de Victor Hugo
Ieri am văzut un înger zburând deasupra mea...
Se potolea furtuna pe unde el trecea
Şi-naltele talazuri se linişteau pe mare!...
- O!...Înger, cu-aripi albe,
În noaptea asta neagră, pe cine cauţi oare?...
El mi-a răspuns că vine
Anume pentru mine,
Vrând sufletul să-mi iee!...
Şi-am tremurat de spaimă, când am văzut minunea
Că îngerul cu aripi avea chip de femee...
Cu braţele-nălţate spre el, atunci i-am spus:
- Cu ce mai rămânea-voi, când tu zbura-vei sus?
Dar el tăcu...
Şi cerul se-ntuneca treptat...
- Vai!...Sufletul meu, Înger, de-l iei - l-am întrebat -
Unde să-l duci?...Răspunde-mi...
În care lume nouă?... În care-mpărăţii?...
Dar el tăcu...
- O! Înger, din care ceruri vii?
Şi cine eşti?...Eşti moartea sau eşti viaţa?...Spune!...
Şi umbrele mai negre prindeau să se adune,
Cernindu-mi albul Înger, ce-mi spuse:
- Sunt Amorul!...
Avea sclipiri de fulger, pe frunte, Zburătorul...
Şi-n umbra-n care ochii îi străluceau sub gene
Goneau fugari luceferi, prin albele lui pene!...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu