botezat in legea lui Dumnezeu, dar se comportă de parcă Acesta nu ar exista. Ca in psalmul 14 al lui David
«1. Nebunul zice în inima lui: „Nu este Dumnezeu!”
S-au stricat oamenii, fac fapte urâte; nu este nici unul care să facă binele.
2. Domnul Se uită de la înălţimea cerurilor peste fiii oamenilor, să vadă de este vreunul care să aibă pricepere, şi care să caute pe Dumnezeu.
3. Dar toţi s-au rătăcit, toţi s-au dovedit nişte netrebnici; nu este nici unul care să facă binele, nici unul măcar.
4. Şi‑au pierdut mintea toţi cei ce săvârşesc fărădelegea, de mănâncă pe poporul Meu, cum mănâncă pâinea, şi nu cheamă pe Domnul?
5. Ei vor tremura de spaimă, când Se va arăta Dumnezeu în mijlocul neamului neprihănit.
6. Râdeţi voi de nădejdea celui nenorocit…dar scăparea lui este Domnul.»
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu