Spinoza rămâne în istoria eticii prin două contribuţii majore.
Prima, stipularea primatului eticii faţă de morală, prin restrângerea problemei răului numai la lumea omului, natura fiind nevinovată.
Prin trecerea de la judecata morală, care ne lasă pradă imaginaţiei lui “trebuie “, la înţelegerea legii şi a necesităţii care acţionează în lume; numai aşa pasiunile se vor converti în acţiuni, necesitatea se va transforma în libertate, tristeţea va deveni bucurie, iar neputinţa se va metamorfoza în forţă.
A doua contribuţie, împletirea înţelepciunii cu bucuria, prin corelarea iubirii de sine cu stabilirea câtor mai multe prietenii. Pentru aceasta, cunoaşterea pe bază de opinie, care trebuie continuată în cunoaşterea rece a cauzelor (ştiinţa), iar de aici să ne ridicăm la cunoaşterea care fructifică şi iubirea a tot ce există, deoarece fiecare lucru individual se leagă de toate celelalte. În felul acesta, se micşorează şi distanţa dintre ideal şi real.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu