Constantin Noica citeste lucrarea lui Hegel la 40 de ani, si este impresionat de genialitatea acestuia, astfel ca incepe sa o povesteasca el insusi, facand-o accesibila si noua, oamenilor obisnuiti, in cartea "Povestiri despre om", sau neobisnuitele intamplari ale constiintei.
Pentru ca Noica a trait senzatia de regasire de sine, traieste cartea lui Hegel cu o intensitate aparte. Nu am incercat sa citesc cartea lui Hegel, dar am ajuns la jumatatea cartii lui Noica, si pot spune ca am trait peripetiile explicate de Noica, fara sa am habar de "fenomenologia spiritului". Asa-zisa nebunie de care m-a acuzat un artist care se crede a fi "constient" si mai mult, "constient de sine", a fost calea pe care fiecare om merge intru cristalizarea spiritului. Fenomenologia e cartea peripetiilor adevarate din fiecare constiinta individuala.
"Ai vrea sa nu citesti cartea aceasta - spune Noica - dar ea e dintre cele care nu pot fi ignorate nepedepsit. Daca nu citesti cartea, atunci risti s-o scrii, intr-un fel, adica sa desfasori traiectoria vietii proprii de constiinta potrivit unora sau altora din capitolele ei. Si riscul cel mare e de-a o scrie prost, de a ramane blocat in cate un capitol si de-a te stinge acolo, asa cum ai putea spune ca se sting atatia tineri apuseni de astazi (mai nou si rasariteni - n.m.) cu narcoticele lor, la capitolul "senzatie", care nu e decat cel dintai. E un teribil risc sa ignori cartea aceasta. "
Eu nu am ignorat-o decat pana am gasit-o.
"Dar nu e oare si un risc in a o citi sau, mai ales, in a-ti inchipui ca ai inteles-o? Este unul fireste, unul exact opus: riscul de a nu o mai "scrie", inchipuindu-ti ca ai devenit atat de lucid, incat poti sa te sustragi oricaror peripetii ale cugetului. Numai ca, este si luciditatea aceasta, pe care ti-o poate da Hegel, o peripetie, a veacului nostru."
As vrea sa fi gasit cartea lui Noica mai devreme, pana sa fi apucat sa traiesc o jumatate din ea. Dar cum niciodata nu e prea tarziu, pana nu e prea tarziu, ma bucur ca am gasit-o in sfarsit. Sa se fi sfarsit in acest punct peripetia constiintei mele? Nicidecum. Este in plina miscare catre adevar, si intru adevar, catre certitudinea finala.
"Poti ignora parerile ganditorilor, poti ignora chiar adevarurile lor, daca sunt straine de orizontul vietii tale, dar nu poti lasa nestiute caile omului, daca a reusit cineva sa le arate. Hegel pare sa fi descris aici gandul de dindaratul gandurilor si demersurilor noastre, fie ca filosofam ori nu. Si e vorba de un gand pe care il purtam statornic cu noi, dar care, de fapt, spune Hegel, ne poarta cu el, sau care, chiar daca nu-l gandim, ne gandeste el, ne insufleteste si ne leapada el pe drum, atunci cand nu mai suntem in stare sa tinem pasul. Despre asemenea si alte peripetii ne vorbeste cartea lui Hegel.
Constiinta voastra vrea sa se opreasca la o certitudine, dar vede ca nu poate; obtine o alta, dar decade iarasi. De cate ori? Dar invatati intai sa vedeti care va sunt peripetiile.
E primul lucru pe care il afli din cartea aceasta, stranie pentru ca te priveste atat de aproape: ca exista peripetii ale cugetului. De obicei cugetului nostru nu i se intampla nimic; tocmai el ar parea facut sa vada, linistit, ce se intampla afara si inauntru, sa cugete, sa judece. Nu trebuie oare un judecator pentru lume? - Dar viata spiritului este judecata judecatorilor. Nu e destul sa spui ca trebuie sa educi cugetele. Hegel afirma si el, despre cartea sa, ca descrie "lamurirea sufletului spre a-l face sa devina spirit", dar lamurirea, arderea, ispitirea in cuptoare, nu se face pedagogic, in cuptoare caldicele, nici macar consimtit, ci e o peripetie, o patanie (ca si pathos-ul grec). In locul unui cuget care sa spuna ce este pe lume sau ce trebuie sa fie, iata unul care pateste ceva incercand sa spuna asa.
Dar ca exista peripetii ale cugetului nu e inca totul. Peripetiile sunt legate.
Intai crezi ca ai certitudinea sensibila, senzatiile cele bune, tari, directe, evidente; dar sub ele totul se destrama. Esti trimis la certitudinea perceptiei, care iti da lucrurile, dar lucrurile stau sub legi. Treci la legile intelectului, dar certitudinea intelectului nu e doar una de sine?
Atunci te muti de la constiinta simpla, care e despre ceva, la "constiinta de sine". Aici cauti iarasi certitudinea; o cauti in strafundurile vietii de care tii, in sinea celuilalt pe care il infrunti sau in sinea ta - si nu dai decat de sfasiere.
Ai gresit, iti spui, ai luat constiinta si constiinta de sine izolat. Trebuie sa le iei impreuna, ca "ratiune". Si atunci traiesti peripetiile ratiunii, care observa in afara si nu capata legi sigure, incat sunt goale, se cauta zadarnic pe sine in tiparele trupului si in circumvolutiunile creierului, apoi iese in larg sa puna ordine in lume si aduce haosul. Iar toate acestea sunt peripetiile noastre legate, pe care le istoriseste Fenomenologia.
Si peripetiile nu sunt doar legate, sunt organizate, cifrate, ca sub un cod genetic. E cel mai straniu lucru din cartea lui Hegel ca, dupa ce ideile devin intamplari si intamplarile se leaga, ele se iau de mana si incep un dans dialectic, dansul care isi face primii pasi in gandirea moderna. Si iata ce firesc se intampla lucrurile totusi: intai totul e un ghem, totul e invalatucit in sine, e un An sich, spune Hegel; pe urma ghemul se preface intr-o infasurare sigura de sine, ca pe un fuior, e un Fur sich, spune Hegel, si apoi firul se toarce, atat cum era in sine cat si cum e pentru sine; e un An und fur sich.
Ai putea crede vreodata ca aceste trei momente aveau sa se numeasca :teza, antiteza si sinteza? Totusi numai profesorii le numesc asa - Hegel doar in cateva randuri - si fireste le va fi greu sa spuna ca senzatia e teza, perceptia, antiteza si intelectul sinteza.
Dar senzatia e un in sine, perceptia ceva pentru sine, si intelectul are si generalitatea uneia, si precizia celeilalte, iar toate trei se invalatucesc, dand un nou ghem, pe care-l infasoara ca pe un fuior constiinta de sine, spre a-l desfasura apoi ratiunea. Toate curg asa in tact, odata cu cartea lui Hegel, de parca ai asista la o bachanala - cum spune el singur in prefata - in care nici un termen nu e strain de sacrul dans.
Dar e un dans al ideilor, va zice oricine la inceput, nu e unul al peripetiilor reale. Credeti? Peripetiile nu sunt numai organizate, ele sunt si intruchipate. La fel de firesc cum se inlantuiau ele in ritmul dialectic, se vor desfasura acum dupa intruchiparile istoriei. Peripetiile constiintei au fost peripetiile omului istoric. Si dintr-odata, de la "constiinta de sine", iti apar in cartea lui Hegel intruchiaparile istoriei stiute, atat de nesilit, incat de fiecare data poti pune altele, alaturi de cele ale cartii. Povestind pataniile constiintei, Hegel desfasoara peripetiile istoriei de trei ori, in cercuri tot mai largi, pana ce unda istoriei ajunge, pare-se, la tarmul certitudinii cautate.
Care e aceasta? ar putea spune cititorul nerabdator; sa ni se spuna limpede care e cunoasterea sigura. si atunci vom iesi de sub peripetii, ba nici macar nu va mai trebui sa citim cartea. Dar cartea lui Hegel se face si reface cu fiecare dintre noi, de parca n-ar fi scrisa. "Fenomenologia" e cartea peripetiilor adevarate din fiecare constiinta individuala.
Ai vrea sa nu citesti cartea aceasta, dar ea e dintre cele care nu pot fi ignorate nepedepsit. Daca nu citesti cartea, atunci risti s-o scrii prost. Risti sa ramai blocat in cate un capitol si sa te stingi acolo."
Constantin Noica - POVESTIRI DESPRE OM
dupa o carte a lui Hegel
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu