Daniel Iancu – un gard vopsit in culori frumoase

BOGDAN DANIEL IANCU - Un gard vopsit in culori frumoase

Toata lumea stie vorba aceea: "pe-afara e vopsit gardul si inauntru-i leopardul". Acum, dupa trei ani si jumatate, stiu ca nu trebuia sa fiu atat de curioasa si sa daram gardul, fara sa ma gandesc de ce a fost pus, si ca ar putea fi acolo un leopard care ma va manca de vie.

Un leopard infometat de laude si cu dor de celebritate, stand in spatele unei adrese de mail si asteptand ca oamenii sa vina la el si sa-i umfle egoul. Un om care nu suporta parerile contra, ci numai pe cele pro. Un om crescut in dictatura, si care iubeste dictatura ca pe propria fiinta. Un om obosit de a mai simti ceva cu inima lui proprie, un om blazat cu alte cuvinte, care nu compune arta de dragul artei, ci tintind numai celebritatea, indiferent daca ea il va afla golit de ceea ce defineste cu adevarat un artist: sensibilitatea. Cand o inima de om nu mai poate transmite feed-back, ea este deja impietrita in parerea de sine insusi si nimic nu o mai poate incalzi.

Daca celebritatea ar incalzi inima unui om, atunci Dumnezeu ne-ar face pe toti celebri. Nu degeaba zice Dumnezeu :"Fiule, da-mi inima ta". De aceea El, pe artistii care merita intr-adevar - ii face celebri abia dupa ce mor, ca sa nu se mandreasca, distrugandu-si munca lor de-o viata, iar pe artistii de mucava ii face celebri inca din timpul vietii, ispitindu-i, sa vada ce le poate pielea, caci i-a banuit a fi duplicitari. Le incearca liberul arbitru, si ii lasa sa vada daca sunt capabili sa nu-si piarda sufletul, si sa si-l pastreze, in conditiile in care celebritatea te ispiteste cu infatuarea, cu trufia inaintea altora mai mici decat tine, cu mandria ca ai realizat multe in viata ta si ca esti Cineva in societate.

E periculoasa aceasta miscare a lui Dumnezeu, caci odata pierdut, sufletul nu mai poate fi cumparat, nici cu titluri, si nici cu bani. Nu degeaba ne-a invatat rugaciunea domneasca, sa spunem mereu si mereu: "si nu ne duce pe noi in ispita", intr-o ispita mai mare decat putem duce, pentru ca Dumnezeu stie ca nu rezistam ispitei, ca suntem slabi, si mici, si neputinciosi a lupta cu mandria, si ca vom cadea negresit in parerea de sine.

 Oamenii se indragostesc uneori, si Dumnezeu ii lasa sa li se intample aceasta cadere o data-n viata, pentru ca nici o scara nu poate fi urcata de la mijloc, ci numai de jos, de la prima treapta. Dar cel care fuge de argumentare, care este in ultima instanta si o dovada de politete, nu va fi niciodata un om de caracter, un om care sa poata sa-si asume responsabilitatea actelor sale, a partii sale de vinovatie, daca nu a dorit ca asa ceva sa se intample. Nicidecum nu ar fi incurajat ca o persoana sa se indragosteasca de el, daca ar fi fost un om vertical, si nu i-ar fi placut mult mai mult, sa ii fie gadilat orgoliul.

As putea sa spun ca nu a contat pentru mine nici un pic, dar avand in vedere ca am pierdut aproape patru ani din viata ca sa aflu ce era dincolo de gardul Bogdan Daniel Iancu vopsit in culori vii si frumoase, afirm fara nici un regret ca acest om a contat prea mult pentru mine. O parte din sufletul meu a ramas in tot ce am facut, in tot ce am spus, si in tot ce am simtit. Dar nu se putea altfel, si nu regret nimic nici din ce am spus,  nici din ce am facut, si mai ales, nu regret nimic din tot ce am simtit.

Avea dreptate Octavian Paler : “Cine s-a ridicat împotriva tăcerii a riscat totdeauna să se facă tăcere în jurul lui. Oamenii îţi iartă multe, dar nu-ţi iartă când le arăţi cu degetul laşitatea. Ei vor să pară nobili chiar când nu fac nimic pentru asta sau mai ales când nu fac nimic.”