Madalina a renuntat... toata lumea afirma ca era implinita, ca avea tot ceea ce isi doreste un om intr-o viata...dovada ca toata lumea aspiră numai la lucruri exterioare...aspiră la succes, aspiră la bogatie, aspiră la confort, şi aspiră la o persoană cu care sa imparta tot acest fast pecuniar...
Împlinirea sufletului este ceva cu mult mai simplu decat toata lumea crede ca este...fiintei nu ii trebuie nimic din tot fastul exterior, si nu-i trebuie nimic din ceea ce poate impresiona lumea...nu ii trebuie nimic din ceea ce lumea afirma ca reprezinta implinirea unui om...
dimpotrivă....fiintei ii trebuie ceea ce lumea ia in deradere...ii trebuie solitudine, in care sa poata arunca toate mastile la gunoi, in care sa poata razbate prin carapacea pe care societatea il forteaza pe om sa si-o construiasca cu migala, cu renuntari, cu eforturi, cu frustrari ingropate adanc in inima...
Madalina avea aproape tot ceea ce speră o minte de om sa primeasca de la viata...dar nu avea nimic din ceea ce speră fiinta, esenta sufletului nostru...faptul ca nu a impartasit cu nimeni ceea ce ii framanta mintea, dovedeste ca logica mintii ne poate distruge...teama ca dezvaluirea framantarilor ei ar putea sa o faca de ras, a fost mai puternica decat vointa de a-si clarifica nemultumirea perpetua pe care o simtea in adancul fiintei sale...
daca nu intelegi, daca nu reusesti sa dobandesti claritatea, daca nu reusesti sa observi si sa realizezi mecanismul de functionare al mintii, mintea este foarte parşivă: iti ia sufletul in stapanire si ti-l "joacă" cum vrea ea...iti da iluzia ca "problemele" tale nu se vor rezolva niciodata, ca aceste probleme sunt esenta vietii tale si ca viata nu merita traita, fara anumite lucruri pe care te pune sa ti le doresti - dar mereu altele, care iti rasar pe masura ce le dobandesti pe cele dorite mai inainte.
Mintea nu se opreste niciodata in a-ti furniza alte si alte dorinte, care te cufunda intr-o permanenta nemultumire, si care nu te lasa sa vezi ce merita sa iti doresti si ce nu, si mai ales, daca merita sa iti doresti, sau daca nu.
Mintea te orbeste. Mintea te surzeste. Mintea te nemultumeste perpetuu. Mintea este iadul nostru.
Iar daca stai in iadul mintii, si nu reusesti sa faci un salt care sa te elibereze de siretenia ei, vei muri si vei duce cu tine iadul.
Nu se pune problema ca Dumnezeu nu te-ar lasa sa ajungi in rai, in pace si in liniste, dar nu iti va placea acolo, pentru ca daca atunci cand traiesti nu iti place solitudinea, cu pacea ei, cu linistea ei, cu claritatea ei, nu iti va placea nici cand vei trece de poarta mortii si vei ajunge in atemporalitate. Duci cu tine tot iadul tau de nemultumire.
Ma doare atat de mult cand aud ca mintea a reusit sa mai pacaleasca un om: cum ca viata nu merita a fi traita pana la final, pana cand ea iti este luata, asa cum ti-a si fost data: fara sa te intrebe daca vrei sau nu. Pentru ca nu e nimic de vrut...e doar experienta noastra pe pamant, un cadou daruit noua, inainte de a intra din nou in atemporalitate, in vesnicie, unde nu exista nici timp, nici spatiu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu