luni, 12 iulie 2010

Am gasit un blogpost despre constientizare

L-am gasit aici. 
Am citit si eu despre drumul spre centrul fiintei, la MIRCEA ELIADE. El este cam singurul roman cred, care a scris despre acest lucru. Dar poate voi scrie intr-o alta postare cum vede lucrurile Mircea Eliade.

"Constientizarea se face în trei pasi.

Mai întâi, fii constient de corpul tau – când mergi, când tai lemne, sau când cari apa de la fântâna. Fii atent la el, constientizeaza fiecare miscare, nu mai face lucrurile mecanic, ca un zombie, ca un somnambul.

Dupa ce ai devenit constient de corpul tau si de miscarile lui, treci mai departe la minte si la activitatea ei – gânduri, imaginatie, proiectii.Când devii constient de minte, te asteapta o mare surpriza. Cu cât esti mai constient de ea, cu atât circula mai putine gânduri. Gradul de constientizare este invers proportional cu numarul gândurilor,energia fiind aceeasi.Când esti constient în proportie de suta la suta, nu mai exista energie disponibila pentru gânduri, si mintea devine absolut tacuta.Atunci este timpul sa mergi si mai adânc.

Al treilea pas este sa devii constient de sentimente, de stari de spirit, de emotii. Cu alte cuvinte, treci la inima si la activitatile ei. Atunci te asteapta o noua surpriza. Tot ce e bun creste, si tot ce e rau începe sa dispara. Iubirea creste, ura dispare. Compasiunea creste, supararea dispare. Darnicia creste, lacomia dispare.Când ai constientizat pe deplin inima, ai ultima si cea mai mare surpriza: nu trebuie sa mai faci nici un pas.

Un salt calitativ se produce de la sine. Din inima, te pomenesti dintr-o data în însusi centrul fiintei tale. Acolo esti constient doar de constiinta. Nu mai ai de ce altceva sa fii constient. Iar asta este puritatea suprema. Asta este ceea ce numesc eu iluminare. Osho.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu