M-aplec peste margine:
nu ştiu -e-a mării
ori a binelui gând?
sufletul îmi cade în adânc
alunecând ca un inel
dintr-un deget slăbit de boală.
Vino, sfârşit, aşterne cenuşa pe lucruri.
Nici o cărare nu mai e lungă,
nici o chemare nu mă alungă.
Vino, sfârşit.
Pe coate încă o dată
mă mai ridic o şchioapă
de la pământ
şi ascult.
Apa bate-ntr-un ţărm.
Altceva nimic, nimic,
nimic.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu