Ştii tu ce-i frumuseţea?! nu ştii iubite…
Află, că frumuseţea n-o vezi
şi nici n-o poţi avea,
Ea îţi apare-n faţă, dar tu n-o poţi vedea,
Până când Eros, iute, şi-n clipă minunată
Lovindu-te in inimă găsindu-te, te va afla!
Platon aflase, şi-a spus-o răspicat,
În cuvântarea-i ce ne-a dat „Ospăţul”,
Din ăst ospăţ, chiar azi m-am înfruptat,
Dar nucii, în trei ani i-am aflat miezul…
Acea mare lucrare, despre ce-nseamnă Eros,
Şi care când te-atinge, îţi arde tot ce-i veros.
El demon e, la graniţa-ntre bine şi-ntre rău,
Dar pân la urmă moare, şi creşte-n Dumnezeu.
Şi-apare frumuseţea, în toata ei splendoare.
Lumina aceea mare, ce sufletul o are.
De-aţi vrea să o aflaţi, din ea să vă-nfruptaţi,
Multe etape are, el, Platon vi le-arată,
Dar fiecare, prin ea trebui să treacă, odată şi o dată,
Căci altfel dacă totul, în voi n-oţi fi trăit,
Ce spune Platon, citi ve-ţi doar cu ochii, dar nu veţi fi simţit.
Şi nici pricepe totul, cum ea în voi răsare,
Cum e cu frumuseţea, din noi, din fiecare….
Este Lumină toată, asta e frumuseţea,
Pe care o împarte chiar primind injusteţea,
Este Împărăţia - doar voi o zămisliţi,
Când Eros vă v-atinge, şi toţi vă cred smintiţi.
Dar cutezaţi, că face, toată durerea care
O veţi simţi cum eul când moare, vă va doare.
Credeţi că e virtute, pe care s-o-nvăţaţi
Cumva, printr-o metodă, mulţi bani pe ea să daţi?
Nu v-amăgiţi cu de-astea, că veţi rămâne goi,
Lipsiţi de frumuseţe, o să muriţi în doi,
Contemplând frumuseţea la adâncime mică,
Dar nu e decât demon, ce râde de se strică,
Care vă amăgeşte cum că aţi fi frumoşi,
Dar singur el va şti, şi cât de găunoşi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu